Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1125 din 29 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

ANA, FIICA MUNTILOR, roman; cap. XIII part. a II a
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

După ce termină de citit scrisoare, Ana introduse coala la loc în plic şi disperată îl privi de Emilian.  

„Ce să-i spun acestui bărbat de care şi eu sunt îndrăgostită? Există mult discutata dragoste la prima vedere? Dacă acum Emilian m-ar lua în braţe şi m-ar săruta, nu ştiu dacă nu aş ceda imboldului de a mă abandona în braţele lui şi a nu-mi da frâu liber sentimentelor de ataşament faţă de el. Îl plac nespus de mult şi aş vrea să am încredere în el. Doar tot ce a făcut în seara aceasta nu este un spectacol de prost gust, doar ca să ne impresioneze sau mai bine spus pe mine, căci mie mi se adresează, nu Cristinei. Şi ce frumos este cu ochii lui mari! Avem amândoi ochii albaştri, numai că el este şaten la păr şi eu îl am negru. Ce copii frumoşi am face noi doi. Mi-aş dori mai întâi o fiică, în ciuda faptului că am fost patru surori la mama.  

Emilian, ce ai cu mine? De ce mi-ai apărut în cale? Mi-e teamă de tine, cum mi-e teamă şi de mine. De ce mi-e teamă oare să iubesc pe cineva? Când am trăit dezamăgirea a fost acum zece ani şi atunci eram încă doar o fetiţă, cu vârsta între adolescenţă şi majorat. De ce trebuie să fiu marcată de acest lucru toată viaţa? Dar şi tu ai mai fost odată căsătorit, ca şi Costache ce era încurcat cu acea femeie groaznică, care mi-a distrus viaţa. Ce nu a mers în căsnicia voastră de v-aţi despărţit? Care dintre voi a fost vinovatul?  

- Ana, doreşti să mergem la dans, auzi ea parcă de undeva din depărtare o voce cunoscută. Când ridică privirea îl văzu pe Emilian lângă ea, aşteptând să se ridice. O făcu automat, parcă împinsă de un resort şi-l urmă pe partener spre ringul de dans. „Sunt sau nu prezentă în grădină? Trebuie să-mi revin din emoţii cât mai repede, precum un boxer căzut la podea dintr-o lovitură puternică la ficat”.  

- Emilian, te rog să mă scuzi dacă nu ţi-am mulţumit încă pentru tot ce-ai făcut în această seară pentru mine.Încă sunt marcată de această surpriză şi mai ales de faptul că ai repetat cererea de a mă căsători cu tine.  

- Pentru că m-am îndrăgostit de tine, Ană, fiică a munţilor. Simt că nu aş mai putea trăi dacă viaţa mea nu va fi alături de a ta. Mi-eşti mai mult decât dragă, eşti aerul de care am nevoie să respir, acum respir prin tine, aşa că nu-mi lua sursa de viaţă. Nu mă sufoca şi nu te grăbi să-mi dai un răspuns imediat, să nu fie cel pe care nu aş vrea să-l primesc.  

- Dar…  

- Ştiu ce vrei să spui, că este prea spontan gestul meu şi timpul de când ne-am cunoscut prea scurt.  

- Sigur că…  

- Te vei gândi în linişte, chiar dacă eu voi pleca acasă şi când te-ai hotărât definitiv, mă vei chema să-ţi ascult condamnarea la fericire sau la tristeţe şi deznădejde.  

- Desigur, nu pot să-ţi dau un răspuns imediat, chiar dacă, sincer vorbind, îmi placi nespus de mult. Cred că şi eu m-am îndrăgostit de tine, dar răspunsul ce-l aştepţi este legat de viitorul meu şi de restul vieţii mele, aşa că o voi face cu responsabilitate, atunci când îţi voi răspunde.  

- Sper să fie cât mai curând.  

- Desigur, voi privi cu mult discernământ acest răspuns.  

Cei doi tineri dansau strâns lipiţi unul de celălalt. Ana se lipise de partener, de parcă ar fi făcut-o pentru ultima dată. Dorea să-i simtă toată căldură. Se simţea bine în braţele lui, ocrotită de braţele lui puternice.  

