Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



Testamente Uitate- Testamente care dor (Avram Iancu-Craiul Munţilor)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

  

A V R A M   I A N C U 

(1824 – 1872) 

  

  

  

Demult am vrut să scriu despre El, despre acest Munte de Duh şi de Adevăr- AVRAM IANCU! 

Am amânat, poate şi datorită faptului că Vidra lui era atât de aproape de Sohodolul naşterii mele! Dar cu cât m-au îndepărtat paşii de colosul acesta de piatră detunată, de-aici, din Câmpia Aradului, pe unde au trecut şi paşii lui, măreţia acestui Munte se vede mai deplină! 

Nu se stie exact nici acum ziua şi luna în care pruncuţul de la Vidra de Sus (azi Avram Iancu) a văzut lumina zilei, dar din spusele lui unor prieteni era “la vremea cireşelor coapte” (iulie-august în Apuseni), când se năştea el, acolo în cuibul de vulturi al neamului său… 

Îndrăznesc să cred că ziua aceea era 28 august! (s.n.). 

Potrivit datelor din protocolul bisericii în anul 1824 la Vidra de Sus sunt înregistraţi 18 copii născuţi în acest an. Să fi fost, oare, Avramuţ al nouăsprăzecelea copil născut în sat! El, care mai avea un frate, Ioan, viitorul preot, (popa Lepedeu) cu doi mai mare decât el. Potrivit legilor de atunci, familia care avea doi feciori, unul dintre ei era sortit să fie oştean în slujba armatei austriece. Să fi intervenit oare “birăul” pe lângă preotul Vasile Gomboş din sat pentru a nu i se înregistra pruncul?! Cine ştie… 

Gheorghe Iancu, bunicul, preot ortodox în Vidra de Sus, participant la Răscoala lui Horea din 1784, vine din ţinutul Muntelui Găina la Vidra de Jos, după care mutându-se în cea de Sus îşi construieşte o casă în anul 1800, demnă ca o rugăciune înălţată spre cer, casa-muzeu de astăzi! 

Mama- Maria, născută Gligor, (Maria mică, cum i se spunea datorită staturii ei!), era o femeie harnică, frumoasă şi înţeleaptă. 

Tatăl- Alisandru Iancu, ţăran iobag, paznic al pădurilor fiscului, apoi jude comunal, născut în anul 1797. 

Părinţii i-au pus numele de Avram, celui ce avea furişaţi sub pernă bănuţi de argint, să aibă viaţa curată ca argintul. 

Se spune că dintre obiectele aşezate după cum era obiceiul la capetele leagănului, Avrămuţ ar pus mai întâi mâna pe coada securii… 

Copil fiind, pe vremea când tatăl său, “omul stăpânirii”, judeca în ogradă pe cei răzvrătiţi sau încălcători de lege, îi spune cu pumnii strânşi de durere,(pumnii cu care mai târziu va lovi în pieptul furtunii!), cu ochii înlăcrimaţi, ochii aceia albaştri ca Arieşul:“Tată, nu-i bună rânduiala de-acum! Trebuie schimbată! Nu-i drept ca unii să moară de flămânzi, iar alţii să crape de sătui!” 

În casa dascălului Mihai Gomboş- întemeietorul unui neam de cărturari, Avrămuţ învaţă literele şi numerele, după care este trimis la şcoala primară din Neagra. La 10 ani merge la Câmpeni, găzduit de familia Şuluţiu, cu fiii căruia va lega o prietenie pe viaţă, unul dintre ei fiind chiar biograful său de peste ani- Iosif Sterca Şuluţiu! Aici urmează “cursurile primare, cititul, socotitul, istoria şi geografia, cântul şi desenul, regulile moralei şi ale bunei cuviinţe”.  

Aici îl are ca dascăl pe Moise Ioanette. După terminarea şcolii din Câmpeni, împlinind vârsta de 13 ani, în toamna anului 1837, făcând drumul cu căruţa de la Vidra de Sus, tatăl său îl înscrie la gimnaziul unic de trei clase din Zlatna,(Ampelum) vestita localitate minieră de pe Valea Ampoiului. Zlatna, oraşul căruia poetul silezian de origine germană, Martin Opitz (1597-1693), “părintele literaturii germane moderne”, îi dedică un amplu poem, Zlatna sau despre liniştea sufletului, tipărit la Strasbourg în anul 1644. 

