Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: George Baciu         Publicat în: Ediţia nr. 203 din 22 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

ARMAND CALINESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
ARMAND CĂLINESCU 
  
Fiu al colonelului medic Mihai Călinescu şi al Ecaterinei Gherman, Armand Călinescu s-a născut la Piteşti în ziua de 23 mai 1893. A urmat cursurile primare, gimnaziale şi secundare în oraşul natal, la Liceul „Ion C. Brătianu”. Studiază, apoi, la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Litere şi Filosofie (1912 - 1918), din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând doctoratul în drept. Işi desăvârşeşte studiile la Paris, unde obţine doctoratul în economie (1921) cu teza „Le change roumain. Sa depreciation depuis la guerre et son retablissment”. Cariera politică o începe de tânăr în Partidul Ţărănesc, remarcându-se ca lider al organizaţiei judeţene PŢ Argeş. Referitor la acest aspect Pamfil Şeicaru sublinia: Din 1919, când îşi începuse activitatea politică, Călinescu a intrat în Partidul Ţărănesc şi, împreună cu Petre Andrei, Ralea şi Ghelmegeanu au format aripa stângă a partidului, toţi adversari ai mişcării legionare. Dar, din rândurile stângii naţional-ţărăniste, cel mai categoric duşman al Gărzii de Fier era Armand Călinescu .  
  
După unificarea Partidului Ţărănesc cu Partidul Naţional Român (10 octombrie 1926), Călinescu se numără printre liderii noii formaţiuni politice, fiind ales deputat în legislaturi consecutive. 
  
El a reuşit, prin tenacitate, integritate morală şi competenţă, să parcurgă o cale pe care a onorat-o cu strălucire. A fost o cariera de stat şi politica străjuită de autoritatea unei moralităţi de excepţie, mult preţuită de prieteni şi respectată de adversari. Cariera lui parlamentară s-a situat la cotele înalte ale celor mai bune tradiţii ale maeştrilor oratoriei romaneşti, în care logica argumentarii se impletea meşteşugit cu avântul verbului concludent  
  
Implicându-se tot mai mult în politica de partid, în anul 1928 a fost numit prefect de Argeş. În scurt timp, a fost implicat şi în activitatea guvernamentală. În prima parte a guvernării naţional-ţărăniste funcţionează pentru scurt timp ca secretar general la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, după care, în a doua parte a guvernării, este numit în funcţia de subsecretar de stat la Ministerul de Interne. 
  
Atitudinea sa faţă de organizaţiile care provocau dezordine în societate, în special Garda de Fier şi Partidul Comunist, se conturează încă din această perioadă. În calitate de subsecretar la Interne s-a implicat personal în înăbuşirea grevei de la Atelierele CFR „Griviţa” (februarie 1933). La 29 aprilie 1933, Armand Călinescu cerea să se adopte măsuri drastice împotriva Gărzii de Fier. Astfel, el ordona Poliţiei şi Jandarmeriei să percheziţioneze toate sediile organizaţiilor legionare, să confişte publicaţiile, manifestele şi ziarele. Orice adunări, procesiuni, marşuri, manifestări trebuiau reprimate. 
  
Despre necesitatea impiedicării conducătorilor mişcării legionare de a acţiona, Armand Călinescu avertiza asupra importanţei anihilării manevrelor oculte şi brutale ale acestora: "Garda de Fier nu este o mişcare de masă; Garda de Fier este o mişcare de cadre şi în ziua în care aceste cadre vor fi puse în imposibilitate de a activa, însemnătatea mişcării scade." 
  
Armand Calinescu sublinia nocivitatea celor două extremisme, de stânga şi de dreapta, comunist şi legionar, împotriva edificiului constituţional, democratic al României şi cerea măsuri ferme pentru eradicarea lor din viaţa politică şi socială a ţării, accentuând că: "pe când mişcarea comunistă este o mişcare de mase şi urmăreşte răsturnarea însăşi a societăţii actuale, peste ideea naţionala, Garda de Fier este o mişcare de cadre, care urmăreşte înlocuirea sistemului de guvernământ." 
  
Soluţia propusă de Armand Călinescu pentru anihilarea pericolelor generate de mişcările legionară şi comunistă constă în fortificarea instituţiilor statului, menite să asigure liniştea şi securitatea cetăţenilor şi să menţină ordinea publică. Apelul său către parlamentari sublinia rolul acestora în întărirea ordinii constituţionale: "(...) să contribuţi cu toate puterile la menţinerea şi la întărirea regimului democratic (...) se poate guverna normal astăzi cu instituţiile democratice obişnuite."Atenţionând asupra pericolelor ameninţătoare pentru un stat de drept, democratic, apărător al ordinii constituţionale, Călinescu sublinia primejdiile care puteau veni din partea mişcărilor extremiste: "De altfel ce ne propun mişcările extremiste? Fie extremismul de dreapta, fie extremismul de stânga, ne propun dictatura. Este formula care realizează forţa (...) dictatura nu are control şi acceptă toate turpitudinile (...) dictatura este regula în care se pregăteşte revoluţia sau războiul." 
  
