Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Interviuri > Mobil |   


Autor: Octavian Curpaş         Publicat în: Ediţia nr. 116 din 26 aprilie 2011        Toate Articolele Autorului

Atunci cand a scrie devine un mod de a exista - Interviu cu prozatoarea Elena Buică
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
justitia@justice.com

 

„Visele nu mă costă nimic şi uneori, ele sunt atât de frumoase...!!!!”, obişnuieşte să spună scriitoarea Elena Buică, autoarea volumelor “Crâmpeie de viaţă”, “Gând purtat de dor”, “Prin sita vremii”, “Oglindiri”. Născută  în ianuarie 1933, în comuna Ţigăneşti, judeţul Teleorman, Elena Buică mărturiseşte că în viaţă, le datorează totul părinţilor săi care i-au insuflat dragostea pentru carte, pentru cultură, pentru artă, dar şi pentru perseverenţă în muncă, pentru autodepăşire şi pentru valori morale superioare. De altfel, acesta a fost şi unul din motivele ce au contribuit la decizia ei de a studia la Facultatea de Limba şi literatura română din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj, pe care o absolvă în 1965. Ca profesor de limba şi literatura română, Elena Buică a avut întotdeauna dragoste de copii şi a încercat să fie un model de referinţă pentru elevii săi. În  1998, scriitoarea părăseşte România şi îşi urmează fiica şi pe soţul acesteia, stabilţi din 1993 în Canada. În prezent, Elena Buică locuieşte la Toronto, oraş pe care l-a ales nu doar pentru că i se părea mai aproape de visul american, ci şi pentru că este situat pe aceeaşi paralelă cu meleagurile unde ea însăşi a văzut lumina zilei. Când a luat hotărârea strămutării, scriitoarea a ştiut că va plăti un preţ, însă în opinia sa, este important să înveţi să laşi evenimentele să curgă, să te avânţi în vâltoarea viitorului şi să scrii o nouă pagină în cartea vieţii. 
  
“Scriu din dragoste de oameni” 
  
- Cine este Buni? 
- Vă răspund cu un fragment din proza scurtă “Despre scrierile mele”: 
“Cine sunt eu? Cu zestrea primită de la părinţi, de la oamenii din mijlocul cărora m-am înălţat, de la dascăli şi cărţi, cu ce am adăugat eu în dorinţa de a-mi contura personalitatea, am vrut să fiu un om în inima căruia să cânte viorile, să strălucească florile în culori proaspete, să răsune trilurile pasărilor, să fie lumină, căldură şi bunătate, să fie cerul senin în care să plutească îngerul păcii şi al dragostei”. Din tot ce am vrut, poate că s-a împlinit câte ceva, aşa mi-ar place. 
  
- Ce rol are scrisul în viaţa lui Buni? 
- Căutând mereu un loc pentru a aşeza spiritul în matca lui firească, am descoperit scrisul, care a devenit bunăstarea mea sufleteasca, timpul şi spaţiul în care călătoresc gândurile mele. Scrisul îmi oferă  o lume deosebit de interesantă pentru care mi se cere capacitatea de a vedea lucrurile din mai multe perspective.  Este lupta de a scoate la lumină înţelesuri tainice, este terenul pe care lupt să ridic cât mai sus măreţia sufletului. Scriu din dragoste de oameni care are în ea o poezie de o rară frumuseţe şi o sete care mă ţine departe de cinismul vieţii. Scrisul mi-a reconturat orizonturi, mi-a anulat limite impuse, mi-a creat noi drumuri de viaţă. Dar reuşita în scris se plăteşte în fel şi chip şi nu de puţine ori propriile-mi slăbiciuni îmi râd sub nas, insomniile îmi zvârcolesc patul, îndoielile îmi tulbură liniştea. 
Dar în esenţă, scrisul este o stare de frumuseţe a sufletului, un exerciţiu spiritual în care adesea  uit de toate şi chiar de mine. A devenit modul meu de a exista. 
  
„Scrierile mele oscilează între tonul autobiografic şi cel detaşat de context” 
  
- Vă rugăm să ne vorbiţi despre debutul dvs. literar. 
- După pensionare am trecut prin mai multe făgaşuri – cel mai însemnat a fost rolul de bunică – şi apoi m-am aşezat în cel al scrisului, la vârsta de 70 de ani. Noul meu drum de viaţă a avut doi piloni. Cel dintâi a fost domnul Dumitru-Puiu Popescu - Director Editor al Revistei "Observatorul" Toronto - care mi-a deschis calea scrierilor, oferindu-mi o rubrică permanentă la această publicaţie. Cel de al doilea pilon a fost mult regretatul om de aleasă cultură Dr. Artur Silvestri, care a făcut mai cunoscute scrierile mele prin imperiul mediatic „Intermundus Media” creat de domnia sa. Acestor personalităţi le aduc prinosul meu de recunoştinţă.    
  
