Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Atitudini > Mobil |   


Autor: Berthold Aberman         Publicat în: Ediţia nr. 1285 din 08 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Berthold ABERMAN - ADAM ŞI EVA LUI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„O slăbiciune, numele tău e femeie!”  
[Shakespeare]  
 
De la Adam şi până la Eva a fost totuşi un drum, o cerinţă, o necesitate, o capodoperă sau o greşeală. Cert este că bunul Dumnezeu i-a creat pentru o lume concepută a fi frumoasă, cu meniri şi roluri bine definite. La scurt timp, nici până azi nu prea ştim cum să-l încadrăm, atribuindu-i ei - femeii - abilităţi dar şi tentaţii prin care inducându-l în eroare pe „necunoscătorul de când îl ştim" şi până azi, bietul Adam! El care a cedat ispitei şi astfel a trebuit să fie primul om care să cunoască ce-i acela regret, lipsa liniştei depline, viaţă liberă, fără nici-o obligaţie sau răspundere, fără grija zilei de mâine - a lui sau a nimănui altcuiva. El singur şef şi executant, fără restricţii, nelinişti sau tentaţii, obligat să-şi schimbe viaţa din rai cu cea de pe pământ, pentru o clipă de slăbiciune incomparabilă, şi de cele mai multe ori mai grea ca aceea din iad Adam şi toţi cei care i-au urmat au devenit repede stăpâni sau sclavi, comparaţi cu albinele muncitoare, cei drept cu tentaţia de a zbura din floare în floare, justificarea fiind „eficienţa" muncii. Prudent sau îndrăzneţ, fricos sau viteaz, slab sau puternic, alături de Evele lor, au străbătut timpurile împreună, sau separat, ca apoi,- alungaţi din rai, că... li se urâseră cu binele şi inactivitatea! Vinovat Adam că nu a rezistat cicălelii - a fost destul un mic impuls, o mică ispită a Evei, la rândul ei ispitită, o mică şovăială – prea puţină împotrivire, nu a rezistat nici atunci şi nici azi. Ispita a triumfat!  
 
Eva l-a împins la păcat, dragostea sau cum i se spunea pe atunci acoperind păcatul fatal, dar aducând cu el suferinţa, trimişi la munca de jos - pe pământ, ei şi urmaşii lor ispăşind până-n zilele noastre păcatele imposibil de spălat. Şi în zilele de azi se mai fac cercetări; ce i-o fi lipsind, doar avea de toate - nimic gătit la focul soarelui ce-i drept, iar poamele şi fructele le aduceau vitaminele necesare. Nu tu griji, nu tu sarcini, nu tu lupte, nu tu politică şi nici ale armoniei vieţi cerinţe, alături şi împreună cu vieţuitoarele existente. Apoi, nu tu ziare, radio sau televiziune cu ştirile groaznice spre a avea succes şi, nici măcar serialele siropoase, somnul şi odihna nefiindu-le cu nimic deranjate. Ziua de măine semăna cu cea de azi, iar în viitor? Încă nu ştiau ce-i aia. Mai avea şi asigurarea de la Dumnezeu care-l crease după chipul şi asemănarea lui că nimic nu-i va lipsi, nici un gând,nimeni nu-l va deranja, totul era minunat, putea face ori ce, păcat că nu prea ştia ce! Noţiunea de mai târziu „Libertate” pentru care a luptat şi luptă până şi azi omenirea, niciodată nu a mai existat ca atunci când Adam era singurul bărbat din lume. Dar... el se plictisea de atâta bine, se pare că de atunci datează şi expresia: „I s-a urăt cu binele”!  
 
