Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: Mihai Condur         Publicat în: Ediţia nr. 327 din 23 noiembrie 2011        Toate Articolele Autorului

Ancheta (fragment din roman 7)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
În acea dimineaţă Hasim primi vestea că Baraba nu mai ieşise din tunelele de sub Ierusalim. Asta însemna că şi aurul lui era tot acolo. ,,Dar ce mai conta?” îşi spuse Hasim.  
  
Pilat avea să nu-şi mai primească ,,premiul” în caz că trupul tâlharului n-ar mai fi fost găsit. De altfel procuratorul primise deja vestea că Baraba a dispăruse în ziua a doua iudaică, adică dies Lunae la romani.  
  
Oamenii lui Iocentus îl căutaseră pe vestitul tâlhar cu o zi în urmă la Hoys ben Nabat şi prin împrejurimi însă nu dădură de acesta. Raportaseră însă că într-adevăr, cel căutat fusese acolo, însă plecase prin oraş şi dispăruse fără urmă şi fără să fie văzut. 
  
Ponţiu Pilat se afla acum împreună cu Iocentus pe terasa odăii de lucru a procuratorului. Priveau peste Ierusalim unde ziua care tocmai începuse părea să fie frumoasă.  
  
-Spune Iocentus, ce crezi, cum a reuşit să fugă tâlharul? spuse Pilat pe un ton aparent calm. 
  
-Am căutat peste tot mărite. Fusese cazat la o casă a cărui proprietar se află în solda ariereului Caiafa. Dar nu s-a mai întors acolo, şi e ciudat. Parcă l-ar fi anunţat cineva să nu se mai întoarcă! 
  
Pilat nu dădu importanţă prea mare celor spuse.  
  
-Ar fi trebuit să spun omului meu de încredere să-l ucidă fiindcă l-a descoperit înaintea voastră. Acum regret! Iar povestea asta cu tâlharul dispărut a picat în acelaşi timp cu dispariţia galileanului de parcă destinele lor ar fi cumva legate unul de altul! 
  
-Din clipa în care i-aţi scos şi i-aţi arătat tuturor pe treptele pretoriului... 
  
-Se pare că ai dreptate şi de această dată Iocentus. Ce spuneai mai înainte?  
  
-E tot ce am putut face mărite! replică calm Iocentus. Casa unde a stat ascuns tâlharul nu o cunoşteam ca fiind în solda arhiereului. De aceea nici nu-i de mirare că nu l-am putut prinde! 
  
-Eşti sigur că acesta n-a ieşit pe una din porţile cetăţii? 
  
-Poate în zbor mărite! 
  
-Sau pe sub pământ! spuse Pilat îngândurat. 
  
Iocentus înţelese aluzia procuratorului. 
  
-Dacă am avea permisiunea împăratului de a percheziţiona Marele Templu, probabil că am găsi uşor intrările subterane. Precum ştiţi, Tiberius le-a acordat prea multe privilegii iudeilor.  
  
-Dar ieşirile? întrebă Pilat.  
  
Iocentus dădu din cap a negaţie. 
  
-Sunt sute de grote naturale în defileul Chedronului ori în valea Ghihon, iar multe dintre ele sunt foarte periculoase pentru a fi străbătute pentru că se pot surpa. Prin ele îşi fac veacul păstori, vagabonzi ori săraci şi mulţi bandiţi de altfel, care în ultimul timp au cam fost prinşi sau alungaţi.  
  
-Ce crezi Iocentus, Caiafa l-a făcut cumva scăpat pe bandit doar ca să-şi bată joc de mine? 
  
-Mărite, nu uitaţi că imediat după ce omul vostru v-a dat ştirea despre locul unde stă ascuns tâlharul, acesta a dispărut de la Hoys ben Nabat. Aveţi deplină încredere în omul vostru secret? 
  
-E deasupra oricărei bănuieli Iocentus. Nu-l cunoşti! 
  
-Atunci va rămâne o taină preamărite! Câteodată oamenii în care ai cea mai mare încredere te pot trăda. Şi povestea galileanului s-a terminat datorită acelui Iuda Iscarioteanul.  
  
