Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



APOCALIPSA DUPĂ SPIRIDON
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
APOCALIPSA DUPĂ SPIRIDON

Mileniul trei, pe la jumătate… Ora prânzului… Sile Burghiu, elevul eminent al Grupului Şcolar Industrial „Immanuel Kant” din Hârlău, intră în grupul sanitar şi scoţând o sticlă de sub haină trase două gâturi bune de haraşpincă. Apoi se duse la cantină unde hăpăi o strachina de fasole cu ciolan eco. Eco, adică fără ciolan. Când să înghită, cu mare regret, şi ultima lingură, dispunerea boabelor de fasole sub forma unui sistem solar schiţat pe fundul străchinii îi dădu o idee. Una genială desigur, fiindcă să nu uităm, el era un elev eminent. Înghiţi şi sistemul solar, apoi îşi notă ideea pe o foaie de hârtie, să spunem, eufemistic desigur, refolosită. Vesel nevoie mare plecă la director să-i prezinte ideea.
Domnul director, fost maistru principal fierar-betonist, categoria a-VII-a, era recunoscut pentru marile sale realizări dar şi pentru deschiderea către ştiinţă, fiind aşadar foarte apreciat de partidul care-l numise director. Ca să nu mai vorbim de manierele şi diplomaţia sa, recunoscută în toată urbea.
Sile bătu sfios la uşă, ascultă răgetul directorului, apoi intră plin de speranţă:
- Ce-i băi pulache ai crăpat fasolea-n tine şi acu’ vii să-ţi tragi băşinile la mine-n biro’!?
Cunoscând însă foarte bine firea şugubeaţă a directorului, Sile nu se impacientă, ci spuse clar şi tare:
- Am o idee şi sunt sigur că partidul va fi foarte interesat de aceasta!
- Crucea, mă-tii, gândi cam veninos directorul însă, vulpoi bătrân fiind, lăţi un zâmbet electoral şi rost mieros:
- Păi, ce nu spui aşa măi, băiatule, hai, să te auzim, că noi, partidul…
Sile expuse în cuvinte puţine ideea. La sfârşit directorul, de emoţie trase câteva gâturi zdravene dintr-o sticlă pitită la piciorul biroului, îl umplu de bale pe elevul eminent pupându-l aprig şi îi spuse:
- Bă, e bună! Uite, îţi dau bani, acces nelimitat la toate resursele materiale şi umane ale Grupului, dar nu cumva să mă faci de baftă că te sparg! E clară! Directorul, om de cuvânt, îi dădu lui Sile o sută de lei apoi îl puse să semneze pentru o mie, îi făcu un semn cu ochiul precum că… diferenţa, ştii tu… că şi noi, partidul, nooo… şi îl dădu afară.
Sile ieşi mulţumit din birou şi merse în curtea din spate unde elevii jucau poarca sau rişca.
Aruncă o privire peste jucători şi rosti ferm ca un adevărat şef:
- Băii, Mehaşu’, la mine! Nouă dintre jucători veniră în grabă. Aici se impune o discuţie. Mehaşul era un fel de club din care făceau parte cei nouă elevi consideraţi a fi nişte genii ale mecanicii capabili să repare greble, scaune, sau, la nevoie, chiar să schimbe un bec fără să se curenteze. Se presupune că denumirea venea de la „moldoveni harnici” însă cum asta este o imposibilitate, rămâne încă un mister originea denumirii. Oricum, în context, lipsită de importanţă.
- Băi, fraţilor, ne-a pus Domnu’ mâna în cap. Avem bani dă ceva băutură, dar trebuie să construim, de urgenţă, o navă cosmică. Una specială numai cu materiale reciclabile din fondul de lucru al Grupului, capabilă să iasă în spaţiu cu un cosmonaut la bord, să cercetăm ce-o fi pe acolo şi să ne înscriem astfel în rândul naţiunilor avansate tehnologic. Ba, mai mult, să fim primii în lume care facem una ca asta cu mijloace proprii. Avem sprijinul total al partidului, iar pe navă va fi şi stema ţării, dar şi a noastră, adică a partidului. E ce ziceţi!? Ne prindem?
Cei nouă mecanici desăvârşiţi chiuiră de bucurie şi plini de entuziasm începură să vorbească toţi odată, să spargă seminţe, să fumeze în draci şi să spună bancuri tâmpite. Cu alte cuvinte, se aflau în plină şedinţă de brainstorming.
