Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Atitudini > Mobil |   


Autor: Berthold Aberman         Publicat în: Ediţia nr. 1249 din 02 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

PUŢINĂ TANDREŢE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Bătrâneţea nu ne face copilaşi, cum se spune;  
ea numai ne găseşte încă adevăraţi copii” [Goethe]  
„Aduţi aminte, când eşti tănâr, că vei fi şi tu odată bătrân!” [Menander]  
 
Cu greu putea înţelege de ce acum, spre deosebire de înainte, schimbările datorate anilor ce-i purta cu mândrie ce-i drept, cam multişori după unii, dar el nici nu-şi dădea seama când i-a agonisit în goana timpului ce niciodată nu priveşte la cei ce nu ţin pasul cu el.  
 
La una din obişnuitele aniversări ale zilei de naştere a unuia dintre copii lui dragi, a auzind vorbindu-se de anacronism, fără a înţelege cuvântul, s-a îndreptat imediat spre biblioteca fiului, nu atât spre a găsi în dicţionar explicaţia, având senzaţia că se referea la el. Ciudat cuvânt, a găsit explicaţia: „Ceva care nu mai corespunde spiritului unei epoci”! Era convins că aşa gândeau copiii nu numai despre el, cu toate că nu cedase niciodată în faţa problemelor ridicate de vârstă. Ba mai mult..., pentru energia şi implicarea lui în foarte multe activităţi, mai ales după pensionare, putea servi oricând ca exemplu nu numai celor de-o vârstă cu el ci chiar şi celor tineri. Revenind în mijlocul invitaţiilor, unul dintre ei explica:  
- În ivrit, pastilei de medicament i se spune „cadur”, dar de asemenea şi glonţului...  
A intervenit în discuţie bătrânul:  
- Şi coniacul începe tot cu litera „C”, dar eu prefer conţinutul. Cu toate că doctorul niciodată nu mi l-a recomandat!  
- Spiritual bătrânul, nimic de spus dar... ce mai avem voie sa gustăm acum?  
Din nou a intervenit bătrânul:  
- Nu e sănătos nici să te iei după spusele doctorilor chiar sută la sută. Apoi, cine merge la doctor de plăcere? E similar cu expresia aceea populară: „Să nu faci ce face popa ci numai ce zice!".  
 
Aşa că, paharele ridicate începuseră a-şi face simţită influenţa... ceea ce a permis celor vârstnici să revină la veşnicele amintiri, uitând ca de fiecare dată că au mai povestit acelaşi lucru. Nimeni nu se supăra pe ei dar, ce-i drept, nici mulţi nu se numărau printre cei care-i mai ascultau. Unul dintre invitaţi povesti:  
- Îmi amintesc perfect cu toate că au trecut atât de mulţi ani... Mama, atunci când se întâmpla ca tata, Dumnezeu să-i odihnească, să vină acasă de la vre-o întâlnire între bărbaţi, puţin pilit, ca să nu-l jignească vorbea cu el frumos... iar el întotdeauna îi răspundea: „Fată dragă, mort de beat... mă mai trezesc eu, fie chiar mâine, nu fii îngrijorată, mort de moarte... nu mă mai trezesc!” Nu dura mult şi apoi se aşternea liniştea. Adormea fericit în felul lui.  
 
