Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Viorel Darie         Publicat în: Ediţia nr. 1102 din 06 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Balada Tătară
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Balada Tătară 
  
Trei cai, unul alb, unul negru şi unul roşu tăiau mai iute ca vântul întinderile câmpiei aurii. Cel alb era strunit de un tânăr falnic şi plăcut la înfăţişare, cel negru era ţinut în frâu de un flăcău mult mai tânăr, iar cel roşu era călărit de un oştean în vârstă, cu mustăţi răsucite şi priviri încruntate. 
  
Tânărul falnic era chiar fiul cel mare al Împăratului Tătarilor, cel mai viteaz şi mai vestit dintre fii împăratului şi moştenitorul de drept al împărpţiei. Ce foarte tânăr era fratele său mai mic. Iar vârstnicul oştean era povăţuitorul şi păzitorul acestora. 
  
Cei trei tătari purtau veşminte bogate, cu multe podoabe de aur şi nestemate pe ele, iar pe întunecatele lor căciuli fluturau semeţe pene de vultur. Şi se cădea ca cei trei să aibă veşminte de preţ, căci Împăratul Tătarilor îi trimise ca soli, departe, la Împăratul Ţării de la Răsărit! 
  
În urma celor trei soli gonea o ceată de călăreţi, viguroşi şi devotaţi, ai căror menire era să vegheze drumul celor trei care era considerat a fi un drum presărat cu multe primejdii. Solii goneau pe câmpii pustii, pe cărări neştiute... 
  
Spune-ne, tu, care înşiri cu atâta tâlc istorii străvechi din surele stepe, spune-ne de ce plecară feciorii Împăratului Tătarilor la un drum atât de greu şi plin de primejdii? Şi de ce n-au fost trimişi, ca soli, nişte oameni de rând? 
  
Răspuns aş găsi la orice, de-aş fi în stare să înţeleg îndemnul inimii. Căci la urechile Împăratului Tătarilor ajunsese un zvon, cum că Împăratul Ţării de la Răsărit ar creşte în palatul său o atât de gingaşă şi de minunată fiică, mai scumpă decât orice tablou de mătase fină, şi strălucitoare ca o nestemată de diamant, şi mai încântătoare ca Luceafărul de Dimineaţă ...  
  
De aceea Împăratul Tătarilor i-a chemat la el pe cei doi feciorii ai săi şi le-a încredinţat misiunea de a duce Împăratului Ţării de la Răsărit multe urări, însemnate daruri şi, ceea ce era mai important, să vadă de sunt adevărate vorbele care i-au ajuns la ureche despre minunata lui fiică. 
  
Treceau, deci, tătarii, ca tainice năluci peste câmpuri pustii. Şi nu ocoleau nici râurile mari, nici pădurile întunecate, nici crestele înalte şi înzăpezite ale munţilor. Când un râu le ieşea în cale, îl treceau înot pe spinările cailor. Iar de întâlneau păduri întunecate şi dese, treceau prin ele întocmai ca foşnetul vântului. Şi încă, de le stăteau în cale munţii cei înalţi, treceau de ei cu elanul tinereţii şi al iubirii. Şi cât de voioşi zburau caii lor, adulmecând privelişti şi câmpii necunoscute. Dar mai aprinse erau inimile lor arzând de flăcările dragostei. 
  
Învingeau uşor şi seceta şi pustiul stepelor. Seara se odihneau la adăpostul pădurii, ascultând poveşti în preajma focurilor înalte, aprinse în întunecatele corturi. Şi nu aveau alţi sfetnici decât Soarele şi Luna şi stelele de pe cer, în imensitatea necuprinsului. 
  
Străbăteau de zor câmpiile şi munţii, satele şi râurile cele mari şi nu se opreau cum nu se opreşte vântul deasupra ierburilor din stepă. Dar într-o dimineaţă, pe când urcară coastele domoale ale unui munte şi priviră dincolo de coama lui, inima lor se bucură nespus căci zăriră, într-o vale întinsă şi largă, o strălucitoare cetate. 
  
Ce mândră cetate! Oraş imperial, cu palate somptuoase, împodobite cu aur, strălucind de frumuseţe şi bogăţie! 
  