Pilat se făcu a nu auzi şi schimbă discuţia. 
  
-Umblă zvonuri în Ierusalim despre nişte oameni străini care se plimbă în voie prin oraş iar unii spun că sunt profeţi din vechime ori oameni socotiţi a fi sfinţi. Ce ai auzit Iocentus despre asta? 
  
Iocentus clătină din cap apoi oftă. 
  
-Nu ştiu ce să spun mărite! Am auzit şi eu despre asta. Unii dintre cei care afirmă că au avut în faţă un asemenea personaj au relatat că au recunoscut chiar persoane plecate de mult timp peste Styx. Alţii s-au prezentat altora ca fiind profeţi ai Domnului, din vechime. Cine ştie care e adevărul despre aceştia? 
  
-Vedenii! spuse Pilat. E posibil Iocentus? Sau e vre-o isterie a iudeilor? 
  
-Poate într-un caz...poate în două, poate în zece! Toate însă sunt vedenii mărite? 
  
-Să fie atunci vre-un şiretlic al lui Caiafa? ,,Cui prodest!” Cui i-ar folosi? Sau la ce i-ar folosi? 
  
Iocentus ridică din umeri. 
  
-Nu cred mărite. Zic şi eu ca şi domnia ta. La ce i-ar folosi? 
  
-Mai spune-mi Iocentus, ce crezi despre toată întâmplarea aceasta cu Iisus? Care îţi este părerea? 
  
Iocentus se simţi încurcat iar Pilat observă aceasta. 
  
-Spune Iocentus, nu te tulbura! continuă Pilat. 
  
-Cum să vă spun mărite...? De când cu acest Iisus pe aici prin Ierusalim s-au ţesut o sumedenie de poveşti care mai de care mai uimitoare. La început toată lumea l-a luat în râs. Îl priveau ca o curiozitate, aşa. Vorbesc despre iudei desigur. La început lumea l-a ascultat fără prea mult interes. Era un orator printre mulţi alţii. Faptul că era din Nazaret tocmai din sărăcăcioasa şi înapoiata Galilee, cum spuneau cei mai mulţi, era o notă proastă. Nimeni nu l-a băgat în seamă. 
  
-Unii spun despre Galileea că e ţinut idilic mai degrabă. Pastoral... 
  
-,,Et in Arcadia ego”...mărite procurator spun grecii. 
  
-Oh! da! oftă Ponţiu Pilat. ,,Et in Arcadia ego”, Iocentus! 
  
Trecură clipe bune, timp în care cei doi păreau a se gândi cine ştie unde, poate către alte timpuri sau locuri. Ponţiu Pilat îşi mai roti încă o dată privirea peste Ierusalim. 
  
-Continuă Iocentus...Spuneai despre galileean... 
  
-Oh, da! spuse acesta. Despre galilean. Acesta se pare că nu era un om care să se dea bătut vre-o dată. Doi oameni dacă se opreau să-l asculte, sau chiar unul singur, era de-ajuns pentru acesta ca să încerce să-l câştige prin cuvânt. 
  
Grecii, care ştiu cam tot timpul ce se petrece prin Ierusalim l-au observat chiar înaintea iudeilor nu atât datorită mesajului pe care galileanul îl răspândea, cât apariţiei sale inedite în peisajul religios iudaic. Nu cerea nimic de la nimeni şi asta era cumva ciudat, fiindcă toţi care au un discurs pregătit au şi un interes. Nu l-au luat totuşi în serios nici grecii care şi-au cam bătut joc de el de la prima apariţie prin Ierusalim alături de ucenicii lui. Şi totuşi, încet, încet, Iisus a căpătat adepţi şi printre iudei şi printre greci şi printre ai noştri şi printre celelate naţii, fie ei edomiţi, nabateeni, egipteni, ori alţii. 
  
Minunile pe care le făcea acesta peste tot pe unde trecea întăreau convingerea că ceea ce spune e demn de luat în seamă. Grecii iudaizanţi i-au preluat imediat cuvintele şi învăţătura şi le-au întors pe toate feţele. Cam asta a fost în scurt apariţia lui fiindcă relatările despre el întrec cu mult cam toate aşteptările. Poate că aceste relatări despre faptele lui Iisus au ajuns şi în reşedinţa voastră din Cezareea Maritima... 
  
