Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Ioan Alexandru Despina         Publicat în: Ediţia nr. 230 din 18 august 2011        Toate Articolele Autorului

Belay, regele maimuţă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Ahmed stătea rezemat de peretele prăfuit, cu picioarele întinse sub masa pe care erau orânduite patru şiruri de străchini atent ornate. De când soarele se ivise din spatele clădirii de peste drum, copilul simţea că se topeşte. Părul negru precum abanosul parcă-i luase foc, buzele i se crăpaseră ca pământu-n aşteptarea ploii, iar gâtul i se uscase de tot.  
  
Îşi lăsă de câteva ori capul pe poliţa încărcată cu degetare, brăţări din tablă şi cămile din lemn, însă umbra se târâse mai departe de el, înapoia unei perechi de cercei din sârmă răsucită. Încercă s-o prindă, dar umbra se încăpăţâna să rămână slobodă. Ca să nu adoarmă, Ahmed începu să rupă bucăţi din sulul de hârtie creponată şi să meşterească tot felul de cutiuţe, însă somnul nu-l lăsa defel în pace şi-i tot dădea târcoale.  
  
– Salam alaikum! îl salută în trecere Abdullah, un vecin ce vindea cuşcuş, mechoui, bisteeya şi alte mâncăruri în Djma el-Fna, după lăsarea întunericului.  
  
– Wa `alayk s-salām! îi răspunse Ahmed trezit din toropeală. Crezu că o să se învigoreze dacă o să se uite la chipurile oamenilor, dar dogoarea îl învinse numaidecât. Se ridică, îşi luă preşul cârpăcit pe care şezuse, se strecură printre persoanele ce treceau agale şi se mută pe cealaltă parte a drumului, acolo unde lumina soarelui nu ajunsese încă. Tălpile goale începură să-l ardă de parcă ar fi mers pe cărbuni încinşi, iar capul să i se bălăngăne ca o doniţă plină cu apă. “Ah, apă” îşi zise copilul oftând şi îşi trecu limba uscată peste buzele crăpate, apoi se lipi cu spinarea de perete şi îşi strânse cât putu de mult picioarele pentru a nu le lăsa pradă soarelui. Dacă nu ar fi săvârşit imprudenţa de a-i răspunde deunăzi tatălui său, acum s-ar fi bălăcit alături de ceilalţi copii în fântâna arteziană din parcul Lalla Hasna, sau, dacă l-ar fi lăsat inima să plătească douăzeci de dirhami, chiar în bazinul de lângă biblioteca municipală. Ori, cu doar jumătate din preţ, ar fi putut cumpăra din oraşul nou o pungă cu gheaţă, apoi ar fi trecut prin grădinile Sidi pentru a culege nişte portocale şi s-ar fi retras, în momentul în care paznicii nu erau atenţi, în catacombele palatului Badi, unde ar fi rămas până pe seară, departe de zăpuşeala şi forfota medinei. Dar nu, el se vedea nevoit să stea lângă taraba asta nenorocită şi plină de ciurucuri, îndurând suflul fierbinte al Saharei. Ba mai mult, ca să arate că este în stare să se descurce singur, trebuia ca până diseară să vândă de două sute de dirhami. Două sute de dirhami pe trei surcele şi trei nuiele! Uf, nici fratele său Khalid, care se pricepea la tocmeală, n-ar fi putut să scoată atât de mult pe o aşa marfă îndoielnică. Ahmed s-ar fi târguit şi el, nu încape vorbă, însă cu cine să te târguieşti dacă pe o aşa caniculă nu vezi ţipenie de turist? Doar localnici în sandale, qandrissi ori djellaba din bumbac şi cămăşi din pânză deschise la culoare.  
  
