Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 407 din 11 februarie 2012        Toate Articolele Autorului

Aventura unui manuscris, povestire de Al.Florin ŢENE
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Povestire de Al.Florin ŢENE  
  
Aventura unui manuscris 
  
De câte ori bătrânul scriitor ieşea în oraş cu diferite treburi oprea la cofetăria “Carpaţi “, unde bea o cafea şi răsfoia ziarul local.De mult renunţase să citească revistele literare, pe motiv că publica numai bârfe despre scriitori şi orgoliile lor inutile.”E loc pe lumea asta pentru fiecare.Numai Dumnezeu poate să ne judece şi viitorul.Dând din coate, înlăturând confratele, făcându-şi loc în faţă, nu înseamnă că opera ta va fi apreciată“.Gândea Dorul Dorin, cunoscut în oraş ca realizatorul scenariului unui film, bine primit la vremea lui de public, sorbind cafeau în linişte într-un colţ din salonul verde. 
  
La o masă de alături se afla acelaşi tânăr, pe care îl găsea aici, ori de câte ori venea.Acesta scria mereu pe un caiet, ce-l îndesa cu neglijenţă în buzunarul hainei, când se ridica să plece. 
  
Bătrânul scriitor, de data aceasta, era îngândurat pe motivul unui conflict cu o rudă, privind testamentul ce dorea să-l facă la un notar din oraş.”Prietenii ţi-i alegi singur, rudele sunt cum sunt, şi cum ţi le dă Dumnezeu “, gândea Dorul Dorin, acceptând realitatea în care trăia.Având ziarul în faţă, citindu-l şi sorbind cu satisfacţie cafeaua care răspândea o aromă plăcută, nu a observant când a plecat tânărul. Citea despre arestarea primarului pe motiv de corupţie.”Doamne, oamenii aceştia nu se mai satură. Spuneau politicieni, că dacă vor primii salarii mari magistraţii nu vor mai lua mită.Realitatea a confirmat contrariul. Au venituri ameţitoare şi mită tot primesc.Nu-i mai satură nimeni, decât atunci când gura le v-a fi plină de pământ “. 
  
După ce termină de băut cafeaua, s-a ridică şi trecând pe lângă masa unde stătuse tânărul, observă pe jos caietul acestuia.Se aplecă cu greutate, de mai mult timp îl dureau genunchii, l-a luat şi fără să-l deschidă l-a dat fetei care servea la tejghea. 
  
-Domnişoară vă dau acest caiet găsit pe jos.Este al tânărului care stătea la masa de alături. 
  
-Da ... de mult timp vine la noi, fără să servească ceva, şi scrie.M-am tot întrebat, ce-o scrie? 
  
-Poate e student ...  
  
-Poate! 
  
Dorul Dorin ieşi din cofetărie, după care şuvoiul de oameni de pe bulevard îl înghiţii anonimizândul. 
  
După câteva săptămâni, înainte de a se duce la redacţia revistei, unde mai colabora din când în când, intră în cofetăria sa preferată. Acolo era aceeaşi tânără căruia i-a înmânat caietul găsit.În cofetărie nu mai era nimeni. 
  
-Caietul este tot aici, domnule! Tânărul n-a mai venit. 
  
-Daţi-mi-l! Poate am eu şansa de a-l descoperi pe propietarul acestuia. 
  
Fata, îmbrăcată într-un halat cafe-ole scurt, de i se vedeau pulpele apetisante, se aplecă luând de sub tejghea caietul cu pricina, pe care i-l întinse bătrânului scriitor. 
  
Dorul Dorin se aşeză la masa preferată unde fata îi aduse cafeau.Îi privi picioarele aşa cum făcea în tinereţe.”Aşa am cunoscuto pe Flavia.-De ce te uiţi la ele!? M-a abordat ea.-Îmi plac! I-am răspuns.După câteva întâlniri la reuniunile organizate de Universitatea noastră, am cerut-o în căsătorie.N-a zis nu.Eram în ultimul an de facultate“. 
  