-Au ajuns Iocentus. Se putea altfel? Se pare că lumea e prea mică pentru acest Iisus. 
  
-O clipă mărite, spuse Iocentus cu curaj. Vorbiţi despre acest Iisus ca şi cum n-ar fi mort... 
  
-E doar o eroare de limbaj, recunoscu Pilat. Oricum recunosc că învăţătura lui a influenţat pe mulţi. E însă doar o altă sectă iudaică Iocentus!  
  
-Sunt douăzeci şi ceva de secte în Ierusalim mărite! Caiafa însă nu e prea speriat de ele. Îi ignoră cu superioritatea caracteristică celor care deţin controlul total.  
  
,,Aquila non capit muscas”, procuratorule! Cu această sectă a Galileanului însă, Caiafa e de-a dreptul înverşunat, mirosind parcă un pericol iminent şi probabil din teamă a comis greşeală după greşeală. O teamă cumva îndreptăţită din punctul său de vedere, care însă îi va provoca mari bătăi de cap pe viitor!  
  
Pilat tăcu şi un zâmbet îi apăru pe chip.  
  
-Tot ce îl face nefericit pe Caiafa mă face fericit pe mine, spuse el. 
  
-Nu fiţi atât de sigur mărite! Sine ira et studio! (fără ură sau părtinire) 
  
-Ah! Iocentus! Tu şi prejudecăţile tale! făcu Pilat. 
  
-Nu tocmai mărite procurator. Ura vă poate întuneca mintea. Fără ură sau părtinire veţi putea judeca la rece şi nu veţi greşi. Şi încă ceva. Celelalte secte din Ierusalim cuprind doar iudei. Această sectă însă cuprinde şi iudei şi greci, şi romani, egipteni...toate naţiile! Iată frica care îl macină pe Caiafa! 
  
Pilat se gândi puţin. 
  
-Arhiereul s-a gândit că pericolul este prea mare, deci nu-l putea lăsa să trăiască pe Iisus! 
  
-Văd că înţelegeţi din ce în ce mai bine, completă Iocentus. 
  
-Iar un alt mobil al acestei înlăturări a lui Iisus care pare să mai fie? 
  
-A spus adevărul despre ei mărite! Arhiereul, Sinedriul şi acoliţii săi trăiesc în minciună, iar minciuna le aduce putere şi aur. Simplitatea vorbelor lui Iisus demascau făţărnicia şi slugărnicia unora, lăcomia şi nedreptatea altora. Aceştia s-au recunoscut fiecare în ceea ce el arăta.  
  
Ceea ce i-a făcut pe aceştia să se teamă cel mai tare de el a fost însă faptul că poporul şi-a dat seama de cuvintele lui demascându-le adevăratele feţe. Adică cine erau ei de fapt!  
  
Căci învăţătura lui Iisus nu face rabat cu nimic din cele lumeşti.  
  
-Mă uimeşti Iocentus! Grecii te-au învăţat asta? 
  
-Bănuiesc că dacă această învăţătură v-a rezista în timp acest lucru se va datora şi grecilor mărite! 
  
-Bănuiam eu Iocentus! Grecii te-au atras în această conjunctură! Eşti adept al acestui Iisus? 
  
-Aş putea fi mărite, însă nu sunt. De fapt nu sunt convins de învierea lui, deşi o mare parte dintre grecii pe care îi cunosc sunt deja convinşi de asta.  
  
-Dar e absurd! exclamă Pilat. Deşi Claudia Procula n-ar fi de aceeaşi părere. 
  
-Şi totuşi uneori credinţa covârşeşte absurdul, replică Iocentus. 
  
-Mai vreau să te întreb ceva Iocentus, spuse Pilat oprindu-se. 
  
-Poruncă mărite! 
  
-Ce crezi, adepţii lui Iisus mă socotesc vinovat? Nu că m-aş teme... 
  
-Vreţi adevărul mărite? 
  
-Da! spuse hotărât procuratorul. 
  