Plictisit de moarte, copilul începu să-i urmărească cu privirea. Printre motoretele ce treceau încontinuu pe drumul plin de colb, un vlăjgan trăgea după el căruţ încărcat cu tablă, doi copii se certau pe o minge des umflată, iar ceva mai departe, la umbra unei copertine din pâslă zdrenţuită, negustorul de mătăsuri dormita pe un scaun scund. Lângă o crăpătură a zidului, Mahmud, un ţânc din vecini, vindea fructe de cactus cu doi dirhami bucata. De fiecare dată când cineva se oprea să cumpere, Mahmud îşi scotea briceagul din buzunar, desfăcea tacticos fructul, lăsând coaja verde-gălbuie să alunece peste conţinutul alb şi zemos, apoi îl servea cumpărătorului. Şi Ahmed ar fi putut culege fructe de cactus de pe câmpia ce se întindea la poalele Atlasului, dar nu, tatăl său dorea ca el să se tocmească.  
  
– Mahmud! strigă Ahmed supărat. Dă-mi un cactus!  
  
Ţâncul îi aruncă un fruct, iar celălalt îl prinse din zbor, cu preţul a câtorva ţepi mici şi sâcâitori ce-i pătrunseră în palmă. Muşcă puţin dintr-o parte a lui, apoi se apucă să-l decojească. După ce termină îl înfulecă grăbit, iar când să se aşeze mai comod observă o femeie cum cercetează atent o pereche de cerceii din sârmă, cu o bilă albăstruie, micuţă, de calcedonie, în mijloc. Ahmed ştia că trebuie să facă prima mişcare doar în momentul în care femeia avea de gând să plece, aşa că aşteptă, străduindu-se să pară indiferent.  
  
– Cu cât dai cerceii aceştia? întrebă femeia întorcându-se brusc spre el.  
  
La auzul acestor cuvinte, Ahmed nu putu să-şi ascundă zâmbetul de mulţumire. Când muşteriul întreabă cât costă, nu doar că poţi cere orice preţ doreşti, dar poţi considera marfa pe jumătate vândută.  
  
– 80 de dirhami, spuse el semeţ.  
  
– Îţi ofer 50, dacă mi-i împachetezi frumos într-o cutie din acesta, spuse femeia ridicând în mână una din cutiuţele făcute de Ahmed ceva mai devreme.  
  
Ahmed ştia că tatăl său dăduse 100 de dirhami pe 12 perechi de cercei, aşa că, pentru un asemenea profit, se învoi numaidecât să cedeze una din cutiuţele sale pe care intenţiona să le vândă în schimbul a doi dirhami.  
  
După ce Doamna, aşa cum o numea pe femeie-n mintea sa, se depărtă, copilul zdrăngăni cele şapte monede căpătate, apoi le puse în buzunar, alături de celelalte patru pe care le primise de dimineaţă în schimbul a două farfurioare. Dori să se aşeze la loc pe preşul său, dar observă că de astă dată umbra se mutase pe partea cealaltă a drumului, aşa că se mută iarăşi. Avea acum patru monede de zece şi şase de cinci, adică, în total, 70 de dirhami. Îi scoase pentru a-i număra, apoi îi puse repede la loc, pentru a nu băga Mahmud de seamă că are atâţia bani.  
  
După o asemenea vânzare, Ahmed era convins că o să reuşească până la lăsarea întunericului să obţină cel puţin două sute şi o să se poată duce în piaţă, locul magic în care orişice copil din medină şi-ar fi dorit să meargă, dar tot mai rar se oprea cineva pentru a admira nimicurile întinse pe cele două poliţe şi pe-o masă. Băiatul se chinui să înghită în sec, pentru a mai uita de sete dar până şi saliva i se evaporase.  
  