În ultima vreme era „supărat", opusul lui „vesel" care nici el nu se născuse încă, printre flori şi abundenţă care nu-l mai satisfăceau. Şi atunci, înduplecat, Dumnezeu care-l crease, neputând să creadă că tocmai el nu era mulţumit - iubindu-l mult, văzându-i nefericirea citind în gândurile lui - îndreptându-şi atenţia spre viitorul care-l gândise omenirii, cel pe care-l intuia ca o imensă mare de oameni fericiţi - cărora le programase toate binefacerile lui viitoare, a luat hotărârea de a-i creea primului om din lume, un tovarăş de viaţă, împreună cu care să populeze lumea. A creat-o deci pe Eva alegând din trupul lui Adam o coastă, de fapt cea mai bine situată cu care-l dotase pe el, fapt pe care-l va simţi toată viaţa, şi din ea, printr-un transplant al viitorului, modelând-o şi dându-i viaţă, i-a oferit-o spunându-i: „De azi înainte, nu mai eşti singur - era un drept pe care ţi-l creasem la care ai renunţat de bună voie, [dacă ar fi ştiut cât va regreta ulterior]. Ai pentru tot restul vieţii alături de tine pe Eva – femeia unică - probabil pentru viitor, tot din precauţiune pe care-l prevăzuse cu înţelepciune spre a nu exista tentaţii. Bineînţeles neprecizând şi invers, cu care să-ţi împarţi viaţa viaţa fericită pe care eu vi-am dăruit-o. Vă este permis totul, ce-i în jurul vostru vă aparţine – un singur lucru vă este interzis: Să vă atingeţi de «mărul de aur» din mijlocul raiului, fapt ce v-ar aduce, de nu mă ve-ţi asculta, cele mai crunte nenorociri”.  
 
Din miile de oferte, o singură interdicţie părea a fi nesemnificativă, deci primită de Adam cu multă bucurie. Era ceva nou în rai şi în plus, va avea şi el cu cine să mai schimbe o vorbă şi cât o va regreta. Pentru început nici ea nu era dotată cu prea multe cuvinte, la fel ca el. Nefiind diferite, nici contradicţiile nu aveau cum să se nască. Aveau deci statutul de egali! Şi aşa a început viaţa în doi. Trăia şi ea pe lângă el „ca-n sânul lui Adam"! Totul era magnific, nu tu serviciu, nu tu griji sau nevoi, nu tu copiii care să-ţi răpească o parte din viaţă şi ce era mai deosebit de viitoarele „binefaceri ale lumii viitoare", nici unul dintre ei nu avea o soacră! Nu tu lipsuri, nevoi sau dorinţe, o înţelegere deplină - totul pentru prima dată în lume. Se plimbau împreună, mâncau din poamele şi fructele care le erau la discreţie, nu trebuiau să facă nimic şi erau aproape ca şi azi mereu, obosiţi! Fiecare zi se depăna după acelaşi ritual, spre a reîncepe a doua zi într-o înţelegere divină pe următoarea. Nimeni nu le impunea vreun program, nimeni nu-i deranja, unde putea fi mai bine ca-n rai? Înţelegerea era deplină, ambii aveau aceleaşi preocupări; numai că Eva de la un timp, de câte ori treceau pe lângă pomul cu merele de aur care sclipeau de frumuseţe la razele soarelui binefăcător, ofta şi se întreba, curiozitatea născăndu-se odată cu ea. De ce oare Dumnezeu care-i creaseră şi le dăduse tot ce exista în rai, le interzicea ceva creat tot de el, tot prin bunăvoinţa lui. Ce era oare în acel pom dăunător? De ce-l sădise în mijlocul raiului dacă ei nu puteau beneficia de dreptul de a mânca din fructele lui atât de ispititoare prin forma şi strălucirea lor? Nimeni nu le dăduse vre-o explicaţie, doar interdicţia! Nici măcar cel mai elementar drept de a protesta nu-l aveau, încă nu se născuse democraţia! Adam o liniştea de fiecare dată spunându-i că au destule în jurul lor, ce-o deranjează un simplu măr? Interzis şi gata! Să fim mulţumiţi că nu s-au născut şi alte interdicţii. Vor veni ele cu timpul! Nu trebuia să-i ceară voie să iasă şi singură la plimbare.  
 
