Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Berthold Aberman         Publicat în: Ediţia nr. 1131 din 04 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

Berthold-Tellu ABERMAN - PĂSĂROIUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
La începutul fiecărei ierni, mă întorceam din campania de teren şi găseam oraşul Buzău îmbrăcat în frumoase haine albe de zăpadă. Plecam în campania topografică încă din luna aprilie şi acum mă bucuram că, deşi doar pentru câteva luni, voi duce o viaţă mai confortabilă, la casa mea şi nu tot timpul ca ţiganul cu cortul. Nu sunt un alintat din fire, dar îmi lipsea confortul minim al locului şi al lucrurilor mele.  
 
Pe teren, viaţa se desfăşura între muncă şi binefacerile naturii. Eram cazat în sate sau comune, care nu ofereau altă posibilitate de destindere după o săptămână de muncă decât cârciuma din centru sau activităţile Căminului Cultural. Acolo, se întâlneau: Secretarul sau primarul, miliţianul, preşedintele colectivei, secretarul de partid care vedea şi ştia totul şi vreo câţiva profesori, cu care mai schimbai câte o vorbă de duh la o măsuţă mică, într-un nor gros de fum de ţigară.  
 
Când era programat un film la Căminul Cultural, mergeam cu toţii să-l vedem şi „frumuseţea" consta în faptul că, atunci când acţiunea era mai interesantă, filmul se întrerupea fie că trebuia schimbată rola, fie că se rupea pelicula. Durata unui film era destul de mare şi, în acele pauze repetate, circula din mână în mână câte o sticlă cu ţuică, adusă din producţia proprie sau primită de câte unul din cei mari. Evident că la sfârşitul filmului şi sticla era terminată. Plecam fiecare pe la casa lui şi abia a doua zi, când începea o nouă zi de lucru, îmi puneam întrebarea „Oare ce film a rulat?" ...  
 
Nu am fost adeptul acestui gen de distracţie. Puţinele cărţi luate cu mine sau cele procurate din dotarea bibliotecilor, sau noii prieteni, sezonieri, pe care nu-i puteam refuza spre a nu se interpreta, toate acestea se numărau printre posibilităţile de aşa-zisă „culturalizare" accesibilă. Şi totuşi, am iubit mult viaţa cu frumuseţea ei, cu locurile minunate cu oamenii şi obiceiurile lor. Pe timpul lunilor de iarnă, pregăteam baza campaniei următoare şi stăteam acasă. De bine - de rău, vedeam un film în oraş sau mergeam la spectacolele sosite din capitală. Dimineţile şi prânzul mâncam la popota ofiţerilor iar serile, unde altundeva decât la restaurantul Dunărea, preferatul loc de întâlnire al burlacilor şi nu numai.  
 
Într-o seară, după un vin bun băut peste măsura obişnuită, am trimis orchestrei dirijate de renumitul Păsăroiu, o lădiţă cu vin. Drept mulţumire, muzicanţii şi-au îndreptat privirile în direcţia mea, s-au ridicat în picioare şi mi-au cântat primele acorduri din „Mulţi ani trăiască"!. De atunci, de câte ori intram în local, orchestra mă saluta astfel, în semn de apreciere. Am aflat ulterior că aşa mai procedau doar la sosirea primarului oraşului. Vestea s-a dus repede şi mi-a mărit faima! Eram mare!  
 
Am pomenit de şeful orchestrei, un virtuos acordeonist, cunoscut şi în afara graniţelor oraşului sub numele de Păsăroiu. Era o poreclă transformată în faimă, în urma unei întâmplări pe care am aflat-o de la unul dintre membrii orchestrei lui. El, ţigan tinerel, frumos foc, era un virtuos talent muzical şi o atracţie a femeilor. Nu de puţine ori femeile rugau soţii să meargă la restaurantul „Dunărea” să asculte muzică bună, de fapt în dorinţa de a-l vedea pe el. Ba i se dusese vestea că dă lecţii de muzică în particular şi era foarte solicitat.  
 
