Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   



Balansoarul cu vise, poeme de Teodor Barbu-cronică de Emil Istocescu
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cronica literară de Emil ISTOCESCU 
  
Balansoarul cu vise 
  
Poeme de Teodor Barbu 
  
Deşi cunoscut de mult timp în cercurile literare, participând la viaţa cenaclurilor din Drăgăşani şi Râmnicu- Vâlcea, ori la diverse concursuri, unde a obţinut premii şi aprecieri elogioase, Teodor Barbu s-a decis târziu să aşeze între coperţile unui volum o bună parte din creaţia sa lirică. 
  
Făcând abstracţie de restricţiile şi dificultăţile privitoare la tipărire, existente până în 1989, trebuie amintit că poetul Teodor Barbu face parte din categoria creatorilor de artă care manifestă reţinere şi modestie. Reţinere rezultată dintr-o scrupuloasă exigenţă estetică şi modestie, fiind lipsit de ambiţia deşartă a afirmării fără acoperire valorică. 
  
Tocmai de aceea cititorul va avea surpriza şi încântarea să descopere în acest prim volum poezie adevărată, decantată şi concentrată liric, fără urme de anecdotic şi prozaism, diversă din punct de vedere tematic şi într-o formă expresivă, prozodică şi stilistică de certă calitate. 
  
De-a lungul câtorva decenii, autorul a fost prezent la şedinţele cenaclului literar Gib.I. Mihăescu, o bună bucată de vreme conducându-l el însuşi, cu pricepere şi competenţă. În anii `80 a iniţiat şi realizat revista Convorbiri drăgăşănene, iar după 1989 a înfiinţat şi condus suplimentul literar Rusidava culturală al periodicului Actualitatea drăgăşăneană 
  
În volumul de faţă autorul a selectat doar creaţiile lirice propriu-zise, lăsând la o parte epigramele, fabulele, cronicile rimate şi alte producţii ocazionale. Criteriul estetic preferat pentru alcătuirea acestei culegeri lirice este destăinuit în poema Ivoriu, în care aflăm că „melancoliile ucise...bat la poarta sufletului meu”, confirmând ceea ce rostise cândva şi Carducci, când definea metaforic poezia. 
  
Pe lângă o varietate apreciabilă de specii lirice, precum sonetul, rondelul, meditaţia filozofică, pastelul spiritualizat, sub aspect tematic, în volum domină poezia intimă şi artele poetice sau profesiunile de credinţă. Fără să fie exclusă complet, poezia social-patriotică ste prezentă, completând paleta tematică, iar motivul visului, caracteristic liricii romantice şi celei simboliste, este prezent în multe din poeziile volumului. Lectura cărţii ne convinge de talentul autorului, de cultura sa poetică, de virtuozitatea prozodică demonstrată, de armonia şi muzicalitatea versurilor de stăpânirea şi mânuirea unui vocabular bogat, variat şi elegant, precum şi de un stil metaforic dens. 
  
Veşnicul şi înălţătorul sentiment erotic este etalat cu precadere în întregul volum; fiinţa iubită fiind evocată stăruitor în decorul spiritualizat al tuturor anotimpurilor, invitată în călătorii edenice, de vis: 
  
„Te chem să vii în răgazul dintre ploi // Vei înţelege noaptea fără zestre // Când repetam a nu ştiu a câta oară // Că suntem două evadări terestre // Din lumea amăgirii bunăoară”(Repetări) 
  
Primăvara este anotimpul reînvierii naturii şi al iubirii: „Se-ntoarce liliacul printre noi // Ca roşu-aprins pe ouăle de Paşte1 // Ne rătăcim prin jarişti de zăvoi // Beţi de-un parfum ce nu ne mai cunoaşte” şi, mai departe: „Ne regăsim iubito amândoi // Nerăbdători spre a ne recunoaşte // Şi ne spălăm păcatele prin ploi // Cu care speranţa iarăşi va renaşte // Când: „Ne cheamă vara într-un anume loc // Pe prundul unde-o lespede bolnavă // Îşi zvântă trupul albicios la foc // Se coc în sâmburi de odihnă, macii // Te-ndemn să pleci, te-ndemn să vii curată // Să spargem taina unui cuib de cuci” (Ne cheamă vara) 
  
În poema Noiembrie,descoperim un pastel autumnal cu elemente specifice locului: transhumanţa, culorile ruginii, aracii viilor care bolesc, ogoarele desfundate, vântul care anunţă venirea iernii. Darurile toamnei se regăsesc transpuse în pinacotecă. 
  
Natura poeziei lui Teodor Barbu nu este doar cadru, ca la romantici. Ea este pretext pentru etalarea sentimentelor, a intimităţilor, a stărilor de euforie erotică. În decorul hibernal, acelaşi lait motiv al chemării fiinţei dragi care răneşte cu privirea: „De-atunci te chem în fiecare iarnă // În sanie-i un loc neocupat” (Poem de iarnă) Prima ninsoare are darul de a reîmprospăta şi forţa de creaţie, pierdută chipurile, temporal şi accidental. 
  
Un număr apreciabil de poeme valorifică motivul visului: „Voi sta la umbra albă // A mărului de april, // Visând la adevăruri de când eram copil // (Visând la adevăruri) 
  
În Colţ de vis, motivul întoarcerii la vârsta candidă a copilăriei este reluat. 
  