Sorbind din cafea, îşi puse ochelarii şi începu să răsfoiască acest caiet cu coperţi maro.” Este o povestire.Nu este scrisă rău. Puţin puricată poate vedea lumina tiparului“.Întoarse toate paginile, s-a uitat pe ambele coperţi, doar, doar, ar găsi un nume, sau un indicu în acest sens.”Nimic! Păcat! “ 
  
Până a băut cafeaua, a citit toată povestirea.” Interesantă!“ Gândi bătrânul scriitor.”Mă duc cu ea la redacţie, o corectez acolo, o dau secretarei să o culeagă la calculator, apoi rog redactorul şef s-o publice “. 
  
După o săptămână povestirea a apărut pe pagina a doua a revistei, sub antetul ”Din folclorul citadin “. Iar în locul semnăturii autorului, în paranteză scria:( Povestire găsită de Dorul Dorin.). 
  
„PÂNĂ CE MINTEA ÎMI ADOARME. 
  
PÂNĂ CE GENILE-MI CLIPESC” 
  
Nu-mi aduc aminte cand şi cum am ajuns la Botoşani. Se 
  
pare că doar gandul a coborat din trenul de Iaşi. Eram bucuros că 
  
venise primăvara şi pomii infloriţi răspandeau peste oraş miresme 
  
imbătătoare. Căruţele incărcate cu saci plini de cereale se 
  
indreptau spre targul de la poalele dealului şi depresiunii 
  
Cozancea. Pe strada principală, imbrăcat intr-un costum negru şi 
  
pălărie de fetru, m-am intalnit cu Pincio Păun, prieten vechi, 
  
strecurat de mult in amintiri. După salutările şi imbrăţişările 
  
călduroase, mi-a pus inevitabila intrebare: 
  
– Ce mai este pe la Cluj? Mai apare „Tribuna”? Dar 
  
„Filarmonica”? Mai ţii Cenaclul infiinţat de tine, „Vasile Sav”? 
  
Nu ştiam cum să-i răspund. „De unde ştia el de aceste 
  
lucruri, cand noi ne aflăm in 14 iulie 1902?” 
  
I-am povestit că revistele mai apar, dar nu se vand. 
  
Cenaclul este in plină activitate şi in cadrul lui am infiinţat 
  
„Tribunalul literar de conştiinţă”, in care vom „judeca” literatura 
  
care a servit comunismului. 
  
– Cum? Au ajuns la putere liberalii? -l-3 arătat ingrijorat 
  
Pincio. 
  
Uitasem că el este conservator, ca şi Eminescu. 
  
– Apropo! Ai aflat că a venit in oraş poetul Eminescu? S-a 
  
intors de la Mănăstirea Neamţ. E pe deplin sănătos. 
  
– Mă bucur! – i-am răspuns. 
  
– L-am văzut, in colţul străzii, strangand mana, cu multă 
  
căldură, lui Scipione Bădescu. Era vioi, voinic, fără barbă şi fără 
  
mustăţile pe care le lăsase in ultimul timp. Vorbea zambind şi 
  
fuma cu poftă un capăt de ţigară. Alături, trebuie să-ţi spun că se 
  
afla biata lui soră. Dansa era bolnavă de picioare. Mergea 
  
anevoios, sprijinindu-se de el. 
  
– Mai spune-mi!... Mai spune-mi de el!... E poetul meu 
  
preferat. 
  
– Ce să-ţi mai spun? ii plăcea să rătăcească prin locuri 
  
singuratice. L-am văzut, de multe ori, plimbandu-se singur prin 
  
grădina Vărnav. 
  
– Unde este această grădină? 
  
– Unde să fie, bre?!... E grădina publică a botoşenenilor. 
  
– Aaa... 
  
