În aceste zile caracterizate de incertitudine şi lipsă de armonie în găsirea unei soluţii acceptabile de ieşire din criza economică, m-am gândit că ar fi interesant să privim puţin şi dincolo de limita confesională, sau culturală, creştină, pentru a explora diferitele concepte ce fac referinţă la nevoia permanentă de echilibru. 

  

De mai mult timp am fost fascinat de noţiuni ce au fost adânc exprimate în diferitele culturi şi religii ale umanităţii. Una dintre acestea este şi cea numită în concepţia taoistă cu expresia „wu-wei”, care în traducere înseamnă „a acţiona fără efort”. La ce se referă această noţiune? Ca orice învăţătură spirituală de tradiţie chineză, sensurile sunt multiple, fapt pentru care de data aceasta mă voi rezuma la doar unul dintre ele. De aceea, voi reda principiul mai sus enunţat cu următoarea expresie în mare măsură echivalentă: „a acţiona fără a fi obsedat de rezultatele obţinute”. 

  

Lumea în care trăim este în mod special determinată de ideea atingerii de felurite obiective duse la extrem, de realizarea diferitelor proiecte ambiţioase sau de altele în genul acesta, generând o alergare nebunească pe cărarea vieţii, ce ne răpeşte timpul şi disponibilitatea de a ne bucura de acest dar inestimabil de care dispunem în momentul de faţă, acela de a trăi. 

  

Societatea modernă, orientată pe profit şi consum, sau pe piaţă cum se mai zice, nu face altceva decât să ne transforme în nişte maşini de producţie, forţându-ne să urmăm un ritm tot mai accelerat, neafişând nici un fel de înţelegere pentru cei care nu pot ţine pasul. Practic, rezistă doar cel care este mai performant decât ceilalţi, mai abil în utilizarea împrejurărilor, mai lipsit de scrupule în depăşirea adversarilor sau mai cinic în a-şi părăsi vremelnicii „tovarăşi de drum”. 

  

Din acest punct de vedere, nici societatea numită „socialistă” nu era mai umană, fiindcă întreaga naţiune era aservită unor ambiţii şi ţinte fantasmagorice, care distrugeau orice urmă de sensibilitate şi de compasiune umană. 

  

Revin însă la conceptul de „wu-wei”, adică la desfăşurarea de acţiuni fără obsesia rezultatelor, adică de a realiza lucruri în viaţă nu din raţiuni egoiste de a-i depăşi pe ceilalţi, ci pur şi simplu din dorinţa de a face un lucru frumos, durabil şi de folos pentru toţi. 

  

De fapt, gândirea creştină nu este străină de această idee, fiindcă suntem în mod lămurit îndemnaţi să vindem pe mamona şi să Îl urmăm pe Hristos. Transpunerea practică a acestei învăţături se referă la abandonarea dorinţei după câştig, a tendinţei de a o lua înaintea celorlalţi, de a-i domina şi de a le smulge bunurile pe care le au, în favoarea unor acţiuni armonioase de a aduce bucurie şi împlinire în această lume, din raţiuni de principiu, fără a avea obsesia rezultatelor, pe care numai Domnul le poate socoti. 

  

În opoziţie faţă de gândirea creştină din vremea în care au fost scrise Evangheliile, era spiritul lumesc din cultura greco-latină, axat pe exploatarea fără milă a milioanelor de sclavi din imperiu şi pe necontenita luptă pentru putere a păturilor dominante, generând o atmosferă similară celei din zilele în care trăim. Din acest punct de vedere, creştinismul a reprezentat un lucru extraordinar, fiindcă aducea o nouă perspectivă asupra vieţii şi bineînţeles asupra scopului pentru care trăim. Astfel, omul nu mai era doar o „maşină de muncă”, un sclav aflat în slujba unor interese economice egoiste, ci el devenea un copil al lui Dumnezeu, creat pentru a intra în armonie cu natura divină ce a generat întregul univers, prin intermediul lui Isus Hristos. 

  

În plus, conceptul de „odihnă în Hristos” şi de pace lăuntrică aduse de către creştinism, generau o nouă manieră de raportare chiar şi la lucrurile obişnuite din viaţa de zi cu zi. Astfel, activitatea economică şi relaţiile sociale deveneau mijloace de a aduce binecuvântare semenilor şi de a-i conduce să privească mai sus, către Cel care în providenţa Sa ne oferă toate lucrurile. O astfel de perspectivă nu putea aduce decât un simţământ de armonie şi de bucurie, o experienţă cu nimic mai prejos decât cea sugerată de conceputul taoist de „wu-wei”. 

  

Mergând mai departe, într-o anumită împrejurare în Evanghelii a fost redat şi cazul „tânărului bogat”, căruia Domnul Hristos i-a spus că pentru a intra în Împărăţia cerurilor trebuia mai întâi să vândă tot ce avea, după care să înceapă o viaţă de ucenic şi apostol al Domnului. Un înţeles modern al acestei întâmplări poate fi şi acela prin care tânărul bogat reprezintă orice persoană dornică de succes material, fapt ce nu îi conferă nici un fel de odihnă interioară, chiar dacă tânjeşte după acel lucru. Soluţia de a vinde totul se referă la aplicarea principiului „acţiunii fără obsesia rezultatului”, mai precis de trecere la o nouă perspectivă, în care bunurile materiale devin doar mijloace pentru a intra în armonie cu Dumnezeu prin actul binefacerii şi prin cel al împărtăşirii cu semenii a cunoaşterii divine prin Isus Hristos. 

  

Aş mai putea adăuga, de data aceasta referindu-ne chiar şi la acţiunile evanghelistice, sau de răspândire a cunoaşterii de Dumnezeu, că obsesia rezultatelor, dorinţa de întâietate şi multe altele în felul acesta, reprezintă obstacole în aplicarea principiului „acţiunii dezinteresate”, care în final conduce la adevăratul succes şi la adevărata realizare spirituală, care întotdeauna va fi interioară, dar cu multe roade pe care toţi le vor putea vedea. Aici este o învăţătură spirituală importantă pentru orice confesiune religioasă creştină. Niciodată obsesia după mărirea numărului de locaşuri de închinare, de membri sau de donaţii materiale, nu va aduce după sine promovarea reală a învăţăturilor lui Hristos, ci doar la distrugerea armoniei cu Dumnezeu, care ar trebui să fie ţinta oricărei confesiuni ce se consideră deţinătoare a adevărurilor lăsate de către Domnul nostru. 

  

Prin urmare, conceptul „wu-wei” reprezintă o chemare de a ne lăsa călăuziţi de principii durabile, axate pe armonia cu Dumnezeu şi pe o acţiune lipsită de egoism sau înălţare de sine, cu scopul de a face ceea ce trebuie, pur şi simplu fiindcă aşa este normal să procedăm, lăsând toată grija pentru rezultate în seama Celui Atotputernic.