Eva, doar nu avea pe cine vedea în faţa ochilor decât pe „Adamul" ei şi numai al ei, treburi prea multe nu avea, totul era la dispoziţia lor fără a fi necesar decât efortul de a mânca. Într-una din zile şi de atunci de câte ori ajungea sub mărul cu pricina, rămânea mută de admiraţie, coloritul şi frumuseţea merelor era de necomparat cu cele dăruite de natură şi permise lor. Cine ştie de ce Dumnezeu le-a interzis tocmai lor produsele pomului dar interzis. Şi ca orice lucru interzis o tenta mai mult. Gândea Eva: poate că are vreo calitate deosebită şi Dumnezeu păstrează numai pentru el aceste frumoase şi probabil deosebitele fructe? Într-una din zile în care strălucirea lor era mai puternică decât de obicei, Eva era mai aproape de pom dar fără a-l atinge decât cu privirea, a simţit cum tiptil s-a apropiat de ea „Şarpele", reprezentantul Iadului, într-o înfăţişare mai frumoasă decât a zilelor noastre, strălucind în mantia aurie cu care era îmbrăcat şi având o calitate pe care Adam nu o avea, se târa pe pământ într-o alunecare continuă, neauzită şi care, cu vorbe frumos meşteşugite, care nu intrau în limitatul lor vocabular îi spuse cu un ton cald, ademenitor: „De ce te uiţi admirativ la aceste frumoase mere? De ce nu guşti din ele să vezi ce gust deosebit are faţă de ceea ce ai gustat până acum? Ce parfum deosebit au, ce gust şi ce aromă?” Surprinsă în gândurile ei ascunse, nicidecum împărtăşite lui Adam. Pentru prima oară nici măcar nu a catadixit să-i răspundă. A doua oară i-a răspuns că-i este interzis iar a treia oară că nu înţelege de ce, dar nu are voie decât să se supună voinţei şi condiţiei puse lor, ei şi lui Adam la crearea lor.  
 
Vizitele Evei la pomul interzis se îndesiseră, toate aluziile din discuţiile cu Adam nu-i satisfăceau curiozitatea şi ispita, alte noi sentimente născute cu ajutorul cei drept al şarpelui care aflându-se tot mai des în preajma ei, linguşirile de zi cu zi o pregăteau să cunoască pentru prima dată în lumea frumoasă creată de Dumnezeu - păcatul! Avea şi el în imensitatea creaţiei şi oponenţii care doreau să-i arate că nu chiar tot ce a dăruit el vieţii e perfect şi ascultat fără împotrivire - în fond ajutat de opoziţie, va putea vedea şi el cu cine poate merge înainte! Se impunea şi o verificare, ce-i strica? Dacă totul va continua conform dorinţei lui de ascultare totală, totul va fi perfect şi toţi i se vor supune! Azi aşa, mâine din nou dar hotărârea celor doi rămânea nestrămutată în a-l asculta pe Creator care le asigurase totul spre binele lor, spre mulţumirea şi satisfacţia pe care ţi-o dă orice lucru bine făcut. Tentaţia le dădea tîrcoale mereu dar reuşiseră să o învingă. Se odihneau la umbra unui palmier. Într-una din zilele în care soarele ardea mai tare, mai schimbaseră câteva cuvinte când, deodată, stârnindu-se puţin vîntul care să-i mai răcorească puţin, i-a înlăturat pentru o clipă frunza care-i acoperea lui Adam partea din faţă, a lui, ştiută la fel ca a ei.  
 