Cuprins de dorul marilor călătorii care compensează, ca la simbolişti, neajunsurile prezentului autohton, poetul se visează un peregrin zănatic, neostoit, care bântuie cu visarea ţărmuri exotice din nord, cu fiorduri şi burguri. Toate preumblările sunt însă doar iluzorii visuri: „Dar, ce păcat, e-o seară răcoroasă // Pleoapele mi se deschid uşor // Şi mă trezesc; alăturea pe masă // Surâde trist, o hartă bicolor” // (Vis) 
  
Uneori, poetul e dispus să negocieze şi să cumpere „visuri”: „Hei! Voi cu visuri de vânzare // N-aveţi unul mai ieftin? // Vi-l plătesc la lichidare” (Oferta) 
  
Întoarcerea în timp nu numai în anii copilăriei ci şi în adolescenţă este marcată tot de nostalgie. Râmnicul lui Anton Pann, cu mirificul parc Zăvoi şi misteriosul deal al Capelei îşi găsesc în lirica lui Teodor Barbu evocarea emoţionantă: „salve, Râmnic!, porţile-s deschise, // podul se ridică doar peste un ceas, // Iau cu mine horbota de vise // Şi le veşnicesc într-un atlas”// (Atlas de Râmnic) 
  
Se găsesc în volum multe autodefiniri, autoportretizări (Un loc de povară, Noroc, Un taler în plus, Dorinţa, Inimi), arte poetice şi profesiuni de credinţă (Poem cu pegaşi, Rondel cu tăceri) 
  
În acest din urmă poem găsim o reuşită autodefinire: „Doar din tăceri mă recompun, // Şi prin oglinzi, îmi e tot una // Că nu arăt a fi mai bun, // Deşi mă străduiesc întruna, // Răsar din versuri sau apun, // Fărămiţat şi-ntotdeauna, // Doar din tăceri mă recompun, // Ca din tipsii de aur, luna” // 
  
Idealul creatorului de artă este superior: „Semănăm printre ierburi câte-un vis sau două // ca măcar o dată să sorbim din ciuturi // Apa cristalină care nu se plouă” (Panegiric) 
  
Poeziile Din taine, Arpegii şi Salut pun în lumină ipotetica şi nedorita efemeritate a creatorului, dar şi dorinţa secretă de asigurare a perenităţii creaţiei sale. Îndoielile, reţinerile, temerile privitoare la glorie se concentrează într-un puseu de modestie, poetul considerându-se doar „râu şoptit, la poale de colnic” 
  
Presărate din loc în loc se găsesc şi scurte meditaţii filozofice, atitudini etico-moralizatoare, iar mai rar, lirică social-cetăţenească. Astfel în Zbor frânt se deplâng eşecurile, neşansele în lupta pentru afirmare, suferinţa sufletească iscată de iminenta despărţire de viaţă. (Plecăm) Fragilitatea, relativitatea, nesiguranţa, tentaţiile, ispitele ce apar la tot pasul sunt efecte ale principiului dominoului, după care funcţionează legile moralei. (Domino) 
  
Poetul ar dori ca bumerangurile imaginare să readucă în prezent timpul pierdut, aidoma concepţiei artistice a lui Marcel Proust (Kamara) 
  
Motivul întoarcerii în timp „Pe-un lac iluzoriu, pe care plutesc şi plutesc şi plutesc...” ne readuce în prim-plan pe vizionarul visător (Plutesc) 
  
Dorinţa de a învinge scurgerea inexorabilă a timpului o întâlnim şi în poezia Joc: „Nu suntem încă poveste // Nu suntem încă trecut // Totu-i joc // Ce greu e pasul // Tot mă-mpiedic la final”, care se încheie cu o implorare către Tatăl ceresc: „Rogu-te, azvârle-mi Doamne, zâmbetul pontifical” Inevitabila despărţire de viaţă crează tristeţe existenţială explicabilă: „Plecăm cu-o toamnă fiecare // Mai obosiţi încotrova // Şi depărtându-ne spre zare, // Cărarea subţia-se-va“// (Plecăm) 
  
Spectacolul lumii este contemplat cu nostalgie (Non stop); dorinţa de afirmare rămâne constantă, dar e însoţită de îndoieli: „Ne naştem şi murim cu idealuri // Dar câte se-mplinesc şi câte mor!” (Rondel cu idealuri) Nu se cuvine să încheiem înainte de a aminti şi emoţionantele elogii aduse înaintaşilor oieri, nostalgicele evocări ale copilariei, ale peisajului natal şi fiinţelor dragi.  
  
Astfel, poemul Mamei, este o litanie zguduitoare în care durerea transpusă în vers la despărţirea de cea care i-a dat viaţă eroului liric, îmbracă o tonalitate de adâncă tristeţe: „Te-ai dus măicuţă, timpul n-a mai vrut // sau n-a mai avut răbdare să te lase // Să-mi povesteşti cu glasul tău pierdut // Ceva din dorul ce te măcinase”// 
  
„Dor de Basarabia” şi „La Putna” sunt poeme patriotice, iar poezia „Limba română” este un elogiu adus limbii materne în metru popular folcloric: „La zborul nostru de lângă humă // scut ne rămâne limba română“// 
  
Stăpân pe secretele comunicării lirice prin metaforă, prin muzicalitatea obţinută datorită ritmului şi rimei, familiarizat cu un limbaj expresiv şi mare bogăţie stilistică, Teodor Barbu ne oferă o adevărată antologie de poezie superioară, atent elaborată şi selectată în timp, de o mare încântare şi relaxare estetică.  
  
Emil Istocescu 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Balansoarul cu vise, poeme de Teodor Barbu-cronică de Emil Istocescu / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 259, Anul I, 16 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!