Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Povestiri > Mobil |   


Autor: Berthold Aberman         Publicat în: Ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013        Toate Articolele Autorului

Berthold-Tellu ABERMAN - NECUNOSCUTA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În apropierea toamnei întunericul se lăsase mai devreme iar trenul care trebuia să-i readucă spre locurile de muncă pe toţi ofiţerii topografi convocaţi la sediul central al biroului spre a analiza îndeplinirea planului, analizarea deficienţelor în lucru sau fixarea de noi termene, era puţin în întârziere. În megafoanele gării se anunţa sosirea trenului. Şi-au luat la revedere participanţii în aşteptarea următoarei întâlniri având bilete de călătorie la clasa întâi. Ionel căuta pe tichetul de călătorie numărul locului. În compartimentul unde se afla numărul locului său nu mai era nimeni. De altfel nici în restul vagonului nu erau prea mulţi călători la clasa întâi. Şi aşa preţul biletelor chiar la clasa a doua era destul de mare. Şi-a ocupat locul punându-şi în plasa de sus servietă din care reţinuse o carte care-l însoţea în orice călătorie şi după un număr de file citite, simţi oboseala zilei dar şi efectul vinului consumat la terminarea bilanţului sărbătorit la un restaurant. Trenul se şi pusese în mişcare, lumina din compartiment era la fază mică, iar în bezna de afară, prin geam se vedeau doar luminiţele de pe calea ferată roşii şi verzi. Privind pe geam derularea imaginilor cu acea calitate naturală a gestului contemplând natura în ritmul monoton al roţilor de tren în derularea lor înghiţind kilometrii, a aţipit.  
 
Multe mai născoceşte mintea omului dar în vis, totul e posibil. În acele momente, vedea şi se amăgea cu idei himerice. Era un Făt-frumos care vorbeşte cu calul lui năzdrăvan şi care îl povăţuieşte ce să facă spre a-i cuceri inima frumoasei satului, telefonistă la centrală în comună unde se cazase de puţin timp şi care-i făcuse atât de repede legătura telefonică cu părinţii pe care-i găsise puţin îngrijoraţi de lipsa ştirilor. El, băiatul mamei care înainte de a pleca în armată nu ştia cum să-l protejeze, să-l alinte deşi se considera mare. Îi spusese de multe ori că oricât de mare va fi, pentru ea tot băieţelul mamei va fi. Abia aştepta întâlnirea promisă de frumoasa telefonistă dar nu în sat ci undeva la oraş. Acolo în sat riscul ar fi fost prea mare de a se vorbi pe seama ei dacă ar fi fost văzută cu un tovarăş ofiţer. Li se cam dusese vestea şi încă circulau vorbele bătrânilor: „Ofiţerul vine, face dragoste cu fata, îi promite marea cu sarea, şi dacă-i cade chipiul pe jos, îl ridică, îl scutură de praf şi pleacă spre alte meleaguri unde repetă scena. Era vorba de onoarea fetei care rămânea în continuare în sat şi după plecarea lui”.  
 
Tocmai era aproape de a realiza întâlnirea când entuziasmat... a deschis ochii. În lumina slabă din compartiment, în faţa locului ocupat de el, printre pleoape a văzut o frumoasă doamnă, având o eşarfă petrecută după gât, surprins că îl privea, având un zâmbet forţat pe faţa ei frumoasă şi albă ca de porţelan de parcă ar fi fost obrazul unei păpuşi. Puţin stânjenită şi-a schimbat imediat direcţia priviri. Nu realiza că se găseşte singur în faţa unei asemenea frumuseţi feminine. Instinctiv îndreptându-şi ţinuta abia după câteva clipe care treceau nespus de greu, oarecum sfios s-a adresat doamnei din faţa lui:  
 
- Stimată doamnă, precum observ suntem doar noi în compartiment şi de aceea îndrăznesc să mă adresez propunându-vă ca astfel schimbând o vorbă să ne treacă timpul călătoriei mai plăcut. Nu vreau să depăşesc sub nici un motiv limitele bunei cuvinte dar, neexistând cineva care să ne cunoască pe amândoi, să ne ajute a ne recomanda nu putem decât să aşteptăm providenţa să ne ajute. Posibil să avem aceeaşi destinaţie.  
 
