Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Stan Virgil         Publicat în: Ediţia nr. 1124 din 28 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

ANA, FIICA MUNTILOR, roman; cap. XIII part. I
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

MOTTO:  

 

„Iubeşti pe cineva atunci când ai ajuns  

să vrei să-i dai ceea ce ai mai bun  

şi hotărăşti să i te dai pe tine însuţi.”  

 

Octavian Paler  

 

13. Furtuna

 

Ana nu mai avea curajul să se culce, de teamă să nu viseze cine ştie ce alte noi trăsnăi, ca şi mai devreme. Parcă era o cameră vrăjită. Cum punea capul pe pernă şi adormea, cum o bântuiau tot felul de vise. Norocul ei a fost că de fiecare dată s-au sfârşit cu happy-end. La primul, a apărut omul în alb şi a salvat-o de Umbră,cum o denumise ea, iar în cel de adineauri, s-a oprit furtuna şi barca s-a întors singură la mal, de parcă era condusă de o forţă supranaturală în locul cârmaciului dispărut în larg.  

Ana încercă să citească, dar nu a fost posibil. Când a ieşit Cristina de sub duş, a şi început să turuie din gură tot felul de nimicuri, întâmplări de pe plajă sau văzute prin bazar. Apoi, fără să vrea, s-a deconspirat, precum că l-a vizitat pe George în cameră. Îi povestea ce a văzut ea de la etajul cinci în largul mării, când Emilian plecase până la Mangalia la supermarket.  

„Deci relaţiile lor pot fi mult mai intime decât par a fi gândi Ana, că doar nu l-a vizitat în cameră să-i vadă garderoba sau să admire panorama mării de la fereastră”.  

„De fapt şi ea l-a vizitat astăzi pe Emilian continuă ea analizarea situaţiei dintre ele şi cei doi bărbaţişi nu tocmai într-o ţinută de protocol, deci şi despre mine se poate spune că am o relaţie mai mult decât amicală cu Emilian. Nu este bine să trag concluzii pripite şi apoi nici nu este atât de interesant ce relaţii au cei doi. Mă interesează doar situaţia mea şi relaţia mea cu obraznicul de Emilian care şi-a permis, imediat cum a avut o scurtă clipă de intimitate, să-mi cuprindă în căuşul palmei sale mari, sânul. Nu pot spune că nu mi-a plăcut, mai ales că simţeam cum mă apucă furnicăturile prin tot corpul, poate de aceea m-am şi smuls din îmbrăţişarea lui, de teama plăceri momentului, conchise Ana.  

Nu ştia ce să facă în situaţia nou creată. Să dea curs sentimentelor, crezându-l pe cuvânt pe Emilian că şi el este îndrăgostit de ea sau să mai aştepte, să vadă cum vor evolua lucrurile între ei? Mai erau două zile şi Emilian va părăsi hotelul, ea rămânând încă alte opt zile la mare.  

„De ce oare sunt atât de îngrijorată de puţinătatea acestor zile? Cum mi le voi petrece singură? De fapt am venit singură şi mai este şi Cristina. De ce să-mi fac atâtea probleme”?  

Trebuia să se comporte de parcă nu l-ar fi cunoscut niciodată pe Emilian. „Mă va mai căuta când se va întoarce el la Ploieşti şi eu voi fi la Câmpina?” continuă Ana interogatoriul cu sine. „Dar dacă este doar un moft al lui, o „hârjoneală” cum poate a avut atâtea, când dorea să-şi condimenteze viaţa cu vreo femeie? Să vadă ce poate scoate de la această legătură că de, era bărbat. Nici Cristina şi cu George nu dau prea mare importanţă relaţiei dintre ei, există că aşa doresc şi nu va mai conta dacă se va sfârşi odată cu despărţirea lor.  

Nici nu mai auzea ce spunea Cristina. Când aceasta a văzut că nu este ascultată, pur şi simplu s-a culcat cu faţa la perete, precum un copil bosumflat că a fost certat de părinţi.  