Printre multele cucoane care doreau să-l cunoască era şi o doamnă, soţia unui colonel, o doctoriţă frumuşică, temperamentală şi cu destui ani mai mică decât bărbatul său. Acesta o adora şi-şi cheltuia toată energia pentru a avansa şi pentru a câştiga bine, ca să-i satisfacă nevestii toate poftele, să nu-i lipsească nimic. Cu toate acestea, ea era mereu nemulţumită şi se plângea adesea celei mai bune prietene, singura cu care se confesa, că este neglijată de soţul ei. Prietena nu uita să-i amintească de cât de scurtă este viaţa, încercând probabil să-şi găsească argumente pentru propriile fapte,aşa zise greşeli. Avea sângele înfierbântat şi-şi potolea poftele cu tot ce-i ieşea în cale, în lipsa bărbatului ei, el fiind plecat timp îndelungat, pe teren. I-a povestit doctoriţei despre lecţiile ei de muzică, întotdeauna terminate în pat, în mod armonios, cu tânărul şi virtuosul acordeonist în compania altor femei. Zi de zi nu contenea să-i prezinte prietenei ei argumente solide, ceea ce-i înflăcărau acesteia dorinţele din ce în ce mai aprinse.  
 
Doctoriţa în singurătatea ei se întreba de ce nu ar profita şi ea, că nu o poate afla nimeni ... Va trebui să-şi ia doar măsurile necesare de prevedere.  
 
- Nu îndrăznesc, îi răspundea din ce în ce mai nesigură pe ea prietenei sale. Aş dori, dar situaţia mea, rangul ... ce s-ar întâmpla dacă, Doamne fereşte, s-ar afla într-un fel sau altul? La cabinet vin tot felul de bărbaţi pe care îi simt că ar face orice ... să se apropie de mine ... dar din principiu îi resping. Serviciul e serviciu, mă bucur de mult respect şi nu am răspuns niciodată nici măcar unor aluzii nevinovate chiar dacă tentaţii există mereu.  
 
- Dar ce părere ai despre tânărul şi atrăgătorul dirijor? Este ţigan, dar ce importanţă are? E tare frumos şi, din auzite, este bărbatul cu care-ţi poţi satisface toate fanteziile ... Tu îl soliciţi ca profesor, apoi ... vei putea decide când te afli în preajma lui ... Dacă tu nu-l vrei, zău că m-ar bate gândul pe mine, numai că mie nu mi-ar da voie soţul meu dacă i-aş cere o astfel de favoare, mai ales că eu nu am nici o înclinaţie spre muzică. Cu tine e altceva. Ţie nu-ţi refuză nimic niciodată bărbatul tău, aşa că nu ar da nimic de bănuit.  
 
Tentată zilnic, un gând a început să-i încolţească în minte. Gândul nu a mai părăsit-o nici nopţile, cînd abia reuşea să aţipeasacă şi se trezea leoarcă de transpiraţie, de emoţii şi de dorinţe. După câteva zile, a hotărât să-l roage pe ţigan să vină să-i dea lecţii de muzică. Primele noţiuni au fost învăţate în prezenţa colonelului dar într-o seară, când acesta era plecat într-o misiune pentru câteva zile, după ce l-a servit pe "profesor" cu un păhărel de coniac şi după ce a verificat că nimic nu o deranjează, provocându-l, s-a lăsat pradă braţelor vânjoase ale ţiganului. Acesta i-a oferit ceea ce soţul, ocupat cu munca lui neglijase să-i ofere suficient vinovată fiind oboseala şi solicitările serviciului.  
 
Lecţiile de muzică se dovedeau eficiente, dar slăbeau prudenţa minimă a doamnei. Nu se mai putea stăpâni şi i se părea că ţiganul îi făcuse sigur farmece devenind dependentă de el. I-a mărturisit asta şi prietenei ei. Mulţi dintre vecinii care începuseră să bănuiască ceva, acum erau siguri, mai ales că adesea auzeau gemete şi bănuiau că doamna învăţa cu sârg nu numai muzică, ci şi din cele lumeşti.  
 