-Nu sunteţi mai vinovat decât Caiafa şi Sinedriul lor. Toată lumea a aflat că aţi căzut în capcana iudeilor, şi că de fapt n-aţi avut în intenţie să-l răstigniţi pe dreptul Iisus. Totuşi mulţi sunt dezamăgiţi de cele întâmplate! Eu personal nu vă condamn. ,,Erare humanum est”.  
  
Vă voi rămâne loial iar dacă vă voi putea ajuta, o voi face. 
  
-Nu mă îndoiesc Iocentus! Mi-ai dat o veste foarte preţioasă pentru mine însumi şi îţi rămân dator. 
  
-Şi mai am una mărite! 
  
-Spune! 
  
-Aseară, o iscoadă a mea a sosit din Palmyra Siriei cu veşti din Antiochia de la legatul Vitellius.  
  
Pilat tresări insesizabil. 
  
-Vitellius şi aghiotantul său, Marcellus, continuă Iocentus, doreau să vină în Iudeea să cerceteze anumite fapte la Ierusalim şi în Cezareea, dar porunca de cercetare a faptelor nu era de la Tiberius, care se pare că i-a lăsat mână liberă lui Vitellius să facă ce va dori. Caiafa a trimis către legatul Siriei nişte scrisori al căror conţinut nu l-am aflat însă e posibil ca ele să fie pline de acuze la adresa voastră. Perşii însă după cum ştiţi au atacat undeva la răsărit de Cilicia şi mai departe spre miazănoapte spre Cappadochia şi Armenia iar legiunile Ferrata, Fulminata, şi Tertia Galica operează deja sub comanda guvernatorului Siriei care a abandonat ideea de a coborî în Cezareea ori aici la Ierusalim căci acalmia care trena a fost curmată de atacul parţilor fiindcă orice înţelegere diplomatică a căzut. 
  
-Fiindcă n-au în Antiochia un om cum am eu Iocentus! Dacă l-ar fi avut alta poate ar fi fost situaţia, spuse procuratorul cu mândrie în glas. Altceva ce mai ştii?  
  
-Campania care se anunţă nu va fi foarte scurtă. Surse din anturajul guvernatorului spun că operaţiunile vor dura cel puţin un an. Dacă însă perşii se vor porni cu forţe mai mari cine ştie ce va fi? Ameninţarea parţilor este foarte serioasă. 
  
Pilat arborase la început o mină îngrijorată însă după ce Iocentus îi dădu vestea despre atacul iminent al parţilor chipul procuratorului se însenină dintr-o dată. După câteva clipe îl apucă pe Iocentus de umăr. 
  
-Legatul de Siria îmi vrea deci capul cât mai curând! Iar Caiafa nu e străin de asta! Îţi mulţumesc prietene Iocentus pentru această ştire! 
  
Magistratul Comus Lucretius lua masa la unul din etajele superioare ale fortăreţei Antonia. Vorbise puţin cu Pilat de dimineaţă iar acesta se scuzase fiindcă îl aştepta pe comandantul militar al Ierusalimului, prefectul Iocentus.  
  
Tot în dimineaţa aceea Comus chemase la el pe magistratul Simbinacus care se ocupa alături de ceilalţi doi magistraţi de cercetări în cursul anchetei. 
  
-Serveşte-te cu ce doreşti! spuse el către Simbinacus arătându-i tăvile de argint şi carafele pline cu nectar. 
  
-Fructele de Iudeea sunt o adevărată încântare !  
  
-Nici legumele nu sunt de lepădat, spuse Simbinacus. 
  
Luară masa împreună în tăcere. Pentru ca atmosfera să fie destinsă Comus chemase doi cântăreţi din flaut şi harpă.  
  
-Cum merge ancheta magistre Simbinacus?  
  
-Se pare că batem pasul pe loc Magister extraordinarii. Nimeni nu ştie nimic, nimeni n-a văzut nimic! 
  
-Explică-mi pe larg. 
  
