Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Spiritual > Mobil |   



Arhanghelul poeziei româneşti - EMINESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!


Citirea oricărei poezii din marea poezie eminesciană, îmi luminează mintea şi sufletul. Repetarea lor mi-au transformat gândurile, vederile despre poezie, gusturile pentru frumos, pentru curat şi pur. Prin citirea lor, am simţit cum am intrat în casa sufletului lui, în viaţa şi în toate gândurile sale, înţelegându-i suferinţa de singurătate ori dorurile neatinse.
Gândurile spuse în poezia sa, nu mi-au fost de suptafaţă; citindu-le, recitindu-le, m-au dus în adâncimea profundă pe care am înţeles-o copleşându-mă cu lumina dată din sufletul său, cât şi cea din afara lui, numai în momentul când eu, am început să-i creionez ilustraţii la poeziile sale, ori să-i imortalizez - aşa cum am simţit - în peniţă sau acuarelă, frumosul său chip.
Mărturisesc aceste cuvinte într-o confesiune de mare credinţă şi iubire, prilejuite pentru mine, de expoziţia personală ,,Flori şi peisaj,, pe care am avut-o pe simezele Muzeului Literaturii Române din Iaşi – Casa Vasile Pogor – în noiembrie 2012. Vernisajul acesteia, a fost pe data de 8 noiembrie, de ,,Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri,, .
O importanţă neobişnuită ! În acea zi, era şi ziua numelui lui Eminescu – Arhanghelul poeziei româneşti.
Poate că a fost cel mai potrivit loc cu putinţă pentru a fi de ziua lui, alături de spiritul său. În ciuda frumuseţii acestui lăcaş de cultură, în care eu pătrundeam prin sălile sale cu o mare sfială în linişte, să nu deranjez tablourile de pe pereţi, mobilierul autentic precum şi candelabrelele de o frumuseţe aparte ce luminau toată scriitorimea junimistă strânsă la una din şedinţele de cenaclu, am pătruns şi în ultima sală a muzeului, orientată în partea de sud a clădirii.
Atunci, Corina prietena mea, distins şi priceput muzeograf al acesui muzeu, îmi spune;
- Cândva, aici a locuit Eminescu ajutat de ospitalitatea şi generozitatea marelui om politic Vasile Pogor, propietarul casei !
Îmi este greu să-mi exprim mirarea şi bucuria în acelaşi timp, aflându-mă acolo, în locul în care cândva, Eminescu – tezaurul poeziei noastre – a scris şi şi-a odihnit trupul.
Eram aproape tentată să cred că numai Dumnezeu m-a adus aici în această sfântă zi prin expoziţia mea, să trăiesc pe viu ceea ce nu ştiam pe moment, sau la ceea ce eu nu am dat favorabilă importanţă.
Mulţumesc Zodiei Astrale, sfârşitului de an 2012 !
Mulţumesc Zodiei Astrale, începutului de an 2013; unui spirit de om trăitor de poezia eminesciană, unui poet profetic cu o minte şi o inimă de mare deschidere spre valoare. Valoarea dintre cer şi pământ, valoarea Păsării Pheonix.
Cinstire, Arhangheluilui poeziei şi culturii româneşti – Mihai Eminescu !
Cinstire, tuturor celor ce-l iubesc şi preţuiesc !  


 

Referinţă Bibliografică:
Arhanghelul poeziei româneşti - EMINESCU / Constanţa Abălaşei Donosă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 745, Anul III, 14 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Constanţa Abălaşei Donosă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Constanţa Abălaşei Donosă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!