Oricât ar părea de ciudat peste aproximativ alte trei milenii nava era gata de decolare. Arăta ca o locomotivă pusă pe verticală era vopsită în alb şi acoperită cu mii de sigle ale partidelor care sprijiniseră de-a lungul timpului acest măreţ proiect şi stătea proptită cu nişte popi de salcâm în curtea din spatele şopronului devenit acum clădirea principală a Grupului. Între timp, clubul Mehaş devenise o societate ocultă care deţinea secretele fabricării a orice voiai şi meşterea mereu ceva, dar nu se ştia ce, Sile devenise funcţie şi se numea Marele Sile Pontif Suprem, iar Directorul era zeul suprem pentru care se organizau săptămânal libaţii fiindcă el era cel care sărea cu banul la nevoie.
În această zi frumoasă de iunie curtea era plină de oameni, o fanfară cânta de mama focului, venise şi un senator, grătarele cu mici funcţionau mai ceva ca de mult uitatele furnale, berea curgea în valuri la preţuri ajustate de Director, iar banerele anunţau cu litere uriaşe scrise cu miniu de plumb: „06 iunie 6666, ziua triumfului ştiinţei şi a tehnicii autohtone.” Fiindcă asta era într-adevăr! Ziua acelui triumf total când o navă cosmică construită de geniile locale cu materiale ieftine, din ograda proprie, dădea o lecţie tuturor îngâmfaţilor lumii care credeau că numai ei pot aşa ceva. Spanac!
Uşa şopronului principal se deschise şi în faţa mulţimii entuziasmate apăru însuşi Directorul însoţit de cosmonautul Spiridon Cârcu cunoscut drept Spirică. Erau urmaţi de cei nouă Mehaişti în robe negre şi pălării roşii ca nişte adevăraţi cardinali ai ştiinţei. Spirică era îmbrăcat cu costumul de cosmonaut: trening alb, tenişi la fel şi o cască de biciclist de aceeaşi culoare.
Apariţia sa stârni suspine de admiraţie în populaţia feminină, invidii negre printre mai tinerii spectatori, dar şi nostalgii printre vârstnici. Era vizibil pilit ceea ce nu nedumerea pe nimeni. Nu-i uşor să fii cosmonaut. Ce-i drept, Spirică se tocmise mult pentru a accepta această funcţie şi nu se lăsase până când Directorul nu-i promisese că-l angajează, la întoarcere, om de serviciu la Grup, i-a dat doi miei şi o sută pentru familie, o damigeană de trăscău pentru el şi acum, înainte de îmbarcare, o juma’ de anghelică. Nimeni nu se aştepta la nenorocitul de Spirică, acela care nu avusese în viaţa lui o slujbă, să fie un negociator atât de dur. Dar, iată cum, talentele se vede că stau pitite unde nici nu te aştepţi şi în condiţii favorabile ies la iveală. Adevărul este că toţi erau mândri de cosmonautul lor. Inclusiv directorul care dăduse materialele din fondul secret, acela destinat campaniei electorale. În drum spre navă Spirică zări un microfon şi, convins de importanţa sa istorică, apucă de el încercând să ţină un discurs:
- Uăiii, fraţâlor, uăiii, îhhh… Cotul înfipt în ficat era al Directorului care, zâmbind fotogenic îi şuieră în ureche:
- Băi, idiotule, ce faci!? Hai, mai repede în navă, că ie foame lu’ don senator! Las’ că poate te-ntorci şi atunci n-ai decât să vorbeşti ce şi cât vrei!
Mehaiştii îi înconjurară şi după nişte dupaci bine mascaţi Spiridon pricepu că luând mălaiul numai avea nici o şansă. Prin urmare îl aruncară în navă, înşurubară chepengul iar Directorul cu gesturi de mare sacerdot aprinse chibritul cu care urma să dea foc fitilului. Urale asurzitoare, fanfara băgă cu patos cunoscutul hit: „Să moară dujmanii meiiii” şi fitilul luă foc. Timp de câteva secunde o tăcere de plumb se aşternu peste adunare. Se auzea numai sfârâitul fitilului iar moaca schimonosită de spaimă a astronautului aflat în dosul hubloului din sticlă incasabilă, deşi se părea că transmite cu disperare mesaje de pace şi prietenie, nu era băgată în seamă de nimeni. Apoi o explozie formidabilă îi asurzi şi orbi pe toţi preţ de câteva secunde şi după asta văzură cum nava se pierdea în văzduhul azuriu.
