Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



ASPECTE ISTORICO-ETNOGRAFICE PRIVIND OLARITUL ÎN ARGEŞ. CERAMICA PICTORULUI ION MARINESCU-VALSAN, ÎN COLECŢIILE MUZEULUI REGIUNII PORTILOR DE FIER
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

ASPECTE ISTORICO-ETNOGRAFICE PRIVIND OLARITUL ÎN ARGEŞ. CERAMICA PICTORULUI ION MARINESCU-VALSAN, ÎN COLECŢIILE MUZEULUI REGIUNII PORTILOR DE FIER  

Varvara Magdalena Măneanu  

muzeograf  

Luând în considerare întinderea mare a Ţinutului Argeş, delimitarea Regiunii Argeş, (1960) şi a judeţului cu acelaşi nume (1970)1, se explică precizarea făcută de Paul Petrescu referitoare la această regiune: Argeş , zonă etnografică greu de delimitat în multe privinţe2. Apreciere lasă loc să se înţeleagă, pe de o parte, că şi cercetarea istorico etnografică în diferite domenii, privind această complexă zonă, în etape diferite, ca şi în alte cazuri,3 s-a efectuat fragmentar(situînd anumite aşezări în afara ariei de cercetare) tocmai din dificultatea a delimita zona etnografică, iar pe de altă parte, lasă loc în prezent, pentru abordări din noi perspective, care să întregească cât mai exact evoluţia aşezărilor şi comunităţilor din zona respectivă4.  

În cunoscuta lucrare Arta Populară, din 1966, spre exemplu, autorii Paul Petrescu şi Elena Secoşan, delimitează centrele de olărit astfel5 : În această această regiune ( Argeş) deosebim două grupe principale de centre: a.cele din nord –vestul regiunii6 (care azi sunt abordate în cadrul zonei etnografice Vâlcea) şi b. cele din nord estul regiunii7 intre care autorii menţionează : Curtea de Argeş, Leiceşti, Vâlsăneşti, Clucereasa, Petreşti, Poeniţa.  

Reevaluând mai recent această împărţire a centrelor ceramice,(în 1997), Paul Petrescu, schiţează o altă imagine a olăritul argeşan , având în vedere în principal producţia centrului istoric de olărie, Curtea de Argeş8 .  

Întorcându-ne în timp, la cercetările întreprinse de Barbu Slătineanu şi lucrarea sa fundamentală privind istoricul olăritul românesc,9 aflăm că acesta a identificat, prin 1938, 27 de olari şi cuptoarele lor la Curtea de Argeş10 iar centrul, Câmpulung( Muscel ), ca stins.11 De asemenea, pe harta 1 Centrele de Olărie din România, din aceeaşi lucrare,mai indică o serie de centre mici pe valea Argesului (Coşeşti, Clucereasa, Piscani, Drăgoeşti). Documentele relevă că în 1906 mai funcţiona pe lângă centrul de olărie Curtea de Argeş, şi o Scoală inferioară de meserii secţia ceramică, împletituri, tâmplărie. Aceasta a fost reprezentată cu produse realizate de elevi la Expoziţia Generală Română, Bucureşti, 1906, primind medalie de aur cu diplomă specială12.  

Se observă că de la o perioadă la alta unele centre se menţin, altele se sting, ori apar altele noi. Dacă în 1938 B.Slătineanu trece doar pe harta 1 , intre altele, centru Coşeşti, fără alte menţiuni, acesta este descris în 1981 de către Georgeta Roşu şi Cristina Barbu, astfel: Centru ceramic Coşeşti, fără a da o producţie de mare calitate, sau deosebit de interesantă prin problematica ornamenticii, are însemnătatea lui locală, mai ales prin ponderea cantitativă în zonă13, subliniind în continuare ca aspect de noutate specializarea în realizarea figurinelor, jucăriilor şi fluiericelor caracteristică a producţiei acestei perioade. Cercetătoarele fenomenului arată în continuare că …. Pentru interesul ştiinţific, al acestui tip de produse, ….meşterii olari care le modelează, ar trebui încurajaţi în valorificarea produselor prin centrele de desfacere….astfel aria de răspândire s-ar lărgi …..obiectele constituind o atracţie pentru turiştii români şi străini 14.  