-Cei implicaţi au fost interogaţi. Apoi au fost biciuiţi din ordinul procuratorului. Câte ceva s-a mai schimbat din declaraţiile legionarilor care au fost de pază. Unul din aceştia, un veteran, a spus că a auzit totuşi ceva. În timp ce vorbeau între ei în noaptea aceea s-a auzit un şuierat ca de vânt mare, însă au observat că vântul nu bătea aproape de loc. S-au mirat de aceasta însă n-au mai dat importanţă.  
  
Iar în rest absolut nimic! Nu-şi mai amintesc decât că fiecare s-a aşezat pe câte o piatră iar după aceea au adormit. Restul îl ştiţi ,,magistratus extraordinarii”. Piatra care a fost înlăturată de la mormânt, lipsa oricăror urme pe sol, vegetaţia proaspătă, necălcată şi totul făcut fără nici un zgomot. Am mai cercetat dacă cineva a înmiresmat aerul cu ceva, ori dacă mâncarea sau băutura n-ar fi fost îndulcite cu ceva ierburi care provoacă somnul. Părerea este plauzibilă însă nu ştim cum au făcut-o şi nici n-avem nici o dovadă. Bucătarii noştri au fost luaţi la întrebări însă s-a dovedit repede că n-au nici un amestec.  
  
Eventual mâncarea a fost îndulcită numai pentru cei care au păzit mormântul însă unul dintre ei nu a apucat să mănânce fiind plecat într-o misiune în Ierusalim în cursul acelei zile. 
  
-Şi totuşi au adormit cu toţii! conchise Comus. Chiar şi cei din a doua încercuire! 
  
-Tocmai de aceea magister Comus, fiindcă au adormit cu toţii nu avem nici o dovadă a felului cum a dispărut corpul!  
  
-Şi totuşi această prezumpţie a înmiresmării aerului e cea mai plauzibilă! răspunse Comus. 
  
-Focuri s-au făcut magistre, însă nu avem nici o dovadă a faptului că aerul a fost înmiresmat.  
  
-Presupunând că soldaţii au stat în jurul focurilor, mireasma ar fi putut fi inspirată de toţi! 
  
-Teoretic da! Dar nu avem dovezi! 
  
-Pe noi ne interesează ce vom scrie în raport Simbinacus! Mormântul a fost declarat proprietate a statului roman iar ancheta trebuie să stabilească cum s-a furat corpul acelui Iisus.  
  
Una din acţiunile la care s-au dedat hoţii a fost aceea a înmiresmării aerului! E clar? spuse Comus pe un ton foarte hotărât. 
  
Simbinacus îşi aduse aminte de faptul că procuratorul îi ceruse cam acelaşi lucru, adică necesitatea ca din declaraţii să reiasă că lucrurile s-au petrecut într-un anume fel. 
  
-E foarte clar, spuse posomorât Simbinacus.  
  
-Ştiu ce crezi magistre, dar cred că ştii...Caiafa se va folosi de faptul că mormântul a fost pecetluit cu pecetea procuratorului şi va depune o întâmpinare legatului de Siria ori împăratului. Va spune că o proprietate a statului a fost violată, că s-a furat de acolo corpul unui duşman al comunităţii iudaice, acţiune care serveşte unor scopuri obscure, iar noi nu ne facem datoria sau ne facem că nu vedem, din cauză că dorim să contestăm puterea arhiereilor şi Sinedriului iudaic. 
  
-Vă înţeleg magister extraordinarii, spuse din nou Simbinacus. 
  
-Mă bucur Simbinacus căci în caz că nu vom găsi corpul, ceea ce nu vreau să cred, va trebui să dăm vina pe cineva totuşi. Caiafa deşi nu are putere prea mare ne poate face totuşi buclucuri.  
  
Îl ştii pe Tiberius. Pare blând, îngăduitor, înţelegător, etcetera, etcetera. Când e vorba însă să aplice legea face exces de zel. Vrei să te trezeşti cutreierând castrele de la graniţele cele mai barbare ale imperiului cum ar fi de exemplu prin Dacia? Sau mai rău, prin cele din Germania de la friguroasa graniţă de nord? Asta în cel mai fericit caz. Oh, Simbinacus! Zeii fie cu tine dacă se va întâmpla aşa ceva! 
  
