Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 909 din 27 iunie 2013        Toate Articolele Autorului

Ancheta( fragment din roman) Femeia păcătoasă
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Serah se afla din nou în faţa lui Gamaliel, renumitul învăţător de lege, fariseu de seamă în Sinedriul iudaic şi nepot al marelui Hilel. Stăteau amândoi la o masă, faţă în faţă, discutând ultimele  

zvonuri care circulau prin Ierusalim. Cele două cupe cu ceai aflate pe masă aşteptau să fie savurate. Alături de ceşti, pe un platou de argint se aflau prăjituri cu miere şi nucă pisată.  

-Să spunem că e adevărat, Serah, spuse Gamaliel. Doar să presupunem lucrul acesta.  

-Că a înviat!? La asta vă referiţi?  

-Da...Să presupunem doar. Să spunem că unul dintre oameni a înviat!  

-Un om nu poate învia de unul singur preaînvăţate rabin, ştiţi asta! Doctorii de pildă...vindecă doar boli, nu moartea în sine, dar e adevărat că se luptă cu ea! Doar Dumnezeu poate face lucrul acesta!  

Gamaliel îşi plecă capul de câteva ori dându-i dreptate.  

-Ce crezi totuşi că e moartea Serah? Aş vrea o definiţie în acest sens. Doar a ta proprie.  

-Sunteţi un sofist preaînvăţate, precum spun grecii. Ca să ajungeţi la ideea de înviere doriţi mai întâi să aflaţi ce e moartea!  

-Se poate spune şi aşa, răspunse Gamaliel. Recunosc că e o metodă foarte bună de cercetare.  

Îmi aduc aminte de proorocia profetului Iezechel când acesta a visat un câmp foarte întins, plin însă de oase omeneşti împrăştiate care încotro, dar care la porunca Domnului acestea s-au strâns oscior cu oscior alipindu-se şi acoperindu-se cu carne, apoi cu piele, iar apoi chemându-se Duhul de către Cel PreaÎnalt şi venind acesta, s-a sălăşluit între trupuri şi cei care erau mai înainte doar oase goale, au înviat!  

-Deci ce concluzie trageţi preaînvăţate?  

-Eh! Ce pot spune Serah!? Deşi pentru noi pare de necrezut, se pare că moartea de fapt nici măcar nu există! Că e doar o trecere. Adesea, în confruntările mele cu saducheii, despre înviere, deşi am susţinut cu tărie această teză în faţa lor, în sufletul meu era mereu o undă de îndoială. Deşi spuneam ,,da” cu cea mai mare convingere, îndoiala mă cuprindea chiar în timp ce prezentam dovezile scripturistice.  

-Îndoiala este în firea noastră luminate învăţător, aţi spus-o chiar luminăţia voastră la cursuri.  

Iar credinţa şi îndoiala sunt uneori două noţiuni foarte alăturate deşi diferite.  

-Surprind la tine ceva Serah, spuse Gamaliel.  

-Vă ascult luminate rabin!  

-Ai fost un bun elev al meu Serah. Unul dintre cei mai buni. Şi au mai fost şi alţii. Însă abia în ultimul timp ai ajuns la o maturitate intelectuală, care mă uimeşte totodată!  

-Există şi o explicaţie iubite învăţător. Maturitatea de care vorbiţi se datorează învăţăturii lui Iisus  

din Nazaret, răstignit şi acum - iată!...înviat! După cum v-am mai spus, la început pe când îl spionam pentru arhiereul Caiafa, mă tot preocupam să găsesc fisuri în afirmaţiile, în ideile lui, în pasajele pe care el le comenta fie ele din profeţi, din Tora ori din psalmi...  

