Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: George Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 140 din 20 mai 2011        Toate Articolele Autorului

BADEA CÂRŢAN
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
BADEA CÂRŢAN 
  
Gheorghe Cârţan, adică Badea Cârţan, a fost un ţăran român care a luptat pentru independenţa românilor din Transilvania, distribuind cărţi româneşti, aduse clandestin din România, la sate. A călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea cu ochii lui Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român. În 1877 s-a înrolat voluntar în războiul de independenţă al României 
  
S-a născut în Cârţişoara, Sibiu, la 24 ianuarie 1849, al doilea din cei şapte copii ai lui Nicolae şi Ludovica Cârţan. De la mătuşa sa, Raşila, ascultă primele basme, iar legendele despre semnele lăsate de cei vechi pe pământul Ţării Făgăraşului au fost primele lui învăţături de istorie. 
  
Când în 24 ianuarie 1859 împlinea 10 ani, românii din Moldova şi Muntenia s-au unit sub domnia lui Cuza. 
  
Copilul ce auzise vorbindu-se de unirea cu ţara nu înţelegea de ce românii au fost nevoiţi să nu stea laolaltă şi de ce cei din Ţara Făgăraşului trebuie să stea încă despărţiţi de ceilalţi. 
  
În 1860, Gheorghe se tocmeşte mocan la stână. Începe o viaţă aspră, o luptă cu adversităţile naturii, căreia trebuia să-i pătrundă tainele şi pe care trebuie să şi-o apropie. În faţa lui se deschide o lume nouă, destinată bărbaţilor, pasionantă şi emoţionantă, cu ademeniri şi primejdii la tot pasul. 
  
Ciobănaşul visa, de pe atunci, să treacă dincolo, „în ţară” şi numea vama dintre Transilvania şi Muntenia, „graniţa drăcească”. Se întreba el: „cine a mai văzut graniţă prin mijlocul ţării? ”, graniţă care a separat românii doar politic şi adminitrativ pentru că sufletul şi conştiinţa n-au avut graniţă.  
  
În vara anului 1865 are loc prima trecere a lui Cârţan în „ţară” prin „Vama cucului“ prin locul vegheat de cei doi soli ai pământului românesc trimişi către înălţimi: Negoiul şi Moldoveanul. Aude aici legenda lui Negru Vodă. Din 2 oct. 1865 rămâne în fruntea familiei căci îşi pierde tatăl. În 1867 îi spune mamei sale: „Anul aista am să plec dincolo”. Şi-o face în 22 mai, ajunge în Bărăgan unde, spre mirarea lui, câmpul se termina departe, acolo unde cerul se uneşte cu porumbul verde sau cu grâul galben. Aici alături de ciobanul Cotigă, Cârţan află despre dacii cei drepţi şi viteji, despre împăratul Traian, despre moartea lui Decebal. Şi întreabă: Cum aş face bade Ioane să învăţ şi eu a ceti?/ Ai să înveţi dacă vei voi./ D-apăi cum păcate să nu voiesc?  
  
Gheorghe Cârţan, elevul, i-a relevat învăţătorului său, ciobanul Cotigă Ion, o minte capabilă să reţină multe informaţii. După căţiva ani a ajuns să citească şi să scrie destul de bine. Întors în Ţara Făgăraşului află că l-au căutat „jandarii” să-l ia la oaste. Auzind, a răspuns că „ai noştri de dincolo”, se pregătesc de război cu turcii. Şi pleacă voluntar până în 1881. Oile îi sunt „robite” şi el atâta ştie: „trebe să stau de vorbă cu împăratul şi gata treaba”. A stat la Viena două zile pentru a intra la împărat, 7 zile în „beciurile Vienei”, arestat şi apoi trimis la Pesta. 
  
„Dumnezeu Viu Este!”. Cu aceste vorbe începe cererea lui Badea Cârţan, mai degrabă plângerea lui către Impăratul Franz Josef. După ce arată că i-a slujit cu credintă, îi spune că a fost batjocorit de „aceşti satrapi deregători care m-au jefuit şi mi-au robit oile de atâtea ori."Scrie mai departe Badea Cârţan: „M-am rugat iară de solgabirau să-mi dea drept să vânz cărţi, să-mi căştig pânia. De la Rusale m-am rugat, m-a respinsu. Aşa dară noi numai datorinte facem şi avem (...). Mă rog deci Maestăţii tale să fii judecătoriu şi să fie traşi la răspundere...". (Formula AS, nr. 716/2006).  
  