Şi cei trei importanţi soli tătari se năpustiră cu voioşie spre cetatea din vale, iar ceata de oşteni zorea în urma lor. 
  
* 
  
Mama îmi zice mereu ”Fii frumoasă, fii înţeleaptă, fii cu inima bună, căci eşti fiică de împărat, mândria tatălui tău”. Eu o iubesc mult, căci mă priveste cu multă candoare şi vrea să devin o fată fără cusur. Însă sunt curioasă din fire, şi aş vrea pe toate să le ştiu. Ochii mei scrutează avid toate sertarele, toate încăperile din palatul tatălui meu. 
  
Lumea din cetate mă îndrăgeşte, căci sunt frumoasă, copilăroasă, răsfăţată - ca o fiică de împărat ce sunt. Înţelepţii cetăţii îmi răsfoiesc cărţi vechi, îmi spun poveşti şi îmi explică cât de puternic este părintele meu. Tot ei mă învaţă cum să citesc şi să scriu şi cum să-mi exprim, în cuvinte alese, gândurile. 
  
Însă nimeni din cetate nu mă poate învăţa acele lucruri minunate pe care le-am descoperit doar cu pasiunea inimii mele. Am descoperit că, mai presus de frumuseţile şi bogăţiile din palat este farmecul cerului albastru ce se zăreşte atât de limpede printre ramurile pinilor ce străjuiesc zidurile cetăţii. Şi am văzut adesea că cei care intră în cetate din afara zidurilor - acolo unde este atât de cald şi atâta libertate - se uită cu lăcomie şi jind la veşmintele tatălui meu, la coroana şi bogăţiile sale. 
  
Simt că mă cuprinde frigul în acest palat. Aş vrea să fie mai mult soare. Nu-mi place să mă încălzesc doar la focul din cămin. 
  
Am descoperit o taină importantă şi nostimă: când plec la plimbare, prin grădină, acolo ştiu un zid mai cald, aproape de acea fântână tâşnitoare, în care înoată peştii aurii. Acolo, în fiecare zi, îmi iese în cale un iepuraş alb, drăgălaş, cu blana moale şi caldă. Cum mă zăreşte, aleargă vesel spre mine şi mă însoţeşte prin toată grădina. Am observat, însă, că bietul iepuraş e foarte fricos, îi e teamă de toată lumea, dar mai ales de tatăl meu. De cum îl zăreşte, dispare în fugă şi se ascunde... 
  
Mama este supărată pe mine, că pierd prea mult timp prin grădină şi sunt atât de multe de făcut pentru educaţia mea! 
  
Într-o zi am avut un vis chinuitor. Căci mi se păru că iepuraşul meu cel drag ieşise pe poarta cetăţii, iar eu n-aveam voie să trec dincolo de poarta cetăţii ca să-l caut. De atunci, detest aceste ziduri. Aş vrea nespus de mult să pot zbura dincolo de zid, până la munţii aceia din zare, să privesc lumea de dincolo de ei ...  
  
De la un timp îmi pare că nu sunt din acest loc, din palatul tatălui meu; simt că spiritul meu colindă, nostalgic, într-acolo, în clarul orizontului ... Detest aceste ziduri! Dar, totuşi, nu am destul curaj să-i spun tatei, nici măcar mamei, aceste gânduri. Mi-e teamă să nu-i întristez cu dorinţele mele. Aşadar, trebuie să fiu mereu fiica perfectă, ascultătoare şi bine educată. 
  
Câteodată văd porţile cele mari ale palatului deschizându-se şi văd oameni de vază intrând. În aceste rare clipe pot simţi şi eu aerul proaspăt inundând curţile palatului. Dar asta se întâmplă atât de rar: de obicei, slujbaşii cei mici intră şi ies pe porţile cele mici... 
  
Ah! Dar ce-mi văd ochii?! E un vis, oare? Nişte cai superbi coboară colinele din afara cetăţii, iar acum se îndreaptă spre porţile cele mari! Iată, porţile cele mari se deschid şi sus-pusele persoane intră în cetate!... Însă ştiu, se duc la tatăl meu! Eu trebuie să stau aici, în camera mea! Mamă, vino! Sunt tristă! Vino şi ia-mă în camera ta!... 
  
