Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Recenzii > Mobil |   


Autor: Ştefan Lucian Mureşanu         Publicat în: Ediţia nr. 296 din 23 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

ANUITATEA EFECTULUI MALADIV, ÎN POEZIA BACOVIANĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

ANUITATEA EFECTULUI MALADIV, ÎN POEZIA BACOVIANĂ  

de dr. Ştefan Lucian MUREŞANU  

 

Motto: Fericirea îşi are originea în suferinţă şi oricât de mult am dori să trăim numai în fericire este absolut imposibil, întrucât fără suferinţă aceasta nu-şi va arăta niciodată miraculosul său spectru.  

(Sorin Cerin, filosof, eseist român, n.1963)  

 

Cuvinte cheie: anuitate, efect, tulbure, poezie, maladiv, ploaie, ger, templu, singurătate, plumb  

 

Mi-am întrebat deunăzi privirea tulbure, pe care am zărit-o în oglinda în care îmi priveam pentru un drum deosebit figura, de ce sunt eu? Părea a fi liniştită însă destul de obosită de fiinduri ce îi scurcircuitaseră energiile, creându-i leziuni spontane în interiorul celor patru camere ale inimii.  

Am suspinat la adevărul imaginar al imaginii materializate a eului meu, în infinitul oglinzii, ce mă trăgea tot mai aproape de apele ei îngheţate. Îşi dorea să îmi soarbă lumina şi să îmi înece în întuneric tăria de a fi a omului din mine. Am întors, într-odată, privirea spre dreapta şi, atunci, am observat cum: un om, în amurg, pe-o stradă… / Pe foi nu mai ştiu cum trecea - / Sub tropot, şi-a lumii grămadă… / - Uitasem că toamna venea.[1] Toamna este pentru mine ploaia apăsătoare a uitării existenţei, fulgerul care luminează satanic şi tunetul biciuirii, a prevestirii. Toamna este leagănul melancoliei, a dorului dorinţei fiindului de a se demobiliza din chingile nevăzute ale locului, de suferinţele umede ale stărilor: Odaia mea mă înspăimântă… / Aici n-ar sta nicio iubită, / Prin noapte, toamna despletită / În mii de fluiere cântă.[2]  

Orice scriere elevată, supusă meditaţiei profunde a literatului, care îşi respectă statutul de liber cugetător, este un labirint de cărări, ce a dus întotdeauna la inima cititorului, unde s-au interceptat două stări de fapt: sugestie şi sugestionat. Literatul dispune de capacitatea de a construi o lume ireală în care se poate vedea un centru real al lumii visului: O tristă poemă de foi / Îmi spune-o poveste de noi…/ - Adio, pustiu, şi fior. / Va fi poate-odată amor.[3] Iubirea fiind cea care va decreta realul ca fapt împlinit al omului conştient de plăcerile lui de a trăi, în urzeala viciată a fiindului clar şi justificat al lumii. Poetul levitează dar nu se apropie de linia deusiană de demarcaţie a entităţii-om cu cea a entităţii-angelice, tocmai pentru faptul că plăcerile lumeşti îl supun uneori viciilor, cu care suntem înrobiţi încă de la facere. Imensitatea bacoviană duce la haos, o ordine supremă a începutului în care exista doar iubirea. Pentru poet imensitatea e generatoare de teamă: Pe când eu tremur în delir…(Pulvis), o plutire în jos, spre cavitatea înspăimântătoare a morţii telurice, prin poarta deschisă a cimitirului.  

Oamenii vii sunt şi ei nişte creaturi fără gândire, veniţi dintr-o lume întunecată a morţii: Cei vii se mişcă şi ei descompuşi, / Cu lutul de căldură asudat… (Cuptor), acel lut uman cu care Creatorul a învelit, ca într-un templu al minunii, miracolul vieţii: Omul începuse să vorbească singur…/ Şi totul se mişca în umbre trecătoare - / Un cer de plumb de-a pururi domnea, / Iar creierul ardea ca flacăra de soare (Altfel). Catrenul bacovian solicită imaginaţia receptorului, poetul sugerează geneza şi lasă cuvântul să plutească dublând interesul existenţial, al lumii de început dar şi a lumii literatului săltat de atingerea nervului bolnav, care îi seacă fiindul: Şi-nvineţit de gânduri, cu frunte în pământ, / Omul începuse să vorbească singur… . Singurătatea în care existentul începe să vorbească singur exprimă sfârşitul, pe care poetul îl sugerează temător, pentru că el conştientizează că aparţine cu întregul creat, acestei lumi.  