Niciodată până atunci nu se întrebaseră de ce şi la ce le foloseau aceste frunze, ce ascundeau ele vederii, cu atât mai mult că li se spusese că amândoi erau creaţi la fel. Aceaşi întrebare le veni în cap în aceiaşi clipă, de ce nu tot corpul nu le era acoperit cu câte-o frunză? Erau doar destule în preajmă. Ce fericire, Dumnezeu nu crease încă o casă de mode. Curioasă, Eva care de multe ori ar fi dorit să înlăture frunza care nu făcea nimic altceva decăt să-i ţină puţină umbră, cu soarele arzător se cam obişnuise şi ea, se uită deci curioasă la partea descoperită de vânt lui Adam. A fost destul o secundă spre a vedea ce se ascunde sub frunza lui Adam şi atunci, pentru prima dată şi-a dat puţin la o parte şi frunza acoperitoare a ei spre a vedea dacă şi ea are sub ea ceea ce a văzut la Adam. El ar fi putut sta mult şi bine fără a şti ce se ascunde sub frunză. Se pare că nu-l interesa, totuşi l-a întrebat: „Ai văzut şi tu ce se ascunde sub frunză?” Puţin descumpănit a răspuns că da, dar că în mod curios, nu prea seamănă ce ascunde fiecare frunză în parte. „Ei nu! Nu ai dreptate! Eva i-a răspuns: Nici prin cap nu-mi trece a avea altă dreptate decât dreptatea ta, dar... priveşte şi tu! E la fel?# S-a uitat el ce-i drept mai cu atenţie, a observat deosebirea, dar nu şi-a făcut probleme. Doar Dumnezeu a creat-o dintr-o coastă a lui, nu? S-au pus însă repede de acord, nu i-a mai preocupat această diferenţă neesenţială - au luat-o ca atare fără a mai cerceta şi viaţa a continuat la fel ca şi până atunci.  
 
O singură întrebare a rămas între ei, ce s-ar întâmpla dacă vor înlătura frunza respectivă căreia nu-i vedeau nici unul nici altul necesitatea prezenţei ei pe corpurile lor? Gândeau că e inutilă, dar ce puteau ei şti? Nici „ruşinea" nu exista. Desigur că Dumnezeu s-a gândit bine când i-a dotat cu aşa ceva. Şi totuşi, ce ar fi să vedem ce se întâmplă cu noi de o vom da jos pentru o noapte? Au încercat - dormind fără ea prima noapte şi ce bine ar fi fost pentru omenire de nu şi-ar fi pus-o înapoi sau înlocuind-o cu alte frunze mai moderne! Nu ar fi existat moda - îmbrăcămintea care ascundea frumuseţea corpurilor sub ea, nu ar fi creat concurenţa de mai târziu, nu ar fi apărut nici oglinda, astfel că absolut toată omenirea ar fi fost la fel de frumoasă şi sigur mai liniştită. Nu doamne fereşte că nu se găseau destule frunze în jur, dar parcă acea creată pentru prima dată lor era mai potrivită şi de altfel nu ei şi-au dorit-o! În dorinţa de a o păstra, Eva, harnică şi gospodină din naştere, le-a luat şi le-a spălat înainte de a reveni la portul lor şi le-a aşezat pe nişte crengi ale pomilor din jur. La cea mai mică adiere de vînt, cădeau pe jos fiind prea mici şi atunci, spre a nu trebui mereu să le spele, fire inventivă, cu o minte ascuţită din naştere, cu un simţ al observaţiei foarte dezvoltat, văzând la Adam crenguţa din faţă i-a venit ideia salvatoare: va pune la uscat frunzele pe crenguţa lui Adam căruia nici pe departe nu-i intuia vre-o altă întrebuinţare...  
 