– Şi cum iţi spuneam, se oprea din loc in loc şi asculta 
  
cantecul păsărelelor. Apoi, se apleca şi culegea cărăbuşi, ii punea 
  
pe palmă şi, stand cu mana intinsă aştepta să-şi ia zborul bietele 
  
gangănii. Altădată, l-am văzut in faţa Casei de Economii. Era 
  
nehotărat... Să intre sau să nu intre... Afară ploua şi el, imbrăcat 
  
intr-un palton terfelit şi cu o pălărie pe cap, se invartea in jurul 
  
clădirii. Trebuia să intre. Se pare că avea să primească o sumă de 
  
bani. De cateva ori s-a intors de la uşă... 
  
– După aceea, am auzit că poetul a plecat la Bucureşti. 
  
– Dar ce fac oamenii aceia? Nu vezi? Suntem pe strada 
  
Teatrului. Au scos la vanzare canapeaua, două sofale şi niscaiva 
  
cărţi, care au aparţinut lui Eminescu. Sora lui a murit şi ea. 
  
Observi? Toate canapelele erau de culoare roşie. 
  
– Iţi aminteşti de versurile lui?... L-am intrebat pe Pincio 
  
I. Păun. 
  
„Noaptea potolit şi vantul arde focul in cămin 
  
Dintr-un colţ pe-o sofa roşie eu in faţa lui privesc 
  
Pană ce mintea imi adoarme, pană ce genile-mi clipesc; 
  
Lumanarea-i stansă-n casă, somnu-i cald, molatic, lin”. 
  
Am intredeschis ochii. Trenul electric aluneca pe şine spre 
  
Vlădeni. „Mai este puţin şi Iaşiul mă va primi cu zumzetul 
  
străzilor.” 
  
Diseară, la librăria din centrul oraşului, imi voi lansa 
  
antologia de povestiri „Cărticica de dat in leagăn gandul”. 
  
Domnişoara de alături imi zambi, ca o adiere de aripă de 
  
inger. Ca o străfulgerare, in gand, mi-au venit cuvintele lui Iisus: 
  
„... s-a născut aşa, ca să se arate in el lucrările lui Dumnezeu.” 
  
Bătrânul scriitor, sorbind din ceaşcă lichidul negru şi amărui, citea în linişte revista, când radicand privirea l-a văzut aşezându-se la masa de alături pe tânărul care pierduse caietul.Acesta a scos aceeaşi revistă din buzunarul haine, o deschise la pagina doi, şi începu să citească, privindu-l pe sub sprîncene pe Dorul Dorian. 
  
După ce a băut cafeaua, scriitorul se ridică, şi înainte de a ieşi din cofetăria preferată, s-a oprit la masa tânărului. 
  
-Tinere acum câteva săptămâni aţi pierdut aici un caiet! 
  
Acesta ridicându-se cu respect îi răspunse: 
  
-Mă numesc Florin Ene şi cunosc aventura acestuia, domnule Dorul Dorin. 
  
-Mă cunoşti!? 
  
-Cine nu vă cunoaşte în acest oraş!? Pe de-asupra v-am văzut filmele... şi v-am citit toate cărţile. 
  
-Atunci...ce aţi urmărit ? 
  
-Împreună cu prietena mea Florina am pus la cale această mică farsă.Nu pentru a vă jigni, dar era singura modalitate de a publica povestirea mea, refuzată de revista aceasta în care a apărut. 
  
-Înţeleg...înţeleg! răspunse scriitorul precipitat, stând pe gânduri.Vă felicit pentru text. E scris destul de bine.Te mai aştept să vi şi cu alte povestiri.Ne vom întâlni tot aici, la o cafea. 
  
-Vă mulţumesc! 
  
Dorul Dorin după ce îi întinse mâna, se îndreptă spre ieşire. 
  
În urma lui la radioul din cofetărie se cânta”Florin şi Florina “, melodie ce-i aduse aminte de prima iubire ...  
  
Al.Florin Ţene 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Aventura unui manuscris, povestire de Al.Florin ŢENE / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 407, Anul II, 11 februarie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!