La 1 iulie 1933 el redactează un raport şi un proiect de jurnal al Consiliului de Miniştri „pentru suprimarea mişcărilor extremiste şi a batalioanelor de asalt”, însă prim-ministrul Alexandru Vaida-Voevod a amânat semnarea. Treptat, a devenit unul dintre oamenii politici de încredere ai lui Carol al II-lea . Călinescu devine exponentul unei aşa-numite grupări de centru din PNŢ, apropiată de rege, care nu ezita să critice conducerea oficială a partidului. Un moment tensionat a fost încheierea Pactului de neagresiune electorală.  
  
Mereu la curent asupra mersului treburilor politice şi de stat interne şi din viaţa internatională, Armand Calinescu - potrivit opiniei unui ziarist, A.P. Samson, contemporan cu acesta - cunoştea o continuă ascendenţă în viaţa publică a ţării: Acum, în 1937, după călătoriile neoficiale ale regelui, informaţiile politice ale lui V. Madgearu aveau o şi mai mare consistenţă, prima lui sursa fiind Armand Călinescu, de pe atunci în rapidă ascensiune.  
  
Într-un discurs rostit în Camera Deputaţilor la 12 martie 1936, Armand Călinescu îşi exprima speranţa că ţara noastră va reuşi să-şi găsească locul firesc într-o lume europeană, a păcii şi securităţii, subliniind în acest sens: Poporul român, într-un regim de libertate, va fi cu siguranţă alături de aliaţii lui fireşti, lângă care a mai fost şi lângă care a sângerat"(referire la alianţa României cu Antanta din Primul Război Mondial).  
  
Va fi ministru la Departamentul Internelor în guvernul condus de Octavian Goga (2 decembrie 1937 - 9 februarie 1938), Ministru de Interne în guvernul prezidat de patriarhul Miron Cristea (10 februarie – 29 martie 1938), Ministru de Interne, Ministrul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale ad interim (până la 3 aprilie 1938); Ministrul Educaţiei Naţionale ad interim (20 iunie – 4 decembrie 1938) tot în guvernul condus de Miron Cristea (30 martie – 31 ianuarie 1939). În cel de-al treilea guvern Miron Cristea (1 februarie – 6 martie 1939), Armand Călinescu a deţinut funcţiile de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri, Ministru de Interne şi Ministru al Apărării Naţionale ad interim.  
  
La 7 martie 1939 i se încredinţează funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri, răspunzând totodată şi de Ministerele de Interne şi al Apărării Naţionale ad interim, până în ziua de 21 septembrie 1939, când a căzut la datorie victimă a asasinilor în cămăşi verzi. 
  
La sfârşitul lunii martie 1938 a izbucnit polemica între Nicolae Iorga şi Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare. După ce bătrânul profesor a sesizat autorităţile, Codreanu a fost condamnat la 6 luni de închisoare pentru calomnie. La 30 aprilie 1938, un Jurnal al Consiliului de Miniştri preciza: "Partidul Totul pentru ţară , gruparea Arhanghelul Mihail şi Garda de Fier sunt şi rămân dizolvate." 
  
Însă, în acest timp, autorităţile Ministerului de Interne au efectuat mai multe verificări la „cuiburile” legionare, iar lui Codreanu i s-au mai găsit şi alte capete de acuzare, inclusiv „cârdăşie cu şeful unei puteri străine” şi „uneltire contra ordinei sociale”, motiv pentru care a mai fost condamnat la 10 ani de muncă silnică.  
  
Rechizitoriul a fost întocmit de Armand Călinescu, ministru de Interne la acel moment. De fapt, Garda de Fier devenise extrem de „incomodă” pentru regele Carol al II-lea , iar autorităţile au găsit diverse motive pentru a-i trimite la închisoare pe liderii acesteia.  
  
În noaptea de 29/30 noiembrie 1938, Corneliu Zelea Codreanu, împreună cu alţi lideri legionari (printre care se numărau Nicadorii, asasinii lui I. G. Duca şi Decemvrii asasinii lui Mihail Stelescu), au fost asasinaţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea din Râmnicu- Sărat spre cea de la Jilava.  
  
Acest fapt a alimentat mânia legionarilor, care în perioada următoare au trecut la represalii. Armand Călinescu şi Nicolae Iorga erau consideraţi vinovaţi în ochii legionarilor de asasinarea conducătorului lor.  
  