-Magister extraordinarii, pe mine nu mă sperie pedeapsa, oricare ar fi ea, dacă ştiu că am încercat să-mi fac datoria până la capăt. Eu nu vreau să ofer răspunsuri. Eu vreau să ofer adevărul! 
  
-Magistre Simbinacus, adevărul nu oferă nimic. De cele mai multe ori complică lucrurile. Eu nu spun că adevărul nu are o oarecare pondere în viaţa noastră. Dacă însă i-am oferi un credit prea mare lumea ar fi plină de războaie şi răzvrătiri. Rosteşte adevărul şi vei muri! Taci, acceptă mersul normal al lucrurilor şi vei supravieţui chiar dacă ştii că nimic nu e adevărat Simbinacus. 
  
Iată şi acest Iisus despre care unii spun că era chiar adevărul în persoană! A fost ,,curăţat” pentru că rostea adevărul. Şi te întreb Simbinacus,... la ce i-a folosit? Şi-a întins mâinile pe cruce!  
  
Apoi am veşti că un mic compromis dacă ar fi făcut acesta cu Caiafa şi Sinedriul iudaic, acum ar fi fost în viaţă! El însă nu. Fariseii şi saducheii ar fi încercat să-i sugereze să o lase mai încet cu adevărul ăsta al lui. Dar el şi-a ales singur soarta. Şi este un exemplu grăitor de altfel că cine va mai face ca el, va sfârşi ca el. Cunoşti desigur cazuri când dreptatea era total de partea cuiva.  
  
Şi totuşi celălat a câştigat procesul! Vezi magistre Simbinacus, prezentarea lucrurilor sub o anumită formă e mai importantă chiar decât adevărul! 
  
-Dar asta ar însemna magistre că forma e mai importantă decât conţinutul. Şi chiar mai mult, dacă e aşa, forma e de fapt totul iar conţinutul nu înseamnă nimic. Eu însă ştiu că forma e o oglindire a conţinutului care generează de fapt forma! Cum vom putea nega dar conţinutul şi vom susţine doar forma? 
  
Magistratul Comus păru a fi încurcat de scurta expunere a subalternului său. Făcu semn cântăreţilor să tacă şi spuse: 
  
-Nu mă refer la subtilităţi filozofice Simbinacus! Eu mă refer doar la faptul că prezentarea lucrurilor trebuie să ţină seama de un anumit interes. Fie el politic, social, sau personal.  
  
Ţi-aş sugera un model. Teatrul de pildă. Pentru a da viaţă tragediei fiecare dintre actori îşi îmbracă un costum îşi creează o anumită mască şi învaţă un anumit rol. Apoi urmează prezentarea, piesa adică. Aşa suntem şi noi magistre Fulvius Lucius Simbinacus. Nişte actori pe o scenă numită viaţă, scrisă de noi înşine. Iar ce contează este prezentarea. Fiecare se prezintă cum crede, ceilalţi percep ce vor să vadă. Acesta e un semn şi îndemn însă pentru cel care se prezintă căci dacă răspunsul celorlaţi la felul cum se prezintă respectivul e destul de favorabil, el merge pe această cale căutând să-şi perfecţioneze prezentarea pe această cerere. E dacă vrei o ,,înţelegere” între părţi, nu te fă că nu ştii, şi în justiţie e la fel... 
  
-Altfel spus, chiar dacă nu o merită, insul acesta se poate bucura totuşi de succes şi de un renume bun în lume pentru faptul că a ştiut să-şi vândă masca..  
  
-Adevărat! Prin îndrăzneală şi isteţime au şi aceştia o şansă din partea sorţii! 
  
-Personal nu sunt de acord magistre! rosti sec magistratul. 
  
-Oh! magistre Simbinacus, şi mie mi se spune ,,magistratus extraordinarii” asta însă doar cu numele, în realitate fiind vorba de o titulatură care nu se mai foloseşte de pe vremea lui divinului Augustus.  
  
Lumea s-a obişnuit însă să-mi spună aşa mai mult din politeţe. Aşadar, după toate acestea, sunt de părere că nu trebuie să luăm prea în serios adevărul!  
  
