Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   



Autoritatea gnoseologică a cuvântului - Viorela Codreanu Tiron
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

Revista Constelaţii Diamantine—Craiova/Anul II, Nr. 7 (11) Iulie 2011 

Revistă universală, 

 

Autoritatea gnoseologică a cuvântului 

 

 

Substanţa lirică a poemelor create de Viorela Codreanu Tiron, în volumul bilingv (român-maghiar) „Ochiul somnului - Darul iubirii“, Editura AnaMarol, 2008, izvorâte dintr-o dramă lăuntrică. Fiind tensionat în plan real de un dor nemărginit de puritate, Eul-poetic (das Ich) îi restaurează configuraţia, devenind Eu ideal (sediu al reflectării fiinţei umane în care este păstrată esenţa memoriei originare), întrucât el [Eul] simte că se află sub semnul setei metafizice. Prin expansiune, Eul ideal investeşte, cu o aură simbolică, şi toposul oglindit în titlu; aspirând astfel la tainicele hiperspaţii onirice. 

Odată cu posibilităţile sporite de înălţare spre o vedere superioară, „Ochiul somnului“ (prin care priveşte Eul ideal), ipostaziat, se identifică cu „Darul iubirii” ancestrale, ale căror energii abundă în proiecţii erotematice. Deşi pare a fi un paradox, la această dimensiune, împărat pe claritatea imaginaţiei „somnului“ este conştientul; primitor de semnale luminoase din focarul subconştientului. Acest transfer difuz de semnale, dintre cele două instanţe psihice, este de natură ideatică; el nu exprimă, în acest caz, anonimizarea beznei efemeridelor. Tonul confesiv/meditativ se deschide printr-o firidă de cupolă a moto-ului/rezonator, cu intensă încărcătură sapienţial/soteriologică, revărsată de ecoul biblic: „Au venit peste mine clipe de întristare (...) harfa mea s-a prefăcut în instrument de jale şi cavalul meu scoate sunete plângătoare. ...Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea pe ramurile mele“.(Cartea lui Iov). 

Întregul fond liric este dominat de un spirit interogativ, care filtrează medierea paralelismului gândirii gândurilor la temperatura travaliului re/creator. În opoziţie cu tragismul lumii exterioare, poeta caută răspunsuri, certitudini lămuritoare. Gândurile „slăbite“ sunt întrebate sub presiunea imaginarului: „cum să opresc timpul acesta /ce curge haotic? Să-ţi pot strecura printre gene/o mângâiere /un cântec, /un cuvânt, /ca o lumină adâncă, / frumos să încolţească / în inima ta?” (Învaţă-mă). 

După cum observăm, procedeul ales înlătură efectele distanţării apăsătoare dintre cele două Eu-ri şi decodifică în cheie tironiană reţeaua de semnificaţii a elementelor de continuitate în facultatea textelor. Dihotomia evocativă din poemul Poate...“ este depăşită de cutezanţa figuraţiei poetice, care gravitează între formula oraculară a idealităţii pure, la altitudinea „cântecului duios“ (nu sunt sunetele chei ale energiilor universale?) şi „vaietul“ aprinderii sinelui singurătăţii: „A fost o naştere! / A fost o moarte! / şi a mai fost.../poate/ ceva-ntre ele... / un cântec duios / sau un vaiet! (?) / Spuneţi-mi! / Ce a fost!?..“. 

Chiar dacă încercăm să surprindem, în nucleul acestui exemplu, ţesătura firelor de aur urzită între „dianoia” (gândirea discursivă), „nous“ (intelect), „alogos“ şi „eidos“ (idee), vom înţelege că este de necuprins vibraţia subtilă a întrupării cuvântului (ascuns sub simbolul hieroglific) proiectat prin infinite oceane celeste de o unică esenţă reflectoare a Fiat/ului Creator. 

Prin schematizare şi tipizare decorativă, sedus de latura tematică, locus logicus de factură axiomatică din „Firul de fum”, forează în trecutul abscons al altui Eu contingent, deja eclipsat de o aceeaşi „pecete“ a arderii: „Am cules/ nenumăratele tale furtuni / şi-am continuat să trăiesc / - prin bolul inocenţei - / în visul transformat în firul de fum, / ce se strecoară / prin toate ungherele tale/ cu veşnica pecete a arderii”. 

Culminarea trăirii poetice gândită (sau gândirea poetică trăită) prin „bolul inocenţei“ sugerează aspiraţia ontologică la plenitudinea misterului sferic, cu in edite bipolar ităţi n oeti ce. Fără a instaura confuzii semantice, joncţiunea dintre adevărul tulburător, circumscris în conştiinţă, şi finalitatea itinerariului nostalgic se produce cu intransigenţă: „Între noi / tremura de mult depărţirea /delănţuind furtuni de spaime, /în ploi dese de lacrimi./ Priveam cum te depărtezi / - fluture alb - / prin asfinţitul tăcerii /aripilor însângerate de strigăte, /lăsîndu-mă să-mi gust întristările / înmiit de întregi” (Priveam). 

