Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Berthold Aberman         Publicat în: Ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

Berthold-Tellu ABERMAN - TOAMNA - IARNA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Anotimpurile schimbătoare, asemănătoare vieţii omului, le traversăm intrând în „iarna vieţii", dar sperând într-o nouă primăvară.  
 
Cine nu-i recunoaşte frumuseţea unuia din anotimpurile anului? Natura, coloritul, liniştea, mustul şi pastrama, pentru o anumită generaţie... Recitim pentru a câta oară poeziile dedicate toamnei de scriitori care i-au subliniat frumuseţea: Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Rainer Maria Rilke, George Bacovia, Ion Minulescu, George Topârceanu, Jaques Prevert, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Tudor Arghezi şi mulţi alţii. Ne pregătim de iarnă şi cu nostalgie asociem sosirea toamnei cu metaforă că ar precede bătrâneţea. Niciodată toamna nu a fost, mai frumoasă ca azi. Ajunşi la un număr de ani în acte, ce-i drept doar hârtii, dar care consemnează nemiloşi trecerea noastră prin timp, dar atât-nimic despre când au trecut. Am petrecut sau doar trecut prin viaţă bucurându-ne sau suferind deziluzia neîmplinirii, iar acum, când am ajuns la toamnă vieţii, când să culegem roadele primăverilor am început să trecem la capitolul uitare. Ceea ce vedem azi e puţin întârziat sau prea mult. Realitatea doare. De ce Doamne, odată cu puterea nu ne-ai luat şi poftele? Privind în trecut, nu sufeream mereu pomenita expresie „pe timpul meu”, iar azi folosesc aceeaşi expresie a bunicului.  
 
Desigur şi eu intru în contradicţie cu nepoţii dar şi cu cei de vârsta mea că prea sunt îngăduitor cu tinerii. Argumente sunt multe pro şi contra. Mă opresc doar a le aduce aminte cum reacţionam noi la vârsta lor. Chiar dacă-mi place să spun: „născut mai devreme”, sună mai frumos decât bătrân.  
 
A sosit iubita toamnă. Am dăruit şi primit iubirea. Grijuliu am păstrat înţelepciunea şi încerc să-i trăiesc farmecul. Chiar când vin ploile încerc să înţeleg că toamna nu înseamnă numai ploi sau zile senine. „Toamna” mi-a adus liniştea, surse de visare în zilele mai reci, de amintiri şi câtă dreptate a avut bunicul care-mi spunea: „Cine nu are tinereţe, nu are nici de ce îşi aduce aminte la bătrâneţe”. Pe drept cuvânt ne punem întrebarea: „Merită să ne readucem în amintire lucrurile depăşite? Ne pot aduce amintirile ceva încurajator?” Răspunsul mi se pare a fi „cele prezente” care ne pot spune mai mult despre un viitor posibil. Ne-ar ajuta melancolia? Ne este de folos trufia? Observ că celor care le merge bine devin trufaşi. Ce bine când acest defect se autocorectează în timp. Uneori simt cum vremea se face din nou frumoasă, chiar dacă din ce în ce se răceşte.  
 
A venit din urmă timpul celor care ne vor urma. Noi? Între uitare şi memorie! Ca îmbărbătare, iubesc şi toamna cu frumuseţile amurgului. Recitesc din poezia „Emoţie de toamnă” a poetului Nichita Stănescu: „A venit toamna,/ acoperă-mi inima cu ceva,/ cu umbra unui copac/ sau mai bine cu umbra ta//. În parc o bancă singuratică. Nu se mai aşează nimeni pe ea. Este udă şi înconjurată doar de frunze moarte. Cine să se aşeze? Singura speranţă, un bătrân pe care picioarele nu-l mai ţin. Şi totuşi, iubesc toamna şi frumuseţea amurgului.  
 
