Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   



ANTICHITATEA VERSUS CREŞTINISMUL
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

E uimitor cum o nouă civilizaţie- creştinismul- a intrat în contradicţie cu societatea antică, încercând s-o demoleze şi, pe ruinele ei, aproape o mie de ani, până în zorii Renaşterii, să se instaleze definitiv în istorie.  

Creştinismul s-a răspândit repede în tot Imperiul Roman. Încă pe timpul împăratului Nero (54-68), ne spune istoricul Tacitus, a fost o "uriaşă mulţime" care a suferit pentru credinţa creştină. La începutul secolului al ll-lea (112), Plinius cel Tânăr scrie împăratului Traian (98-117) că mulţimea creştinilor a cuprins "oraşele şi satele, câmpiile". La începutul secolului al Ill-lea se aflau nenumărate biserici creştine înfloritoare în toate provinciile imperiului.  

Prăbuşirea Imperiului Roman de Apus, în secolul al cincelea al erei noastre a adus cu sine şi căderea culturii antice. Într-un conflict de neîmpăcat, creştinismul a negat tot ce a însemnat lumea păgână a antichităţii. Ciocnirea celor două lumi mocnea demult, dar acum ajunge la apogeu. Papa Grigore I spre sfârşitul secolului al VI-lea condamnă literatura şi civilizaţia laică , punând la baza noii orânduiri o maximă călugărească cum că învăţătura lui Cristos este suficientă pentru a înlocui „celelalte ştiinţe, lipsite de pietate creştină care nu sunt decât zădărnicie şi ignoranţă.”( T. Vianu). Vă imaginaţi cât a pierdut cultura umană, punând la index toată civilizaţia antică? Mai întâi că societatea a intrat într-un con de umbră din care cu grau va mai ieşi. Acum se produc mari erezii, vechile monumente antice sunt distruse cu o barbarie nemaiîntânlită. Papa Grigore aruncă în Tibru statuile „păgâneşti”, considerate că sunt stăpânite de demoni. Acum se distrug templele, arcurile de triumf, amfiteatrele, picturile murale, teatrele în aer liber, Coloseumul, bazilicile în care locuiau bazileii ( conducătorii regionali) sunt transformate în mânăstiri sau biserici, textele antice greceşti şi romane sunt vânate şi aruncate în foc sau dosite prin poduri de mânăstiri. Ordinul călugăresc al benedictinilor distruge pe Monte Cassino ultimul Templu al lui Apollo, ridicând peste el prima aşezare mânăstirească. Şi în secolul al IX-lea continuă vandalismul. Un Claudiu, episcopul Turinului, se pune în fruntea unei mişcări iconoclaste, sfărâmând statuile, ştergând picturile murale, distrugând textele scriitorilor antici. Odon, abatele de Cluny, altădată iubitor al anticilor, într-un moment de exaltare, interzice studiul vechilor autori antici în mânăstiri. Papa Ioan al XVI-lea credea că Platon şi Vergilui sunt nişte vrăjitori pe care îi vedea zburând prin aer sau scufundându-se în ape.  

Începuturile literaturii creştine pot fi trasate în secolul al II-lea, când se dezvoltã patristica. Primele lucrãri au un caracter apologetic, pentru cã urmãresc sã impunã ideea superioritãţii cultului creştin în faţa valorilor romane. Printre autorii remarcabili se numãrã Tertullian (160-222) cu “Apologeticum” şi Lactantius (250-320) cu “De mortibus persecutorum”. Individualizarea continuã în secolul al IV-lea într-un moment în care litaratura pãgânã încã mai este gustatã din plin. Se afirmã Hilarius din Poitiers cu imnurile religioase sau Ambrozie de Milan cu poezia liturgicã adecvatã cântãrii în Bisericã. Poezia creştinã mai este reprezentatã de Prudentius, care compune şi epopeea “Psychomachia” (Lupta sufletului cu trupul), Paulinus din Nola sau Nicetas din Remesiana. Ieronim nu s-a limitat doar la traducerea Bibliei, el a mai tradus şi completat Cronica lui Eusebius şi a introdus genul hagiografic prin “Viaţa lui Paulus”. Genul era deja ilustrat în greceşte prin “Viaţa Sfântului Antonie” a lui Atanasie din Alexandria, dar hagiografia are totuşi drept model o operã a unui istoric. Este vorba de Sulpicius Severus cu a lui “Viaţa Sfântului Martin”.  

