Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 191 din 10 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Balul
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
cap. 5 din romanul aflat in lucru: ANA,FIICA MUNTILOR  
  
MOTTO :  
  
Experienţa nu reprezintă ceea ce ţi se întâmplă, 
  
ci ceea ce faci cu ce ţi se întâmplă. 
  
Aldous Huxley  
  
La căminul cultural era o mare surpriză pentru toţi cei dornici de distracţie. Primăria a invitat o formaţie de lăutari, care să cânte la bal, de cu seară, până la miezul nopţii. Tinerii se aşteptau tot la vechiul magnetofon al organizaţiei U.T.C. locală. Sătenii, apropiindu-se de căminul cultural şi auzind sunet de vioară şi de acordeon, nu le venea să creadă că au un bal adevărat. Rezulta că nu era sărbătorit doar evenimentul absolvirii anului şcolar, ci mai existau şi alte considerente locale, dar acestea nu prea îi interesau pe tineri. 
  
Valentina în fruntea grupului de fete zvăpăiate, parfumate, rujate şi îmbrăcate în cele mai frumoase rochiţe ale lor de vară, se grăbeau să ajungă în sala de dans improvizata in incinta căminului cultural. Aflaseră de orchestră şi că au scăpat de vechiul magnetofon folosit la reuniunile tovărăşeşti. 
  
Vali era curioasă dacă i-a sosit invitatul din satul vecin. Vestea că la Teşila este bal mare cu lăutari, s-a răspândit repede peste dealuri prin satele limitrofe, aşa că se aşteptau să fie multă suflare tinerească. 
  
Surorile Nechifor, străbătând sala de dans, îşi căutau din priviri fiecare pe altceva. Valentina un coleg, Eleonora, iubitul, iar cele mici, fetele de la şcoală. Intrară în atmosfera balului, prea încinsă şi la propriu şi la figurat, atât din cauza căldurii de afară, cât şi a aglomeraţiei şi mai ales a tensiunii ce se instala intre băieţii localnici şi cei veniţi din satele vecine. Localnicii aveau impresia că aceştia au venit cu gândul să le ia fetele din sat şi desigur că bănuiala nu era prea departe de adevăr. Doar nu au venit să bea bere la bufetul de vis- -vis şi să stea pe margine să privească la alţii cum se distrează. 
  
Valentina, după un tur printre dansatori şi-a descoperit colegul într-un colţ unde se întreţinea cu un alt băiat din acelaşi sat cu el. Bucuria întâlnirii a fost manifestată de amândoi prin îmbrăţişări şi pupături pe obraji. Desigur că Valentina era cea cu iniţiativa, doar ea îl invitase pe băiat la bal.  
  
Eleonora era nervoasă. La început nu reuşise să-şi descopere iubitul printre dansatori, când, la un moment dat, l-a observat în braţele altei fete, dansând un tangou strâns lipiţi unul de altul. Eleonora fierbea de furie când i-a văzut aşa îmbrăţişaţi. Simţea că se sufocă, că nu mai are aer. Cum! Ea să fie abandonată aşa din senin, fără nici o explicaţie, ea care îi cedase insistenţelor şi i se oferise pe tavă? 
  
Ieşi din sală să inspire aer curat, aer rece şi să nu-i mai vadă pe cei doi. Cum să facă ca să-l pedepsească? Să-l facă să sufere? Va trebui să găsească ceva, că altfel simţea că înnebuneşte. Era o fire mai vulcanică, ce nu suporta mai ales când ştia că-i oferise totul acestui ingrat. 
  
- Bună seara, Eleonora, auzi în spatele său. 
  
Când se întoarse, îl văzu pe Petru, băiatul ce tot o curta la fabrica de confecţii de la Trăisteni. 
  
- A, bună, Petru. Ai venit şi tu la bal? Se manifestă ea, încântată de această întâlnire. 
  
- Da, suntem mai mulţi băieţi veniţi la balul vostru. 
  
- Şi încă nu aţi intrat în sală? 
  
- Ei au făcut o tură să studieze terenul şi... ofertele. 
  
- Aha, iar tu? 
  
- Eu mai beau o bere să-mi fac curajul să invit o "disponibilă"la dans. 
  
- Uite, mă poţi invita pe mine de exemplu, sunt o... "disponibilă". 
  
- Nu te cred ca tu să fi singură la bal. 
  
- Nu sunt singură, ci cu celelalte trei surori ale mele. 
  
- Oho! Patru surori intr-o singura casă? Cam naşpa pentru familia ta când va fi la măritatul vostru. 
  