Odată cu sosirea Echinocţiului de Toamnă vom mai căuta echilibrarea balanţei între interiorul şi exteriorul vieţilor noastre bucurându-ne de tot ce întruneşte viaţa împreună cu cei dragi. Ce am dăruit şi ce am primit de la viaţă cunoaştem fiecare. Din rezervaţia naturală a vieţii, toamnele au fost uneori aspre, lăsând în urmă o ceaţă grea, vise de odinioară rezolvate sau rămase neterminate. Nu au rămas nici frunzele ruginite. Obosite, au căzut la pământ. Altele vor reapare. Natura are legile ei prin care revine mereu la viaţă. Noi? Avem doar bogăţia amintirilor care treptat, şi ele ruginesc. Nu fiecare toamnă e mohorâtă. Nu e mereu frig şi nu tot frigul îl învingem cu paltoanele. În noi aflăm posibilitatea de a înfrunta toamna, a o face aurie, binecuvântată.  
 
Drept sau nedrept, nu fiecare este beneficiarul unor toamne frumoase. Şi aici există privilegiaţi ai vieţii. Nu-mi rămâne decât să nu-mi fac griji cu sănătatea. Şi asta trece. Un îndemn personal? Nu luaţi viaţa prea în serios! Oricum, nu scăpăm teferi din ea... Şi atunci, deschid cartea cu citate şi mă opresc la cel spus cândva (perfect valabil şi azi!) de Mărcus Aurelius: „Să-mi dea Dumnezeu puterea de a accepta ce nu pot schimba, curajul de a schimba ce pot şi înţelepciunea de a şti ce pot şi ce nu pot schimba”.  
 
Dacă mă gândesc bine, nu timpul trece ci noi, aproape pe nesimţite. Acum câteva zile am reuşit să vizitez un prieten, nu cu mult timp înainte mutându-şi domiciliul neavând altă posibilitate, la un azil. Om lucid şi azi, la fel poate ca ieri, dar lipsit de cei care cândva îi erau alături. Azi îşi consumă călătoria prin viaţă după cum spune el, cât mai are combustibilul necesar. E mulţumit şi mândru de ce a realizat, regretând doar timpul ce s-a micşorat spre a termina numeroasele proiecte pe care şi le propusese. Omul propune şi îşi propune... în rest... cei ce-i vor urma i le vor îndeplini! L-am liniştit. Nimeni nu prea reuşeşte în scurta lui călătorie prin viaţă să ducă la îndeplinire tot ce ar dori.  
 
A venit iarna, e frig dar... vine ea şi primăvara. Numai că „la un copac (mai) este nădejde; căci dacă-i tăiat, înverzeşte din nou... dar omul când moare se duce şi odată căzut, nu mai există!” L-am citat spusele lui Septuaginta! Înainte de orice, omul are valoarea sa inestimabilă. Orice am face, mai devreme sau mai târziu ajungem în imposibilitatea de a ne ajuta singuri şi atunci apare situaţia, uneori fără soluţii, favorabilă pentru unii, diferenţiată pentru cei care nu au posibilităţi materiale. În fiecare ţară există instituţii cu standarde occidentale având ca obiective să ofere acomodarea şi îngrijirea fiecăruia la noul stil de viaţă păstrând pe cât posibil independenţa şi intimitatea. Mi-a povestit pe scurt. Activitatea se desfăşoară în grupuri mici sau mări, se administrează medicaţia, se aplică tratamentele specifice individuale. Dimineţile înviorare, micul dejun, apoi diverse activităţi, jocuri, cititul presei, masa de prânz, o scurtă pauză pentru odihnă, programul de seară, filme, T.V, aniversări ale zilelor de naştere şi la sfârşitul zilei schimbarea ţinutei de zi cu cea de noapte. Telefonul pe noptieră, butonul de panică, senzori care atenţionează asistenţii că rezidenţii sunt la toalete. Clepsidra timpului se scurge... A mai trecut o zi! O mai revedem mâine? Temere sau speranţă?  
 