În protocoalele “Gimnaziului umanistic”, care a funcţionat din anul 1790, transfomat apoi în “Gimnaziu crăiesc” îl găsim înregistrat ca “Iank Abraham, de religie romano-catolică!” Limba de predare era cea latină. După patru ani de studii absolvă gimnaziul cu calificativul “eminens” Aici, în localitatea minieră, cunoscând mai îndeaproape suferinţele iobagilor, se horărăşte să devină jurist! 

În anul 1841, la 17 ani, se înscrie la liceul piariştilor din Cluj, tot un liceu catolic, asemenea gimnaziului de la Zlatna- “Institutul superior regesc al romano-catolicilor din Transilvania”, unde urmează clasa superioară “humanitas”(de umanităţi), apoi cele două clase de filosofie, care erau obligatorii pentru a putea trece la drept, fiind coleg, printre cei 32 de tineri cursanţi, cu douăzeci de tineri români, dintre care amintim pe Iacob Mureşanu, Ioan Axente (Sever), Petru Popovici, Enea Hodoş, Ioan Pipoş, Vasile Fodor. 

După terminarea celor trei ani, în 1843 se întoarce la Vidra sa natală, îmbrăcat în haine domneşti, spre dezamăgirea mamei sale, de pe vremea când îşi lepădase straiele ţărăneşti la plecarea lui la gimnaziul din Zlatna. 

Acasă, printe moţi, caută să le cunoască suferinţele, procesele lungi şi nemiloase în care erau târâţi aceştia prin tribunalele vremii. 

Voinicul de 18 ani, în 1844, se înscrie la cursurile Facultăţii de drept din Cluj, alături de el, în acelaşi an, erau Iosif Sterca Suluţiu, Ion Pipoş, Nicolae Bîrlea. 

Iosif Sterca Şuluţiu în Monografia sa închinată prietenului din copilărie, Avram Iancu, îl caracteriza astfel: “Era un student eminent, cu un exterior plăcut, blondin, modest, cu inima deschisă, sincer şi cu caracter, avea mult temperament, dar era foarte tolerant faţă de alte naţiuni şi confesiuni, apoi ţinea mult la parola cuvântului dat. Aceste însuşiri nobile le-a păstrat în tot cursul vieţii sale”. 

La Cluj se împrieteneşte cu viitorul prefect al Zarandului-Ion Buteanu. 

Terminând cursurile, în vara anului 1846, solicită guvernului un post de practicant, fără salariu, dar este respins, nefiind nobil, pe motivul originii sale de plebeu (s.a.). După câteva săptămâni petrecute la Sibiu, ca practicant la tezauriatul ţării, pleacă la Târgu-Mureş, înscriindu-se „cancelist”(practicant) la „Tabla regească” (Curtea de apel a Transilvaniei), în scopul de a deveni avocat. 

Participă în 15 ianuarie 1847, ca practicant la Tabla regească, la Dieta Transilvaniei de la Cluj. 

Acelaşi Şuluţiu relatează că în drumul lor spre casă, după dezbaterile parlamentare din Dietă, Iancu ar fi spus următoarele cuvinte: ”Frate Şuluţiu! Nu te supăra pe mine, oricât de bun român ai fi, tu nu poţi simţi durerea ce am simţit-o eu azi. Tu şi familia ta nu sunteţi robi ca mine şi ca părinţii mei... Nu cu argumente filozofice şi umanitare vei putea convinge pe acei tirani, ci cu lancea, ca Horea!” 

În „cartelul” său din Târgu-Mureş- un fel de „Casina Română”-locul de întâlnire, conversare şi citirea ziarelor româneşti, la 26 martie 1848 se punea la cale Adunarea de la Blaj, sub prestare de jurământ:”...să ne jurăm, fraţilor, că pe Duminica Tomii (30 aprilie, n.n) prin foc şi prin apă şi prin toate pericolele vieţii, vom conveni în Blaj, nu numai noi (s.n.) ci sperăm ca şi alţii care vreau binele naţiunii noastre!” 

Tot acum primeşte diploma de avocat, meserie pe care nu va ajunge să o practice niciodată. 

Aflând despre complotul uneltit împotriva sa, Iancu pleacă în Munţi, între moţii săi, electrizându-le conştiinţa! Poposeşte la Abrud în casa lui Ioan Buteanu. 

În Duminca Tomii, în fruntea celor două mii de moţi, Iancu soseşte la Blaj. 