- Splendet et ascendent, mugi patetic domnul senator în microfon citind de pe o hârtie strecurată de consilierul pe probleme de cultură.
- Bă, ce crucea mă-tii m-ai pus să spun aici-şa că dacă-i dă nasoale îţi crăp capu’ îi mai spuse el consilierului care-l asigură totuşi că nu-i nici o primejdie. Aşa o primise şi el de la secţia propagandă a partidului, ori acolooo…
- Vă invităm la masă, în cinstea acestui măreţ eveniment spuse, la acelaşi microfon, Directorul aducând voioşie în întreaga masă de participanţi. Feţele alese se duseră în alt hambar unde era întinsă o masă acătării iar în curte, poporului i se distribui fasole cu mici şi un bon pentru un pahar de vin din via Directorului, una care avea doi butuci, dar care scotea mii de litri de vin anual spre uimirea tuturor viticultorilor din lume.
În acest timp Spirică ajunsese deja în spaţiu şi privind pe geam văzu deasupra un cer siniliu iar dedesubt nori albi ca nişte berbecuţi. Frica dar şi beţia îi trecuseră şi după ce privi o vreme apăsă pe butonul radioului ca să comunice descoperirile ştiinţifice pentru care fusese trimis în spaţiu:
- Oalelele, şefuu, mamăă, ce mişto…
- Bă, taci dreacu’ c-acu’ vorbeşte don’ senator! îi răspunse nervos Directorul care deţinea şi funcţia, remunerată de la buget, de coordonator al programului de cercetări spaţiale. Într-adevăr, printre sarmale şi ţuici, domnul senator ţinea un discurs măreţ, transmis de toate televiziunile şi posturile de radio, despre această istorică realizare a ştiinţei şi tehnicii autohtone sub atenta priveghere, dar şi foarte consistenta susţinere materială a partidului care… În fine, ştim cum sunt aceste discursuri.
Foarte puţin dezamăgit de cele întâmplate Spirică se mai holbă pe geam un timp, simţind o plăcută stare de plutire. Curios, nici capul nu-i mai era umflat ca de obicei. Se simţea atât de bine încât începu să behăie un cântecel de pahar şi nici nu băgă în seamă faptul că norişorii albi şi pufoşi începuseră să vină către el cu o viteză din ce în ce mai mare.
- Bă, doar no-i chica io cu câcatu’ ista, mai apucă el să gândească, din păcate numai pentru el, şi se prăbuşi peste o altă magazie din curtea Grupului Şcolar devenit acum şi centru spaţial. Din păcate, în acea magazie erau depozitate tot felul de materiale inofensive provenite din estul îndepărtat şi care staţionau momentan, aflate fiind în drum către vest, sau spre pacifiştii arabi. Multe din ele cu focoasele montate şi în perfectă stare de funcţionare. Aduceau, discret, dar aduceau, cu regularitate, grosul fondurilor pe care Directorul le folosea în diferitele acţiuni umanitare desfăşurate strict pe timpul campaniilor electorale.
O formidabilă undă de şoc înconjură planeta trimiţând omenirea în frumoasa şi atât de pitoreasca epocă de piatră. Cu timpul, pe locul vechii şi strălucitei civilizaţii a Hârlăului se întinse o mare de culoare neagră în care nu trăiau nici măcar alge. Oamenii, atâţia câţi mai rămăseseră, o numeau Marea Spiricului, iar acesta, Spiricul deci, era un zeu din vechime care sătul de răutăţile oamenilor le trimisese un fulger şi-i omorâse pe toţi, pentru ca în locul lor să venim noi, cei de acum, buni, evlavioşi, plini de înţelepciune şi virtuţi…
- Nişte superstiţii idioate, nişte prostii menite să frâneze mersul glorios al omenirii pe drumul progresului material şi spiritual, aşa cum doar popoarele sălbatice, necivilizate şi prostite de ideologii corupte, produc, decretară ceva mai târziu savanţii.
Ori, după cum foarte bine se cunoaşte, savanţii au întotdeauna dreptate.
Mihai Batog-Bujeniţă
 
Referinţă Bibliografică:
APOCALIPSA DUPĂ SPIRIDON / Mihai Batog Bujeniţă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1061, Anul III, 26 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Mihai Batog Bujeniţă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Batog Bujeniţă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!