Am recitit cu ocazia asta scripturile ca să pot să-l combat. Şi e adevărat că nu le mai citisem de mult timp. Cu această ocazie mi-am dat seama că recitirea scripturilor a fost o experienţă absolut necesară şi o şlefuire a cunoştinţelor. Lumina textelor sfinte reflecta acum un înţeles mult mai profund, deoarece acesta aducea argumente din unghiuri de vedere neaşteptate şi nebănuite, iar contrazicerile iscate pe aceste teme au avut pentru mine un efect benefic în cele din urmă. La un timp mi-am dat seama că Iisus din Nazaret care pe atunci îl percepeam ca a fi duşman, îmi pusese la încercare cunoştinţele. Am recunoscut în sine însă că aveam în faţă un adversar redutabil. Aşadar în urma acestor confruntări pe marginea scripturilor, cum ajungeam la Templu, mă duceam în clădirile anexe, ceream cărţile sfinte şi mă puneam pe căutat. Dacă se referea, să spunem, la un anumit citat din lege, mă duceam apoi şi cercetam ce voise el să spună. Mai toţi făceam asta! Uneori veneam chiar aici în acest loc ca să pun întrebări, dacă vă mai aduceţi aminte. Uneori îl întrebam pe Arhiereul Caiafa sau pe alţi rabini. Iar părerile lor erau adeseori contradictorii.  

Mai târziu, dacă expuneam o idee sau o pildă a învăţătorului fără a spune că el a spus-o eram privit admirativ. Dacă însă spuneam că această idee aparţine lui Iisus din Nazaret, care devenise deja cunoscut prin Ierusalim, primeam doar priviri tăioase şi remarci răuvoitoare. Apoi am început încet, încet, să înţeleg ceea ce voia să spună El, căci dincolo de pildele care le rostea descopeream mereu altceva mai surprinzător şi mai profund cu ajutorul explicaţiilor sale.  

-Dă-mi un exemplu, îl îndemnă Gamaliel.  

-Am să vă spun o întâmplare şi nu o pildă. E vorba de una din femeile care îl însoţeau împreună cu ucenicii. Era o fostă prostituată care a fost adusă în faţa lui Iisus sub învinuirea de adulter. Femeia urma deci să fie lapidată. Eram acolo când s-au întâmplat acestea. Iisus a privit către femeie apoi către cei care erau acolo, iar el părea că nu e atent la ce se petrecea căci făcea nişte semne cu un băţ, pe nisip. După ce acuzatorii au relatat despre ce învinuire era vorba, învăţătorul nu le-a spus decât atât: ,,Să arunce primul piatra care este fără de păcat.”  

Consternaţi, acuzatorii s-au gândit la cele spuse, au şovăit, iar apoi au aruncat pietrele la picioarele învăţătorului şi în cele din urmă au plecat unul câte unul. Noi cei care gândeam că apăram legea ne-am scandalizat căci socoteam că e un precedent periculos pentru sănătatea morală a poporului. Vociferările noastre n-au fost luate în seamă însă. Femeia a scăpat de supliciu şi a rămas în ceata ucenicilor săi alături de alte femei. Când arhiereul Caiafa a pornit discreditarea lui Iisus, defăimătorii au scos şi această bârfă precum că această femeie servea unor scopuri imorale. Odată ce Iisus şi ceata sa erau priviţi ca nişte vagabonzi, era aproape normală bârfa pe seama lor şi a bietei femei. Această întâmplare însă are înţelesuri mai adânci decât par la prima vedere. Mai târziu când mi-am dat seama că greşisem în legătură cu învăţătorul Iisus am început să mă gândesc şi la această întâmplare.  

Am reflectat şi la acest cuvânt al lui spus atunci şi mi-am dat seamă că dintre cei prezenţi acolo doar el era fără de păcat. Deci doar el avea dreptul de a arunca piatra asupra femeii păcătoase.  

Doar el putea împlini legea dintre cei prezenţi, conform spuselor sale. Însă în loc să o judece pe acea femeie, galileeanul ce face? Îi aduce salvarea prin cuvintele sale uimitoare. Să arunce primul piatra...  

-Un judecător însă nu şi-ar permite să fie iertător Searah, ci doar drept, iar după dreptate ar fi trebuit aplicată legea, spuse contrariat Gamaliel. Dreptatea în cele din urmă e o noţiune de care se pot servi, pe care o pot invoca şi o pot cere a se aplica şi cei miloşi şi cei nemiloşi deopotrivă.  