Zis şi făcut! Dar, te pui cu vântul? Crenguţa fiind prea mică, mereu şi mereu cădeau cele două frunzuliţe spre disperarea Evei. Cum însă văzuse diferenţa dintre ei în ciuda faptului că ar fi trebuit să fie la fel, tot ei i-a venit ideia, de fapt soluţia salvatoare care a revoluţionat lumea de mâine prin binefacerile ei. I-a găsit un loc de sprijin al crenguţei lui în locul unde ar fi trebuit să existe şi crenguţa ei, a potrivit astfel spre a o fixa şi astfel frunzele nu au mai căzut. Era o soluţie salvatoare şi cum tot ea fixa datele la care frunzele trebuiau spălate, au continuat astfel şi totul ar fi decurs asemănător şi în zilele noastre dacă... probabil şi originea acestui cuvânt mereu şi mereu întâlnit în viaţă, nu ar fi intervenit un caz banal, ca orice banalitate care a revoluţionat lumea. Stând liniştiţi, faţă în faţă, cu frunzele puse la uscat, crenguţa lui Adam bine asigurată de locul ei fix împotriva vântului nu ar fi intervenit o nevinovată albină care în zborul ei din floare în floare, a confundat coapsa lui Adam cu o floare şi aşezându-se pe ea, la o mică mişcare a lui, l-a înţepat cu acul ei ca şi cum ar fi dorit să-i facă o mică anestezie spre a nu mişca în timp ce dorea a-i soarbe nectarul.  
 
A fost destul ca Adam să simtă înţepătura, necunoscând încă ce-i durerea să facă un gest reflex, să împingă înainte crenguţa cu putere, parcă de un resort puternic din spate. Aceasta, în poziţia în care era fixată, a înaintat cu putere în locaşul repartizat a fixa crenguţa spre a nu fi bătută de vânt. Luată prin surprindere de această mişcare, simţind că vrea să pătrundă în locaşul opritor, Eva a ripostat printr-o mişcare inversă, încercând s-o elimine. Tot el săracul, Adam a avut prezenţa de spirit, din frica de a nu ieşi complet din punctul de sprijin, deci spre a nu cădea frunzele pe jos şi spălate din nou, protejând-o a repetat mişcarea, acum din instinct şi nu din durerea înţepăturii albinei. Au repetat ei mişcările care fiind necunoscute până atunci şi plăcându-le jocul contradictoriu, nici unul nefiind de acord cu mişcările celuilalt, spre a nu lăsa să cadă frunzele de pe crenguţă, au continuat.  
 
Se pare că aşa au luat naştere primele mişcări care au revoluţionat lumea. Cercetătorii trecutului lumii au stabilit că vinovatul principal a fost harnica albină! Până astăzi se cercetează trecutul existent mereu atât de prezent în lume. Se pare că de pe atunci vinovat era cel harnic. Nimeni şi nimic nu-i tulburau în frumoasa şi abundenta lor viaţă, până şi Dumnezeu îi cam uitase în febra ocupaţiilor lui creatoare. Lor le-a plăcut mult noua joacă inventată cu „drept de autor" necontestat de nimeni altcineva şi au continuat-o mereu fără a se sătura. Când doreau să se joace invocau necesitatea spălării frunzelor când el, când ea. Era doar motivul, nu o făceau doar de dragul frunzelor cărora de la început nu le prea dăduseră importanţă.  
 
Totul ar fi continuat şi în zilele noastre la fel, dat fiind că nu era cunoscută o limită a vieţii, numai că Eva, văzându-l pe Adam atât de atras de jocul inventat de ei, începuse să devină foarte "pisicoasă" cum i-am spune în zilele noastre, alintându-se, încercând să obţină ceea ce dorea ea opunându-i-se dorinţelor lui, punându-l astfel la încercare în repeziciunea îndeplinirii dorinţelor ei. Se îndesiseră şi vizitele Evei la pomul cu pricina, şarpele luând forme din ce în ce mai atrăgătoare era imediat în apropierea ei şi cu acele cuvinte meşteşugite cunoscute numai de el o încuraja mereu să treacă peste indicaţiile restrictive ale începuturilor.  
 