Fără a mai aştepta răspunsul s-a prezentat. Entuziasmat de posibilitatea cunoaşterii unei frumoase doamne nu a realizat că aceasta nu i-a răspuns. Politicos, a continuat să-i vorbească dar a simţit-o atât de departe de parcă toate cuvintele treceau pe lângă ea fără a se opri. Ba chiar privind-o cu insistenţă, citi în privirea ei multă durere. Ba chiar o totală indiferenţă. Au trecut câteva minute şi frumoasa doamnă considerând că plictiseală sau tăcerea o vor deprima şi mai mult decât era vizibil, a început să răspundă la câteva consideraţii generale în care încercase Ionel să o atragă, fie chiar numai de dragul conversaţiei spre a trece timpul. Astfel, încet, încet au început să discute încercând să aducă vorba despre evenimentele mai importante ale zilei care erau de altfel aproape comune fiecărei zile, limitată la cele ce se comunicau oficial în presă sau la radio. Aşa erau timpurile.  
 
Ionel începu să-i povestească despre frumuseţile naturii de care era mereu îndrăgostit având posibilitatea de a o vedea admirând-o dar şi a o parcurge teritorial metru cu metru măsurând terenul, profesiunea fiind de măsurător terestru când a auzit-o deodată răspunzându-i cu o voce tăioasă, nu cristalină şi caldă cu care îi răspunsese din când în când avalanşei de cuvinte, de glume în încercarea de a-i fi cel puţin simpatic în dorinţa de a o atrage la discuţie.  
- Domnule...! şi în acel moment privind-o Ionel a observat cum ochii ei frumoşi erau plini de lacrimi, te rog să nu-mi mai vorbeşti atât de călduros despre acest cuvânt folosit atât de des, dragoste, fie el chiar referitor la natură. Prea a devenit ceva banal minimalizându-i-se frumuseţea prin întrebuinţarea cuvântului fără a avea şi o valoroasă acoperire. Scuze dar... sunt într-o situaţie care nu suportă nici măcar rostirea acestui cuvânt cândva măreţ şi pentru mine dar care azi mă face să văd roşu înaintea ochilor înţelegând pe deplin furia taurilor la vederea culorii. Asta neînsemnând că eu nu iubesc profund frumuseţile naturii.  
- Vă cer scuze dar ce poate fi oare mai înălţător decât iubirea şi dragostea?  
- Sunteţi căsătorit domnule ofiţer?  
- Nu sunt încă suficient de pregătit pentru a intra în acest măreţ edificiu numit căsătorie.  
- Nici nu vă îndreptăţeşte vârsta şi în plus, sigur nu mă refer a particulariza dar dumneavoastră, ofiţerilor vi s-a cam dus vestea despre uşurinţa cu care rostind cuvinte minunate de altfel, ameţiţi tinerele fete care devin victime sigure crezând în naivitatea lor în cuvinte. Rostise cu o vădită indignare aceste acuze.  
- Stimată doamnă, încerc având suficiente argumente să-mi apăr confraţii, cei care presupun că s-ar încadra în caracterizarea dumneavoastră. Cine poate obliga o femeie să creadă fără a verifica în timp aceste sentimente de necomparat, atmosfera în care se dezvoltă dragostea şi aleargă numai după acea hârtie care cred că le vor asigura siguranţa lor în societate?  
- Posibil să creadă în entuziasmul lor, fiind mai nerăbdătoare a se şti la casa lor să creadă în cuvinte şi la o femeie, iubirea şi stabilitatea are o importanţă deosebită. Care femeie nu-şi doreşte o poziţie mai ridicată în societate? Care femeie nu se vrea protejată, ferită de ispite şi sigură în sentimentele nobile ale iubirii?  
- Încerc să vă cer scuze dar părerea mea e că la femei nu este o problemă în a crede mai mult în cuvinte decât în fapte. Nu reţin dar se pare că nu un singur om a spus-o: "O, slăbiciune; numele tău e femeie" [Shakespeare] Şi dacă minciuna e frumoasă, dacă devine credibilă, chiar se cere, atunci, cine se face vinovat oare că şi crede în ea? Nu sunteţi de acord cu proverbul nostru care spune, de fapt avertizează că: „Graba strică treaba"? Nu vi se pare că sună puţin a interes şi nu a sentiment? Semnează cea ce echivalează cu un petec de hârtie numit ce-i drept certificat de căsătorie, dar care nu scuteşte oricare dintre părţi ori câte drepturi îi revine fiecăruia să nu aibe o atitudine diferită atunci când întâlneşte "omul pereche" azi folosindu-se expresia de „suflete-pereche". Se pare sau au impresia a se potrivi mai mult decât ceea ce au alţii şi asta atunci când există şi motive să dorească ceea ce au dorit toată viaţa, căsătoria, stabilitatea, multe altele bazate pe dragoste şi dorinţa de a fii împreună mereu. Fără justificare corectă dar nu fiecăruia i se pare că iarba din curtea vecinului e mai verde ca în curtea lui. Nu fiecare bărbat sau femeie simt că după un timp petrecut în comun simt nevoia să înşele cum poate credeţi dumneavoastră.  
 