- Ştii, Petru! Ne-om descurca noi într-un fel, nu trebuie să-ţi faci tu griji. Mai bine aruncă sticla aia pe unde poţi şi hai la dans, că încep să ruginesc aici la uşa căminului şi nu de aceea am venit la bal. 
  
Eleonora îl luă pe tânăr de mână şi îl târâ în mijlocul sălii, unde îl zări din nou pe trădător, în braţele aceleiaşi blonde care nu era de la ei din sat, altfel ar fi avut ea ac de cojocul ei mai târziu. Se apropie de perechea rivală şi îl strânse în braţe cât mai afectuos pe Petru, surprinzându-l plăcut pe acesta. Nu se aştepta la o asemenea primire din partea fetei, care până acum nu-i dăduse nici o atenţie, chiar dacă şi-a făcut cât se poate de evidente intenţiile de a se apropia de ea. 
  
Când fostul iubit a văzut-o pe Eleonora aşa de "topită"după noul partener, a simţit un gol în stomac şi parcă nu mai avea chef de dans. Şi-a luat noua cucerire şi au părăsit sala, să se răcorească. Cea care îl însoţea, nu ştia dacă i se va oferi şi trupeşte, pe când Eleonora îi era disponibilită şi acest lucru nu prea îi convenea. Dădea vrabia din mână pe cioara de pe gard. Nu-i trecuse prin cap să se gândească şi la sentimentele fetei şi ce simte ea când îl va vedea în braţele alteia. I se părea că totul i se cuvine şi poate să facă ce doreşte cu sentimentele fetelor pe care le cucereşte, numai că de data asta, realitatea era alta. Pe Eleonora o pierduse definitiv. Fata nu-l va ierta şi nici nu-l va mai apropia de ea, aşa că se concentra în această seară asupra lui Petru. Îl privi cu mai mult interes şi constată că era chiar simpatic, îi vorbea frumos, era manierat şi atent cu ea în comportări, deci nu avea de ce să nu-i dea toată atenţia sa de fată cu experienţă la bărbaţi. 
  
Maria şi Ana dansau şi ele împreună într-un colţ când se cântau melodii lente sau mai ales la populară. La un moment dat, au venit doi băieţi de vreo şaisprezece ani să le despartă întrebându-le dacă doresc să danseze cu ei. Cum mai bine eşti în braţele unui băiat decât al surorii geamănă, au acceptat invitaţia. Erau doi verişori, elevi de liceu în Ploieşti şi aflaţi în vacanţă la bunicii din Teşila. Pe al Anei îl chema Claudiu, iar pe al Mariei, Viorel. Nu prea se descurcau băieţii la anumite dansuri, mai ales la cele populare, dar mergea. 
  
După primul dans, băieţii au rămas împreună cu fetele, acestea acceptând prezenţa lor. Erau surprinse plăcut de vocabularul elegant al ploieştenilor, se vedea că sunt băieţi de oraş şi de liceu. Au rămas cuplaţi ca perechi, aşa cum s-a întâmplat de prima dată. Claudiu, mai experimentat în ameţirea fetelor cu vorbe frumoase, o cuceri pe Ana cea timidă, făcând-o să se simtă relaxată în prezenţa lui. 
  
Când la o pauză a orchestrei au ieşit la aer curat, Claudiu o luă de mână pe Ana şi se plimbau prin faţa căminului cultural în semiîntunericul aleii. În faţa ei mergea Maria cu Viorel şi vorbeau ceva care le câştigase interesul la amândoi. Bineînţeles că despre un film văzut pe ecranele celor două localităţi unde locuia fiecare după cum prindea Ana câte o vorbă. Claudiu o luă de după umeri şi fata nu spuse nimic. 
  
Când Maria făcu la stânga pe o altă alee a parcului, Claudiu o îndemnă să aleagă banca din dreapta, pe care să se aşeze. Nu erau prea departe de uşa de intrare în sala de dans în faţă căruia erau zeci de tineri, băieţi şi fete, aşa că Ana nu se panică de faptul că un băiat necunoscut o invită la adăpostul întunericului pe o bancă. 
  
Un bec, fixat pe un stâlp de iluminat stradal, îşi arunca lumina lui ştearsă peste banca unde Viorel luase cu asalt reduta, sărutând-o de zor pe Maria. Ana văzând cât de bine se mişcă şi se orientează în spaţiu sora ei, parcă îi era ciudă pe timiditatea ei. Nici nu era atentă la ce-i spunea Claudiu. Privea cu interes cum cei doi se îmbrăţişează şi se sărută. Aşa a observat şi partenerul său de dans unde îi era îndreptată atenţia fetei. Nici el nu pierdu timpul degeaba şi cu mâna de după gâtul Anei, îi îndreptă faţa spre el şi îi cuprinse gura cu buzele lui cărnoase. 
  
