Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 811 din 21 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Aurel V ZGHERAN - FUEGO, LACRIMĂ DE CÂNTEC
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Soseşte primăvara! Încep curând seminţele să împingă scoarţa, spre a ieşi la soare. Primăvara nu-i un anotimp, e o sărbătoare, un destin! Omagiem primăvara şi femeile, iar dacă un singur nor le acoperă, dragostea se zbate cu toată puterea ca să le scoată de sub el. Iubim femeia, sau îi suntem recunoscători, sau amândouă! Femeilor, de când e lumea le-au fost închinată o sărbătoare. Primăverile cândva erau numai ale lor şi ale poeţilor, albe cât cuprinzi. Din ele iarna răpea mereu zile... acele zile croite din îngemănarea anotimpului care pleca şi anotimpului care venea... ivit din timp, din zare în zare cu palme albe de zăpadă împrăştiate pe câmpii, cu ghiocei albi, cu broderii de stele albe, cu lumini albe, cu berze albe... toate, albe ca doctoriţele. Anotimpul înmlădiat din primăvară şi vară, e alb, pur şi frumos ca o doctoriţă...!  
 
Prin gând, cărările fără pulbere trec una pe lângă alta, ca iarna cu primăvara ... ! Una venind, alta plecând printr-o viaţă ca o bucată de zăpadă. Cât de frumoasă-i o iubită în lumina ochilor celui îndrăgostit, dar ce ascunsă-i în tăceri şi mister ... ! De ce asfinţim, de ce se duce la umbră timpul nostru, de ce soarele sărută sânul iubitelor şi timpul îl usucă?! Iubirea şi primăvara sunt doctoriţe, nu ale saloanelor albe prin care curg martirii necanonizaţi ai injecţiilor, ci ale adâncului din suflet!  
 
La orice vârstă doctoriţa iubirii e tânără, e întotdeauna departe de întâia toamnă. Frigul, vine nu cu ultima iarnă ci cu ultima iubire. Nu e simţit decât de cel pe care îl spulberă! Şi-atunci, ce căldură căutăm? A iubirii...! Venim din veacuri de plâns, cu pielea creponată şi aspră, la doctoriţa primăvară, doctoriţa iubirii, cu bluză de mătase albă sub care palpită dorinţa de viaţă. Mereu ea se îmbată în simfonismul zahărului lumii, iar lumea îi cere medicamentul iubirii. Trupu-i scăldat în roua plăcerii clocoteşte de dragoste. E ca un arbore tare, cu floare fragedă, pe lângă corpurile ca o umbră sub care nu poate juca nicio lumină!  
 
Puritatea nu se găseşte în prejudecată, nici în legea omenească de la antipodul omenescului. Nimeni nu poate pedepsi pe nimeni pentru ideea de întâlnire pe cărările fără pulbere, a iernii cu primăvara!... Cel puţin acesta este dreptul fiecăruia: să se apere împotriva deteriorării ideii.  
 
A apăra ideea, este odiseea vieţii noastre, este odiseea doctoriţei primăvară, a doctoriţei iubirii! Odiseea primăverii şi a iernii! La ivitul soarelui, cald ca o dragoste, şi orange ca un măr oprit, pe cerul de cobalt al primăverii, Fuego, cântăreţul iubirii cutreieră iarăşi ţara, de pe 20 martie (2013), cântând fermecător odiseea vieţii tuturor, odiseea iernii trecute, odiseea primăverii venite, odiseea iubirii care pleacă, atrasă de alte iubiri, răpită de altă iubire, amăgită de altă iubire, trădată sau alungată, odiseea iubirii care se uită, chemată în neant, a iubirii care rămâne ca piatra în fundaţie, până se năruie zidul...  
 
Fuego, cântăreţul iubirii începe un turneu naţional de cântece „O lacrimă de cântec”. Lacrima din cântecele lui Fuego este strigată de voioşia inimii care iubeşte, ori e stoarsă de chinul inimii părăsite, lacrima din cântecele lui Fuego e din dragoste împlinită, sau din dragoste amărâtă şi învinsă!  
 