Când trecură vânzătorii de apă, îmbrăcaţi în hainele lor roşii peste care bijuteriile şi ploştile din aramă păreau adevărate platoşe, Ahmed ştiu că se apropia ora la care în piaţa aveau să-şi facă intrarea negrii bantu veniţi de dincolo de nisipurile sahelului pentru a spune poveşti nemaiauzite. Şi nimic nu-l atrăgea pe copil mai mult decât farmecul poveştilor şi muzica îmblânzitorilor de şerpi. Peste puţin timp, gândi el, aveau să sosească şi acrobaţii, apoi muzicienii, dansatorii, pictorii henna şi-n cele din urmă tarabagii. Mahmud strânse plasa de rafie, îi aruncă lui Ahmed cele trei fructe de cactus rămase, apoi fugi chiuind de bucurie spre piaţă. Lui Ahmed nici nu-i venea să le mai mănânce, chit că îi era o sete teribilă. Îi dăduseră lacrimile de necaz, ştiind că nu se poate merge şi el. De trei ori se sculă cu gândul de a se duce la fratele său, Khalid, şi pentru a-i cere câteva cruci Agadeze, dar de tot atâtea ori se răzgândi şi se aşeză ursuz la loc, în fund. Ah, cât de uşor i-ar fi fost să le vândă, chiar şi cu o sută de dirhami fiecare. Dar dacă ar fi apelat la Khalid, tatăl său avea negreşit să afle, iar Ahmed nu-şi dorea asta. El voia să-i demonstreze că este băiat mare şi că-i în stare să scoată două sute de dirhami până diseară. Aşa că-şi înghiţi lacrimile şi rămase locului. Însă, peste nici un sfert de ceas, îl zări pe fratele său trecând în goana mare pe lângă el, fără să-l bage în seamă.  
  
– Khalid! strigă Ahmed. Und’ te duci?  
  
Khalid se opri şi după ce se uită în stânga şi-n dreapta, îl zări pe Ahmed în spatele mesei cu străchini.  
  
– Aici erai? îl întrebă acesta. Hai repede în piaţă, nu mai sta. Am auzit că Belay are de gând să spună astă seară povestea cu regele maimuţă al Timbuktului.  
  
Regele maimuţă al Timbuktului era cea mai fermecătoare poveste din câte existau pe lumea aceasta, iar Belay, dintre toţi oamenii, ştia cel mai bine asta. El era ultimul dintre negrii bantu ce veniseră din fostul regat Mali care o mai ţinea minte şi ar fi dorit ca povestea să moară o dată cu el. De aceea o istorisea doar o singură dată pe an.  
  
– Nu pot să plec, trebuie să mai fac încă o sută treizeci de dirhami. Aşa am vorbit cu tata.  
  
Îi spuse Ahmed îmbufnat.  
  
– Tata a plecat acum două ceasuri la Essaouira şi n-o să se mai întoarcă astă seară. Hai că te ajut eu să cari totul acasă.  
  
Zise Khalid, apoi îşi ridică fratele în picioare şi se apucă să pună toată marfa în preşul cârpăcit. Ahmed rămase locului, cu privirea pironită la mişcările repezi şi sigure ale fratelui său şi fără să vrea, îl podidiră iar lacrimile.  
  
– Îmi lipsesc o sută treizeci de, de...  
  
Începu el să spună printre sughiţuri. Khalid lăsă preşul joc, îşi băgă mâna pe sub tricou, apoi îi şterse fratelui lacrimile şi-l puse să-şi sufle nasul. Îi scutură pantalonii de praf, iar după aceea îi cuprinse faţa între mâinile sale aspre şi uscate şi privindu-l fix în ochi îi spuse:  
  
– Hai, nu mai plânge! Te rog eu nu mai plânge! Mai e şi mâine o zi. Iar dacă n-o să poţi vinde, atunci am să-ţi dau eu bani. Am vândut azi trei brăţări berbere! Acum hai să ducem astea şi să mergem să ascultăm povestea lui Belay, regele maimuţă.  
  
 
  
 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Belay, regele maimuţă / Ioan Alexandru Despina : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 230, Anul I, 18 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioan Alexandru Despina : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Alexandru Despina
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!