Sfârşitul lui Armand Călinescu a venit la doar trei săptămâni după izbucnirea celui De-Al Doilea Război Mondial. În jurul orelor 14:00 ale zilei de 21 septembrie, primul ministru se deplasa spre casă, într-un luxos automobil Cadillac, neblindat, în care se mai aflau şoferul şi o gardă de corp. În zona Eroilor, acesta a fost blocat de un alt automobil din care au coborât mai mulţi oameni înarmaţi. A urmat un schimb de focuri în care au fost ucişi şoferul şi primul ministru, în timp ce agentul de pază a fost rănit grav. Armand Călinescu, aflat pe bancheta din spate, a fost răpus de douăzeci de gloanţe. Avea 46 de ani. Asasinii au fost capturaţi şi aduşi la locul atentatului, unde au fost executaţi, iar cadavrele lor au fost abandonate în stradă.  
  
După comiterea crimei, autorii s-au deplasat la sediul Radiodifuziunii române.  
  
Atentatul a fost săvârşit într-o manieră asemănătoare unui trepidant film de acţiune cu momente de suspans al căror rol era să şocheze opinia publică de la noi şi de aiurea. Ziarul "Universul"din 23 septembrie 1939 a relatat pe larg împrejurările asasinatului şi detaliile care au decurs din această faptă: "De la Ministerul Apărării Naţionale maşina primului ministru s-a îndreptat spre str. Ştirbei Vodă şi traversând podul de peste Dâmboviţa, din dreptul arenei Venus a ajuns pe noul bulevard din faţa Facultăţii de Medicină. Aproape de colţul bulevardului Carol al II-lea o căruţă goală a trecut de-a curmezişul străzii. 
  
Dumitru Dumitrescu, care conducea maşina ce urmărea maşina primului ministru, a tamponat atunci puternic maşina din faţă. Şoferul lui Armand Calinescu n-a mai putut evita căruţa din faţă, pe care a lovit-o rupând-o în două. Agentul Androne s-a dat jos din maşină să vadă ce s-a întâmplat. În acelaşi moment a deschis portiera automobilului şi primul-ministru, care a voit să coboare. Agentul, văzând pe cei şase atentatori care se dăduseră jos din maşină, a vrut să scoată revolverul, însă a fost împuşcat mai înainte de a putea face vreo mişcare, căzând mort imediat. Atentatorii au tras apoi in primul ministru, care, lovit de 20 gloanţe în cap, plămâni şi torace, s-a prăbuşit din maşină rostogolindu-se în drum. Imediat după comiterea atentatului, atentatorii s-au urcat într-o maşină de piaţă, l-au somat pe şofer să oprească după care au plecat la postul Radiodifuziunii din str. G-ral Berthelot (...)". Au pătruns abuziv şi au anunţat cu o voce în care se simţea tremurul, dar şi triumful faptei lor abominabile: "Garda de Fier l-a ucis pe Călinescu! Moartea Căpitanului a fost răzbunată!"Au părăsit apoi sediul Radiodifuziunii şi s-au predat forţelor de poliţie. După săvârşirea asasinatului, istoricul Radu R. Rosetti îşi încredinţa gândurile jurnalului său personal: "Un singur lucru spun însă: revoltă, adânca mea revoltă că în situaţia de azi s-au găsit români care – desigur împinşi de străini – să fi făcut acest fapt odios. Al doilea lucru: cu cine va fi înlocuit Armand Călinescu, care a păcătuit desigur, dar s-a învederat curajos, hotărât şi capabil."Diplomatul Grigore Gafencu scria în lucrarea sa memorialistică "Însemnări politice": "Am găsit pe Armand întins pe stradă, cu faţa acoperită de un ziar plin de sânge. Alături de trupul neînsufleţit, care părea mai mic, mai firav ca niciodată, al primului ministru, zăcea masiv şi ciuruit şi el de gloanţe, credinciosul agent Andrenie. În jurul lor, pe Splaiul Dâmboviţei forfotea zăpăcită o lume care-şi pierduse cu desăvârşire capul: ofiţeri, poliţişti, femei şi bărbaţi din apropiere (...) Trupul primului ministru era lăsat în praful însângerat al şoselei, ca cel al victimei unui fapt divers, până la sosirea procurorului. Numai la porunca mea, s-a renunţat la această sinistră formalitate. Purtat pe braţe de prieteni, Armand, care părea un copil strivit printr-o lovitură fatală, pe care încă nu şi-o putea realiza, era aşezat într-o ambulanţă şi dus la Spitalul Militar." 
  
Imediat, Gafencu s-a deplasat la Cotroceni şi a fost primit de Carol al II-lea care "era alb ca şi mine, şi, ca şi mine, până la fundul sufletului tulburat. Nu-l pot înlocui cu nimeni!...au fost cele dintâi ale lui cuvinte". 
  