- Despre ce vă place să scrieţi? Care sunt principalele teme abordate de dvs.? 
- Sunt teme diverse precum este şi viaţa şi sunt multe şi foarte diferite trăirile revărsate în scrierile mele. Cu fiecare scriere am sorbit pe rând câte un strop de lumină. În câţiva ani de scriere, până acum sunt şapte, am trăit arderea mai multor etape de viaţă ce păreau că nu încap în acest răstimp. Scrierile mele sunt oglindiri şi reflecţii, căutări şi tălmăciri de înţelesuri. Mă cufund într-o lume de gânduri şi umblu prin amintirile mele în vârful picioarelor, ca într-o catedrală a sufletului. Sunt scrieri care cuprind bucurii înălţătoare sau tristeţi tulburătoare, speranţe înaripate sau zboruri frânte, satisfacţiile şi durerile adaptării într-o lume foarte diferită de cea în care am trăit aproape o viaţă de om, trăiri şi amintiri din propria-mi viaţă, dar şi ale celor cu care s-a intersectat viaţa mea.  Sunt preocupată să las spaţiu între rânduri pe unde să se furişeze gândurile cititorilor cu care să port un dialog intim. Scrierile mele oscilează între tonul autobiografic şi cel detaşat de context.  
  
„Oamenii înclină acum mai mult spre proza scurtă” 
  
- De ce aţi optat pentru proza scurtă, ce anume v-a determinat să alegeţi proza scurtă ? 
- Scriu proză scurtă pentru că mi se pare că oamenii nu mai au timpul şi răgazul necesar să citească romane cu subiecte pe mai multe planuri, cu evenimente multe, care merg paralel, apoi se întretaie şi se unesc în finalul celui de al treilea volum. Oamenii înclină acum mai mult spre proza scurtă, dacă se poate din biblioteca de buzunar, să poata citi, eventual, şi în mijloacele de locomoţie, cu subiecte din viaţa lor şi care îşi păstrează savoarea autenticităţii. Puţini sunt cei care mai privesc literatura ca pe un act vital şi edificator. 
  
- Sunteţi o călătoare împătimită ?  
- Vă răspund cu un DA atotcuprinzător. 
  
- În ce măsură literatura dvs. de călătorie combină prezentările documentare şi descriptive ale locurilor pe care le-aţi vizitat cu digresiuni filozofice sau subiecte de actualitate ? 
- Se vede că sunteţi un reporter bine instruit. Aşa de bine aţi surprins esenţa scrierilor mele de călătorie, încât întrebarea, conţine în ea şi răspunsul - în bună măsură. 
Ce aş mai avea de adăugat !? Târziu am simţit lăsată în urmă admiraţia pentru reportajele lui Aristide Buhoiu, amintire  care s-a strecurat pe furiş în intenţiile mele, dar lăsându-mi spaţiile libere în care să imprim propria-mi pecete. 
  
“E greu de definit cum se scrie acum” 
  
- Una din mărturisirile dvs. literare este următoarea: “Cuvintele au în spatele lor alte cuvinte, cu alte înţelesuri şi chiar dacã ajungi şi la acelea, au şi ele în spate lor alte cuvinte, cu alte înţelesuri. Dar din toate, mãcar un licãr de-ar rãmâne, ca sã lumineze peste timp un crâmpei din viaţa care a fost şi aşa cum m-am strãduit s-o fixez în cuvinte.” Între volumele ce vă poartă semnătura, există licărul unui titlu preferat? Care este acesta şi de ce? 
- Îmi iubesc cărţile ca pe copiii mei, patru la numar: “Crâmpeie de viaţă” (2005), “Gând purtat de dor” (2006), “Prin sita vremii”(2007) , “Oglindiri” (2009). În toate am pus “făşii de suflet” atunci când le-am dat viaţă.  Dar “Gând purtat de dor”, monografia sentimentală a comunei în care am scos ţipătul dintâi, acel moment unic al ivirii mele pe pământ, darul vieţii venit din Ceruri, Ţigăneşti-Teleorman, mi-e mai aproape de suflet, mai drag, ca însăşi copilăria. Această carte, ca şi  multe alte scrieri ale mele, exprimă liantul dintre memoria anilor petrecuţi în Ţigăneşti şi viaţa de acum atât de îndepărtată ca timp şi ca spaţiu. Aflându-mă la mii de kilometri distanţă, sufletul meu nu s-a sudat cu locurile unde mă aflu acum, frumoase, dar nu sunt rupte din mine şi îşi caută mereu drumul  unde simte el că este “acasă”. Scriind, la vârsta de acum, am retrăit inocenţa copilăriei cu mişcătoare amintiri necuprins de frumoase şi trăiri profunde  ca însăşi inţelepciunea senectuţii, căci numai prin înţelepciune te întorci la anii copilăriei. Port în mine comorile sufletelor oamenilor din Ţigăneşti, un dar revărsat în mine de bunul Dumnezeu. Scriind despre ei, m-am străduit să îi fac mândri pe ţigăneştenii mei, trăitori pe străvechi meleaguri pline de tradiţii şi frumuseţi. 
  