Se făcuse dintr-o dată linişte în cameră. Se auzea doar foşnetul plopilor din grădina de vară. Furtuna se mai liniştise. Nu mai spulbera nisipul. Ana privea din balcon în grădină. Ospătarii schimbau feţele de masă pline de praful fin şi nisip adus de pe plajă de rafalele vântului, cu altele curate. Se pregăteau pentru programul normal al serii. Trebuiau să profite de fiecare clipă. Pe litoral nu este ca la munte, sezon continuu, fie vreme bună, fie rea. În cele trei luni, care de fapt se rezumă la ultimele două din vară, când litoralul este mai căutat de către turişti, trebuiau să facă rentabilă locaţia, să amortizeze cheltuielile cu întreţinerea şi funcţionarea lor.  

Ana, de pe balcon, privea la forfota ospătarilor din gradină. Aveau legate feţe de masă albe în jurul mijlocului şi îşi cărau vesela la gheridoanele[1] fiecăruia. Când vor veni turiştii să aibă totul la îndemână, să nu-i facă să aştepte după un şerveţel sau un tacâm.  

„În seara asta Emilian mi-a promis că îmi va organiza o cină romantică. Să vedem la ce s-a gândit când a făcut promisiunea”, îşi aminti Ana.Ospătarul care le servise cina în grădină cu o seară înainte, avea raionul undeva spre hotel, mai departe de orchestră şi într-o zonă plină de copaci şi arbuşti. Era chiar sub fereastra lor. Putea să-l strige să le rezerve o masă şi pentru astă seară. Încercă să o facă, dar observă cum doarme Cristina şi nu dorea să o trezească, aşa cum procedase ea mai devreme. Poate era scuzabil gestul ei, nu ştia că doarme la acea oră din zi.  

Pierduse o după amiaza de plajă din cauza schimbării vremii. Auzise ea că în Dobrogea cam bate vântul, dar nu credea că vremea este atât de schimbătoare, încât să fie dimineaţa soare şi frumos şi peste câteva ore furtună de nisip. Deci nu a visat ea degeaba că a prins-o furtuna pe mare, chiar erau valuri puternice. Va coborî să vadă şi ea cum este când pe mare sunt valuri.  

Se îmbrăcă cu o pereche de pantaloni scurţi şi o bluză, iar pentru orice eventualitate, îşi lua şi un hanorac dacă îi va fi frig. Până atunci, legă hanoracul în jurul mijlocului. Cu poşeta pe umăr, coborî cele două etaje şi ieşi direct prin grădina de vară. Poate îl va zări şi pe ospătar să-i zică de masa de la cină.  

- Bună ziua, Marius. Te rog să ne reţii şi astă seară o masă, undeva unde crezi tu că este mai bine, să vedem ce se întâmplă şi pe ring dar să vedem şi artiştii.  

- Lăsaţi, domnişoara Ana că s-a rezolvat cu masa. A venit amicul dumneavoastră şi a vorbit mai devreme. Nu v-a spus?  

- Da? Nu, nu mi-a spus nimic, nu ne-am întâlnit de înainte de prânz.  

- Staţi fără grijă, totul este ok!  

- Bine, Marius, merg pe mâna ta.  

- Pe a domnului, că el a organizat totul pentru diseară. O să vedeţi.  

- Este vreo surpriză? M-ai făcut curioasă.  

- Nu ştiu! Spuse el pe un ton misterios. Vedeţi diseară ce va fi. Mă scuzaţi, dar am multă treabă, aşa că vă las. Marius intră în sala restaurantului cu autoservire şi dispăru în bucătărie, lăsând-o pe Ana derutată de cele aflate. Auzi! Emilian vrea să-i facă o surpriză în seara asta. La ce s-a referit ospătarul? Ridică din umeri şi ieşi din grădină pe poarta dinspre faleză. Când trecu pe lângă „Terasa din Colţ”, cum era denumit localul, o terasă din lemn băiţuit[2], aşezată în curbura falezei ce ocolea o fostă popicărie, acum bazar, unde puteai să serveşti orice doreai atât de mâncare, cât şi de băut, Ana văzu măreţia spectacolului oferit de mare. „Doamne, se miră ea văzând pentru prima dată o mare agitată, câtă frumuseţe, câtă sălbăticie şi măreţie totodată, este pe mare. Ca într-un vis. Cum am putut visa ceva ce nu am văzut niciodată”. Valurile erau imense. Veneau val după val, precum companiile unei armate pornită la luptă. Se auzea un vuiet precum urletul puternic al oştirii în plin atac, când valurile se spărgeau de digurile ce protejau petecul de nisip al plajei. Tone de apă treceau peste stabilopozi,[3] împrăştiindu-se pe platforma digului. Razele soarelui, ce se strecurau timide printre norii cenuşii, se reflectau în stropii de apă sărată în mii de culori strălucitoare, formând un mic curcubeu.  