Surprizele pentru cele două fete încă nu au luat sfârşit. La terminarea serii din gradina de vară, când au părăsit localul, în faţa hotelului îi aştepta o trăsură cu lampioanele aprinse, trasă de doi cai frumoşi şi albi. Conducătorul trăsurii nu era îmbrăcat în livrea, dar arăta destul de bine cu mustaţa lui stufoasă şi răsucită, precum coarnele unui muflon.  

Văzând grupul apropiindu-se de trăsură, conducătorul atelajului apăsă cu piciorul pe pedala clopoţelului de sub capră, atenţionând toţi trecătorii din faţa hotelului.  

- Unde vreţi să mergem cu trăsura? îngăimă Ana de emoţie.  

- Ne plimbăm prin staţiuni. Până în Olimp şi acolo mai vedem noi ce vom face. Vreau să petrecem o noapte de care mereu să ne aducem aminte cu plăcere.  

- Mulţumesc, Emilian. Ana îl sărută pe bărbat cu recunoştinţă.  

Fetele s-au urcat în spate şi bărbaţii cu faţa spre ele. Cum Emilian pregătise din timpul zilei această escapadă, au găsit în trăsură o sticlă de şampanie şi paharele necesare. Trăsura a pornit spre amuzamentul trecătorilor şi al turiştilor cazaţi la hotel, care aplaudau alaiul, de parcă era un atelaj princiar. Adevărul era că stăpânul atelajului se străduise ca acesta să arate cât mai special. Pe harnaşamentul celor doi bidivii aveau prinşi clopoţei care sunau la orice mişcare a lor. Turiştii pe lângă care trecea trăsura întorceau capul, privindu-i cu invidie.  

Plimbarea până în Olimp a durat mai bine de o oră. În interiorul trăsurii era veselie. Ana cu braţul plin de trandafiri, îl privea cu multă admiraţie pe cel care i-a dăruit o seară de vis cum nu mai trăise niciodată.  

În Olimp au tras trăsura în faţa barului „Internaţional”, unde i-au spus birjarului că se vor întoarce cu taxiul, dorind să stea mai mult în local.  

Au revenit la hotelul Cupidon pe la cinci dimineaţa. Pe toată perioada cât s-au plimbat sau au dansat în baruk de noapte, Emilian nu i-a mai amintit niciodată Anei că aşteaptă un răspuns de la ea. Se comporta ca şi cum erau prieteni de mult timp şi totul era normal în relaţia lor. Nici să o sărute nu a mai încercat pe tot parcursul nopţii. Singura dată când s-au sărutat cu adevărat fiind în apa mării şi în camera lui de la etajul cinci.  

Le-au condus pe fete până în faţa uşii camerei lor, apoi şi-au luat la revedere, stabilind să se întâlnească la masa de prânz.  

Rămase singure, Cristina îşi manifesta destul de zgomotos fascinaţia faţă de Emilian şi de noaptea pe care le-au oferit-o.  

- Doamne, dar ce-o lucra Emilian de are atâţia bani să-şi poată permite o asemenea extravaganţă? Numai cât a dat birjarului pentru plimbarea cu trăsura!  

- Nu ştiu ce lucrează, că nu l-am întrebat niciodată. Cum de nu ai aflat tu, care discuţi mai multe cu George, decât eu cu el.  

- Nu m-am gândit nici pe el, să-l întreb ce face în afară de a scrie poezie, dar despre Emilian. La mine relaţia este proiectată pentru scurtă durată, nu ca la tine cu clopote şi „pirostrii”.  

- Această noapte, ca şi pentru tine, cu tot ce s-a întâmplat în ea, a fost o totală surpriză. Nici nu am bănuit măcar că se vor precipita lucrurile, ajungându-se la cereri în căsătorie. Cine se aştepta la aşa ceva şi la atâta grandoare dată unui eveniment a cărui finalizare nu o bănuieşte nimeni?  

- Sper că nu-l refuzi!  

- De ce nu? Să mă căsătoresc cu el doar că ne-a oferit o noapte specială şi un inel de logodnă?  

- Păi, pentru ce a mai făcut tot acest spectacol? Putem să-l numim şi aşa, dacă nu va avea o finalizare fericită. Crezi că doar să ne impresioneze ce potent financiar este?  

- Nu ştiu. Ai dreptate, poate fi numit şi spectacol. M-a impresionat şi pe mine, dar nu are nimic cu viitorul meu alături de un bărbat, indiferent care va fi el. Simt că nu sunt pregătită pentru pasul următor.  