La întoarcerea de la plimbările zilnice, începuse să-l roage pe Adam, dar fără a-i povesti  
 
despre cine o încurajează mereu, să o asculte, să-i facă pe plac, să-i aducă un măr din pomul oprit şi ca să-i dovedească iubirea, să muşte amândoi din el. Dumnezeu este mult prea ocupat cu ale lui şi nu are cum să afle. Ar fi păcat! E atât de frumos şi probabil că mărul are nişte fructe foarte gustoase, complet deosebite de cele la care ei au acces, altfel de ce le-ar păzi Dumnezeu de ei? Azi fiind refuzată, măine a repetat dorinţa, era mult prea perseverentă spre a renunţa la primele refuzuri, ca apoi să-i refuze jocul lor preferat de nu-i în stare să-i satisfacă nici măcar unica ei dorinţă şi astfel într-o anumită zi, el nu a mai rezistat refuzului ei şi a acceptat convins că nimeni nu va afla. S-au dus împreună şi luând un măr din pom - Eva mai întâi spre a-i da curaj o muşcătură şi apoi el, simţind un gust deosebit de bun în raport cu celelalte fructe. Uitându-se la urmele lăsate de muşcătura lor, parcă un chip încrustat în măr le surădea sarcastic, mulţumit de realizarea lui, ispitindu-i să treacă peste indicaţiile restrictive. Va merge imediat să-l informeze pe Dumnezeu că Adam şi Eva au trecut cu uşurinţă peste porunca lui, învingând credinţa.  
 
Tare a mai fost mâhnit Atotputernicul de încâlcarea poruncilor sale care-l crease pe om după chipul şi asemănarea lui, apoi pe Eva spre a-i fi tovarăşe de viaţă. Zadarnice au fost încercările şi implorarea iertării, căinţa lor nu a mai ajutat, cu durere i-a anunţat că au fost transferaţi pe Pământ, la munca de jos unde să muncească din greu pentru a-şi asigura hrana, creîndu-le grija zilei de mâine spre a fi feriţi de nevoi, să-şi făurească o viaţă pe placul lor dacă aceea dăruită în rai nu le-a fost îndestulătoare. Încă odată şi de atunci de nenumărate ori în istoria lumii, răul a învins binele- ispita a dat rezultate în încercările la care a fost supus omul. Cât de greu le-a fost ,continuarea vieţii, dacă au mai putut-o denumi astfel, lor şi apoi urmaşilor urmaşilor lor.  
 
Regrete? Enorme, dar la ce au mai ajutat după? Au primit cu resemnare totul urmând ca experienţa ce o vor acumula generaţiile viitoare să le dea învăţătura necesară adaptării la nou şi cum să evite pe cât posibil viitoarele greşeli. Se ruşinau în sinea lor, î-şi dădeau seama de ce au pierdut - păcatul era prea mare şi nu mai aveau cum să-l îndrepte. Au promis în sinea lor că nu vor mai ceda ispitei sub nici-o formă, dar lumea a continuat în păcat. Dumnezeu i-a iertat dar nu în totalitate. I-a lăsat în continuare să se nască, să se înmulţească, dar i-a pus la noi şi numeroase încercări. Au apărut strămoşii strămoşiilor, părinţii, mereu şi mereu alţii pe pământ. A apărut familia - noţiune nouă, cu  
 
importanţă - greutate şi ea la rândul ei cu mari diferenţieri, bărbatul cu funcţiile lui distincte, mărirea şi decăderea lui, apoi iar mărirea lui de-a-lungul timpurilor - considerat apoi stâlpul familiei, femeii ca dădătoare de viaţă, supusă sau răzvrătită, umilită, dispreţuită sau adulată, apoi cu un rol determinant la cârma vieţii.  
 