A venit iarna! Are frumuseţea copilăriei şi aducerilor aminte. Ziua e mai scurtă, timpul ireversibil, razele soarelui încălzesc mai greu, e rece afară, frigul te mai pătrunde şi, de-ar fi doar cel exterior dar din ce în ce mai greu sau deloc parcă nu se mai încălzeşte natura umană. Pare că şi culorile s-au decolorat. Ai posibilitatea de a gândi. Dar la ce mai întâi? Sunt atât de multe... Şi prietenul s-a oprit o clipă rămânând la visurile lui. Au existat toate frumuseţile omenirii şi ne-am bucurat de ele. Unde şi când au şi dispărut? Parcă era ieri. De toate-mi amintesc cum s-au petrecut, numai când, nu prea-mi amintesc. Erau flăcările pasiunii pe prim plan, ale iubirii, iar acum cu greu şi,au rămas cel puţin doar amintirile? Nimic nu mai are gust. Atunci, de ce ar trebui să ne mai bucurăm de încă o aniversare? Pentru cei ce-şi amintesc de noi oare simt şi ei ce bucurie ne fac? Oamenii dragi, cântece, vorbe calde. Vibrăm din nou. Simţim că existăm. Dar ce repede se sting luminile. Revenim la ieri? De-ar fi posibil...  
 
Suntem copii mari cu trup de copil. Neputincios, simt doar izolarea chiar dacă în jurul meu sunt atâţia alţii. De ce oare mă simt atât de singur? Un vecin cu respiraţia mai grea a simţit că e ultima zi de iarnă. Ce mi-am dorit? Ce am realizat? Ce mai doresc? Să trec pragul fără suferinţă. Am trăit demn. Am obosit. Gata! Să trec într-o nouă lume din somnul de seară. Tresar. Astfel gândeam şi eu. Ce gânduri. Am trăit destul? Am îmbătrânit? A sosit vremea să gândesc şi la final? Ei bine, mă pregătesc de marea trecere fără a-i întrista pe cei din jur.  
 
Oare există în lumea asta mare vreun om care ştie cum să se pregătească? Mai am atât de multe amintiri, apoi dorinţele neîmplinite, nici măcar mărturisite. Şi cui să le spun? Copii sunt atât de ocupaţi. Cine să-i înţeleagă dacă noi părinţii nu? Unii se plâng. Eu ştiu că nu ajută. Mai am o singură datorie faţă de viaţă. Un ultim efort, trecerea dincolo mergând pe drumul cel mai uşor. Simplu ca principiu, dar preferabil invidiat decât compătimit. Oamenii sunt invidioşi când privesc la alţii că sunt fericiţi. Sunt auzite comentarii: „Ce vrea? Să ne sfideze pe noi?” Adevărul e că nici măcar nu există vârsta sau cine ţine cont de ea când vine iubirea? Ai ratat-o la tinereţe! Ei şi? O aştept cu răbdare şi multă speranţă. Primăvara soseşte dacă ai noroc şi zile şi pentru cei „născuţi mai devreme". Natura nu greşeşte. Ce înseamnă la timpul potrivit? Niciodată nu e prea târziu. Vrei un exemplu edificator? Marele Goethe s-a îndrăgostit la 80 de ani de o fată de 17. Scandalos! A ştiut că primăvara a înflorit în plină iarnă, că gerul îl va îngheţa dar a gândit cât de frumos e pentru moment. Şi ce-i viaţa decât un moment? Una e să îngheţi normal şi alta înflorit. Când nu au existat prejudecăţi? Dragostea nu a ţinut cont niciodată de vârstă. O afirmă cei îndrăgostiţi fără a ţine cont că poate la mijloc este interesul, gura lumii. Orgoliul este mare. Riscant este doar pentru cea tânără. Dacă el ţine cont de urările uneori doar de complezenţă prin care i se doreşte împlinirea tradiţionalei urări de a ajunge la 120 de ani?  
 