- Cum aşa? Chiar îl refuzi?  

- Nu ştiu ce voi face până pleacă el. Nu am un termen limită, după cum ai observat. Aşteaptă un răspuns şi atât. Îl va primi, când voi fi pregătită să i-l dau.  

- De ce nu mi s-a întâmplat mie acest lucru? Îi dădeam zece de DA, nu unul singur. Nu ai văzut ce bărbat bine este şi nu numai că este elegant, manierat, dar se vede că este şi cult.  

- Parcă George nu este?  

- Nu se compară cu el dacă vrei să facem sincer această comparaţie.  

- Bine, voi vedea ce voi face, mai am destul timp să mă hotărăsc. Hai să ne culcăm că a răsărit şi soarele.  

- Nu mai mergem pe plajă? Dormim acolo.  

- După câtă apă şi mizerie a adus marea pe nisip? Mulţumesc, nu, prefer patul. În timp ce punea trandafirii într-o vază şi rochiţa în dulap, Ana a mers să-şi arunce câţiva stropi de apă rece pe faţă. Simţea că o înţepau ochii de la fumul din barul Internaţional, de nu mai putea să-i ţină deschişi. Parcă avea nisip în ei. Se vedea că nu-i obişnuită să-şi piardă nopţile prin localuri de noapte.  

Adormiră amândouă, de cum au pus capul pe pernă. Când s-au trezit, era trecut demult de ora stabilită cu băieţii să se întâlnească. Nici ei nu erau prin zona restaurantului şi nici pe plajă nu i-au mai găsit. Cine ştie dacă se vor fi sculat, mai ales după paharele de băutură ce le-au tot golit de-a lungul întregii nopţi.  

Spre surprinderea Anei, când a ajuns pe plajă, aceasta era curată şi cu nisipul afânat de parcă nici nu a fost invadată de tot felul de resturi menajere şi alge. Înseamnă că în timp ce ei se plimbau cu trăsura sau dansau în bar, anumiţi oameni lucrau să cureţe plaja de mizerie, ca turiştii să poată profita de căldura soarelui şi răcoarea mării.  

Stătea întinsă la soare, răspunzând monosilabic Cristinei, însă gândurile sale erau la ce-i va spune lui Emilian. Este sau nu este pregătită pentru o viaţă de cuplu, mai ales cu un necunoscut de care era legată doar de trei zile? Era adevărat că în aceste trei zile a trăit mai multe decât în lunile cât a fost prietenă cu Costi croitorul şi la o intensitate maximă. Ana simţea că nu are curajul de a-şi elibera sentimentele, de a le da frâu liber să se ataşeze de un bărbat, chiar dacă, analizând pe toate părţile situaţia, se simţea nu numai atrasă de el, ci chiar trăise stări emoţionale faţă de el.  

Simţea că nu este capabilă să se abandoneze în faţa necunoscutului, nu putea risca să-şi piardă libertatea. Era prea mult obişnuită să fie singură cu ea însăşi, pentru a pierde această libertate. „Să aibă dreptate Cristina, când spune că sunt egoistă? Mă iubesc atât de mult pe mine, încât nu mai are loc nimeni în sufletul meu? Dacă mă gândesc bine, nici în relaţiile cu familia nu mă manifest altfel. Nu simt o efuziune deosebită când sunt în preajma lor. Exista o anumită stânjeneală de care nu mă pot detaşa. Ele au vieţile lor, destul de tumultoase şi pline de evenimente, unele mai şocante decât celelalte, pe când eu m-am mulţumit cu puţinul ce mi-l oferea singurătatea. Prefer să fiu izolată, să ocolesc orice este legat de public, de lume, de aglomeraţie. Şi la serviciu am preferat să stau izolată la masa mea şi să lucrez, decât să ascult la tot ce se spunea prin fabrică sau prin atelierul de creaţie”.  