Trebuie să fiu, însă, cuminte. Ah! Ce aud? Vine cineva în camera mea?... Da, ştiu, va sosi curând un sfetnic să-mi zică: “Domniţă, te poţi plimba prin palat. Oaspeţii au plecat!“ 
  
Dar uşa camerei mele se deschide şi cineva îmi zice: 
  
- Excelenţă, prea frumoasă prinţesă, Rază-Albastră! Ilustrul tău părinte te aşteaptă în Marele Salon, chiar acum!... 
  
* 
  
Mai spune-mi, tu, povestitorule, întâmplări de demult, întâmplări pline de farmec, în atingeri uşoare ale strunelor cobzei. Spune-ne ce-a mai fost, după ce fii Împăratului Tătar sosiră ca soli în palatul Împăratului Răsăritului!... 
  
Văzând solii tătarilor intrând în Marele Salon, Împăratul Răsăritului îşi luă o ţinută semeaţă şi, cu o voce solemnă, rosti: 
  
- Cine sunteţi voi? 
  
- Eu sunt Fulgerul-Alb, fiul cel mare al ÎmpăratuluiTătarilor! 
  
- Eu sunt Săgeată-Iute, mezinul aceluiaşi împărat!... 
  
- Iar eu sunt Vulpea-Şireată, povăţuitorul şi păzitorul lor credincios!... 
  
- Şi ce caută în palatul meu “Fulgerul“, “Săgeata“ şi “Vulpea“ tătarilor?... 
  
- Urări de bine, mesaj de pace şi multe daruri îţi trimite tatăl meu! îi răspunse fiul cel mare al Împăratului Tătarilor, iar solii se închinară până la pământ. 
  
Împăratului Răsăritului îi plăcură aceste vorbe, de aceea se grăbi să le zică: 
  
- Unde e solia voastră? 
  
- Iată, mesajul e aici, sigilat. Iar purtătorii de daruri multe aşteaptă în curte. 
  
- Să citim întâi mesajul! Sfetnice, tălmăceşte acest mesaj! 
  
- “Împărate al Răsăritului, primeşte solia mea, precum şi darurile mele pe care înşişi fiii mei ţi le aduc, şi mai primeşte urări de bine! Doresc să fie pace între împărăţia ta şi împărăţia mea. Dacă tu, Marele Împărat al Ţării de la Răsărit, vei socoti că solia mea îţi este pe plac, aş îndrăzni să-ţi cer, de poţi, să oferi pe fiica ta cea prea frumoasă, Rază-Albastră, ca soţie fiului meu cel mare, cel mai destoinic şi moştenitor al tronului împărăţiei mele... Aceasta este solia pe care eu, puternicul Împărat al Tătarilor, îţi trimit“. 
  
Auzind cele cuprinse în solie Împăratul Răsăritului căzu pe gânduri. După ceva vreme răspunse: 
  
- Socot mesajul Împăratului Tătarilor ca sincer şi înţelept! Îmi trebuie, însă, trei zile să cuget, ca să-i dau un răspuns potrivit! 
  
Până una-alta Împăratul dădu poruncă să-i fie înfăţişată, degrabă, fiica lui cea dragă, Rază-Albastră. 
  
Trecură doar câteva clipe şi draperia de mătase ce acoperea uşa se deschise şi, precum un vis, apăru fiica cea încântătoare a împăratului. 
  
- Tată, am venit degrabă să-ţi împlinesc porunca! 
  
Împăratul se înduioşă văzându-şi fiica cea frumoasă, şi-i zise, cu aur în glas: 
  
- Prea bine ai făcut că ai venit degrabă auzind porunca mea! Căci te-am chemat să te înfăţişez solilor Împăratului Tătarilor. Tânărul cel mai înalt este fiul cel mare şi destoinic al Împăratului Tătarilor, moştenitorul împărăţiei! Iar băiatul acesta tânăr este fratele său, mezinul. Şi mai este o parte însemnată a soliei tătarilor, cerând ca tu să-i fii dată ca soţie fiului cel mare al Împăratului Tătarilor. Eu însumi socot înţeleaptă acestă cerere, aşa că te rog fii pregatită să împlineşti porunca mea! 
  