Lichidarea vechii culturi antice este un proces lung şi treptat. Aruncată piatra în apă de aceşti fanatici cu greu a mai putut fi reparat ceva. S-a trezit un gânditor ca Sf. Augustin, marele om al creştinismului antic, potrivit căruia autorii profani nu sunt de dispreţuit, dacă în scrierile lor este şi adevăr.  

Aurelius Augustinus (354-430) este cu siguranţã unul dintre cei mai talentaţi autori, distingându-se prin vasta creaţie teologicã, filosoficã, didacticã, istoricã, epistolarã, care include “Confesiunile”, “Solilocviile”, “Cetatea lui Dumnezeu”. Augustin susţine ideea timpului liniar, cu un sfârşit bine determinat, precum şi ideea unei cetãţi divine superioare celei lumeşti. Sã-i trecem în revistã şi pe alţi autori de antichitate târzie şi ctitori de ev mediu, precum şi operele care i-au consacrat: Boethius (ultimul intelectual de tip antic) – “Despre consolarea filosofiei”, Cassiodor – “Variae”, “Istoria goţilor” rãmasã doar în forma abreviatã a lui Iordanes; Grigore cel Mare (primul papã medieval) – “Regula pastoralis”, “Moralia in Iob”, “Dialogurile”; Grigore din Tours – “Zece cãrţi de istorie” sau “Istoria francilor”; Isidor din Sevilla – “Istoria goţilor, vandalilor şi suevilor”, “Cronica majorã”, “Etimologii”; Beda Venerabilul – “Istoria ecleziasticã a neamului anglilor”. Pe scurt, în perioada secolelor IV-VIII se abordeazã diverse genuri (cronici, meditaţii, povestiri, teologii, chiar enciclopedii) care îmbinã noile dogme creştine cu ceva din moştenirea antichitãţii clasice.  

Cum în evul mediu numãrul ştiutorilor de carte este foarte mic, monopolul asupra culturii, care îşi menţine pânã târziu un caracter savant, este deţinut de clericii care formeazã subţirea elitã intelectualã. Cu toate acestea, acces la culturã existã prin intermediul lecturilor publice. Printre producţiile orale care nu rãmân strãine de publicul larg se numãrã învãţãtura creştinã, romanele cavalereşti sau poezia curteneascã.  

Cum a evoluat cultura în antichitatea târzie? Dacã la început s-a considerat cã elementele pãgâne ale culturii clasice sunt lipsite de importanţã, pe mãsurã ce creştinismul atinge elitele intelectuale opinia se schimbã, deoarece creştinii au nevoie de o expresie formalã clasicã pentru a putea polemiza cu adversarii. Odatã cu oficializarea creştinismului, lucrãrile se diversificã, mergând de la Biblia tradusã de Ieronim într-o latinã uşor de înţeles pânã la opera filosoficã elegantã a lui Augustin. Creştinismul a însemnat adaptarea culturii antice la doctrinã, fiind preluate doar elementele considerate a fi de folos. O bunã bucatã de vreme intelectualii creştini şi pãgâni coexistã paşnic, aşa cum reiese de exemplu din corespondenţa dintre Vasile din Cezareea şi retorul Libanios.  

Referitor la şcoli, este de menţionat dispariţia şcolilor publice, a lyceului şi Academiei, înfiinţându-se în schimb şcoli pe lângã centrele episcopale sau mãnãstiri, destinate educaţiei de tip religios, care dobândeşte monopolul. Un exemplu de restrângere a accesului la ştiinţã este recrutarea funcţionarilor din epoca lui Carol ce Mare doar dintre oamenii bisericii. Pornind de la o tradiţie veche, în secolul al V-lea Martianus Capella stabileşte în lucrarea “Despre nunta lui Mercur şi a Filologiei” domeniile de interes pentru un om liber: trivium (gramatica, retorica, dialectica) şi quadrivium (aritmetica, geometria, astrologia, muzica). Prin aceste cãi se dobândea acces cãtre cea mai înaltã formã de cunoaştere: teologia. Cartea la rândul sãu nu se mai limiteazã la forma ruloului de papirus, ci trece la codexul de pergament, mai uşor de manevrat. Cãrţile sunt copiate în ateliere (scriptorii) şi împodobite cu miniaturi, circulând în cadrul manãstiresc dar putând ajunge şi la laicii bogaţi.  