Ochii îi erau plini de lacrimi, se ferea să fie văzută de Cristina sau de turiştii de pe plajă. Simţea cum o inundă tristeţea şi teama că hotărârea ce se contura este de a refuza oferta bărbatului de a găsi în el idealul pe care şi-l dorea orice femeie. Se vede că nu este sortită de a trăi fericită alături de un suflet pereche. Chiar dacă acest moment este unic în felul său şi irepetabil, va şti ce are de făcut. Aşa cum el i s-a adresat în scris, şi ea o va face la fel. În cei mai eleganţi termeni, îl va refuza, chiar dacă acest refuz poate o va condamna definitiv la singurătate. Mereu va fi nevoită să-l compare pe viitorul pretendent la mâna sa cu Emilian şi, nu era convinsă că un altul ca el se va mai găsi s-o mai ceară de soţie.  

Ajunsă în cameră se îmbrăcă şi plecă în staţiune să caute un plic şi hârtie de scris. Era şi un oficiu poştal în Saturn, aşa că a găsit tot ce avea nevoie. Mai avea nevoie doar de curajul de aş aşterne în scris gândurile. Gânduri negre, gânduri triste, gânduri care vor deveni în timp greşeala vieţii sale, momentul când şi-a refuzat poate dreptul la fericire. Momentul când s-a hotărât ca toată viaţa să aibă libertatea de a face numai ce vrea, fără să întrebe vreodată pe cineva dacă este de o altă părere decât a sa.  

A sosit şi ziua când cei doi bărbaţi au fost nevoiţi să părăsească staţiunea şi pe aceste două simpatice partenere cărora le-au ţinut companie câteva zile. Au coborât la camerele fetelor pentru aş lua la revedere, înainte de a părăsi hotelul.  

Le-au găsit pe fete la fel de emoţionate ca şi ei. George era mai volubil, putea să mai şi glumească, însă Emilian când a văzut caseta de bijuterii pe măsuţa de toaletă a Anei, alături de un alt plic decât cel pe care i l-a dat el, s-a întunecat la faţă şi dacă îl priveai, puteai să-i citeşti durerea în priviri. Presimţea răspunsul. Ana nu-l va accepta ca soţ, cu toate că a recunoscut că-l place. Nu era suficient pentru a face şi pasul următor, să-l accepte ca făcând parte din viitoarea sa viaţă.  

Ana încerca să ridice privirea şi să-l privească în ochi pe Emilian dar nu era capabilă.  

- Fetelor, scurta noastră vacanţă din păcate s-a terminat. Regretăm că nu aţi venit odată cu noi, aşa puteam sta mai mult timp împreună. Prezenţa voastră ne-a făcut o deosebită plăcere şi poate ne vom reîntâlni dacă ne-o dorim şi în altă parte, la munte de data aceea.  

- Şi voi ne-aţi făcut plăcere, dragă George. Pleci tocmai când m-am obişnuit să dansez cu tine?  

- Lasă că vei găsi alt partener, nu vezi cât de aglomerat este hotelul? Gârlă să fie, că răţoi sunt destui, glumi el, în stilul său caracteristic. Ano, vino să te ţuc, că tare dragă-mi eşti. Acum să nu se supere Emilian. Dar tot te voi ţuca, cum zice ardeleanul.  

- Ardeleni de la Bacău, mai spuse şi Cristina care începu să râdă cam forţat. Şi ei îi părea rău că le părăsesc bărbaţii. S-a simţit extraordinar de bine în compania lor şi al Anei.  

Se luară în braţe şi se sărutară cu sinceritate. Ana încă nu schimbase niciun cuvânt cu Emilian. Doar se priveau şi în privirile lor nu găseai decât tristeţe. Când s-a apropiat de el, a luat caseta şi plicul de pe măsuţă şi i le-a pus în mâna lui Emilian.  

- Aş dori să mă ierţi, chiar dacă ştiu că fac greşeala vieţii mele în acest moment. Chiar dacă ştiu că ceva se rupe din cursul normal al existenţei mele şi mă condamn singură la nefericire, provocând nefericire în jurul meu. Îmi este dat să trăiesc poate toată viaţa apăsarea acestui gest, a lipsei curajului de a trăi fericită, alături de cel care şi-a pus chezăşie viaţa şi fericirea în mâinile mele. Sunt incapabilă de a face fericit pe cineva. Mă rog Bunului Dumnezeu să-ţi scoată în cale pe cea care cu adevărat te merită. Eşti un om minunat, Emilian. Simt că nu te merit şi că nu mă pot ridica la nivelul speranţelor tale în capacitatea mea de dăruire. Te rog din nou să mă ierţi.  