La aceste cuvinte din cadrul discuţiei, frumoasa doamnă izbucni într-un plâns pe care cu greu i l-a putut opri. Aşezându-se imediat alături, oscilând o clipă dar luând-o cu braţele pe după umeri Ionel încerca s-o consoleze. Era cu faţa îndreptată spre geam dar devenise conştientă de atingerea braţelor lui. Cine poate preciza ce gânduri ascunse se derulau în mintea şi sufletul ei rănit în acele momente? Dar în ale lui? A trecut un timp în care, înconjurată de braţele lui, ea nu numai că nu a obiectat sau s-a retras ci s-a potolit puţin din plâns. S-a cuibărit instinctiv la pieptul lui simţindu-se ocrotită ceea ce-i dădea se pare o oarecare linişte, cel puţin în acele momente în frământarea ei lăuntrică.  
- Scuze, situaţia în care m-am găsit auzindu-vă părerile mi-au reamintit imediat că în toată durerea mea nu voi putea trece peste afrontul ca să nu numesc trădarea soţului meu pe care, pur şi simplu, l-am prins cu altă femeie, chiar mai mult, cea mai bună prietenă în care aveam deplină încredere şi sigur, nu spre a admira natura. Mă cunoştea prea bine, ştia cât de mult urăsc răbdarea. El care-mi jurase de atâtea ori asigurându-mă de dragoste eternă. Înainte de a aştepta vreo replică de-a mea mi-a şi spus: „Ar fi posibil ca eu să-l fi adus la un asemenea deznodământ?" Eu care-l adoram şi nu vedeam în faţa ochilor că ar exista un alt bărbat în afară de el în viaţa mea? Au existat ce-i drept reproşuri, sunt mult prea posesivă, îl sufoc cu dragostea mea dar şi cu îndoielile mele de care el nu se simte vinovat. Acum am ajuns în situaţia de a-l pierde definitiv, ceea ce îmi justifică drumul acesta la părinţii mei care m-au sfătuit să nu renunţ cu atâta uşurinţă dacă încă îl iubesc. Presupune să-l iert dar şi să fac tot ceea ce-mi va sta în putinţă spre a-l recâştiga. Eu cred că nu-mi va fi deloc uşor să trec peste înşelăciune de care a fost capabil, fie chiar într-un moment de rătăcire, chiar dacă l-am auzit glumind desigur, că înşelatul există doar la cântar. Am pus întotdeauna încrederea deplină la baza oricărui sentiment.  
- Am înţeles acum prin explicarea situaţiei starea de tristeţe dar şi indignarea care vă frământă. Presupun că această tristă întâmplare cere din partea dumneavoastră o analiză amănunţită a cauzelor sau cauzei care a creat această stare de neîncredere, poate pasageră. Poate că a-ţi apreciat greşit un anumit comportament dându-i o semnificaţie exagerată? Nu am dreptul moral de a-mi expune păreri privind situaţia desigur neplăcută în care vă găsiţi dar, tragedia e că nu toţi bărbaţii procedează la fel atunci când au o asemenea femeie frumoasă şi veşnic îndrăgostită ca dumneavoastră alături. Sigur dragostea trebuie preţuită înainte de a fi prea târziu. Există şi constituiesc majoritatea, cei care consideră sfântă căsătoria!  
- Aşa am crezut şi eu spuse întorcându-şi frumosul obraz spre mine. Cum şi eu eram atât de aproape, privirile ni s-au întâlnit şi instinctiv, am sărutat-o, gândind a o linişti. Nici azi nu-şi explică dacă acest gest a continuat cu cele pe care le va povesti ulterior sau a fost un gând ascuns pe care l-a continuat. Intuise jignirea suferită de ea şi dorinţa răzbunării şi cât mai rapidă profitând de situaţia prezentă şi a nu lăsa să treacă timpul spre a-i dispare supărarea. Curios sau nu dar şi-a reamintit imediat cele citite în urmă cu foarte mulţi ani despre eroii şi procedeele de a le cuceri sentimentele femeilor credincioase soţilor ai celebrului scriitor italian Boccaccio, părintele prozei clasice prin al său „Decameron”.  
 