S-au dedicat femeii studii, i s-au atribuit noi şi numeroase puteri, a devenit sclava bărbatului, a adus omenirii în componenţa ei erarhică - fericiri-nenorociri - împliniri sau dezastre, femeia cântată de artişti, scrisă şi descrisă, a fost cea mai măreaţă fiinţă, sau aducătoare de rău. Cu greu azi s-ar mai putea scrie ceva nou despre ea sau despre el. A simţi, a iubi, a suferi, a se devota, va fi totdeauna textul vieţii femeilor va spune Balzac. Fără femei, începutul vieţii noastre ar fi lipsit de ajutor, mijlocul de plăcere şi sfârşitul de măngâiere [Schopenhauer] - una din multele păreri despre aceea care prin ispită ne-a adus unde ne-a adus, aprecieri care după spusele lui Maeterlinck; foarte adesea noi numim fericire sau nenorocire ceea ce nu-i decăt desfăşurarea naturală şi inevitabilă a vieţii.  
 
Sfaturi? Începând cu primitivii şi până la savanţi, scriitori, pictori muzicieni, fiecare a avut ceva de spus; iubite fără preget, găsite întotdeauna responsabile ale suferinţei dar în acelaşi timp ale împlinirilor- femeile au fost şi au rămas cu cele mai diversificate păreri asupra a tot ce vieţuieşte pe acest Pământ! Că e bărfitoare, frumoasă sau urâtă, statornică sau nu având o fire schimbătoare, rea, linguşitoare, ademenitoare sau simbolul iubirii, al amorului, făcându-i pe unii cerşetori - pe alţii ridicându-i pe cele mai înalte culmi, mândră sau dispreţuită,credincioasă sau nu, ducând la dezastre, hulită sau iubită - parcă ce? S-a spus ceva despre femeie? Şi totuşi o iubim-o preţuim pentru tot ce are bun în ea. E frumoasă? Frumuseţea este un bun fragil, cu cât sporesc anii, cu atât scade şi ea; ea se micşorează pe măsură ce înaintează în timp [Ovidius].  
 
Asemănâri sau deosebiri cu bărbatul? Îi dăm Cezarului ce-i al Cezarului dar fără a-l mai considera azi pe bărbat „Măria sa Bărbatul!”. Egalitatea sau inegalitatea a existat şi va mai exista în diferite colţuri ale lumii. Doar poate la începuturi a existat o perioadă de egalitate şi va mai exista poate atunci cănd spre regretul întregii lumi se va ajunge la clonare şi noul om care va fi creat va face să dispară deosebirile fiind în totalitate cum va fi programat fiecare. Atunci poate şi cele considerate cândva defecte sau nepotriviri vor fi dorite sau regretate.  
 
Cine ştie ce vor mai dori în viitor omenirea? Poate răbdarea, poate tăcerea ne va spune mai mult decât vorbele! Comparaţii? La ce ne-ar folosi? Devin nesuferite de cele mai multe ori - fiecare se crede superior în ciuda tuturor rezultatelor cercetătorilor există egalitate între bărbat şi femeie şi de ce nu, în multe domenii se evidenţiază superioritatea femeii; constituie asta o înfrângere a vechilor principii inadmisibile? Azi, mai mult ca oricând, cu tot modernismul existent sau care va fi între bărbat şi femeie, totul este şi va fi într-o continuă schimbare Şi bărbatul şi femeia sunt două fiinţe, unite, insuportabili uneori dar atât de necesare unul altuia! Mintea, puterea şi norocul fiecăruia.  
 
Un rău necesar? Femeia, eterna poveste, nu întreba cine este şi iubeşte-o aşa cum e, spuneau versurile unui frumos cântec îndrăgit cândva... Timpul este cel mai mare inovator şi dacă timpul schimbă lucrurile în mai rău iar înţelepciunea şi chibzuinţa nu le schimbă în mai bine, care va fi sfârşitul? [Bacon]. Ne întoarcem în rai? Din zvonuri, nici acolo nu mai e chiar atât de bine...  
 
Berthold ABERMAN-TELLU  
Nazaret Elit, Israel  
1 iulie 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Berthold ABERMAN - ADAM ŞI EVA LUI / Berthold Aberman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1285, Anul IV, 08 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Berthold Aberman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Berthold Aberman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!