Ana simţi la început dorinţa de respingere, dar parcă ce văzuse la sora sa o încălzise fără să vrea un pic, simţind nişte fiori pe care nu i-a mai avut decât atunci când o privea pe Eleonora cum făcea dragoste într-o seară cu un băiat. Şi atunci nu-ţi putea dezlipi ochii de pe cei doi, iar prin corpul ei parcă se mişcau furnicile, parcă începea să-i amorţească picioarele. Se lăsă antrenată de primul sărut din viaţa ei şi chiar dacă nu ştia cum să procedeze, îşi deschise un pic gura şi buzele sale răspundeau la cele ale lui Claudiu. Cum era la primul ei sărut cu un băiat o luă cu călduri şi o transpiraţie rece îi acoperi şira spinării. Simţi nevoia să scape de aceste furnicături despre care nu ştia dacă îi plac sau nu şi se ridică de pe bancă, îndreptându-se spre sala de dans. Claudiu, dezamăgit de scurtimea acestei scene idilice, o însoţea la un metru în urmă. Era un prim pas făcut pentru amândoi. 
  
Pentru Ana, era primul său sărut cu un băiat şi primul care i-a pipăit sânii. Deci aşa este când eşti cu băieţii? Se întreba fata. Nu-i chiar aşa de rău, chiar plăcut uneori. Pentru Claudiu, că şi-a găsit o prietenă pe timpul vacanţei, considerând că nu va fi chiar aşa de plicticoasă şederea lui aici între păduri, dealuri şi ape. Maria a mai rămas cu Viorel pe bancă să se mai delecteze cu joaca de-a iubiţii. Ii plăcea atât băiatul, cât mai ales joaca asta cu pupături. Când îi va povesti Eleonorei cum a fost... Valentinei nu avea curajul să-i povestească. 
  
Cum se apropia miezul nopţii, ora când se termina balul, tinerii începură să părăsească căminul cultural. Se îndreptau fiecare în perechi sau în grupuri spre casele lor. Iubitul Eleonorei avea chef de arţag. Vrea să-l pocnească pe noul său rival, care i-a suflat iubita de sub nas. Cum Eleonora oferise serviciile sale trupeşti mai multor băieţi din sat, aceştia i-au oferit protecţie lui Petru, până s-a regrupat cu ceilalţi consăteni ai săi, destui de numeroşi. Bineînţeles că cei doi noi amorezi au avut timp să-şi dea întâlnire pentru a doua zi după amiază. Acelaşi lucru îl făcură şi mezinele. Nu au mai aflat nimic de Valentina înainte de terminarea balului. Parcă intrase în pământ. 
  
Pe drum, mezinele i-au povestit despre cuceririle lor la bal şi cum a fost. Doar Ana era mai mutulică şi nu era aşa de exuberantă ca sora sa. Ca şi mezina, le dăduse întâlnire băieţilor la scaldă la plaja din avalul râului. Era o întâmplare că s-au gândit toate trei la acelaşi loc de întâlnire. Valentina a ajuns acasă după două dimineaţa. Pe unde o fi fost numai ea putea şti şi cum nu obişnuia să spună celor mici, acestea nu vor afla niciodată. 
  
* * * 
  
Anii au trecut peste gemene şi acestea după absolvirea celor zece clase a şcolii generale din sat şi a unor cursuri de calificare în profesia de croitorese - lenjerese organizate de Cooperativa „Munca”, din Trăisteni, erau acum propriile lor stăpâne, deschizând un atelier de confecţii de damă. La început au fost atât designeri, creatoare, cât şi executante ale creaţiilor lor sau ale comenzilor. După revoluţie, pe la 24 de ani şi-au mutat atelierul pentru început la Câmpina unde exista mai multă clientelă. Spun “pentru început”, deoarece Maria mai curajoasă din fire şi cu mai multă iniţiativă, a părăsit ţara, căutându-şi norocul prin Europa comunitară. 
  