Cert e că după câteva îmbrăţişări care i-au apropiat mult, posibil că a găsit înţelegerea situaţiei ei, ajutând-o şi cu frumoasele cuvinte care se doreau consolatoare. Fără a spune un cuvânt frumoasa doamnă a fost de acord cu propunerea lui Ionel să coboare la prima staţie în care va opri trenul, în plină noapte. Devenea romantic şi o posibilă răzbunare imediată îndreptată contra celui care i-a pricinuit o asemenea durere ar consola-o. De la gând la înfăptuire nu a mai fost decât un singur pas. Au vizat biletele de întrerupere până la următorul tren care va trece spre ziuă şi să caute o gazdă pentru câteva ore spunând desigur nu ca o justificare cum s-a petrecut situaţia în care se aflau. Pierduseră trenul coborând să ia puţină apă şi trenul deja în mişcare, au considerat periculos şi nu au mai urcat. Consultaseră mersul trenurilor aflând că următorul trecea abia peste câteva ore. Au bătut în gardul de la prima locuinţă din localitatea respectivă şi găsind înţelegerea gazdei care se scuză de a nu avea o casă modernă ci la nivelul celor de la ţară au cerut contra cost ceva de mâncare şi o sticlă de vin şi găzduirea până la oră trecerii trenului următor pe aceeaşi direcţie rugând gazda să-i trezească din timp după ce se vor odihni cele câteva ore. Au răsplătit-o cu o frumoasă sumă de bani la care nici nu visase spre a fi mulţumită şi atrasă a-i ajuta.  
 
A fost o noapte de dragoste gustând din plin adevăratul ei înţeles, sau poate dăruirea ei totală spre a simţi şi el, soţul care o înşelase ceea ce a simţit şi ea sigură că el a putut să o înşele. Cine mânuieşte viaţa omului a şti dacă această neprevăzută întâlnire va dură doar cele câteva ore sau... poate va continua o viaţă! Cine nu crede în destin sau soartă? Cine a mai gândit atunci la o asemenea poveste fermecătoare? Cât de repede trec în anumite împrejurări nu clipele ci orele? Cu câtă pasiune s-a dăruit şi ce mare deosebire există între sex şi dragoste, ivită în împrejurări nebănuite, câtă emoţie şi câtă energie se poate consuma într-un timp atât de scurt. Aproape nevisând că o asemenea frumuseţe de femeie a fost a lui câteva ore fără limite, cu o furie şi dorinţă de răzbunare pe care doar o femeie înşelată o poate acumula.  
 
Epuizaseră cuvintele, consumaseră faptele, se instala regretul...  
- Ce repede a trecut timpul.  
- Cum? A şi trecut?  
- Cât timp am fost împreună?  
- De ce crezi că are vreo importanţă timpul cât îl petreci şi nu ce poţi simţi în acest timp? Cu cine eşti împreună?  
- Adevărat, totul a fost sublim dar nu a durat nici măcar cât i-ar trebui unei flori să se ofilească!  
- Da! Dar acum va trebui să plecăm. Gazda ne-a anunţat. A sosit ora apropiată plecării. Trenul nu ne aşteaptă.  
- Am putea rămâne încă o zi şi să căutăm o altă gazdă dacă aici nu ai găsit condiţiile care să-ţi satisfacă cerinţele? Mă ocup eu de tot ce-ţi doreşti.  
- Nu e vorba de asta. Eu sunt într-un post de mare răspundere şi sunt obligată să fiu prezentă.  
- Dar, abia ai apărut în viaţa mea şi vrei să şi dispari?  
- Sunt măritată dragul meu domn şi realizez că nu asta am dorit. Nu contest nimic din ceea ce s-a petrecut între noi dar eu sunt doar o biată femeie. Poate voi regreta vreodată dar acum... mă simt răzbunată! Întotdeauna îmi voi aminti cu plăcere de tine, cel care m-ai ajutat să pun puţină ordine în mintea mea, în orgoliul meu atât de şifonat.  
- Şi dacă alături şi împreună cu mine ai putea găsi fericirea care o doreşti şi sunt sigur că ţi se cuvine? Nici măcar promisiunea de a încerca? De a continua ceea ce am primit cadou de la Dumnezeu?  
 