Fiecare avea ceva de spus şi deodată, tatăl gazdei reuniunii, încă nu vizibil afectat de influenţa băuturii spuse astfel spre a fi auzit de fiecare ocupat cu bucatele din farfurie:  
- Vouă vă e dor de lucruri mari. Mie mi-e dor de puţină căldură, cîndva i se spunea tandreţe, la fel cum poate azi a intervenit reumatismul, pe atunci necunoscându-l, doar cu frumosul sentiment de romantism. Doamne, ce mici deosebiri câteva litere dar ce diferenţă uriaşă, incomparabilă. Cei cîţiva din apropiere au aprobat imediat. Alte timpuri, acum tinerilor li se pare curios. Auziţi dorinţe domnilor! Cine mai are timp acum şi pentru tandreţe, delicateţe? Copii mici, griji mici, iar acum odată cu vârsta, şi greutăţile au crescut. Interveni din nou simpaticul vârstnic:  
- Copii, prin ce treceţi voi am trecut! Acum e rândul vostru. Să nu credeţi că noi nu am avut greutăţi de învins sau depăşit. Şi noi am avut, eram bucuroşi că avem, serviciu, copii, părinţi, grijile vieţii şi dorinţe, unele rămase poate neîmplinite. Doream, dar de la dorinţe la îndepliniri, întotdeauna a fost un drum foarte lung, de cele mai multe ori foarte obositor care ne-a marcat pe parcursul vieţii.  
- Eu, spuse vecinul, am fost un copil foarte alintat, am dorit iar părinţii făceau totul, chiar cu sacrificii, ca mie să nu-mi lipsească niciodată nimic. De unde era să ştiu că odată intrat în viaţă pe cont propriu, nimeni în afară de mine nu va putea contribui la realizarea dorinţei. Cine să mă răsfeţe? Noi, bătrânii de azi, suntem tinerii de ieri. Mâine, voi ne veţi înlocui... Anii au trecut, grei sau uşori, timpul nostru liber era foarte limitat. Poate vă întrebaţi ce am făcut cu el? L-am dedicat în majoritate, vouă, copiilor, lumina ochilor noştrii. Acum?  
- Dar acum eşti bătrân tată, se auzi glasul unuia dintre copii lui. Auzi. ce-i lipseşte chelului, tichie cu mărgăritare! Auziţi ce-i lipseşte lui tata: „TANDREŢE”! Auziţi fraţilor, la vîrsta asta! Doar ai tot ce-ţi doreşti... La ce te-ar ajuta acum?  
 