- “Prin scrierile mele adie uneori, fie un duh arhaic, semn de preţuire al strãmoşilor noştri, fie câte o palã de romantism, chiar dacã astãzi se scrie dupã alte rosturi”, afirmaţi la un moment dat. Care sunt rosturile după care se scrie astăzi şi ce recomandare aţi dori să le faceţi celor ce se află la început de drum în ale scrisului? 
- E greu de definit cum se scrie acum. Nici critica literară nu a reuşit o definiţie. Nu există un curent literar anume. 
Tinerilor în ale scrisului le-aş dori ca din operele lor să răzbată puterea biruitoare a faptei şi a sentimentului nobil. Le doresc să nu ostenească în truda de a găsi unicitatea ideilor, a faptelor pe care să le înalţe pe piedestalul scrierilor, scrisul lor să aibă culoare, să aibă vibraţie, să aibă viaţă. 
  
“Sfântul prea curat al ghiersului românesc” 
  
- Cine sunt poeţii şi scriitorii romantici pe care îi admiraţi cel mai mult?  
- Am avut pasiuni pentru mulţi scriitori şi nu numai romantici. Au stăruit în mine  autori diferiţi, în diferite etape de viaţă, dar m-am întors mereu la Eminescu, “Sfântul prea curat al ghiersului românesc”, cum îl numea Arghezi. Îi cânt sau recit poeziile cu aceeaşi căldură tainică şi proaspătă ca în tinereţe. 
  
- La ce publicaţii colaboraţi?  
- Am publicat la mai multe ziare şi reviste: la “Observatorul”, “Faptu`divers”, ziar săptămânal, Toronto; “Alternativa on-line” Toronto; “Mesagerul” din Hamilton-Canada, în calitate de redactor şef literar; la “Starpress Internaţional on-line”, colaborator permanent, “Oglinda literară”. Am publicat şi ocazional la multe alte reviste, precum “Prier” din Republica Moldova, oraşul Ştefan-cel-Mare. Un loc deosebit îl ocupă publicaţiile la revistele on-line   “Intermundus Media”, iniţiat de remarcabilul om de cultură Artur Silvestri. Sunt colaborator permanent al publicaţiei on-line “Cetatea lui Bucur’ – Bucureşti. Mai recent public şi în “Phoenix Magazine” din Arizona, în Germania la “Agero” sau Australia “Romanian Vip”. 
  
“Mi-ar plăcea dacă românii noştri ar fi mai uniţi” 
  
- Vorbind despre volumul “Prin sita vremii” ( 2007), Dumitru-Puiu Popescu - Director Editor al Revistei "Observatorul" Toronto, spunea: “Scrierile acestea sunt o picatură vie de cultură românească în lumea canadiană.” Vă rugăm să ne vorbiţi despre contribuţia dvs. la promovarea culturii româneşti şi despre premiile primite, ca recunoaştere a meritelor dvs. în acest sens. 
- Tot ce scriu îşi are rădăcina în cultura noastră românească. Românilor mei le port românitatea prin lumea întreagă, descriu întâmplări în armonie cu viaţa lor în frumosul şi dulcele lor graiu. Am scris despre frumuseţile cuprinse în operele scriitorilor clasici, dar şi contemporani. 
Am primit două premii din partea revistei „Observatorul” din Toronto, unul în decembrie, 2005, PREMIUL SPECIAL pentru TALENT, PERSEVERENŢĂ si PROMOVAREA LITERATURII ROMÂNE şi altul în ianuarie 2007, pentru PROMOVAREA TRADIŢIILOR ROMÂNEŞTI. 
  