Nu i-a făcut dreptate împăratul, căci n-avea cum să fie de partea unui român aflat în judecată cu ungurii, dar l-a eliberat din inchisoare, mai ales că însuşi Regele Carol I a intervenit pentru eliberarea lui, mişcat profund de dragostea lui de ţară, de drumurile nenumarate pe care le-a făcut pentru a căra cărţi spre folosul neamului său asuprit din Ardeal. Ca să ştie că au părinţi. Cine li-e „tată şi mamă”. 
  
Se întoarce în ţară şi se îngrijeşte de oi, dar doreşte să facă negoţ cu cărţi româneşti. I se refuză această cerere. 
  
Când împlinea 42 de ani, la 24 ianuarie 1891, la Bucureşti îşi începea activitatea „Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor”, sub preşedinţia istoricului V.A.Urechia. Din iniţiativa ei, s-a publicat, în limba franceză, memoriul studenţilor universitari români, privitor la situaţia românilor din Transilvania şi Ungaria, adresat opiniei publice din Apusul Europei, prin care se evidenţia politica de oprimare a celor peste trei milioane de români din Austro-Ungaria. Memoriul a avut un puternic ecou în lume. 
  
Aceleaşi simţăminte îl făceau şi pe Cârţan să caute căi noi prin care să circule slova românească printre despicăturile munţilor Făgăraş şi Bucegi. Aşa că, atunci când Memorandiştii din Cluj sunt intemnitati, el spune: „Eu, cioban George Cârţan./ Nici n-oi bea, nici n-oi mânca/ Pân-de Seghedin n-oi da,/ De iubiţii osândiţi/ Ce-s în temniţe zvârliţi.” 
  
Face drumuri la Vacz(lângă Budapesta) unde este închis Ion Slavici şi la Seghedin unde erau închiţi Memorandiştii şi se plânge: „La grădină-n Seghedin/ Plâng florile de iasomin/ De răsună uliţa/ Şi tremura temniţa./ De la Seghedin la Vacz/ Numai drumuri de la fraţi/ Numai lacrimi, jale, dor/ Pe fetele tuturor”. 
  
Fiindcă cere din nou autorizaţie pentru a difuza cărţi româneşti este arestat în 1895.  
  
Citind în 1895 Cronica românilor a lui Şincai, cumpărată la Viena, şi recitind „Istoria românilor supt Mihai Voievod Viteazul” a lui N. Bălcescu, doreşte să vadă statuia marelui voievod. Şi pleacă la Bucureşti. Ajuns la statuie îi mulţumeşte Domnului pentru reuşită şi-i cere realizarea Unirii. Este găsit de Ion Grama ce-l slujea pe V. Alexandrescu Urechia. Istoricul îl găzduieşte, îl plimbă prin muzeele Bucureştiului, îl duce la Liga culturală unde cunoaşte personalităţi cărora le cere cărţi pentru românii din Transilvania şi ajunge personajul principal al unor articole din ziarele vremii. 
  
„Mama trăieşte, tata e mort de trei ani, însurat n-am fost. 17 ani am fost cioban, am păzit pe Bărăgan câte 3-4 sate de oi. În '77 mă uitam cum se bat românii pe malurile Dunării. Acolo, pe câmpurile Bărăganului, am citit „Istoria românilor"şi alte cărţi. În '78, am venit acasa, am tras sorţ şi am jurat. Am cătanit în Bosnia. În '81, m-am liberat. Era tocmai conferinţă la Sibiu, că se luase iară pricină între români şi unguri. Până în '93 am stat pe-aci, pe la noi, apoi iar m-am dus în ţară. Vine '94, şi cu el, Memorandul. Eu urmăream din doască în doască daravelile şi eram necăjit că, ziceau ei întruna, suntem neam rău de oameni noi, românii. Ceteam eu, nu-i vorbă, multe bune şi frumoase, da nu le prea credeam. Îs eu aşa, un fel de Toma. De-aceea mi-am zis: „Tu trebuie să te duci la Roma, să vezi: ai tu tată, ai tu mamă?". Si-apoi am văzut, dragii mei... De trei ori am fost la Maica Roma. Ultima oară, eu am dus coroana de bronz până la Columnă şi mergeam în fruntea tuturor, aşa îmbrăcat de cioban, cu hainele mele. Mi-au cumpărat un costum, da le-am spus să nu cheltuiască, că şi-aşa nu umblu cu sărăcii de acelea nemtăşti. La Bucureşti am fost de peste o sută şaptezeci de ori. Bucureştiul şi Roma ar trebui să le vadă tot românul, că dacă nu ştie de Moşu-său şi de Tată-său, zici de el că-i orfan. (Fragment din interviul pe care Badea Cârţan l-a dat cu câţiva ani înainte de moarte, revistei „Poporul român”). 
  