Şi cei iertători şi cei neiertători. Şi cei cruzi şi cei blânzi. Mă fac avocatul acuzării Serah şi spun că starea de păcătoşenie a acelei femei atinsese punctul în care doar pedeapsa mai putea aduce reparaţie comunităţii respective, faptele acestei femei fiind o ruşine pentru membrii comunităţii.  

-Aveţi dreptate luminate, dar...femeia aceea este, să nu uităm, făcută tot după chipul lui Dumnezeu, chiar dacă atunci era într-o stare de decădere morală. Deseori urâm asemenea persoane, însă uităm că sunt alcătuite tot după chipul lui Dumnezeu şi merită nu doar pedeapsa ci mai ales îndreptarea lor. Nimeni nu are timp să înveţe pe cel care a greşit, ceea ce este bine. În schimb cu toţii avem timp să pedepsim cu cea mai mare asprime greşelile celorlalţi!  

El a salvat-o pe femeia aceea de la o moarte sigură. Salvarea cea mare este însă întoarcerea femeii la o viaţă fără de păcăt, căci învăţătorul i-a spus acesteia să abandoneze păcatul, ceea ce femeia a şi făcut mai apoi. Cuvântul acestui Iisus a fost astfel mai tare decât toate pietrele adunate acolo, şi mai tare decât toate gândurile noastre de ură şi răzbunare, legale şi îndreptăţite de altfel. Se pare însă că lui Dumnezeu nu-i pasă de acea dreptate care cere răzbunare!  

Amintindu-mi acele clipe parcă îl văd pe învăţătorul, cum s-a ridicat apoi foarte încet, foarte calm şi a plecat de acolo aşezându-şi gluga pe cap. Ne-a privit din mers cu o profundă tristeţe pe chip, noi însă credeam că ne priveşte cu un dispreţ amestecat cu o prefăcută smerenie. Acum însă ştiu că nu a fost aşa... Iar această întâmplare se leagă şi de un alt cuvânt al său care spune să nu judecăm aproapele nostru căci vom fi judecaţi şi noi cu aceeaşi măsură. Îndemnul este deci, să iertăm aproapelui greşelile îndreptate împotriva noastră, greşelile noastre urmând să fie iertate şi ele la rându-le.  

-Şi totuşi Serah, interveni Gamaliel, o societate umană n-ar fi normală dacă ar lipsi pedepsele.  

Legea noastră care cere ochi pentru ochi...demonstrează clar acest lucru. Şi toate neamurile şi popoarele o aplică în felul lor.  

Serah îi zâmbi învăţătorului său.  

-Prealuminate învăţător, comunitatea, prin cei care deţin puterea desigur, răspunde brutal de cele mai multe ori, făcând exces de zel pentru a înfricoşa pe cei care încalcă legea. Şi schimbă de multe ori pe cei vinovaţi, tocmai prin pedepsele acestea dure, făcându-i şi mai răi, şi mai brutali. Adeseori, anumite fapte contra legii au la bază greşeli mărunte ale cuiva, care nu sunt iertate de noi sau de semenii noştri. Mă gândesc că, la nivel personal, în mintea noastră apare mai întâi suspiciunea de a învinovăţi peste măsură pe cineva şi nevoia de a urmări cu asprime şi de a judeca în minte pe aproapele nostru, iar acest lucru ia naştere prin observaţii insidioase, şi, comparăm apoi acest portret cu un model ideal, care de fapt nu există printre oameni, noi toţi fiind mai mult sau mai puţin păcătoşi. Apoi, prin închipuire ori prin bănuială sau chiar din auzite urmează etichetarea acelui om de cele mai multe ori fără nici un fel de dovezi. Dacă nu avem în noi puterea de a ierta de dinainte, acela este deja condamnat. Apoi, între relaţiile dintre noi urmează prilejul de a răspunde cu rău celor ce ne-au greşit, lucru care de cele mai multe ori nu întârzie să apară. Iar de aici până la a lovi în acela mai e foarte puţin.  

Cei doi tăcură privindu-se drept în ochi mai mult timp, părând să desfăşoare între ei un dialog din priviri. Gamaliel reluă primul şirul discuţiei.  