În perioada 1982-1985, ocupându-se de meşterii populari contemporani,15 şi de Olăritul în Argeş în general, Doamna Filofteia Pally, a realizat un dens studiu16, în care a exemplificat procesul de dispariţie al unor centre( Curtea de Argeş, Câmpulung, Domneşti, Oeşti, Retevoieşti17) şi apariţia altora( Stroieşti, Balileşti, Poeniţa, Goleşti18) arătând cauzalitatea acestui fenomen, valabil şi pentru alte centre de olărie din ţară.19  

Unul din aspectele puţin abordate, privind problematica olăritului în România ]n secolul XX, este contribuţia scolilor de meserii, care aveau şi profilul olărit, la menţinerea practicării meşteşugului la noi în ţară, până în prezent. Acest lucru s-a întâmplat nu din cauza lipsei de interes a cercetătorilor, ci pentru că, faţă de alte domenii, aici găsim material documentar de arhivă răzleţ, iar muzeele pe tot parcursul secolului XX nu au avut ca prioritate colectarea sistematică de artefacte confecţionate de elevii şcolilor de meserii, sau cele provenite din micile ateliere orăşeneşti, sau de la olarii care mai erau activi în a doua parte a secolului XX 20.  

În colecţiile Muzeului Regiunii Porţilor de Fier există câteva obiecte provenite de la scoli de meserii, secţia olărit, precum cele de la Curtea de Argeş, Măneşti-Dâmboviţa şi Tg Jiu21 , ajunse aici întâmplător, odată cu inventarul fostului Muzeu Dr.C.I.Istrati din Tr Severin din care au făcut parte iniţial. 22.  

Constatăm astăzi că şcolile de meserii, mai ales la început, au avut, pe lângă eficienţa imediată-calificarea forţei de muncă, în vederea integrării în societate, şi una pe termen lung, fie şi numai prin faptul că ele pregăteau un număr mai mare de cunoscători ai meşteşugului olăritului. Chiar dacă aceştia nu îl practicau constant23, ei reprezentau adevărate tezaure vii, cum aveau să fie denumiţi. 24 Pe termen lung, tocmai aceşti cunoscători ai meşteşugului, percepuţi azi, ca tezaure vii , în împrejurări economice favorabile, au putut să reia practicarea meşteşugului, permanent sau sezonier, sau să-l transmită la rândul lor.  

Astfel, aceştia reprezintă exact verigacare a asigurat până în zilele noastrei continuitateaacestei îndeletniciri.  

Grija de a păstra arta şi practica olăritului( a meşteşugurilor în general) s-a manifestat însă şi în preocupărilre unor intelectuali, artişti în diferite domenii ale artelor plastice, încă la începutul secolului XX. Printre pionierii care şi-au asumat păstrarea tradiţiei olăritului, a fost pictorul argeşan Ion Marinescu care şi-a spus şi Vâlsan, originar de la Mălureni25. El a înfiinţat în 1908 un atelier de ceramică unde realiza vase, reluând forme de ceramică istorică romană, grecească, cu o ornamentică vădit inspirată de cusăturile româneşti. Câteva din creaţiile sale, asemenea altor produse de la scolile de meserii amintite, se află în colecţiile Muzeului Regiunii Porţilor de Fier(C 584, C587, C.640, C.680, C.685, C691), două dintre vase prezintând şi marca de atelier, ceea ce a înlesnit identificarea lor ca fiind din atelierul de la Mălureni. Chiar dacă uneori se minimalizează importanţa aceastei laturi a creaţiei artistice a pictorului Ion Marinescu Vălsan olăria sa stă mărturie a începutului producerii ceramicii româneşti cu un pronunţat caracter decorativ. ( vezi : fig. 1,2,3,4,5)  

La începutul secolului XX, olarilor de la satele din Argeş, care în cea mai mare parte lucrau o ceramică utilitară, atelierelor şcoală (Curtea de Argeş, Tg Jiu, Şişeşti, Măneşti-Dâmboviţa, Hârja-Bacău, ş.a.), iniţiativei pictorului Ion Marinescu-Vălsan de infiinţarea unui atelier de olărie preponderent artistică, în 1922 se alătură întreprinzătorul, Armand Naumescu care înfiinţează atelierul de olărie Troiţa26, în care lucrează şi se afirmă ca artişti ai vremii, militanţi pentru păstrarea artelor decorative naţionale ( C. Ressu, I Teodorescu-Sion, N. N. Tonitza, Stefan Dimitrescu, Tr. Cornescu, Ionescu Doru, Nora Steriadi în 1923 Ştefan Dimitriu, Maria Grigorescu Vasilovici). Stefan Dimitrescu, care a lucrat la Troiţa, în 1923, pune bazele unui atelier de ceramică bucureştean, care doreşte îmbinarea între arta modernă ceramică şi cea de tradiţie populară. (…) Nora Steriadi se va dedica ceramicii, cu intenţia de a realiza caramică de inspiraţie populară, tratată într-un spirit modern , care să aducă un suflu înnoitor în această ramură artistică.27  

Atelierele de ceramică Cocioc, Sadova, Periş, ale Domeniilor Regalerealizau la rândul lor olărie de inspiraţie românească, cu un grad artistic şi decorativ ridicat.  