Au sosit şi Iancu şi Buteanu-spunea Bărnuţiu în scrierile sale-, venind la adunare cu muntenii. Purta un cojoc albastru, cu blană de miel pe margini. O simplă pălărie neagră, cu pene de cocoş pe ea. Prezenţa lui dă adunării măreţia de sărbătoare şi de luptă. Cei ce ştiau preţul galbinilor ce se puseseră pe capul lui şi armata trimisă la Viena după el aruncau sumanele şi pălăriile în sus, strigând şi cântând. De acum Iancu nu mai era numai al moţilor. Era al întregului popor răsculat din Transilvania...” 

Nicolae Begnescu, marele cântăreţ improvizează, după opera Tancred de Rossini, Marşul,Astăzi cu bucurie/ Românilor veniţi/ Pe Iancu în câmpie/ Cu toţi-l însoţiţi...” 

Astfel Adunarea din Duminica Tomii de la Blaj a aprins în sufletul celor prezenţi ideea Revoluţiei. 

3/15 Mai 1848- Câmpia Libertăţii!  

„Libertate, Egalitate, Frăţietate!” 

Ca nişte râuri şerpuitoare vin aici pentru adunarea „legiuită” delegaţi din toate ţinuturile locuite de români. În sunet de cimpoaie, în 13 mai, vin moţii în frunte cu Iancu şi Buteanu ,”vreo zece mii, organizaţi în cete şi disciplinaţi milităreşte”, după cum scria Silviu Dragomir, autorul monografiei Avram Iancu. 

Prefectul de mai târziu, Vasile Moldovan, îi spune Crăişorului: „Când te vedem, Iancule, ni se pare, că însuşi Dumnezeu lucrează în inimile naţiunilor la epocele mari!” 

Pe Câmpia Blajului cei patruzeci de mii de români, adunaţi în formă de stea, ascultă cutremuraţi de emoţie cuvintele Crăişorului: 

Uitaţi-vă pe câmp, românilor, sîntem mulţi, ca cucuruzul brazilor, sîntem mulţi şi tari, că Dumnezeu e cu noi!” Acolo se hotărăşte ştergerea iobăgiei şi proclamarea drepturilor românilor. 

„Fără naţionalitate, spunea Bărnuţiu, nu e libertate, nici lumină nicăieri, ci pretutindeni numai lacrimi, întuneric, amorţirte. Ce este apa pentru peşte, aerul pentru zburătoare şi pentru toate vieţuitoarele? Ce este lumina pentru vedere, soarele pentru creşterea plantelor, vorba pentru cugetare, aceasta este naţionalitatea pentru fiecare popor...” 

Vrem să ne unim cu Ţara!” 

La Blaj participă, pe lângă zecile de mii de ţărani din toată Transilvania, reprezentanţi de seamă ai celorlalte provincii româneşti ca: Dimitrie Brătianu, Alexandru Ioan Cuza, Alecu Russo şi alţii. Lui Nicolae Bălcescu nu i s-a permis să ia parte la Marea Adunare. 

Jurămîntul de credinţă către patrie şi către naţiunea română” a fost rostit atunci de către toţi cei prezenţi, în numele lor şi al celor rămaşi acasă:”Jur că voi duce totdeauna naţiunea noastră română pe calea cea dreaptă şi legitimă şi o voi apăra cu toate puterile în contra oricărui atac şi asupriri. Nu voi lucra niciodată în contra drepturilor şi intereselor naţiunii române şi voi ţinea şi voi apăra legea şi graiul român, precum şi dreptatea, egalitatea şi frăţietatea. Pe aceste principii voi respecta toate naţionalităţile ardelene poftind egală respectare de la dânsele, nu voi încerca să asupresc pe nimenea, dar nu voi suferi să ne asuprească nimenea...” 

Într-un entuziasm greu de spus în cuvinte s-a încheiat Adunarea de la Blaj, prin adoptarea unui protocol şi înfiinţarea primei gărzi naţionale româneşti. 

Comitetul naţional român, ales la Blaj la 4/16 mai 1848, împărţise Transilvania în 15 prefecturi, prefectul era şi comandantul legiunii de gardă naţională. 

Comitetul permanent, cu sediul la Sibiu îl avea ca preşedinte pe mitropolitul Andrei Şaguna. Din comitet, alături de A.Papiu Ilarian, Aron Pumnul, Ioan Buteanu, s.a., făcea parte şi Avram Iancu. 