În cameră se lăsă o tăcerea mormântală. Plutea o tristeţe, căreia numai cei implicaţi puteau să-i măsoare intensitatea. Ana se întoarse cu spatele să nu fie văzută cum o podidise lacrimile. Plângea cu sughiţuri. Până şi Cristina începu să lăcrimeze, cu toate că ştia cum se va sfârşi relaţia sa cu George încă de la început.  

Bărbaţii şi-au luat la revedere de la fete, părăsind camera, rugându-le să nu-i conducă. Să le rămână treze doar amintirile a câtorva zile frumoase de vară în petrecute în compania lor.  

Când uşa s-a închis în urma celor doi bărbaţi, Ana se lăsă pradă sentimentelor contradictorii ce se luptau în sufletul său. Să alerge pe scări după cel care putea să fie singurul bărbat capabil să o facă fericită, ori să se ascundă într-un loc unde putea să uite că l-a întâlnit vreodată pe acest bărbat, care i-a dereglat echilibrul sufletesc. Ştia că restul zilelor trăite la mare vor fi zile de tristeţe şi de frământări. Ştia că şi-a refuzat dreptul la fericire, dreptul de a simţi plăcerea vieţii de cuplu, dreptul poate de a purta în pântecele sale o nouă viaţă, care să-i aducă bucuria de mamă împlinită că şi-a realizat menirea de a zămisli un prunc din dragoste, din iubire şi din dăruire. Toate aceste daruri Dumnezeieşti le-a refuzat, pentru un dram de libertate, de a nu da altuia nimic de la sine, ascunzându-şi egoismul în spatele fricii de insucces în viitoarea relaţie. I-a rămas în schimb neîntinată fecioria pe care nu a avut curajul să şi-o sacrifice în numele iubirii.  

EPILOG

Ajunsă acasă după terminarea concediului la mare, Ana a găsit în cutia poştală o scrisoare din Luxemburg, de la Maria. O invita să vină şi ea în Marele Ducat, pentru a pune bazele unei afaceri pe cont propriu.  

Ana, aflată încă sub impresia întâlnirii cu bărbatul din vis cum continua să-i spună lui Emilian şi a schimbărilor din fabrică de la decesul patronului, îşi făcu lichidarea de la societatea de croitorie şi se pregăti pentru o nouă aventură a vieţii sale. Părăsi ţara şi se întâlni cu sora sa geamănă pe pământ străin. Impactul a fost unul de mare luptă. Se confruntă cu lipsa de comunicare dintre ea şi poporul de adopţie, cu necunoaşterea limbii şi mai ales cu cel al găsirii unui loc de muncă. Ajunsă în Marele Ducat, constată că modul cum era prezentat viitorul lor de către Maria şi realitate era cu totul altul. Aceasta lucra pentru început ca muncitor necalificat în agricultură, ca să aibă cu ce trăi de azi pe mâine. Ana a fost mai norocoasă decât ea şi a găsit de lucru la o organizaţie non-profit ce asigura servicii de îngrijire celor aflaţi în suferinţă. Până s-a obişnuit cu noul său loc de muncă, cu viaţa diferită de cea trăită în Câmpina unde nu avea nicio grijă faţă de ziua de mâine, trecu mult timp. Singurul avantaj a fost acela că nu a mai avut timp să se gândească la aventura trăită de ea la malul mării. Abia după ani de zile trăiţi printre străini, în clipele de răgaz îşi mai amintea de acele zile frumoase din Saturn. În ultimul timp cunoscuse pe internet printr-un site de socializare, un bărbat din India. Cu acesta, în afară de familie, mai făcea schimburi de mesaje. Ce-i va oferi viaţa în viitor nu ştia. Maria între timp se căsătorise cu un luxemburghez şi îşi întemeiase o familie în Marele Ducat de Luxemburg. Ea, a rămas tot singură cu ea însăşi, aşteptând ceva. Ce anume, nici ea nu ştia. Spera să vină acel cineva şi pentru ea. Când? Nimeni nu putea să spună când sau, dacă va mai veni vreodată.  

 

SFÂRŞIT  

Referinţă Bibliografică:
ANA, FIICA MUNTILOR, roman; cap. XIII part. a II a / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1125, Anul IV, 29 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!