Dar zicând aceste vorbe ochii împăratului o învăluiau cu dragoste, grijă părintească şi adoraţie pe fiica sa. 
  
Solii tătari căzură în extaz privind-o pe frumoasa prinţesă. Precum cerul senin după zilele de ploaie, precum lumina unui palat luminos în noaptea întunecată, sau precum un izvor limpede într-un pustiu, aşa le apărea lor această strălucitoare fiinţă. Toate cuvintele graiului omenesc erau prea sărace pentru a descrie trăsăturile ei nobile. Şi sunetele oricărei harfe păreau prea surde pentru a reda glasul ei duios. Şi nicio privelişte din grădină, niciun tablou rafinat de mătase, nu puteau descrie în culori şi lumină farmecul ochilor ei! Şi câte comori se ascundeau în inima acestei fiice de împărat. Dacă un muritor din lumea asta ar fi reuşit să-i cucerească inima, ar fi fost mai fericit chiar dacă ar fi avut tot aurul lumii! Tristă, însă, pentru totdeauna, îi rămânea inima celui pe care privirea ei îl ocolea!... 
  
Aşa apărea în ochii solilor tătari această minunată fiică de împărat!... 
  
* 
  
Stai aici, alături de mine, şi încearcă să înţelegi de poate fi adevărat! Că dulcea şi delicata şi strălucitoare fiică de împărat nu l-a îndrăgit pe dată pe Fulgerul-Alb, fiul cel mare al Împăratului Tătarilor! Căci privirile ei întâlniră sclipirile senine şi pline de dragoste din ochii fiului mezin!... Atunci prinţesa Rază-Albastră se refugie în iatacul ei, rostind astfel: “În zadar sunt toate bogăţiile, toate meritele şi toată dragostea ta. Nu-mi mai zice nimic de putere şi triumf. Te rog nu mai încerca să faci nimic pentru fericirea mea, oferindu-mi splendori şi palate fermecate. Dacă mie nu-mi plac, înseamnă că nu-mi plac şi renunţ cu hotărâre la toate bogaţiile, la toate meritele şi toată dragostea ta. Lasă-mă să fiu liberă, să traiesc doar cu visele mele dragi! Să fiu liberă, să mă uit întotdeauna doar în ochii cei negri, în care văd inima bună a fiului mezin al Împăratului Tătarilor, care mă priviră cu infinită linişte! Sunt convinsă, îl iubesc foarte mult iar el mă adoră, şi-i atât de mişcat, căci ştie că această iubire este interzisă. Dar eu sunt decisă să înving orice, să fiu pentru veci credincioasă visului meu! Mamă, scumpa mea mamă! Vino la mine şi încearcă să afli o cale inima să-mi salvezi; căci mi-e drag, nespus de drag, acest foarte tânăr fiu de împărat al tătarilor! Dar mi-e frică de hotărârile tatălui meu, acele teribile hotărâri, de-a mă trimite departe, în ţară străină, ca soţie al fiului cel mare al Împăratului Tătarilor. Mai bine moartă, decât tristă în casă străină! Mamă, te rog, încearcă să-mi aperi inima cea pură!...“ 
  
Iar mama, cu inima ei milostivă, se strădui s-o ajute pe delicata ei fiică, deoarece trimise două scrisori, una către temutul Împărat al Răsăritului şi una către fiul cel mare al Împăratului Tătarilor. Scrisoarea zicea astfel: 
  
“Regret, inima tinerei şi scumpe noastre fiice este cuprinsă de adâncă iubire pentru fiul mezin al Împăratului Tătarilor. Nu încercaţi s-o convingeţi să renunţe la dragostea ei sinceră şi eternă. Ea mai degrabă ar alege moartea, decât să trăiască fără dragoste!“ 
  
De bună seamă, nori grei şi întunecaţi coborâră asupra fiului cel mare al tătarilor, iar inima îi era ca un tigru închis într-o cuşcă. Aşa că, privi mânios, foarte mânios, la fratele său cel tânăr, care îi era, până atunci, atât de drag! Şi aşa se întâmplă pe lume, că un om e lipsit chiar şi de cele mai plăcute vise ale sale! Atunci o viaţă întunecată şi disperată îl aşteaptă, viaţă fără bucurii, fără speranţă! 
  