Ana, pe când îşi exercita profesia de croitor, întâlnise un tânăr mai vârstnic decât ea cu câţiva ani în atelierul Cooperativei “Munca”, care s-a priceput să îi tulbure prin experienţa lui şi al cuvintelor meşteşugit rostite, existenta destul de liniştită şi niciodată aflată în pericol până la acea vârstă de şaptesprezece ani. Se îndrăgostise de Costache (aşa îl chema pe croitor), atât de mult încât atunci când îl vedea, simţea că îi fuge pământul de sub picioare. El reprezenta pentru ea soarele care răsărea de peste deal în fiecare dimineaţă şi chintesenţa existenţei sale în acest sătuc dintre munţi. De la bal şi de la Claudiu, prietenul de câteva zile de vacanţă, nu se mai împrietenise cu niciun băiat. Îi ocolea cu asiduitate şi nu accepta nicio apropiere a vreunuia dintre pretendenţi la dragostea ei Îmbrăţişările lui Costache, sărutările, alintările şi mângâierile mâinilor sale pricepute, nu numai să împungă cu acul, ci şi să farmece o fată tânără şi lipsită de experienţă, aflată tocmai într-o perioadă confuză a existentei sale, deveneau esenţa zilelor petrecute împreună. La atelier nu se mai puteau ascunde, fiind trădaţi de privirile galeşe ce şi le aruncau unul altuia. Nu a fost mult de la momentul când Ana se îndrăgosti “pentru totdeauna”, cum gândea atunci la vârsta sa tânăra, până nu s-a aflat despre dragostea lor de către toţi colegii. 
  
Într-o joi, Ana abia aştepta să termine orele de lucru, pentru a se întâlni cu iubirea vieţii sale, Costache. Alergau pe coclaurile din marginea satului pentru a fi împreună, pentru a se îmbrăţişa şi a se sătura de sărutările sale pasionale. Când o săruta, o umplea de foc, ardea toată. Simţea că nu mai are aer, se sufocă de atâta pasiune. În Ana începeau să se descopere simţuri pe care nici nu bănuise că le are. Începea să devină femeie, fără să fie. Costache nici nu ştia că Ana este încă virgină, cunoscând proasta reputaţie a celorlalte surori ale sale. Se aştepta să-i cedeze cât mai repede poftelor sale de animal în călduri. 
  
Ana devenise o femeie frumoasă, de înălţime mijlocie, puţin peste un metru şaizeci. Avea ochii albaştri ca cerul senin, pletele negre şi uşor ondulate i se revărsau peste spate. Un mijlocel subţire, de credeai că se frânge la prima strânsoare din prea multă dragoste şi nişte picioare drepte, cu pulpe armonios îmbinate întregii construcţii corporale, îl făcea pe fiecare bărbat ce o întâlnea să întoarcă capul după ea şi să şi-o dorească. Era fermecătoare şi dorită. Numai că Ana avea o altă structură sufleteasca cu totul diferită de cel al celorlalte surori ale sale.  
  
Ana era o adevărată stare greu ce cucerit, deoarece ea nu se lăsa înşelată de vorbele dulci rostite cu nonşalanţă de bărbaţii pe care îi fermecase cu fizicul ei. Ca oricare femeie, era sensibilă la cuvintele frumoase, spuse cu pricepere la urechea sa. Era cerebrală, chiar dacă un pic inhibată de anumite concepte ale sale despre relaţiile cu bărbaţii.  
  
O femeie mândră şi rece, când cel căruia i-a acordat toată atenţia o dezamăgeşte. Ca să o cucereşti cu adevărat pe Ana, trebuia să fii foarte sincer cu ea, să-i fii loial şi de încredere, altfel erai izolat de cei care se numărau printre persoanele sale dragi. Ana începea să se maturizeze, să devină femeie în puterea cuvântului, dar ea era îndrăgostită până peste cap de abilul Costache, un croitoraş isteţ şi priceput în manevrarea sentimentelor feminine, la cei douăzeci şi cinci de ani ai săi. 
  
La ieşirea de la program, s-au strecurat amândoi, ferindu-se de indiscreţia colegilor şi în drumul ce ducea spre Teşila s-au abătut spre pădure. Cunoştea Ana un loc unde mergea ea să culeagă fragi şi zmeură. Era o poieniţă plină cu flori, iar pe margine erau numai tufe de zmeuriş şi de fragi. Dacă nu ar fi aproape de zona locuită, puteai să te întâlneşti şi cu moş Martin şi el un iubitor al acestor delicatese. 
  
- Hai, Costi, să mergem la cules de zmeură. 
  
- Unde? 
  
- Ai să vezi tu, ce, îţi este frică să nu te întâlneşti cu vreo ursoaică? 
  
- Am una lângă mine, ce-mi mai trebuie alta? 
  
- Obraznicule. Ce, eu sunt ursoaica ta? Nu vezi cât de suplă şi frumoasă sunt? Puteai să-mi spui o ciută, o căprioară, dar ursoaică? M-ai supărat şi când mă gândisem să te recompensez cu un sărut că mă însoţeşti la zmeuriş... 
  