-Dar ce semnificaţie crezi că au pietrele Serah în această frumoasă lecţie de conduită morală a învăţătorului răstignit şi înviat?  

Serah îşi îndreptă privirea în altă parte şi după un timp îşi întoarse capul privindu-l din nou pe Gamaliel care aştepta ca el să răspundă.  

Serah îşi aminti cum iudeii adunaţi în jurul femeii aceleia aruncau rând pe rând pietrele la picioarele îvăţătorului Iisus.  

-Nu m-am gândit până acum la acest lucru preaînvăţate! Dar poate că pietrele reprezintă chiar greutatea păcatelor noastre, abandonate, din fericire de această dată, la picioarele învăţătorului.  

-Această scenă îmi aduce aminte de învinşii care depun armele la picioarele cuceritorilor, Serah!  

-Acum înţelegeţi forţa cuvintelor învăţătorului luminate?! zâmbi acesta.  

-Fără îndoială Serah! Cuvântul e mai tare decât piatra!  

-Chiar şi atunci când un nebun o ridică şi o aruncă, în ciuda tuturor evidenţelor?  

-Chiar şi atunci, răspunse Gamaliel. Ura care ridică piatra pare a avea un mesaj verbal, deci tot cuvântul stă în spatele acestui act reprobabil şi de fapt gândul care stă la baza acestei acţiuni e de fapt o întrerupere a judecăţii raţionale. E nebunie!  

-V-aţi întrecut pe sine prealuminate! spuse Serah admirativ.  

Gamaliel îi răspunse printr-un gest care părea să spună cu modestie că ceea ce spusese nu era mare lucru.  

-Nu mi-ai răspuns la o întrebare însă Serah, spuse Gamaliel. Ce crezi că e moartea totuşi?  

-Hm! În tinereţe credeam că e cel mai distructiv şi mai rău lucru posibil. Privită de departe, în sens filozofic adică, moartea devine doar o noţiune filozofică, chiar dacă e tragică chiar dacă dă fiori, ori e foarte frustrantă, sau dureroasă uneori. Moartea ca o ultimă încercare a vieţii ne arată de fapt şi ne conduce spre înviere, prin credinţă.  

-Şi moartea devine astfel o călăuză absolut necesară! spuse Gamaliel. Şi cine nu ia aminte la moarte nu e un om înţelept..! Şi totuşi...nu asta aşteptam...ce e moartea Serah?  

-În cele din urmă moartea e uşa spre adevăr, luminate!  

-Dar învăţătorul Iisus a spus despre el că el este adevărul şi viaţa!  

-Enumeraţi un lucru care conteză în faţa morţii luminate? Toate din lume sunt ca praful.  

-Rămâne doar loialitatea faţă de Dumnezeu!  

-Şi încă ceva... Iubirea care trece dincolo de viaţă şi moarte!  

-Se pare că acest Iisus al vostru Serah, câştigă de fiecare dată! Chiar şi atunci când el este absent.  

-Dar oare este el absent veodată, luminate?  

Serah tăcu şi îl privi pe învăţatul Gamaliel care îl privea şi el cu atenţie.  

Cei doi ridicară în acelaşi timp ceştile şi sorbiră din ceai.  

-Ţin minte Serah...erai doar un adolescent pe când studiai Mişna şi v-am pus tuturor o întrebare...  

V-am întrebat aşa. Dacă marele templu ar lua foc, voi tinerilor ce veţi salva de la pieire? Aurul templului? Vasele sfinte? Sfeşnicul cel cu şapte braţe? Poate efodul marelui preot bătut în pietre preţioase. Poate veşmintele sfinte şi celelate acoperăminte! Poate templul însuşi!  

Hm! doar câţiva dintre voi au răspuns cum trebuie Serah, printre care şi tu.  

-Cărţile noastre sfinte prealuminate!  

-Cuvântul lui Dumnezeu!  

Referinţă Bibliografică:
Ancheta( fragment din roman) Femeia păcătoasă / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 909, Anul III, 27 iunie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!