În Însemnările zilnice ale regelui Carol al II-lea, monarhul scria în ziua de 11 aprilie 1939, atât de lapidar dar atât de categoric despre Armand Călinescu: "(...) cel mai bun element ce l-am găsit până acum în viaţa noastră politică".  
  
Nicolae Iorga, care peste un an avea să cadă şi el răpus de legionari, scria în Neamul Românesc un articol cu titlul "După fapta de ieri, 23 septembrie 1939": „Un om s-a jertfit pentru liniştea ţării sale înlăuntru şi pentru independenţa ei politică în afară. El a căzut, cum se putea aştepta, jertfa unor fanatici cari-l urmăreau de mult, cu o vendettă de sânge. 
  
Ţara va judeca dacă în împrjurările de faţă, cu ameninţări, existente sau posibile, de jur împrejurul nostru, era loc pentru o astfel de sălbatecă răzbunare. Ea va şti să se ţie liniştită şi sigură faţă de orice încercare de a adăugi la aceste primejdii nenorocirea luptelor dintre noi. 
  
Acela care s-a dus era un om de o mare inteligenţă, de o putere de lucru imensă şi de un patriotism pe care numai un nebun l-ar putea pune la îndoială: ultima oară când, acum o săptămână numai, l-am văzut, el se chinuia, noaptea, cu ministrul de Externe, sa chibzuiască felul cum am putea ieşi neatinşi din aşa grele împrejurări ca acestea de astăzi. 
  
Aceasta s-o ştie oricine şi oriunde.” 
  
Una dintre cele mai competente ziariste ale perioadei interbelice Geneviève Tabouis scria în ziarul "L Oeuvre": "Asasinarea dlui Călinescu stârneşte dezaprobarea întregii lumi." 
  
În zilele următoare, în toate închisorile din ţară s-a desfăşurat o veritabilă campanie împotriva Gărzii de Fier. Represiunea a fost cruntă. Au fost ucişi peste 300 de fruntaşi legionari.  
  
Misterul asasinatului nu a fost elucidat nici până în zilele noastre. Motivul principal al crimei a fost răzbunarea pentru uciderea lui Zelea Codreanu în urmă cu 10 luni. Totuşi, de-a lungul timpului s-au dezvoltat diverse scenarii privind şi alte implicaţii în plănuirea asasinatului.  
  
Odată cu începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, atât Germania, cât şi Marea Britanie, aveau motive puternice pentru a dori dispariţia primului ministru român, adversar al fascismului şi hotărât să menţină România în neutralitate. Pionul principal pare să fi fost Horia Sima, noul lider al Mişcării Legionare, venit special din Germania pentru a supraveghea reuşita atentatului.  
  
Armand Călinescu este descris de contemporani ca fiind inteligent, cult şi energic, dar şi ambiţios şi oportunist. Pentru unii un erou apărător al ordinii de stat, pentru legionari un criminal, este una dintre figurile controversate ale istoriei naţionale pe care nu trebuie s-o uităm niciodată. 
  
______________________________ 
  
Bibliografie : 
  
1. Armand Calinescu, Discursuri parlamentare 1934-1937, volumul I-II, Fundatia Culturala Magazin Istoric, Editura "Quadrimpex", 1993. 
  
2. Carol II, Între datorie şi pasiune. Însemnări zilnice, Editura Silex, Bucureşti 1995. 
  
3. Chivulescu, Nicolae, Armand Călinescu, om de stat şi conducător de ţară, Bucureşti, Editura Lucman, 2005. 
  
4. Dumitriu, Mircea, O victimă a fanatismului, romanialibera.ro, 11 septembrie 2009. 
  
5. Gafencu, Grigore, Ultimele zile ale Europei, Editura Militară, Bucureşti 1992. 
  
6. Gafencu, Grigore, Însemnări politice, Editura Humanitas, Bucuresti, 1991. 
  
7. Gheorghe, Constantin ; Şerbu, Miliana, Miniştrii de Interne (1862 – 2007), Bucureşti, Editura MIRA, 2007, pp. 262 – 266. 
  
8. Neagoe, Stelian, Oameni politici români, Bucureşti, Editura Machiavelli, 2007, pp. 156-158. 
  
9. Nicolescu, C. Nicolae, Şefii de stat şi de guvern ai României (1859 – 2003), Bucureşti, Editura Meronia, 2003, pp. 306-308.  
  
10. Rosetti, Radu, R., Pagini de jurnal, Editura Adevarul, Bucuresti 1993. 
  
11. Samson, A.P., Memoriile unui gazetar, Cartea Românească, Bucureşti, 1979. 
  
12. Şeicaru, Pamfil, Istoria Partidelor National Taranist si National Liberal , Editura Victor Frunza, 2000. 
  
George Baciu 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
ARMAND CALINESCU / George Baciu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 203, Anul I, 22 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Baciu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Baciu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!