Delimitarea spaţiilor privilegiate este conturată tonic de răspunsul la spaima în faţa temporalităţii, ca tendinţă profundă de respingere a timpului cronologic: „Ce rost să mai strig timpului, / acestei lumi inerte şi surde? / când nu mai pot găsi / lacrima din ochiul timpului / iar sufletul lumii / s-a stins în aduceri-aminte?!” (Cui să strig?). 

Pentru a face mai transparentă relaţia dintre subiectulşi obiectul oniric, într-un alt spaţiu imagistic, evocator, generat de predispoziţia poetică, limbajul dezveleşte esenţa nudă a timpului interior, întru ivirea altor sensuri: „Timpul meu unic, /aparte de celelalte timpuri, /s-a scurs aşa de încet/ pe lângă mine, / încât nu mai ştiu / de l-am avut, /de-a fost cu-adevărat al meu/ sau nu a fost decât iluzia unui timp/ răstălmăcit de Doamna Vreme”(Timpul meu). 

Caracteristica sinonimiei „timp, vreme” aparţine aici întregului domeniu al viului şi senzorialului fenomenologic.Uneori, pentru intensificarea visului ispititor al existenţei, poeta poartă pe drumul sensibilităţii o mască ritualică. Revelaţia teritoriului nopţii şi invocarea astrală deschid comorile fondului etnolingvistic: „Ies în prag / să iscodesc noaptea, / în faţa mersului zăbavnic al astrelor / Ies în noapte / să visez împreună cu Luna / şi înfig diamante în coarne de fier”. Superdimensionat de aceste combinaţii de valori arhaice, centrul poemului se ramifică înspre haloul zorilor, cu evidenţa unei izbucniri profetice: „Dar ziua... / Ziua are puterea de a dărâma, / de a zgudui/ visul / şi speranţa / pe care le înalţ / din nisipuri cântătoare” (Ziua care vine). 

Venită ca o pedeapsă prometeică, fulguraţia simptomului (lacunar), de sorginte simpatetică, estompează secvenţele fluxului imaginativ al ipostazierii leitmotivului expulzându-l „În afara visului”: „Adorm mereu în afara visului / semn că nici visul nu mă primeşte. / Adorm mereu/ pe aceleaşi cuvinte - acum fără sens - / răscolind lutul simplu, / nisipul pur şi fierbinte / adunat din aurore îmbătrânite / poate prea devreme/ în casa vieţii mele,/ unde visul îşi face culcuş / în imaginarul pustiu./ „Imaginarul pustiu“. 

Aceasta ar fi doar o interpretare generică a glipticii poemului; însă forfota gemulelor silogistice din structura semantică este mult mai adâncă... Cât suflu mitic freamătă în remarcabila construcţie poetică, determinată ontologic! Asimilând „eterna reîntoarcere“, desprinsă din focalizarea lentilelor eliadeşti,poeta simulează glasul destinului, încărcat de linii sintactice bogate în volute. Desfăşurarea polivalenţei semantice în care trăieşte succesiv, poemul „De câte ori te-ai întors?“ (poem înrudit în subsidiar cu mistica abisului) consacră pluritatea neîndoielnică a unei amprente inconfundabile a umanităţii universale: „Ai băut din izvorul uitării /şi ai crezut că ai să scapi de tainele/ şi tainiţele memoriei,/ fără să-ţi pese de vârtejul destinului / ce-ţi conduce / eterna întoarcere, / naştere / şi renaştere, / până la iertarea păcatelor“. 

Şi patosul declarativ din „Răzvrătirea lacrimilor” polarizează eidetic imaginaţia geneticii umane cu elementele lumii minerale: „Am pătruns în miezul cristalului / ca-ntr-o eternitate./ Suprafaţa sticlei - ca bolta cerului - / ascundea în ea minuscula mea lume / într-un întreg univers. / Dar n-am ştiut / că odată intrată-năuntru / mi-am încătuşat toate timpurile / în pocalul lacrimilor-răzvrătite“. 

În litania „Iartă, Doamne!”, voluptatea proliferării verbale este emanată înspre o dimensiune sacrală de sufletul poetei sensibil la presiuni emotive: „Fără Tine / sunt fir de nisip fără memorie, / sunt bob de grâu fără sămânţă. / Dă-mă, Doamne, vântului de miazăzi! / să mă ascundă în poalele cerului / şi să mă închidă-n carapacea luminii. / Împreunează-mi mâinile în rugăciune! / Ocroteşte cuvântul ce nu mă omoară / şi acopere-mi cerul / cu întregul Tău nume! / Şi... iartă, Doamne! copila sălbatică / ce uită numele Tău fără voie“. 

Prin structuri, tendinţe , detalii şi tonalităţi radiante, visele lirice ale Viorelei Codreanu Tiron, exprimate în discursuri raţionale, poartă pecetea autenticităţii, înnobilând demnitatea expresiei. Empiria spaţiului poetic este scânteietor locuită de autoritatea gnoseologică a cuvântului. 

 

Prof. N.N.Negulescu 

 

Referinţă Bibliografică:
Autoritatea gnoseologică a cuvântului - Viorela Codreanu Tiron / Viorela Codreanu Tiron : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 219, Anul I, 07 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Viorela Codreanu Tiron : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Viorela Codreanu Tiron
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!