,,Veritas odium paret”!, Simbinacus. ( Adevărul seamănă ură) 
  
-,,Vincit omnia veritas”! magistre Comus Lucretius Sultonius. (Adevărul învinge totul) 
  
Zicând acestea cei doi magistraţi întoarseră capul căci în cadrul uşii îşi făcu aparţia procuratorul Ponţiu Pilat. Îmbrăcat numai într-o tunică simplă albastră cu o centură din piele la mijloc la care avea ataşat un pumnal oriental, procuratorul intră în încăpere urmat de Iocentus.  
  
-Ave Cezar! magistraţilor. Ad rem! spuse Pilat (La obiect!).  
  
-Ave! Cezar, procuratorule Pilat!  
  
-Voi fi deci foarte scurt! spuse el. Vreau ca ancheta să fie finalizată mâine, magiştrilor. Puneţi-vă aşadar în consens şi grăbiţi cercetarea. Folosiţi efectivele pe care le doriţi şi ideile care vă inspiră. Zeii fie cu voi !  
  
-De ce atâta grabă mărite? întrebă calm Comus Lucretius. 
  
-Din cauza lui Caiafa şi a iudeilor care se tem acum de o nouă răscoală căci zvonul învierii s-a răspândit în Ierusalim cu aşa iuţeală încât nici măcar aceşti adepţi ai lui Hristos nu şi-au imaginat-o probabil! 
  
-Vă temeţi mărite procurator? spuse din nou calm magistratul Comus. 
  
-Chiar acum am primit veşti de la informatorii noştri obişnuiţi iar acestea sunt cât se poate de proaste. Ierusalimul este din nou în fierbere iar Caiafa ameninţă cu un război fratricid între susţinătorii lui Iisus şi iudeii conservatori, ameninţând cu o vărsare de sânge. Prin pieţe pe uliţe şi din om în om circulă vestea învierii acelui drept. Grecii discută şi ei prin tavernele şi hanurile lor tot despre acest lucru. Şi nu numai ei. Pe de altă parte, legatul de Siria superiorul nostru mişcă legiunile staţionate în Antiochia şi Damascus, către nord, spre Armenia unde perşii au lovit din nou şi se pare că ostilităţile vor dura cam un an, asta în cel mai bun caz. Aşadar împăratul doreşte pace în provinciile supuse Siriei. Orice ştire neplăcută ajunsă la urechea lui Tiberius din Iudeea acum în această situaţie îl va face pe acesta să riposteze. Iar riposta o ştiţi. Destituiri, exil, şi chiar mai rău. Vreau deci o rezolvare rapidă a cazului şi nu mă interesează cu ce eforturi. Dacă va trebui voi emite un nou ,,edicta repentina”. În caz că împăratul va dori rapid un raport va trebui să avem ce să-i oferim. Se pare deja că răstignirea acestui drept cauzează mai multe probleme decât dacă ar fi fost lăsat în viaţă, spuse Pilat cu detaşare. 
  
-O întrebare mărite procurator! spuse mirat Comus Lucretius.  
  
-Vă ascult magistre. 
  
-Ce veţi face dacă acest Iisus care se spune că a înviat va fi prins viu? Îl veţi răstigni din nou? 
  
Pilat oftă insesizabil, descumpănit. Părea a fi una din batjocurile obişniuite ale lui Comus Lucreţius rostită însă pe un tot cât se poate de sobru. 
  
-Mda, zise el, este o variantă la care nu m-am gândit. Există totuşi mărturia celor de pe Golgota că acesta era mort ca toţi morţii. Rămâne însă o posibilitate întodeauna. De altfel nu mă mai miră nimic aici în Iudeea. Totul pare a a fi pe dos faţă de lumea civilizată! 
  
Dacă va fi prins, acest Iisus va fi adus în faţa mea aici în pretoriu! S-a înţeles Iocentus? 
  
-Fie voia ta mărite procurator, spuse acesta... 
  
-Ce veţi face însă cu Caiafa, Sinedriul şi toţi detractorii nazarineanului când vor afla că acesta se află în solda noastră? Căci este sigur, vă vor cere să îl ucideţi, iar de astă dată vor avea grijă să nu mai rămână nici cea mai mică urmă din acesta, îşi imagină Lucretius Comus. 
  