 - Ce aţi dori să ne relataţi despre comunitatea română din Toronto? 
- În românii aflaţi pe aceste meleaguri sunt trăiri ale dorului de ţară şi de respect pentru istoria şi valorile neamului nostru mai aprinse decât ale multor fraţi de-ai noştri care se găsesc între graniţele ţării. În străinătate oamenii trăiesc cu un dor de ţara în care s-au născut, dor pe care nu-l pot înţelege decât cei ce se află ca noi. 
 Mi-ar plăcea dacă românii noştri ar fi mai uniţi. 
 Îi admir pentru hărnicia lor şi pentru că ţin sus steagul demnităţii ţării noastre. 
  
« Dor de primăvara românească »  
  
- Ce vă place şi ce nu vă place în Canada? 
- Blânda şi buna Canada ne-a oferit o viaţă trăită în normalitate. Aici am întâlnit democraţie, linişte şi respect pentru legi, oameni cu zâmbet pe buze care îţi transmit calmul şi bucuria clipelor existenţiale.  Trăim aici o viaţă frumoasă, cu recompense şi bucurii, dar frumuseţea vieţii nu se obţine lesne, include eforturi, timp, dezamăgiri, răniri, dureri, pierderi. Viaţa nu oferă nimănui o existenţă aşa cum şi-o doreşte şi pentru toate bucuriile se plăteşte un preţ. Nicio societate nu e perfectă şi la rândul nostru şi noi suntem imperfecţi. Dar tot în tot, avem motive temeinice să-i aducem mulţumiri acestei ţări care ne-a adoptat fără să facă diferenţe între fiii ei. 
Nu-mi place durata prea mare a iernilor canadiene şi cea prea scurtă a primăverilor. De aceea, în fiecare an mi se face un dor nebun de primăvara românească.  
  
- Cum este să îţi fie « Dor de primăvara românească » ?  
- Chiar dacă am 77 de ani, tot aşa cum am spus în proza scurtă închinată primăverii, din care dau citatul de încheiere: 
“… cum să nu îmi fie dor de acea primăvară românească ce trezea în mine o poftă Dumnezeiasca de viaţă şi de neastâmpăr şi mă făcea să-mi ies din minţi sau să cânt cu gura mare aşa cum cântă Tudor Gheorghe “Au înnebunit salcâmii/ De atîta primavară/… Au înnebunit salcâmii/ Şi tu vrei să fiu cuminte!” 
   Mi-e dor, mi-e dor nebun de toate câte-am spus mai sus şi de încă multe altele nespuse şi care nu vor să mai stea cuminţi în acele cuibare de tăceri ale sufletului acum prins în vraja primăverii! 
  
- Când aţi fost ultima dată România? 
- Aproape în fiecare vară merg în România fiindcă este neostoit în mine cântul doinei dorului de ducă. Mă duc să-mi văd plaiurie natale şi oamenii cu toată zestrea lor primită  de la Cel de Sus. 
  
“M-am născut cu duhul plecărilor” 
  
- La ce lucraţi în prezent şi ce planuri de viitor aveţi? 
             
- Scriu ca şi până acum proză scurtă şi impresii din călătorie pe care intenţionez să le adun într-un volum intitulat « Luminişuri ». Sunt scrieri care îmi luminează viaţa şi în care mă străduiesc să strecor picuri de lumină şi căldură sufletească pentru cei care se vor apleca asupra rândurilor semnate de mine. 
  
- Cum vă petreceţi timpul liber?  
- Scriind, citind, ascultând muzică clasică şi populară românească, ajutând în gospodărie şi vara, mergând în călătorii. 
  
- Ce hobby-uri aveţi?  
- Călătoriile. Cred că m-am născut cu duhul plecărilor. 
  
- În final, v-aş ruga să le adresaţi un mesaj cititorilor noştri.  
- Tot ce scriu este pornit din dragoste pentru oameni, Lor mă adresez, celor de acum, dar şi celor care vor citi dupa ce eu voi trece Vămile Văzduhului. Îi am în faţă şi dialoghez în gând cu ei, mai ales cu cei care au înscris pe agenda zilnică fapta frumoasă şi gândul curat. Vor fi şi din aceia care nu gustă scrierile mele, dar eu le transmit şi lor dragostea mea şi un zâmbet împletit cu înţelegere pentru diversitatea umană. 
Dacă sunt sau nu frumoase scrierile mele, asta mai depinde şi de cel care le citeşte. Se spune că frumuseţea se află în ochii celui care priveşte. 
  
Octavian Curpaș 
Phoenix, Arizona 
  
Referinţă Bibliografică:
Atunci cand a scrie devine un mod de a exista - Interviu cu prozatoarea Elena Buică / Octavian Curpaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 116, Anul I, 26 aprilie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Curpaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Curpaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!