Însuşi marele Barbu Slătineanu, părintele cercetării olăritului în România, a invăţat să modeleze lutul, 28 şi în urma experienţei acumulate în urma cercetărilor şi a deprinderii acestui meşteşug, a scris un Manual de ceramică populară29.  

Toate aceste preocupări s-au concretizat, în timp, în formarea unui stil decorativ românesc, pentru diferitele zone etnografice, stil al cărui farmec şi specific zonal, se poate identifica azi, cu ocazia organizării diferitelor târguri anuale ale olarilor şi festivaluri ale meşteşugurilor şi meşterilor populari.  

Astfel, tema importanţei conservării meşteşugului modelării lutului nu este doar una de domeniul istoriei, ci este este încă de mare actualitate.  

Societatea secolului XXI a adus cu sine nuanţări, noi cerinţe şi provocări ale necesităţii valorificării economice a cunoaşterii diferitelor meşteşugurilor de origine casnică, aici incluzând olăritul (şi nu numai), confecţionarea figurinelor, jucăriilor, instrumentelor muzicale, etc. Asupra acestor aspecte trebuie să ne aplecăm în continuare căci merită efortul nostru al tuturor.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

NOTE  

 

 

1. Enciclopedia României, Fundaţia Pentru Literatură şi Artă Regele Carol II., Bucureşti, 1938, vol. 2, harta Noua organizare administrativă a Romăniei, p.16-17  

2. Georgeta Stoica, Paul Petrescu, Dicţionar de Artă Populară, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p.18  

3. Varvara M.Măneanu, Roşiuţa, în Porţile de Fier, an XII, nr.18, 2010, p. 9, nota 6  

4. Avem în vedere zona Etnografică conturată de Paul Petrescu în Dicţionar de Artă Populară, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p.18.  

5. Paul Petrescu şi Elena Secoşan, Arta Populară, îndreptar metodic, Casa Centrală a Creaţiei Populare,, Bucureşti,1966, p.162-164  

6. Idem, p. 162 , În nord vestul regiunii , în zona Vâlcea sunt o serie de sate de olari la Horezu, Dăeşti, Vlădeşti, Buda  

7. Idem, p. 163, Nord vestul regiunii cuprinde satele de olari situate în zonele Argeş şi Muscel. Cel mai important centru este cel de la Curtea de Argeş(… )În afară de acest centru olăria se mai prectică şi în alte sate Leiceşti, Vălsăneşti, Clucereasa, Petreşti, Poeniţa  

8. Georgeta Stoica, Paul Petrescu, Dicţionar de artă populară, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p.21: Olăria este dezvoltată de multă vreme în zona Argeş, cea de la Curtea de Argeş fiind de tradiţie medievală. În acest centru se lucrau în trecut plăci de sobă smălţuiote, aşa cum s-au descoperit în săpăturile arheologice, dovedind transmiterea unor modele de factură bizantină. O categorie de vase lucrate aici este cea a chiupurilor de mare capacitate, smălţuite în verde şi decorate cu aplicaţii în relief. S-a lucrat în trecut olărie şi la Piteşti(ibid)  

9.Barbu Slătineanu, Ceramica Românească, Fundaţia Pentru Literatură şi Artă Regele Carol II, Bucureşti, 1938, p. 194-196.  

10. Ibidem,p. 104-105, pl. XXIII/c,d, XXIV, XXV.  

11. Centru stins la vremea cercetărilor întreprinse de Barbu Slătineanu, dar care apare ca activ şi prezent la Expoziţia Generală Română, Bucureşti, 1906, prin producţia lui Miller Jean, care a participat în calitate de colaborator, cu obiecte produse în atelierul său, primind medalie de argint cu diplomă specială, (Buletinul oficial al Expositiunei Generale Române, anul II, 1906, p.406)  

12. Buletinul oficial al Expositiunei Generale Române, anul II, 1906, p.424.  

13. Georgeta Roşu,Cristina Barbu, Jucării de lut în producţia centrului ceramic Coşeşti- jud. Argeş, în Revista Muzeelor, , nr. 2, 1981,p. 93- 95. Exemplare de ceramică de Coşeşti, ce au participat la expoziţii de profil în 1908 şi1910 se află în Colecţiile Muzeului Satului din Bucureşti., (Ibidem, op. cit. p. 94)  