Dacă sentimentele nu sunt doar privilegiul tinereţii, nici vârstnicul nu este un om mort printre vii. Picasso a fost un îndrăgostit etern, a creat capodopere, fără a gândi iubind, uitând că vârsta biologică ar avea vreo importanţă. J.J. Rousseau spunea că tinereţea e timpul minunat de a învăţa înţelegerea. Bătrâneţea e timpul de o practică. Rar auzi un vârstnic să recunoască, să se considere bătrân. Iau în serios orice adiere momentană. Să recunoaştem că au dreptate. Nu sunt altceva decât nişte tineri care suferă de ceva anume, de bătrâneţe. Marele N. Iorga spunea pe drept că: „în viaţă risipim anii, iar la moarte cerşim clipe”. La tinereţe, zilele sunt scurte şi anii lungi iar la bătrâneţe invers. De aceea nu avem voie să ne plângem că am ajuns la bătrâneţe. Multora li s-a refuzat acest privilegiu. Se spune că au existat sau există mulţi oameni care au depăşit sută de ani în întreaga lume. La împlinirea frumoasei vârste de 120, Janne Celmen, o femeie din Franţa a fost întrebată printre altele care e viziunea ei asupra viitorului. Foarte scurt a replicat ea. Referitor la frumuseţe tot ea a spus că observă un rid pe faţă dar încearcă să nu se gândească. Orice gând, oricât de năstruşnic ar fi îmi apare în vis şi la trezire nu mi-l reamintesc. Regret că nu l-am notat.  
 
Despre viaţă se spune mereu câte ceva nou. Numai Einstein spunea că sunt doar două feluri de a-ţi trăii viaţa; unul e să crezi că nimic nu este miracol, celălalt este să crezi că totul e miracol. Ajunşi la un anumit stadiu al vieţii considerăm că ştim totul despre ea. Dar imaginaţia ne joacă feste. Cunoaşterea nu se opreşte niciodată. Fiecare an astrologic se sfârşeşte cu ultima zi de iarnă la 20 martie. Începem să ne pregătim de o nouă primăvară, o nouă sărbătoare, un nou anotimp care ne cheamă din nou la viaţă. Fire optimistă doream să continui să iubesc tot ceea ce îmi alinta sufletul, să fac totul a despărţi răul de bine încrezător a merge mai departe. Ce am trăit nu a fost vis şi am realizat că sunt doar un actor cu o modestă interpretare. Fiecare cu talentul lui. Ai nevoie de iluzii şi atunci visezi pe scena vieţii. Ce bucurie. Am revăzut lumina următoarei zile. Totul nu e decât un joc. Între vis şi realitate se consumă viaţa!  
 
L-am lăsat să viseze încă o clipă cu ochii deschişi. Îmi povestea retrăind iubirea lui de-o viaţă ce-i spusese cândva iubita: „Nu sunt sigură dacă apariţia ta în viaţa mea a fost binefăcătoare. Poate acum, când s-a ivit posibilitatea de a fi împreună. Aflându-ne la aceeaşi „casă de odihnă” ce înseamnă soarta. Aş considera că drumurile ne-au fost accesibile întâlnirii noastre poate deloc întâmplătoare, chiar dacă suntem amândoi în drumul spre amurg. Să nu uiţi că şi amurgul are frumuseţea sa. Numai la gândul că doar noi, numai noi şi bunul Dumnezeu, mă purta spre culmea fericirii. Nu mai ştiam ce rugăciune de mulţumire să mai înalţ pentru realizarea mult aşteptată, dorită de-o viaţă.  
 
Tremuram numai la gândul mângâierilor ei, fie chiar cu mâinile-i tremurânde, a iubirii care ne ţinuse departe dar acum ne oferea posibilitatea desăvârşirii ei. Nu vom avea nici un obstacol a ne iubi şi ne vom arunca dacă nu în „blăstămăţiile" posibile cândva cel puţin a continuităţii vieţii împreună fără nici o reţinere. Câtă durere. Gândurile şi dorinţa mea nu au căpătat înţelegere atunci, ce mai contează motivele? A trebuit să-mi înfrânez înflăcărarea care nu era bine primită.  
 
