Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   



Atât de aproape de Grand Canion!...
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Să fii atât de aproape de cea mai impresionantă structură geologică de deasupra scoarţei Pământului, fără a o fi vizitat, din motive care nu mai contează, iată o mâhnire care am s-o duc cu mine dincolo ... Să fi fost martor direct la “amorţeala” ei părelnică măcar o clipă, ce vreţi o ratare care să-ţi “scurt-circuiteze” memoria vizuală în tendinţa ei de expansiune atotcuprinzătoare, a tot ce-a făcut şi a “călcat” paşii putătorului ei “nedemn”, umil şi servitor!? Cumva exagerat, dar cu anume similarităţi incontinente şi metafizice, coroborate teoretic cu împrejurările – nu şi cu faptele, din păcate, a fost ca şi cum ar fi trebuit să te naşti la termen şi – când erai atât de aproape ca lumina să-ţi desfacă pleoapele şi aerul zile să-ţi umple plămânii – şi ţi-ar fi fost interzisă lumina din considerente de “inadecvare” puerile, de “selectivitate”, ca-n antica Spartă militaristă să zicem, sau că o “instanţă” superioară i-ar fi şoptit mamei tale că e rândul alteia să nască, că e rândul altuia să vină pe lume, mai “îndreptăţit”(sic!) şi că ea mai trebuie să-şi aştepte, în răbdare, rândul ...  
  
Am fost în această ingrată “imposibilitate”, iar încercarile de a “substitui” măreţia şi unicitatea peisajului cu surogate tipografice, de celuloid sau foto, de “memorie artificială” a aparaturii video, e o mângâiere atât de descurajantă, poate lamentabilă şi prisoselnică cu cât n-aveam nici o putere să influenţez “contextul”, tocmai atunci când eram atât de aproape de ţintă. Am mai trăit aidoma “intensitatea” unei dezmăgiri răvăşitoare, când eram copilandru şi când înălţimile munţilor care mi-au mângâiat dar şi “înţărcuit” orizontul, îmi “întărâtau” credinţa nevinovată de a “atinge” cerul cu băţul de alun, căţărându-mă pe piscurile lor din apropierea satului, ori de a culege fulgerele nopţii ca pe spicele câmpului, risipindu-le apoi la joacă, pe uliţă cu ceilalţi copii şi transfigurându-ne în părtaşi şi vlăstare nevrednice ale miticului Prometeu, la actul măreţ al Creaţiei dumnezeieşti!  
  
Adevărul e că mi se propusese o alternativă: ori-ori, în fine! ... Considerentele nu mai au vre-o relevanţă, acum, când sunt atât de departe de acele locuri de o rară frumuseţe “primordială”, că şi numai gândul ...  
  
Făcând obiectul unei bibliografii stufoase, ştiinţifice, literare sau jurnalistice, cu descrieri şi aprecieri de o probitate indiscutabilă şi cu amănunte în cunoştinţă de cauză, nu-mi rămâne decât o încercare nevolnică, timidă şi superficială de a adăuga câteva lucruri, pentru că tot veni vorba. Când, în nr.24 din decembrie 2009 al revistei “Magazine Las Vegas”, mai mult de jumătate îi este consacrat acestui “fenomen natural” rarisim şi inegalabil pe planeta noastră, unde mâna omului a făcut şi ea “echilbristică” turistică, merituasă de altfel, punând în valoare excepţionalul potenţial turistic făcut de curgerea cândva impetuoasă a fluviului Colorado, nu departe de graniţa dintre cele trei state central-vestice şi ale extremităţii apusene ale Uniunii, Nevada, California şi Arizona – ea fiind parte a teritoriului celui din urmă – a trebuit să dai “cezarului ce-i al cezarului” , să nu zici nici “pâs” şi să te mulţumeşti cu câte şi ce-ai văzut, că alţii ...  
  
Marele Canion, Grand Canyon, cum îl ştiu americanii, este o “articulaţie” fizică a pământului – o crestătură uriaşă în învelişul terestru săpată cu migală zeci de milioane de ani la suprafaţă, de către factorul principal de eroziune - albia năvalnică a fluviului Colorado, lungă de peste 400 de km, adâncă în punctual ei cel mai de jos de 1,3 km şi având o lăţime de 15 km. Cu “sculpturi” naturale în piatră şi alte tipuri de roci, cele mai multe sedimentare, dar şi metamorfice şi pe alocuri bazaltice, “congruente” cu neînţelesul tainic al naşterii stelelor însă martor negreşit şi tăcut la acest “spectacol stelar” – “că mii de ani i-au trebuit/ luminii să ne-ajungă” – , “stane” macro şi microlitice de o stranietate adesea înspăimântătoare, copleşitoare, întinderi şi trecători de-ţi taie respiraţia, te îngrozeşte dacă ţi-ai raporta mişcarea şi debilitatea la măreţia forţei suverane, pe care o degajă această “entitate”, totuşi pământeană.  
  