„Crestinismul presupune mistica de altadata a antichităţii, dupa cum germenul plantei isi presupune solul”. De aici, legatura – fireasca, organica – cu misteriile Antichitatii: legatura, precizează Steiner, ce „vrea să sublinieze si nicidecum să puna in umbra originalitatea esenţei creştinismului”.  

A existat totuşi în acestă epocă un curent spiritual suversiv contrar. Chiar Augustin susţine că nu trebuie dispreţuite cărţile antice dacă ele conţin adevărul. Tertulian observă că sufletul omenesc este în chip natural creştin. Virgiliu, spre exemplu, manifesta un suflet plin de suavitate şi duioşie, în acord cu noua sensibilitate creştină. Şi în „Egloga a IV” dedicată lui Asinius Polio, Virgiliu profetizează naşterea unui copil minunat în timpul căruia omenirea va reveni la epoca de aur. De asemenea creştinismul asimilează multe elemente platonice şi stoice. „Logos spermatikos” este însuşi Cristos. Setea de cultură acum se mută în mânăstiri. Călugării citesc în celulele lor pe Virgiliu şi Ovidiu, pe Suetonius şi pe Augustin. Boethius este acum foarte studiat, faima scrierilor lui, datorată martirajului de la curtea regelui got Teodoric, ajunge la apogeu. E primul scriitor care-l comentează pe Aristotel.  

Încă nu apar limbile naţionale.Scrierile se făceau tot în limba latină. Benedict din Nursia compune latineşte regulile ordinului său: Regula sancti Benedicti. Cronicarii, erudiţii, moraliştii şi poeţii scriu latineşte. Germanul Iordanes scrie latineşte Getica, Gregoire de Tours o istorie a francilor, Paulus Diaconus o istorie a logombarzilor, Isidor o Etimologie. Radegonda, o prinţesă retrasă la Poitiers, unde întemeiază o mănăstire, deplânge distrugerile săvârşite în Turingia în timpul războiului dintre Clotar şi Teodoric: „Troia să nu-şi mai plângă singură ruinele. Turingia a suferit şi ea masacre… Barbară precum sunt, lacrimile pe care le-aş vărsa, fie ele cât apele unui lac, ar fi mai puţine decât acele plânse atunci.  

Cu toate prejudecăţile creştinismului. Cultura primelor secole după prăbuşuirea Imperiului Roman de Apus a rămas în expresie tot latină. Acum încep să se mijească zorii Prerenaşterii patronată de Carol cel Mare. „Împăratul, scrie biograful său, a cultivat cu pasiune artele liberale, a stidiat gramatica, retorica, dialectica şi astronomia. A voit ca copiii lui, băieţi şi fete, să fie iniţiaţi mai întâi în artele liberale, la studiul cărora se aplica el însuşi.” El prescrie înfiinţarea unei şcoli cu învăţământ latin pe lângă fiecare mănăstire. Se organizează învăţământul, apar primele manuale etc. Acum mijesc zorii Renaşterii.  

În secolul al VIII-leaapar arabii care dau un nou avânt ştiinţelor.Arabii şi evreii din Spania mijlocesc apusenilor cunoaşterea unor izvoare vechi ale culturii greceşti, prin traduceri siriace, apoi în versiuni arabe. Acum încep să înflorească artele, meseriile, literele, medicina, filozofia, ştiinţele, poezia, romanul curtean etc. Toate îi prevestesc pe Dante, pe Petrarca, pe umanişti.  

Toate acestea fac subiectul Renaşterii.  

 

Prof. ION IONESCU- BUCOVU  

Referinţă Bibliografică:
ANTICHITATEA VERSUS CREŞTINISMUL / Ion Ionescu Bucovu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1058, Anul III, 23 noiembrie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Ion Ionescu Bucovu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ion Ionescu Bucovu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!