Bacovia vede în fiind boală şi este sugerată ca o iertare faţă de păcatul adamic. Că se află în plină natură sau în oricare încăpere aerul este maladiv, îi sugrumă eul, îi dezarmează dorinţa de a trăi însă îi insuflă imaginaţia în a crea şi a se situa deasupra legăturii cu pământul. Universul bacovian este nelimitat iar creaţia lui poetică sugerează împlinirea prin poezie, pentru că atunci când simte groaza morţii iubeşte, îşi cheamă iubita şi o roagă să dea semnele vieţii: Tu cântă-nainte, iubito, / Încet, monoton (Trudit). Etimologic, cuvântul summum al stărilor, poezia, apare ca fenomen de definire a creaţiei în versuri, într-o perioadă mult îndepărtată a istoriei noastre culturale, când omul gândea extrem de mult la preţuirea creatului divin, preţuit fiind în artă. Termenul s-a descătuşat din gândirea elenă, „ποίησις”, poiesis, cu sensul de facere sau creare, definind forma de artă în care limba era utilizată pentru calităţile sale estetice şi evocative, completând sau înlocuind semnificaţia sa aparentă. Într-una dintre scrierile sale, poetul german, Novalis, definea poezia ca o dispunere neîngrădită, după bunul ei plac, de suferinţă şi dorinţă, de plăcere şi durere, de eroare şi adevăr, de sănătate şi maladie. Bacovia ataşează maladivul nevoilor de transmitere, arta lui în a sugera starea depresivă, într-o natură îngrozită de ploi şi de vânt: De-atâtea nopţi aud plouând, / Aud materia plângând…(Lacustră), este aceea a unui iniţiat, pentru că el însuşi era un proscris al suferinţei corporale. O suferinţă care durea iar sufletul nu-i putea sta indiferent suferinţelor sale: Apoi, cu paşi de-o nostimă măsură, / Prin întuneric bâjbâiesc prin casă, / Şi cad, recad, şi nu mai tac din gură (Sonet). Căderile repetate pot sugera pierderea de conştiinţă însă faptul că vorbeşte într-una ar putea semnifica atât delirul cât şi revenirea la conştient. Poetul cunoaşte aceste manifestări ale greului maladiv din trupul său trecător şi, poate, de aceea vorbeşte fără întrerupere pentru că rostirea este actul justificativ al existenţei conştiente a eului.  

La Bacovia, poezia consimte anuitatea ca un creat al puterii fiindului, acela de a returna periodic, în contra menţinerii conştiente a eului, stihurile, un angajament faţă de destinul său, de zilele pecetluite în rău de anotimpul rece şi ploios: Şi toamna, şi iarna / Coboară-amândouă; / Şi plouă, şi ninge, - / Şi ninge, şi plouă (Moina), de a rezista atâta timp cât inspiraţia îi va trăi.  

Sufletul bacovian dăinuieşte în universul stelelor plutind deasupra lumii, pe care a părăsit-o la vârsta de 76 de ani, într-un sfârşit de primăvară, ce pregătea natura pentru o viaţă deplină, poate pentru a rămâne de-a pururea legat de anotimpurile care îi aduceau suferinţă.  



[1] Bacovia, George, Scântei galbene, vol. Versuri, Biblioteca şcolarului, Bucureşti, 1965.  

 

[2] Bacovia, George, Singur, vol. Versuri, Biblioteca şcolarului, Bucureşti, 1965.  

 

[3] Bacovia, George, Romanţa, vol. Versuri, Biblioteca şcolarului, Bucureşti, 1965.  

 
 
 

Referinţă Bibliografică:
ANUITATEA EFECTULUI MALADIV, ÎN POEZIA BACOVIANĂ / Ştefan Lucian Mureşanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 296, Anul I, 23 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ştefan Lucian Mureşanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Lucian Mureşanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!