Ana se apropia de dig să privească spectacolul cât mai aproape. Dinspre mare venea un val de aer rece, aşa că îşi îmbrăcă hanoracul. O pătrundea frigul şi umezeala din aer, chiar dacă era în luna lui cuptor. Şi ce căldură a fost de dimineaţă! Din cauza ei părăsise plaja care era acum inundată până la jumătatea ei de furia valurilor ce intrau în golful format între cele două diguri. „Mâine nu va fi bine de plajă, chiar dacă va fi soare”, gândi Ana. „Când se va mai zvânta nisipul după câtă apa a tot înghiţit? Cine va aduna atâta vegetaţie şi resturi aduse de valurile mării şi aruncate pe nisip”? Pe plajă au început să se adune tot felul de scoici şi alge, sticle, pungi de plastic şi multe alte gunoaie, aduse de valuri la peste trei-patru metri de la apă. Cineva trebuie să facă mâine curăţenie, altfel aceste alge vor degaja un miros insuportabil când vor intra în putrefacţie. Pescăruşii au pus stăpânire peste plaja plină de tot felul de resturi. Căutau micii crabi pe care îi luau în cioc şi îi înghiţeau cu totul, sau alte resturi comestibile pentru ei.  

„Păcat că nu am o camera de filmat sau un aparat foto să-mi amintesc de această după amiază când voi privi imaginile” îşi spuse ea cu regret. Uitase să-şi ia de acasă şi aici nu merita să cumpere un alt aparat foto.  

Oare unde o fi Emilian, de nu a apărut pe malul mării? El poate să privească spectacolul din cameră, plopii nu ajung cu ramurile până la etajul cinci.” continua ea dialogul cu sine.  

Ana se gândea din nou la el. „Cine l-a adus tocmaipe plaja din Saturn ca să-l întâlnesc? Nu puteam să vin şieu în altă perioadă, ori cel puţin să fiu cazată în altă parte?” Era atâta linişte în sufletul său, când s-a urcat în rapidul de Timişoara Nord - Mangalia, încât nici nu bănuia că acesta o va duce spre cea mai zbuciumată mare ce o va întâlni şi aceea nu va fi Marea Neagră, ci Marea Neliniştii din sufletul ei.  

Necunoscând sentimentul de iubire, nu a cunoscut nici efectele devastatoare ale acesteia. În mintea unei femei ca Ana, aflată pentru prima dată în îmbrăţişarea acestui fenomen, se dădea o luptă pe viaţă şi pe moarte. Să se lase condusă de sentimentele copleşitoare ale dragostei sau de raţiune?  

Care este calea cea mai corectă? Cum să procedeze să nu regrete toată viaţa că a luat hotărârea cea mai nepotrivită? Nu-i venea să părăsească malul mării. Cel puţin aici era martora a două furtuni la fel de puternice. Una pe marea furioasă ce dorea să cucerească uscatul, alta în sufletul său.  

Ce să facă? Să lase iubirea să-i inunde sufletul? Să prindă în mâini speranţa, trăind fără nici o condiţionare bucuria întâlnirii celui ce a produs scânteia care i-a generat explozia de sentimente contradictorii? Nu ştia ce să facă. Va fi sau nu va fi fericită cu Emilian? Se va regăsi în această furtunoasă poveste de dragoste? Va fi trădată şi dezamăgită ca acum zece ani de către Costache? Va vedea ea ce va urma în zilele următoare. Două zile cât mai stătea Emilian la mare, erau definitorii la ce va face pe viitor cu relaţia lor abia mijită, precum mustaţa unui fecior aflat în pubertate.  