În turneul de concerte din această primăvară, Fuego va lansa albunul de cântece care cuprinde două CD-uri a câte cinsprezece cântece, făptuite în colaborare cu Maria Stoianov, compozitoare din Basarabia şi compozitorul Marius Cristian Popa, luminate şi colorate splendid de Fuego şi de maestrul Jolt Kerestely, precum şi de alţi colaboratori, aşa cum şlefuitorul făptuieşte puritatea şi strălucirea sticlei. Spectacolul muzical este sprijinit de Asociaţia Culturală „Alternative Culturale” împreună cu Agenţia de Impresariat Artistic „Ioan Munteanu”. Este acompaniat de „Fuego Band”.  
 
„E scena lumii, o comedie”, spune cântăreţul iubirii, Fuego, „iar lumea scenei, un decor în care acordăm audiţii în permanenţă. Întregul tablou e desăvârşit de aplauzele pe care noi, artiştii le primim din partea celor ce ne acordă timp pentru audiţie, emoţie şi multă dragoste. Căci viaţa aşa e de plămădită din griji şi bucurii, din zâmbete şi fericiri...! Din imensa poartă către răsărit, oamenii aplaudă arta şi o percep ca fiind o bucată din inima lor atârnată de o voce, cuprinsă într-o filă de poem nemuritor, ce se scrie cu litere de-o şchioapă, în tonul românesc, în lumea aceasta plină de contraste şi prejudecăţi. Tocmai de aceea mi-am propus prin acest album să vă ofer o clipă de sinceritate, un moment de tăgadă în nebunia zilnică”.  
 
Proiectul acesta promite, dar fără îndoială va dovedi. Fuego nu dezamăgeşte niciodată, Fuego nu schimbă şi nu întoarce cuvântul dat. Întocmai aşa fac marii artişti! „Mi-am propus”, mărturiseşte el, „să vă ofer o clipă de sinceritate, o împletire de versuri şi linii melodice aşezate armonios, făurite pentru a readuce un moment de normalitate, de esenţă şi tihnă. Trecând prin mai multe stări, momentele şi imaginile create de fiecare piesă, ce ascunde-nlăuntrul său o poveste unică, sunt un ceas de tăgadă în nebunia zilnică, o lumină sortită veşniciei în chip, inimă şi gând, un foc nestins ce dăruie într-o sublimă lacrimă... «O lacrimă de cântec»”!  
 
Întotdeauna alături de artist, întotdeauna cu cei care îi iubesc pe artişti, poeta Rodica Elena Lupu sprijină concertele, răsplătind iubirea publicului cu volume de carte ale Editurii Anamarol. Poeta Rodica Elena Lupu are scrise poezii de iubire care puse în cântec, pe melodii romantice, sunt tulburătoare, spintecătoare şi deopotrivă îmbălsămitoare ale inimii. Unele s-au îngemănat cu melodia şi vocea cântăreţului iubirii, Fuego, şi s-au făcut cântece frumoase ca primăvara, bune sufletului ca dragostea şi viaţa.  
 
„O lacrimă de cântec”, spune poeta Rodica Elena Lupu „e un simbol pentru cel ce, printr-un talent nemăsurat descoperă căldura inimii, şi prin sensibilitatea cântecelor şi a versurilor sale, aduce lumii substanţă şi împlinire, ritm şi simţiri unice. De asemenea, concertul în sine va fi o lacrimă cu cântece speciale, o rugă adresată dragostei şi existenţelor pline de cadenţe nepreţuite”.  
 