Cu o uşoară notă de tristeţe îi spuse:  
- Să şti că atunci când am admis să fiu soţia lui la fel ca tine am gândit şi eu dar şi el şi încă nu realizez ceea ce am făcut şi eu, cea care îl condamnase cu atâta uşurinţă în urmă cu doar câteva ore. Este sau va fi vorba despre conştiinţa mea, fapt care mă va urmări o viaţă întreagă. Mă voi întreba cu toate că viaţa nu poate fi dată înapoi. Prin ce i-am fost eu superioară faptelor lui?  
 
A răsplătit gazda fericirii lor pentru câteva ore din plin folosite asigurându-i că oricând vor fi bine primiţi dacă în drumurile lor vor avea posibilitatea de a face o haltă. Au plecat, aflându-se încă în plină noapte, strâns îmbrăţişaţi spre gară şi trenul care a sosit la puţin timp i-au luat spre a-i duce pe fiecare spre locul propus. Intrase în viaţa ei de parcă se îndreptau spre biserică. Şi-o imagina cu rochia albă şi lungă de mireasă, întâmpinaţi de ritmul „Marşului nupţial" din Lohengrin şi având în minte doar răzbunare, acum aparţinându-şi pentru tot restul vieţii. Conştiinţa? Pe un loc îndepărtat părăsită pe un piedestal şi un soţ care va încerca să-l readucă pe calea cea bună... Îl iubea mult. Va mai exista oare vreodată ceea ce a fost în sufletul ei pentru el? Dar Ion el căruia nenumărate i-au fost întâlnirile întâmplătoare, de scurtă durată sau cu o oarecare continuitate, pasiune sau simplă dorinţă, de moment sau cu perspective de continuitate, mai greu sau mai uşor convinse dar niciodată o asemenea întâmplare în plină noapte de credea că joacă rolul vieţii într-un film şi care îi va rămâne în amintire toată viaţa. Ei îi era teamă de ce va aduce ziua de mâine dar tot ce s-a petrecut a fost între azi şi mâine. Va mai exista oare vreo speranţă? Era căsătorită, aparţinea oficial unui bărbat iar ea fugise o clipă de el... dar şi de ea.  
- Câtă ironie a soartei îi spuse ea! Am fost în atâtea împrejurări şi nu am cedat niciodată ispitelor nenumărate.Aş fi oare în stare să-i mărturisesc soţului această feerie care s-a desfăşurat într-un ritm ameţitor? Tare mult aş fi dorit.  
- Am dorit şi eu să-ţi spun ceva. Te rog consideră că nu a fost o simplă aventură şi că... poate nu aici se va opri acest basm.  
 
A dispărut în noapte la fel cum a şi apărut! Aţipise o clipă ascultând ritmul roţilor de tren... când s-a trezit era ziuă. Soarele intra şi dispărea pe fereastra vagonului în goană trenului alternând între lumină şi umbră. Era singur. Nu realiza dacă era realitate sau vreo farsă a visurilor. Nu se poate ca această necunoscută să dispară din viaţa lui ca şi când nu ar fi existat. Ce ciudat cum se întâlnesc destinele. Până şi în trenuri. A rămas sau va rămâne doar o amintire? Nici măcar nu-i aflase numele. A fost oare doar un vis sau totul s-a petrecut în realitate? Se spune că visele sunt doar o asociere involuntară de idei şi imagini care se prezintă minţii în timpul somnului... Voi mai visa? Vor mai exista vise, sau... va fii ca-n poveste: „A fost odată ca niciodată... o poveste minunată..."  
 
Berthold-Tellu ABERMAN  
Nazareth Illit, Israel  
20 decembrie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Berthold-Tellu ABERMAN - NECUNOSCUTA / Berthold Aberman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1086, Anul III, 21 decembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Berthold Aberman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Berthold Aberman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!