Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Comunicate > Mobil |   


Autor: Boris Mehr         Publicat în: Ediţia nr. 642 din 03 octombrie 2012        Toate Articolele Autorului

Anticomunism de operetă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cred şi nu cred în anticomunism 
  
Un site pe care nu-l stimez, dar care mai are şi condeie bune, unde am încercat să mă exprim, fără succes, mi-a inspirat acest articol - mărturie . Ca orice site fanatic anticomunist, şefii lui nu acceptă opinii decât pe măsura slabei lor înţelegeri. Nu-i numesc, pentru că nu sunt singurii. Nu sunt nici un avocat al comunismului prăbuşit în 1989.  
  
Să fac puţină istorie personală. Am încetat să cred în comunism în jurul anilor 80. Sunt născut în 1941, în Caucaz, acolo s-au refugiat şi s-au ascuns părinţii mei, fără aprobarea Cominternului, de ocupanţii germani năvăliţi în 22 iunie 1941 în URSS. Bunicii mei din partea mamei, cernăuţeni, au fost împuşcaţi pe malul Bugului, în 1942. Eu nu sunt holocaustolog. Nu particip la dispute legate de aritmetica Holocaustului. Voi spune doar, că indiferent cine a fost Stalin, ce a fost URSS, salvarea a şase milioane din cele 12 milioane de evrei europeni, a venit în principal de la victoria URSS, aliată cu SUA şi Anglia împotriva lui Hitler.  
  
În anii 1936-1939, tatăl meu a fost , alături de 800 de voluntari din România, participant la războiul din Spania, împotriva lui Franco. Acest război a fost pierdut din vina Franţei şi a URSS ( în speţă, Stalin) . Dar aceasta este o altă temă.  
  
În 1945, tatălui meu i s-a refuzat reprimirea în Partid, din motive absolut absurde , deşi cunoştea mulţi dintre noii lideri ai PCR. A suferit enorm, era un naiv, s-a rugat în mii de scrisori, până în 1954, să fie reprimit. A fost, dar sănătatea i-a fost zdruncinată ( şi de cele două războaie), a murit în 1960, fără a dori să ocupe un post important, fără a fi nomenclaturist. Tovarăşii m-au convins să accept incinerarea, că aşa e la comunişti, ceea ce era o minciună. I-am scos , în 1990 urna de la „colţul roşu” al Crematoriului Cenuşa. Îmi era urât acel loc. Dar tatăl meu, care cunoştea câte ceva din luptele interne din mişcarea comunistă, mi-a spus – comunismul e bun, evreii ar trebui să-l susţină. A greşit . Iartă-mă , tată, nu am crezut niciodată că evreii trebuie să susţină un regim care se baza pe ura permanentă faţă de duşmanii de toate etniile. Procesul halatelor albe, al medicilor de la Kremlin, din care 90% erau evrei, aiureala cu Birobidjanul, pogromismul din vremea ţarilor, antisemitismul „popular” nu promiteau nimic bun. În 1956, Hruşciov a dat, în sfânta lui ipocrizie, o lovitură fatală stalinismului ca teorie şi practică, dar nu s-a dezis de sistem. În 1964 şi-a început cariera marele demascator al Gulagului, Alexandr Soljeniţân. În 1980, am citit romanul lui Marin Preda „ Cel mai iubit dintre pământeni”. M-am întrebat adesea, ce ar fi spus tatăl meu? Mulţi evrei, comunişti dezamăgiţi sincer, nu din interese materiale, au părăsit ţările socialiste, inclusiv din România. Ceea ce mă miră peste poate este anticomunismul înverşunat al fiilor , fiicelor celor care erau în familii de nomenclaturişti, unii mai nemulţumiţi, alţii , buni profitori. Nu mă refer la evrei în mod special, ipocriţi au fost de toate etniile, aşa cum au fost şi comunişti foşti legionari, aşa cum în partidul nazist au intrat foşti comunişti, în 1933-1934. În ce mă priveşte, am studiat chimia la Moscova, în anii 1961-1965, mi-a plăcut traiul de student cu 70 ruble lunar, mergeam la filme, teatre. Intrarea în producţie, la Bucureşti, în 1965, m-a readus cu picioarele pe pământ. Şedinţe, urlete, frica de secretarul de partid, de preşedintele de sindicat, de secretarul de UTC, mitingurile tâmpeşti pentru NC, pentru pace, pentru oaspeţii de peste hotare ... . În 1983 eram propus să fiu dat afară din PCR, am scăpat cu un avertisment sever, pt. că am citit o carte în timpul unui miting pentru pace, nu am strigat că NU VREM BOMBE NUCLEARE. Unii credeau, probabil, că eu le vreau. În anii 1978-1983 am condus ca director tehnic o uzină, în provincie. Directorul fusese secretar de partid la alt combinat, era un analfabet sub aspect tehnic, deşi avea diplomă, lingău şi intrigant de prima mână, secretarul cu probleme economice era un pitic ( 123 de cm. cred că avea), venea de la judeţeană să ne sperie şi să ne dea îndrumări, ofiţerul Secu, aluneca zilnic, din birou în birou şi se interesa de sănătatea mea, a altora. Munca, totuşi, mi-a plăcut, simţeam că fac ceva, nu pentru socialism, pentru o uzină care putea hrăni un număr de oameni amărâţi. Începuseră lipsurile, ouă, lapte, carne, pâine, iarna frig. Revenirea la Bucureşti, în 1983 mi-a adus aceleaşi „bucurii”. Visatul rai se prăbuşea. Ce ar fi spus tatăl meu? I-am văzut de aproape, i-am auzit pe N. Ceauşescu, Dincă, Bobu, Winter ş.a. Nu erau oameni ce inspirau încredere. Vorbeau ca nişte stăpâni. Nici prea inteligenţi. ”Inteligenţă nativă”? Poveşti.  
  