- Ei, lasă, nu mai fi aşa bosumflată, că nu am spus-o cu rea intenţie. Sper să nu renunţi la recompensă. 
  
- Nu ştiu dacă mai meriţi. Pot merge şi singură. 
  
- Şi dacă te întâlneşti cu un urs cu două picioare prin pădure? Cum spunea adineauri o tânără, frumoasă, apetisantă, cu vino încoace: “Cine nu ar fi tentat să te posede aici în plină pădure?” 
  
- Mda, aici ai şi tu dreptate, câţi demenţi sunt pe lume, parcă tot mai bine este cu tine şi cum ţin un picuţ şi la tine... 
  
- Doar un picuţ? Credeam că mai mult, că eu sunt înnebunit după tine. 
  
- Da? Atunci de ce îi faci ochi dulci Lizicăi? 
  
- Aa... aşa, să nu se prindă ceilalţi că suntem iubiţi. 
  
- Dar suntem iubiţi Costi? Prin ce dovedeşti că mă iubeşti? 
  
- Cum prin ce? Te iubesc şi gata. Ce dovezi îţi mai trebuie? 
  
- Te-ai însura cu mine, dacă ţi-aş cere acest lucru? 
  
- Ddaa... de ce nu? Răspunse Costache bâlbâindu-se, lucru ce nu i-a scăpat vigilentei Ana.  
  
Doar nu refuzase atâtea oferte de "iubire", pentru a se arunca cu ochii închişi în braţele lui Costi. Simţea că îl iubeşte şi era singurul care ar fi putut să o strângă în braţe şi o facă să se simtă fericită. Mai avea puţin şi avea să împlinească optsprezece ani, deci să devină majoră şi să-şi aleagă singură cu propriul său discernământ deciziile referitoare la cum îşi va orândui cursul viitor al vieţii sale. Deocamdată dorea să se simtă bine în braţele lui Costi şi de aceea se grăbea să ajungă cât mai repede în luminişul cu pricina. 
  
- Să te cred? Bine. Am să mă fac că te cred pentru a nu strica atmosfera acestei după amiezi, pe care mi-o doresc ca pe o filă de carte interesantă a vieţii mele. Sper să nu strici poezia acestui sfârşit de zi, prin gesturi necugetate. 
  
Acest avertisment nu-i veni la îndemână croitorului, care se şi vedea deja în Paradis. Doar nu l-a invitat fata în mijlocul, pădurii să culeagă fragi, ci să-i culeagă el dulceaţa frăguţei sale. 
  
- Nu ştiu la ce te referi, când faci acest avertisment. 
  
- Nimic deosebit, aşa, în general, când mă refer la încredere şi sinceritatea sentimentelor noastre. Costi, fii sincer cu mine, mă iubeşti cu adevărat? 
  
- Te îndoieşti de asta? Cum mergeau ţinând-o de gât, Costi o întoarse cu faţa spre el şi o strânse cu afecţiune în braţe. Buzele sale se lipiră pe gura fetei, luată prin surprindere ca o ventuză. Sărutul parcă era un început de vis, cum stătea cu ochii închişi şi se lăsa dezmierdată de mişcarea caldă a buzelor sale. Până la această plimbare prin pădure se mulţumiră cu câte o ţucătură pe unde nu-i vedea nimeni. O cuprinse o căldură ce-i invadă întregul corp. Va putea să meargă mai departe până la poiană sau să se joace cu dragostea aici pe această cărare, la umbra molizilor seculari? 
  
După această demonstraţie de “iubire” a tânărului bărbat, Costi o luă din nou de după umeri şi porniră să urce spre aşa zisul Paradis al Anei, fiica munţilor cum a botezat-o el atunci. 
  
Ana, eliberată din strâsoarea braţelor tinere şi de sub presiunea sărutului, parcă ieşea din transă. Acest sentiment atât de puternic nu-l mai trăise niciodată până atunci. Poate se datora şi dorinţei sale de a fi cu adevărat iubită, de a fi centrul atenţiei unui bărbat, de care să-i placă şi ei.  
  
Îl întâlnise pe Costache croitorul, care o cucerise prin cuvintele sale ameţitoare. Avea rutină, avea experienţă şi ea era încă un copil fără experienţă şi fără apărare, lucru de care croitorul era conştient, motiv pentru care o şi abordase, dar ea nu ştia acest lucru. Doar era cea mai frumoasă dintre colegele sale şi dacă s-ar fi aflat în cadrul atelierului de idila lor, ceilalţi bărbaţi ar fi fost geloşi şi invidioşi pe el, pentru că a reuşit să o cucerească. Toţi o considerau, după seriozitatea cu care îşi vedea de lucru, inabordabilă, aşa că o lăsară în pace şi o tratau ca pe oricare dintre colege. 
  