Supărat? Dacă... sau poate. Atunci nu a învins chemarea. Poate că mă iubea simplu dar fără complicaţii? Multe mi-au trecut atunci prin cap. În ziua când totul ar fi fost posibil dar nu s-a materializat am avut multe complexe de inferioritate. Poate nu eram de nasul ei. Am primit încă o palmă de la viaţă. Doar nu a fost nici prima dar nici ultima. Duceam o viaţă liniştită şi păream a fi ajuns la acel liman în care orice nemulţumire nu se mai manifesta ştiind prea bine că nu ar fi dus la nici un rezultat, contradicţiile şi împotrivirile fiind prea mari.  
 
Resemnare! Poate doar ar mai aduce cuvinte, poate rezolvări, altele decât cea găsită pentru moment. Nu renunţam nici unul la idea despărţirii cea care-şi făcuse cuib cu mulţi ani în urmă şi nu din vina noastră. Se pare că nu am găsit timpul potrivit de a-l pune în practică. Reuşita ne-ar fi dus la un cutremur distrugător pe care ambii eram convinşi că nu l-am fi suportat. Fiecare era rănit în orgoliul lui dar nu se manifestă şi cu atât mai mult acum când nici nu ştiam încotro să ne îndreptăm. Făceam eforturi spre a trece peste incidentele de atunci, de fapt hotărârea părinţilor ei fără a le mai dă amploare. Era târziu. Fiecare ştiam că nu mai avem pe nimeni în afara celuilalt. Tinereţea era doar cea sufletească dar cea a existenţei nu suficientă spre a merge în doi mai departe. Fiecare arăta acum după cum se păstrase în ciuda celor parcurse. Se adaptaseră la viaţă fiecare în felul lui.  
 
Mi-a venit în gând o glumă veche dar care cuprindea mult adevăr, chiar dacă pentru nimic în lume nu l-ar fi recunoscut. La o casă de bătrâni un văduv şi o văduvă se cunosc de multă vreme. Într-o seară, la o mică festivitate, stăteau la o masă faţă în faţă. În timpul mesei, el o priveşte de multe ori galant şi îndrăzneşte să o întrebe:  
- Vrei să fii nevasta mea?  
 
Fără să se mai gândească mult ea răspunde:  
- Da, da, vreau!  
 
Se despart afectuos, mergând fiecare în camera sa. Dimineaţa el se trezeşte şi derutat se gândeşte: A zis „da”, sau „nu”? Nu mai ştia... Agitat o sună la telefon şi după ce-i spune ce frumoasă a fost seara petrecută împreună, îndrăzneşte să o întrebe dacă a răspuns „da”, sau „nu”. Cu mare bucurie ea îi răspunde:  
- Da, din toată inima! Şi sunt foarte, foarte fericită, că m-ai sunat... că nu mai ştiam cine m-a întrebat.  
 
Nu l-am întrerupt. Obosit, a adormit, că altfel ar mai fi avut atât de multe de spus. Încet, spre a nu-l trezi din visare m-am retras dorindu-i un cald salut şi dragul de a-l revedea. M-a impresionat mult. Mă vedeam în locul lui ca mâine. De când l-am cunoscut am avut un sentiment de admiraţie pentru acest prieten cu un caracter ieşit din comun dar în special pentru felul cum îşi priveşte acum amurgul. Cine poate şti? Ştiinţa, medicina progresează continuu. De ce nu, ne vom putea vedea şi dincolo de 120 de ani. Azi sunt mai bătrân decât ieri! Dar mâine voi fi din nou acelaşi de ieri şi totuşi... mai tânăr... Cel puţin... eu să cred şi să mă bucur de ziua de mâine!  
 
Berthold-Tellu ABERMAN  
Nazareth Illit, Israel  
20 februarie 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Berthold-Tellu ABERMAN - TOAMNA - IARNA / Berthold Aberman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1147, Anul IV, 20 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Berthold Aberman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Berthold Aberman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!