În urma unei scrisori anonime, vestea a ajuns şi la urechile soţului care a început să simtă că-i cresc nişte extremităţi, întâlnite în popor sub denumirea de „coarne". Abia atunci a sărit ca ars. Cum? Este posibil? Soţia lui pe care o iubea mai mult decât orice pe lume, cea pentru care făcea tot efortul ca să nu-i lipsească tot ce şi-a visat? Nu poate fi decât o înscenare, din invidie, din răutate, din dorinţa de a tulbura liniştea unei familii fericite cum era a lor ... Totuşi, ceva i-a încolţit în minte, ca o alarmă care l-a pus pe gânduri. Nu a lăsat însă nimic să se vadă din ce era în sufletul lui.  
 
Într-o seară, a rămas mai târziu la serviciu şi, în singurătatea lui, a hotărât că trebuie să facă ceva pentru a se lămuri că totul este numai o închipuire, un vis urât. A găsit timpul necesar, cu atât mai mult cu cât bănuiala îl măcina şi parcă întrevăzuse la unii apropiaţi priviri compătimitoare. Poate că i se părea. Dar dacă? ... Cine poate fi sigur pe o femeie? Ştia încă de mic copil, de-acolo, de la ţară, unde copilărise, că mai degrabă „păzeşti o ciurdă de iepuri decât o femeie" ... Nu, nu se putea ca tocmai lui să i se întâmple, nu avea practic ce să-şi reproşeze şi nici nevastă-sa nu-i reproşase nimic. Amânase un timp clipa când va trebui să fie sigur că totul nu a fost decât un vis urât.  
 
Într-o bună zi, ros de gelozia care nu-i mai dădea nici o clipă de linişte, s-a hotărât. A spus că pleacă într-o misiune pentru câteva zile. Nimic ieşit din comun. Soţia sa iubitoare i-a pregătit cu grijă mica valijoară de teren, bucuroasă - acum mai mult ca oricând - de cele câteva zile pe care le avea la dispoziţie pentru a-şi desăvârşi studiile muzicale înfocate. Simţea nevoia recuperării timpului pierdut, pentru noi descoperiri într-o lume necunoscută până atunci.  
 
Spre orele două din noapte, colonelul s-a întors acasă. A stat un timp afară, să fie sigur că nu-i va fi simţită prezenţa. Emoţia care-l cuprinsese i-a grăbit intrarea în hol şi apoi, cu grijă, în dormitor. Apocalipsul să fi venit în acel moment şi nu l-ar fi paralizat într-atât ca imaginea care i se oferea în toată splendoarea: cei doi, Adam şi Eva, băuţi şi obosiţi de atâtea repetiţii şi studii conştiincioase ... Făcu eforturi supraomeneşti să se stăpânească. Simţea cum tot sângele i se urcă în cap, întunecându-i vederea. Trase puternic aer în piept şi reuşi să se calmeze, nici el nu ştia cum. Parcă ar fi fost într-un exereciţiu militar care-i cerea calm şi stăpânire. Scoase din geanta de mână nişte sfori groase, unse cu unt-de-lemn şi sare, şi-i legă fedeleş pe fiecare în parte. Nimic nu l-a deranjat în timpul operaţiunii. I se părea şi lui de necrezut, dar sticlele goale aruncate lângă pat arătau că putea tăia şi lemne pe ei. Bău şi el un pahar de coniac, aşezat pe scaun, privind cu ură spre cel care i-a răpit nevasta. Privi apoi la ea, cât era de frumoasă, dormind cu un surâs care dădea de gol satisfacţia trupului pe care se pare că nu i-l cunoscuse până atunci. I-a trezit brusc din somnul dulce cu câteva lovituri de curea, date la-ntâmplare. Ţiganul, deschizând cu greu ochii, îl auzi pe colonel adresându-i-se, nu cu vorbe, ci cu tunete:  
- Nenorocitule! Am muncit o viaţă întreagă pentru a ajunge unde am ajuns şi i-am oferit acestei femei tot ceea ce va pierde – onoare, lux, casă, realizări spre a fi batjocorit şi furat de un ţigan?  
Ea, trezită brusc din beţie şi din somnul dulce, speriată de moarte, amuţise de spaimă. Bărbatul ei continuă să vorbească cu ţiganul:  
- Pentru că v-am prins în fapt, nu aştept ca legea să-mi facă dreptate... mi-o voi face singur. Tu vei plăti în felul tău. Eşti vinovat, dar nu într-atât cât este ea, care s-a coborât josnic şi a procedat astfel spre a-mi răsplăti eforturile. ochilor  
 