- Ana, tu eşti o adevărată fiică a munţilor. 
  
- Da! De ce? 
  
- Pentru că aici te-ai născut, aici ai crescut şi printre aceste dealuri, păduri şi munţi, ţi-ai petrecut întreaga copilărie. 
  
- Mulţumesc pentru această comparaţie poetică. Da, ai dreptate, aici este toată viaţa mea prezentă. Ce-mi va oferi viitorul, numai Dumnezeu va şti. Uite că se zăreşte luminişul. Hai să fugim, să ajungem cât mai repede în el. 
  
Se luară la întrecere, cine ajunge primul. Luminişul era scăldat de razele soarelui şi pustiu. Doar fluturii alergau printre flori şi gâzele. Se auzeau păsările cântând printre copaci şi din depărtare, sunetul unei tălăngi. Era poate vreo cireadă prin apropiere la păscut. Liniştea era spartă doar de foşnetul fagilor şi al molizilor, în adierea molcomă a vântului de amiază.  
  
Cum au ajuns în mijlocul poienii, obosită de alergătură, Ana se aruncă la pământ şi stând pe spate, întinse braţele ca o răstignire. Cerul era cenuşiu. Chiar atunci se vedea un avion la mare înălţime, lăsând o dâră de fum în urma lui. 
  
Era fericită pentru aceste clipe de dumnezeiască frumuseţe a naturii. Simţea cum se mişcă cărăbuşii prin iarbă, căutând rezerve pentru iarnă. O furnică urca înceată pe un fir de iarbă să ajungă la spic, pentru a-i fura un bob. Trăia cu intensitate momentul. Costi se aşeză şi el, leneş, lângă ea, în aceeaşi poziţie. 
  
- Îţi place, Costi, unde te-am adus? Este un colţ de Rai, nebănuit de frumos. Aici când ajung şi privesc aceste imagini, mi-aş dori să mă confund cu natura, să fac parte din ea, să las lumea acesta lipsită de valori, plină de răutăţi şi intrigi şi să mă refugiez aici, să mă îmbrăţişez cu această frumuseţe. 
  
- Şi eu vreau să mă îmbrăţişez cu această frumuseţe! Şi se întoarse cu faţa spre Ana, pe care o cuprinse în braţe şi începu să o sărute cu pasiune. Ana îl luă cu mâna de după gât şi îi răspunse cu toată priceperea sa, mai mult condusă de instinct, decât de experienţă. Se sărutară şi se încălziră, nu numai datorită urcuşului şi a fugii pe ultima porţiune de cărare, ci pentru că sângele dăduse în clocot la amândoi. 
  
Costi, în timp ce pusese stăpânire definitiva peste gura fetei, cu mâna stângă îi mângâia sânul ce stătea să sară din bluziţa subţire şi din cupa sutienului. La început Ana avea senzaţia că cineva vrea să-i pângărească trupul cu aceste atingeri, dar senzaţiile ce se transmiteau prin podul palmei partenerului de joacă şi al degetelor sale pline de înţepături de ac, îi adormi simţul veghii, se abandonă în mâna vicleanului croitor, care îi desfăcu nasturii bluzei şi îşi strecură degetele sale perverse şi scotocitoare pe sub sutien ajungând la cele două rodii coapte şi tari ale căror turnuleţe începeau să se întărească.  
  
Ana se cabră de plăcere, moment care a fost suficient ca isteţul croitor sa desfacă capsele sutienului dintr-o mişcare. Se vedea că nu o făcea pentru prima dată, dacă a reuşit această performanţă atât de uşor. Până să sesizeze Ana ce se întâmplă, rodiile îi erau acoperite cu sărutări pasionale, iar turnuleţii, mestecaţi între dinţi fără să doară, ci să electrizeze de plăcere posesoarea lor. Se lăsă stăpânită de aceste senzaţii pe care le savura prima dată. Nu avea timp să se mai gândească la ce o avertizase sora mijlocie, cu ani în urmă, că are să-i placă şi că le va căuta. Costi aruncă cămaşa de pe el şi la bustul gol se apropie de trupul fetei la fel de descoperit ca şi al său. Trupurile li se împreunară, se simţeau broboanele de apă sub ele. 
  