Nu supărat dar puţin contrariat, bătrânul răspunse imediat:  
- Dar voi de ce vă plângeţi azi de atătea lucruri pe care spre deosebire de noi, le aveţi faţă de ce nu am avut noi la timpul nostru? Voi credeţi că mama sau eu nu am avut dorinţe pe care niciodată nu le-am putut realiza? Până şi timpul ne-a lipsit şi poate că şi noi doream puţină tandreţe dar pe prim plan eraţi voi – copii! Noi amânam momentele pentru mai tîrziu, voi eraţi principalul. Aveam sau credeam că vom avea timp de noi, mai târziu!  
- Ei lasă tată, se auzi replicând cu zâmbetul pe buze fiul, dacă nu aveaţi timp ziua, îl recuperaţi noaptea că altfel... nu mai existam noi azi.  
- Ai dreptate, dragul meu, iubirea noastră era clădită temeinic şi de aceea a şi rezistat. Nu ca la voi, tinerii de azi. Dimineaţa vă cunoaşteţi, la prânz vă căsătoriţi... dat fiind că nu mai puteţi trăi unul fără celălalt, dar până seara constataţi că nu vă potriviţi şi divorţaţi. Noi ne-am născut într-o vreme când, dacă ceva se strica, reparam şi nu aruncam. Mama, consacrându-şi viaţa vouă, atentă şi grijulie zi şi noapte, într-un fel, m-a cam neglijat pe mine. Uitam de tandreţe şi azi recunoaştem, am greşit mult. Dar să ştiţi că nici azi viaţa nu diferă! Nepoţii noştri iubiţi vă înlocuiesc într-un fel pe voi, copii de ieri. Credeţi că au mai mult timp pentru mine? Vă înşelaţi. Nu sunt gelos cum a-ţi putea voi crede la prima vedere. Mama a avut norocul să mai aibă pe cineva în viaţă, dintre cei care i-au dat viaţă. Mie mi i-a luat Dumnezeu pe amândoi. Ce vreau să spun e că mama trebuie acum să se ocupe mult de mama ei. Normal nu? După o viaţă petrecută împreună, eu nu doream nimic altceva decăt puţină tandreţe. V-o spun mereu! Dar când îmi va veni şi mie rândul? Ieri copiii, azi bunica şi nepoţii. Voi nu vă gîndiţi că „mâine” poate nu va mai fi pentru noi? Şi-atunci, vă întreb, nu am şi eu dreptul să doresc această căldură, să mă văd şi eu înscris pe lista de priorităţi a tandreţei, chiar niciodată? Nu ştiu de ce vi se pare o cerinţă deplasată, absurdă. Nu aveţi timp de noi, iar când îl ve-ţi avea va fi prea târziu...  
- I-auzi dom'le, omul bătrân şi mai doreşte tandreţe încă! Căldură acum când afară fierbe şi aerul de abia-l mai respirăm...  
- Dragii mei copii, fierbe, e adevărat, dar pe dinafară. Dar, ce-i pe dinăuntru? În definitiv, poate e puţin cam tîrziu, nu mai ştiu cine şi câtă dreptate are. Am cerut şi eu puţin timp pentru mine. Am învăţat de-alungul vieţii că acum sunt mare, mă pot descurca şi singur, dar... nu am înţeles când şi dacă-mi va veni şi mie rândul vreodată? Nu înţeleg ce nu-i clar!? Doresc puţină tandreţe!!! De ce credeţi că la vîrsta mea o pot găsi în altă parte decât la cei dragi, apropiaţi. E atât de greu să înţelegeţi şi să nu repetaţi aceeaşi întrebare complect deplasată: „Tandreţe tată? La vârsta asta?” Cum să vă explic vouă, celor care credeţi că le ştiţi pe toate, că acum când mergem spre amurg, am mai putea avea o unică ocazie de a mai fi frumoşi, sănătoşi, fericiţi şi iubiţi! Că mai aveţi puţin timp şi pentru noi, nu numai pentru voi. Nimeni dintre noi nu se gîndeşte la recunoştinţă. Nimic nu poate recupera datoriile, mă refer la cele sufleteşti faţă de un părinte! Nu uitaţi, istoria se repetă... Noi v-am dăruit viaţă şi viaţa are un preţ uriaş. Noi v-am dăruit cei mai frumoşi ani! Ştim că timpul e ireversibil şi pentru câte zile vom mai parcurge drumul vieţii, ne dorim din partea voastră puţină tandreţe, puţină răbdare cu noi, puţină înţelegere. În rest, sănătate, dar asta nu depinde de voi. Ceea ce avem ne este suficient. Pensia atât de mică cum e, precum vedeţi, unora li se pare mare şi de aceea au grijă să ne-o mai micşoreze. Apoi, controversial, odată cu o nouă aniversare dăruită de Dumnezeu, în felicitarea pe care o primim odată cu pensia ni se urează mulţi ani! Sigur că pentru casa de pensii este o greutate! Le-am scris şi eu, urându-le ca tot ce-mi doresc ei mie să aibă şi dânşii parte! Noi, oameni, întotdeauna modeşti, suntem mulţumiţi. Doar nu mâncăm cu două linguri! Ne mai încălzim noi oasele la razele soarelui, că doar aici nu avem prea multe interdicţii şi e pe gratis! Ne mai luăm puţină căldură din amintiri pe care o „înmagazinăm” pentru ziua de mâine. Voi vă faceţi că nu înţelegeţi! Căldura de la soare o avem că doar este suficientă pentru întreaga omenire. De cea din sufletele voastre ducem dorul... Tot ce ne dorim este puţină gingăşie, delicateţe nu delicateţuri, gesturi care să ne arate că suntem iubiţi. Dorim să aveti puţin timp şi pentru noi. Avem pretenţii prea mari oare? Ne dau puterea şi dorinţa de a mai trăi rezistând intemperiilor.  
-----------------------------------------  
Berthold-Tellu ABERMAN  
Nazareth Illit, Israel  
1 iunie 2014  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
PUŢINĂ TANDREŢE / Berthold Aberman : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1249, Anul IV, 02 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Berthold Aberman : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Berthold Aberman
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!