* 
  
În Marele Salon al Palatului Imperial o mulţime de candele îşi leagănă flăcările aprinse. Cei de faţă păşesc cu grijă, vorbind în şoaptă. Căci Împăratul gândeşte profund, iar mintea lui pregăteşte furtuni! 
  
Inima sa părintească şi duioasă suferă, căci fiica lui cea mai dragă va fi trimisă departe de casa ei părintească, ca să locuiască într-o casă străină, la un popor străin. Dar el e împărat şi nimeni din lumea asta nu trebuie să-i afle gândurile lui ascunse! 
  
Aşadar, Împăratul Răsăritului, îşi puse coroana pe cap şi, în ţinuta sa severă şi încruntată dădu această poruncă: 
  
- Să vină aici fiica mea, Rază-Albastră şi solii tătari! 
  
Cei chemaţi se prezentară de îndată şi se închinară în faţa împăratului. Împăratul privea iscoditor pe fiecare în parte, pe fiica sa, pe fiul cel mare al tătarilor, dar şi pe fiul mezin al Împăratului Tătarilor. Apoi zise: 
  
- Vino aici, sfetnice care scrii solii! 
  
- Da, luminate Împărate, aici sunt! 
  
- Atunci, ia un pergament şi scrie solia! ”Puternicul Împărat al Răsăritului trimite acestă solie către Împăratul Tătarilor, numai urări de bine, viaţă lungă şi fericire. Solia ta m-a convins că între împărăţiile noastre nu trebuie să mai fie războaie. Suntem precum vulturul şi leul, unul împărat al cerului, celălalt împărat al pământului şi niciunul nu caută să-l doboare pe celălalt. Prin urmare, sunt bucuros să-ţi primesc darurile tale cele multe şi să-ţi ofer pe preafrumoasa mea fiică, Rază-Albastră, ca soţie pentru fiul tău cel mare. Îţi trimis şi multe daruri. Fiica mea va sosi în curând la palatul tău, însoţită de alaiul ei! Aceasta este voinţa puternicului Împărat al Ţării Răsăritului!” 
  
Cei de faţă tăcură înmărmuriţi. 
  
- Acum adu-mi pergamentul ca să-l sigilez! rosti împăratul. 
  
Dar, în liniştea care stăpânea Salonul, o voce se auzi: 
  
- O clipă, doar! Prea înălţate Împărate! 
  
- Cine strigă aşa? zise împăratul. Cine îmi nesocoteşte mie porunca?... 
  
- Sunt eu, Fulgerul-Alb, fiul cel mare al Împăratului Tătarilor! Te implor, înălţimea ta, priveşte mai bine chipul fiicei tale, precum şi chipul fratelui meu mezin! Observă disperarea de pe chipurile lor, de teama hotărârii tale, de a semna acest pergament!... 
  
Faţa Împăratului Răsăritului se întunecă de mânie auzind această neaşteptată replică din partea fiului cel mare al tătarilor. 
  
- Înseamnă că, aici, în împărăţia mea, copiii dau porunci? rosti temutul împărat. 
  
Şi ochii împăratului priveau întunecaţi la chipul fiicei sale şi la cel al fiului mezin al tătarilor. Apoi, încetul cu încetul, privirea sa se însenină, deveni chiar foarte duioasă. Atunci Împăratul Răsăritului se ridică de pe tronul său, luă pergamentul cel temut şi-l puse deasupra flăcărilor focului din cămin. Şi, privind cu căldură spre Fulgerul-Alb, zise celor de faţă: 
  
- Văzut-am că Împăratul Tărarilor are un fiu nespus de drept şi viteaz! Fapta ta, Fulgerul-Alb, este cea mai eroică faptă din câte văzut-am eu! 
  