Mâna lui Costi coborî spre pulpele Anei. De atâta frământare în timpul jocului lor, picioarele îi erau descoperite, fusta se ridicase până sus. Începu să le mângâie, din ce în ce mai aproape de cuptoraş. Simţurile de veghe ale Anei, oricât erau de amorţite din cauza plăcerilor incomensurabile, care i se ofereau în această poiană pustie, intră în alertă. Costi încă se juca cu rodiile Anei aproape coapte, nişte sâni frumoşi, rotunzi, tari şi cu nişte vârfuleţe micuţe, acum ridicate obraznic spre înaltul cerului.  
  
Curgeau apele de pe cele două trupuri încătuşate în plăcerea dragostei. Nimeni nu ştia cât de sinceră sau reală este, însă acum era liberă şi descătuşată din inhibiţiile Anei de până acum. Costi începu să o sărute din nou pe sâni, apoi coborî spre ombilic, cu mici sărutări scurte şi dese, în timp ce mâna lui continua să se furişeze, cu viclenia unui şarpe, printre picioarele fetei, din ce în ce mai strânse. Ana îi mângâia părul, scoţând sunete onomatopeice de plăcere. Era în extaz. Nu mai trăise aşa ceva niciodată şi nu avusese nici cum să viseze la ele, lipsind aceste momente din viaţa sa. Era fericită! Era iubită! Oare Costache o iubeşte sau doar doreşte să se culce cu ea? începu ea să se gândească simţind degetele tânărului foarte aproape de scoicuţa ei. Chiar este acolo şi o mângâie. Ah, Doamne, asta nu..., nu se poate..., nu vreau Costi..., dar parcă această împotrivire slăbea din ce în ce mai mult. Costache se ridică din nou la nivelul corpului ei şi începu să-i acopere gura cu sărutări, să-i mângâie cu limba cerul gurii, apoi intrară la rând lobii urechiuşelor, care ii dădeau fiori de tresărea instantaneu la fiecare atingere a limbii pe lob. Simţi mâna umezită a croitorului cum pătrunde rapid pe sub chilot, acoperindu-i mătasea cu podul palmei. Poate a fost greşeala tânărului care a umplut paharul. Ana nu era încă pregătită pentru pasul următor. Era prea repede tot ce se întâmpla cu ea şi peste principiile sale. Sări de lângă tânăr ca arsă în picioare şi încercă să-şi pună ţinuta în ordine. 
  
- Ce, ce sa întâmplat? De ce te-ai ridicat? Ce nu-ţi place? 
  
- Că ai depăşit măsura. Până acum ai fost singurul care m-ai sărutat (atunci nu-l punea în calcul pe Claudiu de acum trei ani), singurul care mi-ai atins sânii şi te-ai bucurat de aceste oferte gratuite ale mele. 
  
- Ce vrei să spui cu ofertele? Nu te înţeleg? 
  
- Nu sunt o fata pe care să o foloseşti la joaca de-a dragostea şi să o abandonezi de îndată ce ai obţinut ce ai vrut de la ea. Cunosc acest sentiment destul de bine de la altele. 
  
- De la surorile tale, vrei să spui... 
  
- Da, de la surorile mele, care-i treaba ta cu ele? Ce nu-ţi place la ele? 
  
- Mie, nnu... am nim.. ic cu ele, ce să am! 
  
- Am jurat în faţa icoanei Maicii Domnului că nu voi fi niciodată ca ele. Cine doreşte să guste din fructul oprit, să mă duca mai întâi în faţa preotului şi al altarului şi apoi poate beneficia de toată dăruirea şi dragostea mea. 
  
- Dacă tu zici aşa... bine... cum vrei. Credeam că ţi-a plăcut. 
  
- Aş fi o mincinoasă să spun că nu mi-a plăcut. Ba mi-a plăcut mai ales că trăiesc aceste clipe pentru prima dată. Dar atât. Mai departe nu se poate. Dacă nu consideri că mă iubeşti suficient de mult să te însori cu mine, atunci pentru ce să-mi sacrific puritatea corpului? Poate mă consideri depăşită, acum de când totul are un nou sens şi bate vânt de democraţie. Fiecare să şi-o folosească cum crede de cuviinţă, eu rămân la principiile mele moştenite de la bunica materna: "Numai cel ce-ţi pune cununa pe cap în faţa altarului să se bucure de puritatea ta." 
  
- Dacă aşa vrei tu, nu am nimic împotrivă. Credeam că mă iubeşti şi nu este o mare problemă faptul să avem o relaţie intimă amândoi. 
  
- Gândeşti greşit. Dacă tot am ajuns până aici, mulţumeşte-te cu plăcerile obţinute pentru efortul de a mă conduce la zmeuriş şi dacă nu vrei să mai stai, poţi pleca, eu tot am venit să culeg zmeură, aşa că pot rămâne şi singură în pădure. Nu ar fi prima data şi cunosc drumul de întoarcere. 
  