Întinderi, trecători, poduri naturale ce leagă maluri şi surpuşuri de stânci, aparent neclintite, “încovrigături” nedefinite în curs de configurare şi în faţa cărora amuţeşti dorind să anticipezi un final la care nu vei mai putea fi martor, unele “crevase” adânci ale căror hăuri n-au văzut niciodată lumina zilei, dar nici n-ai vrea să le priveşti, care nu sunt îndeajuns de cercetate de geologi, paleontologi şi alţi “scormonitori” ai tainelor din măruntaiele pământului, cu toată suflarea ce-ar trebui s-o conţină, în formele sale cele mai primitive, nedecelabile 
  
Indiferent că are drept temei evoluţia orogenetică, “ajutorul” seismic, precipitaţiile, vântul, alunecările sau surpările rezultate, panorama grandioasă a unei stratificări geologice pe verticală este evidentă, erele geologice şi unele din etapele lor, proterozoic, paleozoic din urmă cu zeci de milioane de ani sunt “filele” unei cărţi care se scrie încă, un best-seller al ştiinţei petrografice, ce istoriseşte cu mijloace proprii pecetea inconfundabilă a înfăţişării acestui loc al planetei. Ultimele cercetări dă contemporan momentul “zero” cu 40-60 de milioane de ani în urmă, atunci când este fixată şi dispariţia de pe pământ a dinozaurilor, fără să aibă însă vreo legătură cu aceştia, altelei “împing” cu mult mai înainte originile faliei, cu circa 2 miliarde de ani.  
  
Oricum, această operă, de un profil neegalat de orice altă structură de azi a scoarţei Pământului, este socotită printre cele “7 minuni naturale” ale lumii!. Grija pentru vechi a legilor americane nu putea să nu să extindă şi la această “piesă” unicat, alături de surorile ei mai mici din acelaşi bazin petrografic. Face parte din Parcul Naţional al Marelui Canion, este asaltat de milioane de turişti, de regula cei care “fac” Vegas-ul dau o fugă şi până aici, contra unor sume potrivite – orice sume sau costuri sunt “potrivite” dacă eşti “gros la buzunar” – mijloacele de acces sunt de la avion şi elicopter la automobilul personal sau închiriat, cu toate înlesnirile presupuse, ba şi ceva pe deasupra, propriul CD cu zborul, priveliştile aeriene sau terestre, chipul şi mişcările tale dezinvolte şi cu emoţiile de rigoare, o imortalizare a “cutezanţei” tale pe care s-o arăţi cu mândrie şi plăcere colegilor sau prietenilor ... Nepoţilor le-o mai “pisezi”, ştii tu cum ca să-i ia somnul şi să hălăduieşti în continuare, mai aproape de verosimilitatea a ce le-ai îndrugat, a poveştii fără “tonouri” şi alte “acrobaţii” de sefe ...  
  
Interesul turistic a adăugat câteva amenajări de o mare fumuseţe şi risc, cum ar fi o “excrescenţă” în afară, deasupra prăpastiei, pe marginea peretelui de sus al stâncii, de forma unei potcoave alungite, cu o parte montată şi bine priinsă în stâncă şi cu trei părţi în afară, împrejmuită cu gard de sârmă cu balustrade din oţel de sprijin şi cu foi încastrate de geam gros protector la vânt, intemperii, soare arzător, o potecă pe care pot circula curajoşii, botezat “Scywalk”, de unde priveşti adâncimi ameţitoare şi mediul dimprejur “împachetat” în straturi feliate, oferit cu dărnicie vederii şi din care s-a dedus vârsta geologică a locului. 
  
La montarea acestui ieşind, un “moft” cu netăgăduite valenţe de agrement şi bineînţeles profitabile, lucrătorii ar fi avut nevoie de 373 de tone de oţel şi vreo 90 de tone de sticlă. Jos, undeva, abia zărit printre stâncile abrupte şi stratificate în pante inegale şi suprapuse, se târă o “cureluşă” care şerpuieşte molcom şi firav, cu siguranţă cea mai rămas din albia fluviului Colorado. Toate “asperităţile” reliefului acestei fantastice întinderi “extraterestre” sunt botezate, denumiri cu rezonanţe de “topos şi etnos”, vârfuri, văi, punţi, platouri, podeţe naturale”: Lipan, Yavapai, Hopi, Navajo, triburi sau elemente ale mediului înconjurător pe care spaniolii le-au găsit deja aici, când au descoperit locurile. Concluziile trase de naturalistul American Donald Peattie, despre Grand Canion este de o frumuseţe şi acurateţecare merită să fie consemnate: Marele Canion este adânc cioplit de mâna Maestrului, este un abis al tăcerii deschis în deşert; este tot timpul înscris în roca goală, este cartea pământului ...  
  
Despre indienii Navajo – a căror istorie, etnografie şi ştiinţă, organizare social-tribală şi cunoaştere am studiat-o chiar în vara venirii mele aici, dintr-un motiv la început aleatoriu, o brodeală cu anumite presentimente care m-au făcut şi pe mine curios, pe care nu ştiam sau credeam că le posed, punând totul pe seama purei coincidenţe şi care ulterior a căpătat şi conotaţii “voluntar-obligatorii”(!?) şi pe care am să le explic – ceva mai jos.  
  
Debitul, aproape de cumpletă secătuire, încearcă să fie combătut – laolaltă cu alte neajunsuri legate de exploatarea intensivă a turismului şi tot ce este legat de el, canalizarea apei potabile, menajere şi industriale, o reţea ca pânza deasă a unui paianjen de grotă, că tot suntem în ţinutul lor – printr-o inundare controlată a Marelui Canion, pentru restabilirea ecosistemului aflat în primejdie de a dispărea nu peste mult timp, cu deosebire a habitatului peştilor, a altor specii de animale şi plante. 
  
(fragmentele publicate în acest spaţiu fac parte din vol. "La capătul lumii, California! de George Nicolae Podişor, apărut la editura SITECH din Craiova în 2010) 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Atât de aproape de Grand Canion!... / George Nicolae Podişor : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 280, Anul I, 07 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Nicolae Podişor : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Nicolae Podişor
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!