A luat din bucătărie un cuţit mare. În faţa îngroziţi ale celor doi, îl ascuţea încet, prelungind clipele de tortură la gândul că îndata îi va tăia pe amândoi. Bărbatul se arăta de un calm rece, cu toate că sângele îi fierbea în vine, ochii parcă îi ieşiseră din orbite. Acumulase în el toată ura din lume uitându-se, pe rând, la ţigan şi la ea, bibeloul lui, comoara lui cea mai preţioasă, adorată, mândria lui.  
 
Se apropie de ea,. O mică ezitare, citind în ochii ei disperarea, părându-i-se pentru o clipă că lacrimile care-i brăzdau faţa frumoasă ca de porţelan exprimau regretul faptei ei necugetate. Totul însă nu a durat decât o clipă: imaginea soţiei sale goale lângă un alt bărbat i-a întunecat vederea de ură. A trecut imediat cu cuţitul în dreptul ţiganului care-şi văzu în faţa ochilor sfârşitul. Acesta speriat de moarte trecu la văicăreli, la plânsete şi tânguieli, implorându-l să-l ierte:  
- Doamna mi-a tot făcut apropouri şi cred că şi farmece mi-a făcut, că eu nu mi-am dat seama ce se întâmplă cu mine... eu veneam să-mi câştig cinstit o pâine pentru copilaşi, şi doamna dumneavoastră mi s-a plâns că suferă foarte mult, că este mereu singură, că este tânără şi trupul îi cere dragoste şi nu are cine să i-o dea... Vă rog din toată inima, domnule, să mă iertaţi, am şi eu familie, nu am putut rezista ispitei, mi-a dat mult de băut, mi-a luat ochii şi voinţa.... Ţiganul tot ţigan, încearcă totul ca să-şi salveze pielea. - Am să fac tot ce-mi porunciţi, domnule, dar... poate...  
 
Alături, frumoasa-i soţie cu frânghiile pătrunse adânc în carne, se zvârcolea şi urla de durere şi spaimă de ce va urma. Aştepta cu sufletul la gură, sigură că, după ce va termina cu ţiganul, bărbatul o va omorî. Îşi dădea seama că merită să plătească nebunia care a dus-o la dezastru. Colonelul abia abţinându-se i-a spus:  
-Nu-mi voi sacrifica viaţa pentru o netrebnică ucigându-vă cum vi s-ar cuveni. Îmi vei da scris că o vei lua de nevastă şi te priveşte cum vei proceda. Dacă ţi-a plăcut acum să te speli pe cap cu ea. Asta merită, asta va primi.Nu viaţa pe care i-am oferit-o ci nevastă de ţigan! Să ajungă de răsul oraşului. De-atunci i-a rămas numele "Păsăroiu". Numele i s-a transformat în renume şi tot oraşul a auzit această poveste cutremurătoare. Restaurantul şi-a dublat clientela, mereu noi consumatori veneau să-l vadă cu ochii lor pe eroul oraşului....  
Legendă sau adevăr?..  
-----------------------------------------  
 
Berthold-Tellu ABERMAN  
Nazareth Illit, Israel  
4 februarie 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Berthold-Tellu ABERMAN - PĂSĂROIUL / Berthold Aberman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1131, Anul IV, 04 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Berthold Aberman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Berthold Aberman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!