- De ce să plec? Rămân cu tine. Ce mie nu-mi place zmeura? 
  
Cei doi tineri s-au apucat să adune fructele zemoase şi puternic aromate, aruncându-le în gură după ce umpleau căuşul palmei sau într-o punguţă de celofan pentru Fana, mama Anei. Cum începea să se amurgească, au hotărât să facă calea de întoarcere. Pe drum, din când în când, se mai opreau pentru câte o pupătură, până au ajuns la marginea satului de unde, după o tandră îmbrăţişare şi promisiunea lui Costache că va fi cuminte pe viitor şi nu va mai abuza de slăbiciunile ei trecătoare şi-au luat la revedere. Au stabilit că vor mai vorbi la atelier, fiecare plecând pe drumul său spre casă. 
  
*** 
  
Costache, nemulţumit şi rănit în orgoliul de bărbat că fata nu i-a cedat în poiană, nu se ştie ce şi cu cine a discutat despre această aventură, că la câteva zile, Ana a fost abordată pe stradă şi în public de o necunoscută care ţipa câta-i gura de mare precum ca i-a luat bărbatul care este şi tatăl copilului ei. Scandalul a fost atât de neaşteptat şi atât de urât încât acest lucru a afectat-o atât de tare pe Ana, o fire sensibilă şi introvertită, încât de ruşine nici nu dorea să mai meargă la serviciu, unde toţi ochii erau aţintişi asupra sa. Nu ştia nimic despre faptul că este cumva căsătorit Costache sau că are o relaţie cu cineva. În cadrul atelierului nu se vorbea despre aşa ceva, de aceea i-a şi acceptat avansurile. Femeia care a abordat-o şi a atacat-o verbal, cu tot felul de acuze şi injurii, nu s-a limitat doar la discuţia cu ea, chiar dacă a primit explicaţia Anei că nu ştia ca are soţie şi copil şi că între ei de fapt nu a fost nimic deosebit, ci fiind localnică, mai în în vârstă ca Ana şi bineînţeles cu o structură morală precară, a răspândit prin sat diverse acuzaţii, care de fapt erau doar nişte fantezii ale acuzatoarei, care îşi apăra teritoriul şi presupusul tată al copilului ei. Mai târziu, Ana a aflat că ar fi ceva adevărat în toată povestea asta. Că ar fi fost o înţelegere între cei doi când a rămas însărcinată, înţelegere pe care se vedea că croitoraşul cel isteţ a cam încălcat-o şi de aici toată ferocitatea atacurilor amantei sale. 
  
Cum atmosfera din atelier devenise ostilă nu numai din partea colegelor, ci şi a colegilor, geloşi că s-a bucurat Costache de fructul Anei, cum presupuneau ei şi cum lăsase croitorul ofensat în infailibilitatea lui, să se înţeleagă, Ana a fost nevoită să părăsească Cooperativa în foarte scut timp de la întâlnirea cu aşa presupusă rivală a sa. 
  
Dezamăgirea i-a fost atât de mare încât zile întregi nu s-a oprit din plâns. Îi era ciudă pe ea şi pe toată lumea, că s-a lăsat înşelată în încrederea acordată sincerităţii unui bărbat de care îi plăcea. S-a lăsat ademenită de cuvintele sale frumos spuse tocmai atunci când simţea nevoia unui suflet pereche, unei iubiri curate şi adevărate. Această dezamăgire îi va marca tot restul vieţii şi nimeni nu se va mai putea apropia de poarta sufletului său, rămasă ferecată pentru oricare călător ce s-a mai oprit în poarta ei sa bată pentru a fi primit. Ana era tristă, dezamăgită, jignită, frustrată de dreptul la iubire şi încrederea în oameni. Era umbra acelei Ana ce alerga plină de speranţă, optimism şi încredere în iubirea pură spre poieniţa din pădure. Tot ce acumulase ea în suflet în cei aproape optsprezece ani, sentimentele cele mai curate şi mai pure, îi erau călcate în picioare, îi erau întinate de această femeie venită de niciunde în calea fericirii ei. 
  
Tristeţea a pus pecete pe chipul Anei, care s-a închis pentru mult timp în ea. Veştile rele care circulau foarte repede prin lumea satului despre ea, desigur numai veşti false şi calomnioase, au făcut ca Ana să evite lumea satului. Aştepta să devină majoră, pentru a putea să-şi deschidă propria firmă de croitorie. 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Balul / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 191, Anul I, 10 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!