Aşa cum se întâmplă cel mai des în majoritatea relaţiilor, astăzi ni se pare că ne iubim, iar mâine nu ne mai cunoaştem unul pe celălalt sau mai rău, ne urâm. Ea într-o relaţie cu un bărbat nu dorea să devină doar două fiinţe aflate în derivă, care îşi caută sprijinul unul pe altul, aşteptând să treacă timpul. Ana nu dorea aşa ceva. Mai bine va trăi cum a trăit în toţi aceşti ultimi zece ani, fără complicaţii, doar cu grija persoanei sale, nu şi a altuia. Poate că era un gest egoist şi comod, dar era mai sigur că nu va suferi pentru cineva care nu merită.  

Părăsi plaja umedă şi se îndreptă spre hotel. Revenind în grădină, observă că era pregătită de către salariaţii restaurantului, pentru o nouă seară muzicală. Aruncă ochii, curioasă să vadă dacă exista vreo masă pregătită mai special, dar nu observă nimic. Un pic dezamăgită intră în holul hotelului şi apoi alături de altă familie, în cabina liftului.  

Cristina se trezise şi îşi făcea plictisită de lucru, dându-şi cu ojă pe unghii. O aştepta pe Ana să o întrebe de programul serii, despre care nu ştia mare lucru. Nu discutase nimic cu George, decât că le aşteaptă în grădină la opt seara. Nu ştia dacă să mai meargă şi la autoservire să servească cina cu meniul intrat în costul biletului.  

- Mai mergem la autoservire în seara asta? întrebă Cristina, când Ana intră în cameră.  

- Vrei neapărat să nu mai încapi pe uşă, când va fi ziua părăsirii hotelului?  

- Ha, ha, parcă acum arăt mai bine.  

- Ei, încă mai este loc de depus câte ceva, dar nu pe şolduri şi fese, care şi aşa sunt cam mărişoare pentru vârsta ta.  

- Mda, sunt cam purcică. Ce să-i faci dacă îmi place să mănânc?  

- Să înveţi să te reţii de la mâncare şi mai ales de la dulciuri, după care văd că te cam dai în vânt mai ceva ca un copil.  

- Aşa-i, îmi plac dulciurile. De mică mi-au plăcut.  

- De aceea eşti ca o purcică cum singură te califici.  

- Lasă asta acum, ia spune cum ne îmbrăcăm în seara asta?  

- Cum să te îmbraci? Cum îţi place, ţinând cont şi de faptul că nu mai este aşa de cald ca aseară. Nu vrei să dansezi, mai ales că au mai rămas doar două seri pe care le poţi petrece în compania lui George?  

- Ba da, neapărat că s-ar putea să nu-l mai văd niciodată.  

- Care este situaţia dintre voi? O întrebă dintr-odată Ana, aşa, ca fapt divers.  

- Care să fie? Una normală între doi oameni care se plac...  

- Nu-ţi pare rău că vă despărţiţi şi este posibil să nu vă mai vedeţi? Tu la Orşova, el la Bacău...  

- Şi ce ai vrea să fac? Să-l iau cu mine la Orşova sau să plec după el la Bacău?  

- Când este vorba de o apropiere sentimentală, mi s-ar părea normal.  

- Ana, tu nu eşti o fată „bătrână” la douăzeci şi nouă de ani. De ce gândeşti ca o fată bătrână? Lumea s-a schimbat după revoluţie, a evoluat, nu mai gândeşte ca pe timpurile bunicilor noastre. Ce treabă are o relaţie dintre o femeie şi un bărbat care se plac cu căsnicia? Dacă ne-am mărita cu toţi bărbaţii care ne plac, am deschide un adevărat harem.  

- Scuze, poate sunt depăşită de evenimente, eu altă gândire am despre acest gen de relaţii. Nu aş putea să...  

- Ce? Să te culci cu un bărbat pe care n-ai să-l mai vezi niciodată? Ha, ha, ha, să fii sănătoasă câte femei gândesc ca mine în ziua de astăzi. Este mai practic.  

- Posibil. Înseamnă că pe mine m-au depăşit evenimentele. Am rămas cu concepţia bunicii, ori iubeşti pe cineva şi rămâi cu cel pe care îl iubeşti, ori rămâi singură toată viaţa.  