14.Ibidem, p. 95  

15. Filofteia(Luminiţa) Pally.Creaţia ceramică argeşană în Festivalul naţional Cântarea României, în Revista muzeelor, nr. 8, 1982, p.91  

16. Idem, Meşteri populari din judeţul Argeş, în vol.Muzeul Satului şi de Artă populară, 5-6, Bucureşti, 1985, p.394.  

17. Ibidem.  

18. Ibidem.  

19. Varvara M. Măneanu, Consideraţii privind evoluţia ceramicii de secol XX din Oltenia şi Muntenia, în Porţile de Fier. Revistă de Istorie şi Cultură, an III, nr.1998, p. 20, 23; Idem, Meşteşugul olăritului îm Mehedinţi. Proiect expoziţional, în Porţile de Fier, Revistă de Istorie şi cultură, an VIII, 1(14)2004, P 62-63; Titu Dinuţ, Şişeşti, ( repere monografice), Editura M.J.M.,Craiova, 2003, p. 257-266; Ion Partenie, Atelierul de ceramică al Scolii generale Şişeşti, în Şoala Mehedinţiului, vol. II,1977 p. 37  

20. Măneanu Varvara Magdalena, Aspecte etnografice privind evoluţia meşteşugurilor în comunitatea de tip tradiţional şi a producţiei de tip preindustrial din mediul urban 4. Prelucrarea lutului, ceramica, materiale de construcţie, manuscris, nr.2525-20.12.2010.; idem, Consideraţii privind evoluţia ceramicii de secol XX din Oltenia şi Muntenia, în Porţile de Fier. Revistă de Istorie şi Cultură, an III, nr.1998, p. 20, 23. Deşi în Tr Severin existau mai multe ateliere de ceramică şi olărie, s-a păstrat numai un singur vas decorativ realizat în atelierul Cividini, (C535 )după cum indică marca de atelier, probabil confecţionat în vederea expunerii în Expoziţia prilejuită de centenarul oraşului, Tr-Severin 1833-1933, care are pe o parte un peisaj ce înfăţişează Turnul de apă din Tr Severin, iar pe partea opusă o femeie în costum popular care poartă un vas cu apă pe cap. De asemenea se află şi un dop de sobă, confecţionat la Fabrica de Ceramică Corcova, din Mehedinţi(C 1087), şi probabil o serie de cahle, care au intrat în colecţie întâmplător şi nu în urma unui proces sistematic de colectarea artefactelor din această perioadă.  

21. Ibidem, p.20-23  

22. Măneanu Varvara Magdalena, ,Consideraţii privind evoluţia ceramicii de secol XX din Oltenia şi Muntenia, , în Revista de Istorie şi Cultură, Porţile de Fier, an I, nr.4, 1996, p.11-14; idemMuzeul Dr. C.I.Istrati în Severinul de ieri şi de azi. în Oltenia , studii, documente, culegeri, seria a III a an VII, 2003, nr.1-2, p. 163.; idem cap.Muzeul Naţional Dr. C.I.Istrati din Tr Severin (1924-1949), în vol. Vestigiile arheologice şi Tradiţii culturale, EdituraAutograf, MJM, Craiova, 2009, p. 33-47  

23. Titu Dinuţ, op.cit p. 260-264 ; Ion Partenie, op.cit p. 37.  

24. Corneliu Ioan Bucur, Tezaure Umane Vii, Editura Astra Museum, Sibiu, 2006, p.1-2  

25.Tudor Octavian, Pictori români utaţi,p.1-3, în Art Index, WWW,artindex.ro.  

26.Maria Camelia Ene, Exprimarea stilului neoromânesc în artele plastice. Teză de doctorat,cond. Ştiinţific Prof. Dr. Ioan Godea, Oradea ,2009, p. 15.  

27.Ibidem.  

28. Obiecte lucrate de Barbu Slătineanu, Nora Steriadi şi Maria Grigorescu Vasilovici sunt reproduse de B. Slătineanu în Manual de ceramică populară , Bucureşti,1960, fig. 284, 286, 285 .  

29. Barbu Slătineanu, op.cit .  

Referinţă Bibliografică:
ASPECTE ISTORICO-ETNOGRAFICE PRIVIND OLARITUL ÎN ARGEŞ. CERAMICA PICTORULUI ION MARINESCU-VALSAN, ÎN COLECŢIILE MUZEULUI REGIUNII PORTILOR DE FIER / Varvara Magdalena Măneanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 914, Anul III, 02 iulie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Varvara Magdalena Măneanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Varvara Magdalena Măneanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!