Ca prefect şi comandant suprem al Legiunii a XIII-a, Auraria Gemina, din Transilvania, Iancu vine în Munţi în fruntea moţilor săi care participaseră la Adunarea de la Blaj şi aduce la cunoştinţa celor rămaşi acasă hotărârile luate acolo în numele lor şi al naţiunii române- desfiinţarea iobăgiei, independenţa naţională a românilor din Transilvania, învăţământ românesc de toate gradele ş.a. 

A fost stricat aerul prin case, şi ca vijelia am venit să le curăţesc!” 

Ori izbim cu pumnul în pieptul furtunii, ori pierim!” 

Revoluţia dă în clocot. Până la sfârşitul lui octombrie 1848 ea cuprinde aproape întreaga Transilvanie. 

Câmpeni, Abrud, Mărişel, Arieş, Mureş, Someş, Criş, Târnave, Ţara Moţilor, Ţara Zarandului, Şiria, Arad... Pete de sânge care vorbesc! 

Din capitala Ţării Moţilor, de la Câmpeni, la 15 iunie 1849 Iancu, în calitatea sa de prefect, îi scrie locotenet-colonelului I. Simonffi :”...voim iară a vă spune, şi exclamăm: de credeţi în cer un Dumnezeu şi pe pământ o patrie, luaţi alte mijloace de a trata cu noi, convingeţi-vă deplin, că între noi şi voi armele niciodată nu pot hotărî...” 

Tot atunci Nicolae Bălcescu în ideea împăcării îi scria la Sibiu: „Frate Iancule! Privim la tine ca la soarele de meaza-zi!” 

1850, 20 februarie. Avram Iancu soseşte la Viena, împreună cu o delegaţie a românilor, căutând să obţină din partea guvernului drepturile pentru români. 

În 8 şi 11 martie este primit de către noul împărat, Francisc Iosif, care după înmânarea memoriului , acesta răspunde lapidar: „Voi cere de la miniştri mei un raport şi vă asigur că dorinţele juste ale românilor vor fi împlinite”. 

20 decembrie 1850. Cuprins de o mare nelinişte (ciudată premoniţie!), la Câmpeni, Avram Iancu îşi scrie Testamentul său („Ultima mea Voinţă”) : 

Unicul dor al vieţii mele fiind să-mi văd nţiunea mea fericită, pentru care, după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba togma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa aduse să prefec în nimic. 

Nu ştiu câte zile mai pot avea, un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că, viitorul este nesigur; voiesc dară şi, hotărât dispun, ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele!” 

  

În 18 august pleacă din nou la Viena, dar şi de această dată românii sunt amăgiţi, ba mai mult în februarie 1851, Iancu, împreună cu Cipariu, Bărnuţiu şi Laurean, sunt chemaţi la poliţie, comunicându-li-se acestora ordinul de a părăsi Viena, după ce Iancu refuzase din nou să primească decoraţia dată de împărat, ”Crucea de aur pentru merite, cu coroană”, spunînd :”Să se decoreze mai întâi naţiunea cu împlinirea promisiunilor! 

1852, 17 septembrie. Iancu este arestat şi trimis sub escortă la Alba Iulia, unde fusese ţinut în lanţuri şi străbunul său Horia. Acolo, închis în clădirea judecătoriei de ocol, este legat , umilit şi bătut de către un ofiţer austriac, slujbaş al împăratului. În faţa acestei insulte sufletul său a coborât „în smoala melancoliei nesfârşite...” 

Este trimis apoi sub arest la Sibiu unde i se înscenează un proces. După eliberare se duce la vechiul său amic, Ilie Măcelariu, prieten şi coleg de la Facultatea de Drept din Cluj...  

Reîntorcându-se în Apuseni, la 21 iulie 1852, Iancu nu vrea să dea ochi cu împăratul pe Muntele Găina care vizita ţinuturile unde a avut loc Revoluţia. La Vidra, la Câmpeni, Roşia Montană, Detunata, Abrud sau Bucium, Iancu refuză de asemenea întîlnirea cu monarhul. 

1855, toamna. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, cu creştetul descoperit, „ca în faţa unui altar”, Craiul Munţilor, cu ochii înlăcrimaţi scrutează depărtările... 

Eu nu-s Iancu. Eu sînt umbra lui Iancu, Iancu e mort!” 

1872. Ţara Zarandului... „Câtă lume am umblat eu, ţară mai bună, mai dulce, mai bogată, cu oameni mai primitori ca Ţara Zărandului, n-am aflat. Dacă voi muri, numai aici să mă îngropaţi...”, mărturisea Craiul Munţilor într-unul din ultimii ani ai vieţii sale zbuciumate. 