- Ana, nimeni nu fuge din calea dragostei. Timpul nu te lasă să părăseşti această lume fără să verşi o lacrimă din dragoste..., dar viaţa trebuie să o trăieşti aşa cum este, nu numai cum ţi-ai făurit-o tu în concepţia ta egoistă.  

- De ce crezi că aş putea fi egoistă? Doar că vreau să iubesc un singur bărbat?  

- Acel bărbat mai întâi trebuie descoperit. El trebuie să existe, cum se spune parafrazând textul din cărţile de rugăciuni, după chipul şi asemănarea imaginaţiei tale. Dar dacă nu-l găseşti din prima căutare? Poţi să te înşeli în privinţa lui, aşa cum şi el se poate înşela în privinţa ta. Atunci ce faci? Te călugăreşti? Te spânzuri?  

- Crezi că a merge la o mănăstire este singura posibilitate de a scăpa de tentaţii?  

- Ana, sufletul unui om, este asemenea unui fruct, îi trebuie un timp să se coacă, să se formeze şi să ofere acea aromă şi savoare unică, atunci când guşti din el. Dar şi fructele sunt de mai multe tipuri, ca şi sufletele oamenilor, unele se coc mai repede şi-ţi pot oferi dragostea lor, o dragoste curată şi unică cum ţi-o doreşti tu, altele mai greu, sau niciodată, asta depinzând mai ales de strălucirea soarelui care le încălzeşte şi le grăbeşte coacerea. Tu poate vei întâlni un fruct care ţi se pare că este copt şi deosebit de aromat, însă el poate fi doar pe afară aspectuos, iar în interior să fie plin de amărăciune.  

- Poate că ai dreptate, însă mie îmi este foarte greu să accept o relaţie dintre un bărbat şi o femeie, fără să existe sentimentul iubirii care să-i unească.  

- Mulţi dintre noi am iubit, iubim, sau vom iubi. Nimeni nu scapă de acest fenomen. Nimeni nu fuge din calea dragostei. Numai că nu toţi cei care o caută o şi găsesc, mai ales din prima încercare. Parcă timpul este făcut să nu te lase să exişti în această lume fără să verşi lacrimi din iubire, dar puţini sunt cei care ştiu să le aprecieze adevărata lor valoare. Nici eu nu am scăpat de a plânge după cineva, dar îţi spun un lucru, mi-am jurat că nu voi mai plânge din dragoste pentru un bărbat sau după un bărbat. Aşa că acum nu fac altceva decât să iau de la viaţă tot ce poate fi mai frumos şi mai plăcut pentru mine.  

- Am înţeles acum atitudinea ta. Ce să fac dacă eu nu pot fi aşa? Vreau să iubesc cu pasiune numai o dată şi un singur bărbat, care să fie unicul om în jurul căruia să gravitez precum luna în jurul soarelui.  

- Eşti o idealistă incurabilă. Succes să-l descoperi pe acest bărbat unic.  

- Poate că l-am găsit şi încă nu ştiu, mai spuse ea ca pentru sine, dar a fost auzită şi de Cristina care doar ridică din sprâncene a neîncredere.  

- Sper să găsesc portiţa deschisă către bărbatul al cărui suflet să vibreze pe aceleaşi unde cu ale mele, continuă Ana. Ai şi tu dreptate. Dacă nu încerci, nu ai cum să ştii dacă există acel suflet pereche pe care îl cauţi, în timp ce alergi în căutarea fericirii. Sper să-l găsesc acum şi aici, altfel cine ştie dacă îl voi mai căuta vreodată. Acum am curajul să o fac. Mâine nu mai ştiu dacă îl voi mai avea.  

- Succes, Ana şi mult noroc în găsirea fericirii ideale, dar eu mă îndoiesc că există aşa ceva undeva în afara poeziilor celor din branşa lui George sau Emilian.  