După aceea împăratul privi, iarăşi, spre fiica sa şi spre fiul mezin al tătarilor şi zise astfel: 
  
- Tu, Săgeată-Iute, fiul mezin al Împăratului Tătarilor, întoarce-te la tatăl tău şi devii destoinic şi viteaz, ca fratele tău mai mare! Şi când voi auzi că ai devenit un brav comandant în oştirea tatălui tău atunci îţi voi da de soţie pe fiica mea cea dragă! 
  
Astfel rosti Împăratul Răsăritului! 
  
* 
  
Nu e iubire, ci foc nestins, ce mistuie inima fiului cel mare al Împăratului Tătarilor, care cutreieră întinsele pustiuri mai repede ca vântul şi ca gândul, călărind pe calul lui cel alb, abia atingând pământul! Însă de la ţărmurile stâncoase ale mării Sudului până la întunecatele păduri din Nord, era prea puţin timp, prea puţin loc, pentru tristele sale plimbări. Nici gerurile iernilor nu erau îndeajuns de reci, nici furtunile verii nu erau îndeajuns de răcoroase, nici fluviile cele mari n-aveau destulă apă să-i stingă inima în flăcări! 
  
Şi crunt se întoarse la oştire unde, adunând mulţimi mari de tătari, porni ca vântul spre hotarele împărăţiei. Şi unde erau primejdii mai mari acolo soarta îl purta cu bucurie şi unde erau luptele mai încinse acolo se avânta de îndată. Se lupta ca un leu printre săbiile, caii şi lăncile duşmanilor până îşi găsi un eroic sfârşit! 
  
La răscrucea de drumuri din pustiuri, pe culmea unui deal, poporul tătar înalţă un gurgan de pământ peste mormântul viteazului lor erou. Iar pe creasta acelui gurgan au sădit vreo zece, ba douăsprezece pini. Iar peste gurgan şi peste pini rotesc neliniştiţi vulturii cei semeţi ai stepei care, plutind în cercuri largi şi încete, prevestesc sfârşituri de vară, ori focuri roşii ce mistuie satele de la orizont... 
  
* 
  
Dar fiul cel tânăr al Împăratului Tătarilor, înconjurat de prietenii săi devotaţi, se întoarse zburând spre casa tatălui său, acolo, în ţinuturile cele dragi ale împărăţiei sale, cu câmpii înverzite, grădini pline de rod şi copii zburdând veseli în joaca lor din jurul casei. Iar mama îi ieşi bucuroasă în întâmpinare, fericită de a-şi revedea acasă fiul ei cel drag. 
  
Nu după mulţi ani, acest plăpând şi foarte tânăr băiat al Împăratului Tătarilor deveni un foarte brav conducător de oşti în ţara tătarilor. Şi a zidit multe oraşe pe care le cârmuia cu multă înţelepciune. 
  
Atunci Împăratul Tătarilor trimise iarăşi solie către Împăratul Răsăritului pentru a-i cere de noră, pe prea-frumoasa lui fiică, Rază-Albastră. 
  
* 
  
Rămâneţi cu bine, părinţii mei dragi! Rămâi cu bine, palat părintesc, casa mea dragă! Căci fiicele împăraţilor nu au norocul să trăiască în casa copilăriei lor! Pleca-voi acolo, în depărtare, la capătul lumii! Acolo-mi va fi casa, copiii şi speranţele! 
  
Cât de trist a fost pentru fiica împăratului să-şi părăsească, pentru totdeauna părinţii! Dar mai bucuroasă pleca cu gândul că acolo, la capătul drumului celui lung, o va întâmpina fiul Împăratului Tătarilor, alesul inimii ei, pe care l-a aşteptat atât de mult! 
  
Dragostea şi viaţa lor au fost minunate, luminoase! La fel ca şi soarta întregului popor tătar! 
  
Iar acest tânăr şi brav fiu de tătari deveni, după mulţi ani, împărat peste întregul popor al său renumit pentru dreptatea şi înţelepciunea sa! 
  
Mare mincinos sunt eu, 
  
Înşirând astă poveste, 
  
Dar mai mincinos e împăratul, 
  
Furând sărmanelor zestrea! 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Balada Tătară / Viorel Darie : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1102, Anul IV, 06 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Viorel Darie : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorel Darie
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!