În 25 decembrie 1989 NC a fost împuşcat ca un infractor. Nu am regretat, m-a mirat calmul sau „tăria ” sa. Nu cred că Elena ar fi fost de vină pentru dezastrul în care ne aflam. Dar ...  
  
Din peste trei milioane de membri PCR nu mai găseşti un fost comunist. A apărut o clasă de 10.000 ( aprox.) de capitalişti născuţi peste noapte. Industria românească, fără a avea performanţe la nivel occidental, , funcţiona. Agricultura stătea prost, acum nu mai este decât un ciot de agricultură. OLTCHIMUL, una din puţinele supravieţuitoare ale jafului naţional este disputat de un pişpirică precum DD. În timp ce semidoctul NC era plimbat cu careta de regina Angliei, acum liderii europeni râd de liderii de la Bucureşti. Rusia, care a fost mereu o mare putere, care a adus mari necazuri României este desconsiderată, deşi are mari resurse. Nu s-a luat exemplul Chinei, care a păstrat parţial avuţia naţională, a practicat politica paşilor mărunţi şi a ajuns o mare putere. Tinerii de azi nu au perspective, locuri de muncă, educaţie, posibilităţi de a-şi face un cămin. România, încotro? Iar spre dictatură, de dreapta, de stânga? Doamne fereşte. Viitorul este dependent de factorul demografic. Treptat se va ajunge la concluzia necesităţii unei coordonări a dezvoltării economice şi sociale pe plan global. Nu asta dorea şi Marx?  
  
Cât timp vom da vina pe comunişti, pe evreii care au adus comunismul ( ei, dar creştinismul nu l-au adus evreii? ) ? Stalin a fost un fascist-comunist, dacă se poate spune aşa, la fel şi clonele sale din ţările socialiste. Ne trebuie un fascism, un stalinism? Nu, nu pot fi un nostalgic. Nu sunt nici viitorolog. Dar m-am cam săturat de veşnicele demascări, de anticomunismul de operetă. Ştiu, au fost oameni care au murit în închisori, la Canal, mulţi. Generaţia mea a fost o generaţie minţită. Dar generaţia de azi nu este minţită de politicieni? Se vorbeşte de corupţie ca de un fenomen natural. În Cişmigiu vin ciori în fiecare seară şi mânjesc parcul, nimeni nu a găsit o soluţie să scape de urâtele zburătoare. Aşa este şi cu corupţia. Ce să-i faci, şi în capitalism este corupţie. De ce? Că doar capitalismul este bun, stimulează valorile. Poate, aşa o fi, Occidentul este mult înaintea restului lumii, mai sunt Japonia, China, Coreea de Sud. Este frumos să-ţi iubeşti patria, dar ce faci pentru ea? Aşa au întrebat Kennedy şi Ben Gurion. Nu erau comunişti. Ce facem, fraţilor?  
  
BORIS MARIAN 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Anticomunism de operetă / Boris Mehr : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 642, Anul II, 03 octombrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Boris Mehr : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Boris Mehr
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!