Revine de multe ori ca sol al Transilvaniei la Bucureşti şi ca militant al Ligii culturale pe pământul Transilvaniei, trecand prin „vama cucului” ziare şi cărţi româneşti.  
  
Povestea pe care Badea Cârţan o citea şi o recitea este aceea relatată de Titus Liviu despre întemeierea Romei şi-i spune lui Urechia că „e musai să merg la Roma”. Îşi pregăteşte straiţa şi pleacă din Cârţişoara la 3 ianuarie 1896 , a trecut prin Timişoara, Budapesta, Tirol(Austria), Alpii Sloveni, Apenini, Genova, Pisa, Livorna şi dupa 45 de zile de drumeţie a ajuns la marginea oraşului etern l-a salutat cu: „Bine te-am gasit, maică Romă”.  
  
A pătruns în Roma prin Via Compana a trecut pe lângă Terme, ruinele Coliseului, bazilica Maxentiu şi Palatinul, Forul Roman şi ... deodată - Columna. „- No că asta este! 
  
Aici, obosit şi cu ochi înlăcrimaţi, ciobanul din Cârţişoara s-a învârtit în jurul stâlpului uriaş până când a citit toată istoria de pe el. Şi-abia apoi şi-a adus aminte că avea o misie, că nu venise cu mâna goală la Maica Roma. Din desaga lui din lână vârstată, mirosind a mămăligă şi caş, a scos un săculeţ cu pământ luat din grădina casei din Cârţişoara şi l-a vărsat la piciorul Columnei. Apoi, dintr-o năframă legată cu nod a scos şi un pumn de boabe de grâu, pe care le-a semănat în ţărână. Şi fiindcă venise noaptea şi datoria era împlinită, s-a întins pe cojocul lui ciobănesc, visând, pe aripi de somn, că intrase şi el în mulţimea de pe Columnă, printre dealurile săpate în piatră, pe sub pădurile dese, păşind pe un drum care nu mai urca spre vârful coloanei, ci spre munţii lui de acasă. Sus, pe cer, Cloşca cu pui şi Ursa Mare dovedeau că ajunsese în Cărţişoara, pe malul Balei, împreună cu tot neamul său. Când s-a trezit a doua zi, dimineaţa, în jurul lui erau strânşi o mulţime de gură-cască: poliţişti, pompieri, măturători, precupeţe... Presa din Roma a scris în ziua următoare:„Un dac a coborât de pe Columnă: cu plete, cu cămaşă şi cuşmă, cu iţari şi cu opinci”. I s-a publicat fotografia, i s-au luat interviuri. Badea Cârţan a făcut senzaţie la Roma, a fost invitat la mediile politice, culturale, jurnalistice din Italia, fiind primit cu simpatie şi prietenie, iar Duiliu Zamfirescu, secretarul reprezentantei noastre la Roma i-a făcut cunoscut oraşul şi l-a introdus la mari personalităţi ale vremii. 
  
S-a mai abătut apoi încă de două ori la Roma, tot pe jos, ultima oară făcându-şi intrarea triumfală în mijlocul Congresului orientaliştilor, care întrunea 700 de învăţati din 40 de ţări. I-a fost încredinţată misiunea de a depune o coroană de bronz la Columna lui Traian, din partea Congresului, moment consemnat de toate ziarele Europei. Cu vorba scurtă, ruptă din cremenea Făgăraşilor, Gheorghe Cârţan a spus atunci doar atât: „Roma e mama noastră!”.  
  