-Dacă se va întâmpla aceasta, vom ţine un proces amănunţit, magistre! replică Pilat calm însă toţi ştiau că procuratorul se înfuriase deja. 
  
-Şi recunoaşteţi prin aceasta că procesul nazarinenului a fost o greşeală? 
  
Pilat îşi încrucişă mâinile pe piept, dezolat. Îl cunoştea pe Lucreţiu Comus de foarte multă vreme. Tatăl său fusese magistrat superior de pe vremea când Cezar fusese asasinat în Senat în anul 709 Ad urbe condita. Avusese titlul de ,,magistratus extraordinarii” unul dintre cele mai înalte ranguri în magistratură iar fiul său Lucretius Sultonius îi călcase pe urme în carieră. Bătrânul însă căzuse în dizgraţia lui Octavian Augutus şi fusese îndepărtat din mecanismele puterii. Totodată, Octavian îi impusese o pedeapsă destul de ciudată. Îi dăduse posibilitatea să rămână la Roma ca simplu cetătean sau să plece în provincii cu titulatura neştirbită, cu atribuţiuni limitate însă pentru el şi fiul său. Bătrânul Comus alesese exilul, preferabil unui statut social obscur în Roma. Îşi putea păstra titlul şi îi era de ajuns. Bătrânul sperase apoi într-o reabilitare când Tiberius în anul 767 după fondarea Romei, fusese numit împărat. Acesta însă nu-i dăduse prea multe drepturi.  
  
Îi permisese totuşi să poată intra în Roma doar lui Lucretius Sultonius fiul său, adică el, însă acesta nu fusese nici măcar o singură dată acolo de atunci.  
  
Titulatura de ,,magistratus extraordinarii” moştenită de la tatăl său conformă cu hotărârea lui Octavian îi asigurau un trai decent şi o titulatură care o avuseseră foarte puţini deşi atribuţiunile acesteia îi fuseseră limitate şi schimbate.  
  
Iar Pilat avusese relaţii bune cu acesta şi de aceea era total uimit de remarca magistratului.  
  
Se gândi puţin înainte de a răspunde şi simţi ochii celor prezenţi aţintiţi asupra sa. Se simţea însă încolţit de întrebarea magistratului. Putea răspunde orice, cu aroganţă, invocând vulturul Romei şi puterea princiară a împăratului aflată în spatele său, însă îşi dădu seama că trebuia să dea un alt răspuns.  
  
-Am spus că acesta a fost un om drept. Veţi spune că dacă a fost drept, atunci a fost şi nevinovat iar eu mă fac vinovat de moartea acestuia fiindcă eu l-am condamnat. La aceasta vă pot răspunde atât: Presiunea asupra mea a fost prea mare. Timpul a fost prea scurt iar minciuna ţesută în jurul acestui Iisus a fost şi ea prea mare. Pe moment a fost socotit indezirabil de către toţi.  
  
Pilat lovi cu pumnul în masă, enervat.  
  
-Eu sunt vinovat? aproape că strigă el. Sau iudeii care l-au primit ca pe un rege cu puţin timp în urmă, iar pe treptele pretoriului i-au cerut acestuia moartea?  
  
Rămaseră nemişcaţi cu toţii privind spre Pilat care rămăsese şi el nemişcat cu pumnul strâns pe tăblia mesei. Procuratorul îi privi apoi pe rând, începând cu magistratul Lucretius.  
  
Acesta întoarse capul şi spuse: 
  
-Nu vă condamn mărite, aţi făcut ceea ce trebuia!  
  
Pilat se întoarse apoi spre Simbinacus.  
  
-Nu vă condamn nici eu! spuse şi acesta. Aveţi încrederea noastră! 
  
-Vreau rezultatul anchetei mâine seară magistraţilor! spuse calm Pilat şi făcând semn lui Iocentus ieşiră amândoi din încăpere.  
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Ancheta (fragment din roman 7) / Mihai Condur : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 327, Anul I, 23 noiembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Mihai Condur : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Mihai Condur
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!