Trei cântece, cuprinse în noul album al lui Fuego ţes dragostea nepereche în frumuseţe, din mătasea poeziilor Elenei Rodica Lupu. Sunt poezii anume făcute pentru acest glas, anume versificate pentru timbralitatea cântăreţului pe care îl adoră, şi pentru undele care închid şi deschid inimile înamorate, inimile care nu ar bate dacă nu ar trăi în ele dragostea, dacă dragostea ar găsi la uşa inimii piatra, nu viaţa...! Cele trei cântece se numesc „Amanta mea e muzica”, Ilie Gorincioi din Chişinău fiind compozitorul, „Rămânem amândoi” şi „Să împlinim iubirea”, ambele compuse de Marius Cristi Popa. Elena Rodica Lupu a scris, scrie acum şi va mai scrie poezii de dragoste care sunt şi mai frumoase în cântece, iar cu vocea lui Fuego găsesc drumul pietruit cu dale de dor şi dragoste, spre public.  
 
„Spectacolul «O lacrimă de cântec» îmi oferă din nou posibilitatea de a mă întâlni cu cei ce simt şi respiră iubirea, ce fac altar cântecului de dragoste şi primesc fără menajamente mesajele pe care muzica şi poezia mea le insuflă. Călătoria prin ţara sufletului meu, pentru publicul ce mă aşteaptă, mă responsabilizează şi mă determină să vă aduc în dar cele mai frumoase refrene muzicale imprimate special pentru acest turneu.  
 
Vom da împreună o altă nuanţă serilor minunate în care ne vom întâlni încercând să ne bucurăm de mirajul dragostei, de minunile vieţii şi meandrele destinului de artist, de puterea pe care iubirea o aşează asupra noastră. Ar fi greu ca ceva sau cineva să egaleze numărul de recorduri şi trăiri intense pe care le-am căpătat în ani pe parcursul turneelor de iarnă şi de primăvară, din ţară. Tocmai de aceea revin cu o fericire complexă, pentru care cuvintele ar deveni infime dacă ar încerca să o descrie, în toate aceste locuri care mi-au fost şi îmi sunt alături în inima şi pe drumul meu către eternitatea artistică.  
 
Acest turneu vă este dedicat pe deplin vouă, celor ce zilnic îmi transformaţi viaţa într-o piesă fascinantă şi destinul într-o verosimilă «lacrimă de cântec»”! Fie-ne îngăduit să iubim iarna-primăvară, albă, să iubim doctoriţa iubirii, viaţa, muzica...! Toate, cu fiecare zi cresc în inima noastră dragostea, numai viaţa micşorându-se pentru fiecare. Dar Fuego, dăruindu-i cântecul, o înfrumuseţează! Fie-ne îngăduit să dăm iernii, primăverii, doctoriţei, vieţii, muzica şi poeziile cântecelor lui Fuego, în dar! Astăzi când suntem, iar pentru amintire, mâine, când nu...!  
 
E mare darul acesta! Nimeni nu îl face dacă nu iubeşte, nimeni nu îl primeşte dacă nu are iubire în inimă!... Fuego dăruieşte şi primeşte iubire! „Pe Paul Surugiu”, spune prezentatorul Octavian Ursulescu, „l-am cunoscut în casa lui George Grigoriu, când venea de la Turda cu trenuri îngheţate de noapte pentru a se pregăti cu reputatul compozitor. Acesta i-a fost mentor, i-a compus primele piese, fiind urmat de Petre Găluşanu. Numele lui Fuego nu atrăgea ca azi compozitorii şi textierii. Spre cinstea lui, Fuego nu i-a uitat, recitalurile sale magnifice pe scena festivalului internaţional «George Grigoriu» de la Brăila stând mărturie. Pentru a exemplifica uriaşa sa popularitate actuală e suficient să ne referim la spectacolul «Scrisoare din Basarabia», cu care a făcut neîncăpătoare Sala Palatului. Sau la respectul cu care este privit în Republica Moldova unde i s-a acordat onorantul titlu de «Artist al Poporului». Sau la discurile sale de platină şi de aur. Sau la cărţile scrise despre el. Sau la turneele sale naţionale. Dar mai ales că este iubit de toată suflarea. Atât de tânăr, încă, Fuego a scris deja istorie!”.  
 
Aurel V. ZGHERAN  
Iaşi  
20 martie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Aurel V ZGHERAN - FUEGO, LACRIMĂ DE CÂNTEC / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 811, Anul III, 21 martie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!