În revista Familia, Iosif Vulcan, scria cu înfrigurare aceste cuvinte: „Condeiul nostru încă e ud, căci abia scriseserăm necrologul marelui nostru poet Dimitrie Bolintineanu, şi iată acuma soarta fatală ne sileşte a-l lua din nou în mână, să-l înmoiem în lacrimile noastre şi să anunţăm naţiunii iarăşi o ştire tristă, că eroul nepătat din 1848, regele munţilor-cum l-a numit poporul,-unul din martirii scumpi ai noştri, gloriosul dar nefericitul Avram Iancu, a murit la Baia de Criş în 10 septembrie c.n. în etate de 48 de ani... Cine a fost Iancu? Expresia unei idei înalte, unei dorinţe străbune, care nu se va stinge niciodată din sânul naţiunii române...” 

El, regele munţilor, cel fără coroană, adormea pentru totdeauna singur şi cu fluierul flămând, pe prispa unui brutar, Ion Stupină, de la Baia de Criş, în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872. „Nu avea nimic asupra lui decât o năframă zdrenţuită, fluierul de cireş şi jalba către împărat, unsă şi mototolită...”  

La 13 septembrie 1872, declarat „mort naţional”, jelit de popor,de prefecţii şi tribunii săi, în frunte cu cei 36 de preoţi, trupul lui cobora în pământul de la Ţebea, aproape de gorunul celuilalt Crăişor, Horea, el, nepotul lui, cum îi plăcea să spună adeseori! 

Într-o zi de duminică, 31 august 1924, la o sută de ani de la naşterea lui Avram Iancu, în discursul rostit la serbarea de la Ţebea, Majestatea Sa Ferdinand I, primul Rege al României întregite, spunea, printre altele, vădit emoţionat,: „Ai murit chinuit pe roară, tu nefericitule Horia cu ai tăi! Iar tu viteazule între viteji, Avram Iancu, închis-ai ochii rătăcitori pe drumuri, singur numai cu fluierul tău, cu sufletul întunecat şi nemângâiat pentru că îţi vedeai zădărnicită ţinta luptelor tale şi totuşi jerfa voastră era sfântă căci dreptate s-a făcut îndeplinindu-se înţeleapta vorbă a poporului, „apa trece, pietrele rămân!” 

La Baia de Criş a fost dezvelit bustul eroului, realizat de sculptorul Romulus Ladea,  

Ce înălţătoare cuvinte rostea atunci şi preşedintele Asociaţiunii pentru literarura română şi cultura poporului român(Astra), Vasile Goldiş : 

Tu, Iancule şi Moţii tăi, aţi trăit şi aţi murit pentru libertate. Idealul acesta rămâne la temelia vieţii noastre naţionale. Pentru izbândirea şi desăvârşirea acestui ideal vor trăi şi vor muri generaţiile, cari te urmează. Ci tu dormi liniştit, Iancule, acolo la pragul bisericuţei din Ţebea, în umbra gorunului lui Horia: geniul tău veghează deasupra naţiunii române”. 

Alexandru Bălăceanu, în „Voinţa Poporului „ din Arad consemna următoarele: „E o tragedie unică în istoria omenirii, care întrece în măreţie legenda mitică a lui Oedip Rege!” 

Numai gorunul, Gorunul lui Horea, de peste şase sute de ani, martor al durerilor neamului nostru, nu mai este! Poate atunci, în 12 iulie 2005, când furtuna l-a doborât la pământ, aproape de mormântul său, sufletul Iancului ar fi înlăcrimat...  

Se prăbuşea ultimul dintre prietenii săi dragi! 

  

BIBLIOGRAFIE 

  

Revista Familia, nr. 37 şi 38 , 1872. 

Iosif Şterca-Şuluţiu, Biografia lui Avram Iancu, Sibiu, 1897. 

Silviu Dragomir, Avram Iancu, Bucureşti, 1924. 

Revista Biserica şi şcoala, Arad, nr. 33-35, 1924. 

Tribuna nouă”, Arad, aug.-sept. 1924 

Florian Dudaş, Avram Iancu în tradiţia poporului român, Timişoara, 1989.  

Ioan Ranca, Avram Iancu, Târgu-Mureş, 1996.  

Referinţă Bibliografică:
Testamente Uitate- Testamente care dor (Avram Iancu-Craiul Munţilor) / Nicolae Nicoară Horia : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 167, Anul I, 16 iunie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Nicolae Nicoară Horia : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Nicolae Nicoară Horia
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!