După prima călătorie la Roma, Badea Cârtan a fost imediat primit în lumea intelectuală a Capitalei. În cinstea lui s-au organizat banchete, drumurile lui au devenit legende şi se vorbea despre el ca despre cel mai exotic personaj al vremii. Dintr-o dată, ochii mai-marilor s-au aţintit asupra lui. Era in centrul atentiei, era la moda, era „şic"să-l prezinţi invitaţilor. Iată cum suna o invitaţie la un astfel de banchet: „Cred că am plăcerea să cunoaşteţi pe păstorul român Cârţanu, care, plin de sentimente românesti, s-a dus pe jos la Roma, să sărute Columna lui Traian. Sunteti rugată să luaţi parte la ospăţul ce dau astăzi, marţi, 2 aprilie, 7 seara, 1896, în cinstea călătorului reîntors din Roma. N. Th. Mandrea, str. Diaconeselor, 2"(Formula AS, nr. 716/2006). 
  
Haiducul cu cărţi în desagă a fost hăituit de către duşmanii neamului mai crîncen decît cei mai mari răufăcători ai vremii. „Aici, pe vârfurile munţilor, nu trebuie să fie graniţă căci şi dincolo de ei au locuit moşii şi strămoşii noştri, dacii şi romanii”, „Cine a mai văzut graniţă prin mijlocul ţării?” spunea Badea Cârţan. În 1903 Badea Cârţan e arestat de autorităţile maghiare, iar marele lui depozit de carte, cu sediul în mai multe locuri, confiscat. Inventarul era uluitor: 76.621 de volume s-au aflat numai în podul casei lui din Cârtişoara. 
  
Badea Gheorghe Cârţan a fost invitat şi în Parlamentul Ţării, de mai multe ori, şi acolo, în preajma anului 1907 fiind, i-ar fi întrebat pe înalţii preoţi şi parlamentari de ce are nevoie un ţăran ca să facă un gard. I s-a răspuns: de cuie, de lemne, de scânduri. Dar Badea Cârţan i-a oprit pe toţi cu răspunsul cel drept: „De pământ are nevoie, ca să aibă unde-şi pune gardul". Era un înţelept fără astâmpăr, voia să ştie, să cunoască. Îl interesa mai ales începutul neamului şi al tuturor lucrurilor, obârşia lor, rădăcina istorică dătătoare de nobleţe şi demnitate. Istoricului Vasile A. Urechia, protectorul său, îi scria la 24 martie 1896: „Onor Domnule Preşedinte, astăzi am fost unde este Dunărea aproape de obârşie. (n.n. De-a lungul vieţii sale a călătorit prin Ungaria, Austria, Italia, Elveţia, Egipt, Germania, Ierusalim). Am ţinut mult să văz Mama noastră Roma. Am văzut-o. Apoi am dorit să văz Mama Regelui (Carol I, n.n.). N-am ajuns încă acolo. Fiţi sănătoşi - George Cârţan"(Formula AS, nr. 716/2006).  
  
În primavară anului 1911, Gheorghe Cârţan este surprins de o avalanşă pe crestele munţilor, cu desagii încărcaţi de cărţi în spinare. Vreo două zile s-a chinuit până a putut să iasă de-acolo. A rămas bolnav şi slăbit mult după acea întâmplare. N-a mai avut putere să ajungă acasa şi a fost adăpostit de familia Lahovary, la Sinaia. Simţindu-şi sfârşitul, le-a cerut celor care-l îngrijeau să-l îngroape acolo, în pământul liber al ţării, unde să poata aştepta împlinirea visului de-o viaţă - intregirea neamului românesc. În august 1911 a murit, fiind înmormântat la Sinaia. La căpătâiul său stă scris: ,,Aici doarme Badea Cârţan, visînd la întregirea neamului său”. 
  
________________________ 
  
Bibliografie : 
  
1. Ion Dianu, Pe urmele lui Badea Cârţan, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1979. 
  
2. Formula AS, nr. 716/2006.  
  
3. „Apostolul cărţii”, Badea Cârţan, Blogul Bibliotecii Municipale Făgăraş. 
  
4. http://www.sibiul.ro/personalitati-sibiene/badea-cartan.html. 
  
George BACIU  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
BADEA CÂRŢAN / George Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 140, Anul I, 20 mai 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!