Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Modele > Mobil |   


Autor: Aurel V. Zgheran         Publicat în: Ediţia nr. 1297 din 20 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Ioana Dîrstar. Frumuseţea chipului şi a spiritului, împreună şi aşijderea
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Cu zăpezile lui ianuarie, de acum douăzeci şi doi de ani, porneau la intrarea în timp, întâile priviri mirate la lumea înconjurătoare ale fetiţei cu oglinzile ochilor frumoase fără asemănare, atunci ca şi azi! Universul viu şi mirabil se împrospăta cu două mări albastre de priviri, un cer profund de frunte, un luceafăr strălucitor de iubire!  

Numai şi numai vestitoare de duh al melosului îngeresc popular a fost această naştere a unui copil răpitor de frumos, care era Ioana Dîrstar. Ea avea să pornească din râvnă şi înzestrare, pretimpuriu, împlinirea cerută de cursul firesc al continuităţii fiinţei spirituale a unui neam: grija şi dragostea de rădăcinile sale, fructificate în dezvoltarea şi înfrumuseţarea muzicii folclorice. Venită în crepusculul vieţii dintr-acel ianuarie, după care nu s-au schimbat multe calendare, în apropiere de Întorsura Buzăului, la Sărmaş, în judeţul Covasna, Ioana Dîrstar e o cântăreaţă de muzică populară care a polarizat căutarea succesului pe trei ţinte inseparabile: talent, muncă, ştiinţă.  

Roadele talentului au fost văzute în anotimpul mugurului, când, mică până la sprânceana scenei, Ioana o urca, o înflorea cu ochii ei de cicoare şi o înviora cu trilul ei de puişor de cicârlie, la serbările şcolare ale Sărmaşului. Apoi mugurul a înflorit, intrând, la cinsprezece ani în ambianţa fremătândă a competiţiilor artistice. Învingea tot timpul, nu o întrecea nimeni la cântat!  

A început Liceul „Mircea Eliade”, la Întorsura Buzăului, secţia filologie, pentru ca să-l absolve pe cel de Muzică „Tudor Ciortea” din Braşov. În acelaşi timp a studiat la Şcoala Populară de Arte „Tiberiu Brediceanu”, de asemenea, în frumoasa citadelă Braşov. Mai apoi a părăsit oraşul cu impresionante urme medievale sub umbrele de la genunchii Tâmpei, spre a poposi în oraşul marilor iubiri, Iaşi, unde a urmat cursurile facultăţii de Interpretare, Compoziţie şi Studii Muzicale Teoretice, specializarea canto, a Universităţii de Arte „George Enescu”. În prezent este masterandă în anul I la Universitatea din Bucureşti, specializarea Etnografie, Antropologie Culturală şi Folclor.  

Începând cu anii din prima etapă şcolară, când colabora cu Ansamblul Jidvei România şi participa la numeroase spectacole şi concursuri, Ioan Dîrstar a mers în trepte ascensive spre o împlinire iremediabilă, artistică. Este azi o cântăreaţă de muzică populară ce îcepe a se afirma ca interpretă de muzică folclorică şi deopotrivă teoreticiană, cercetătoare cunoscătoare studioasă şi pasionată a folclorului românesc.  

Are adunaţi ca o zestre aşezată împăturit în lada veche, deşi în noi şi puţini ani, multe împliniri. Nu e nevoie de nicio cunoaştere a biografiei sale, însă. Ioana Dîrstar e o atât de frumoasă artistă încât ajunge a o vedea, spre înseninarea cugetului; e o atât de sensibilă şi plăcută purtătoare a îngerului vocii în ea, încât a o asculta e una cu a-i primi îngerul acesta în casa sufletului şi a nu te mai îndura să-l laşi să iasă!  

Frumuseţe de chip şi frumuseţe de spirit sunt minuni pe care să le poarte mai rar una şi aceeaşi fiinţă. Câteodată, când e una, nu e cealaltă. La Ioana Dîrstar sunt împreună şi aşijderea!  

Aurel V. ZGHERAN (aurel.vzgheran@yahoo.com)  

 

Referinţă Bibliografică:
Ioana Dîrstar. Frumuseţea chipului şi a spiritului, împreună şi aşijderea / Aurel V. Zgheran : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1297, Anul IV, 20 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aurel V. Zgheran : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aurel V. Zgheran
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!