Cele două fete încheiară discuţia, având nu prea clar sintetizat viitorul lor.Fiecare se gândea la ce putea să le ofere viaţa pe moment şi mai ales cei doi bărbaţi. Dacă pentru Cristina era limpede, relaţia cu George se referea strict la şederea ei la mare şi atât, nimic programat pentru un viitor apropiat sau îndepărtat, pentru Ana totul ar fi reprezentat o relaţie permanentă şi unică în felul său, ceva ce nu a mai trăit niciodată şi care să fie o continuă stare de noutate şi speranţă.  

Însemna viitorul ei alături de un bărbat şi schimbarea tuturor obiceiurilor sale de până acum. O viaţă nouă lângă un om despre care nu ştia mai nimic. Aflase doar că este scriitor şi asta că aşa i s-a prezentat, nu că ar fi citit ceva scris de el. Ce va însemna acest lucru pentru restul vieţii sale nu ştia, cum nu ştia dacă există vreun viitor lângă acest bărbat sau alt bărbat. Era obişnuită să fie singura persoana care ia hotărâri în numele său şi-i stabileşte soarta. Totul până acum a depins doar de voinţa ei. Dar mai târziu? Trebuia să se obişnuiască să mai includă încă pe cineva în această ecuaţie cu o singură cunoscută. Ce va însemna acest lucru habar nu avea.  

Entuziasmul ei din momentul despărţirii de Emilian începu să se zdruncine. Viitorul relaţiei devenea neclar şi tulbure precum marea din timpul furtunii. Simţea cum o gheară strângea puternic în interiorul pieptului său. Respiraţia îi devenise greoaie, parcă se sufoca, nu mai avea aer suficient să respire. Camera se micşora. Se simţea strânsă ca într-un corset. O apăsa greutatea tavanului. Oare să fie un atac de panică? De ce? Doar nu era obligată să meargă mai departe dacă nu dorea acest lucru.  

Emilian, dacă îşi vede de viaţa lui ca şi până acum, ea nu are de ce să se teamă. Îi va spune s-o lase în pace imediat cum se vor întâlni. Dar ea o doreşte cu adevărat? Anei îi era pur şi simplu frică de necunoscut. Era prea legată de viaţa sa plină de indiferenţa faţă de bărbaţi, încât nu putea găsi în ei altceva decât sursa răului, pericolul care să-i tulbure liniştea lăuntrică, când nu erau simpli trecători sau colegi de muncă.  

„Are dreptate Cristina”,îşi spuse Ana. „Dacă nu era aşa de îndrăgostită de profesia sa, mai bine s-ar îndrepta spre viaţa ferită de orice tentaţie dintr-o mănăstire”. Nu era o mare credincioasă care să iubească viaţa legată numai de rugăciuni şi de sacrificii în numele divinităţii. Mai mult o atrăgea viaţa laică, însă aceasta trebuia să fie lipsită de pericole. Până acum a scăpat şi a fost ferită de orice tentaţie.„De ce tocmai acum când am venit să mă relaxez să mi se rupă echilibrul”? încheie Ana dialogul cu ea însăşi.  

Dorea să scape de toate aceste gânduri. Cum o văzu pe Cristina că din nou şi-a dăruit trupul patului, pentru aş continua odihna, încercă şi ea să-şi alunge gândurile citind din cartea ei de concediu. Fiind sinceră cu ea, recunoscu că nu i-a rămas nimic în memorie din textul cărţii. De fiecare dată când se apuca de citit, o prindea somnul din urmă. Aşa păţi şi de data aceasta. Se adânci într-un somn din care fu scoasă doar de ciocăniturile insistente în uşă. Atunci observă că era semiîntuneric în cameră. „Doamne, cât o fi ceasul”? Se repezi să aprindă lumina şi apoi îşi căută halatul, strigând la cel ce tot insista la uşă :  

- Imediat!  

Când deschise uşa, în prag apăru George îmbrăcat într-un costum alb de vară, din pânză de in, cu batistă albastră la buzunar, de parcă era un actor dintr-un spectacol de cabaret cu barbişonul său negru. Îi lipsea bastonul.  

- Bună seara. Ce s-a întâmplat cu voi? Nu vedeţi cât este ceasul ? Este trecut de opt jumătate şi vorbisem să ne întâlnim în grădină la opt fix.  

- Cât este ? Doamne, cât am dormit de mult. Cristina nici tu nu te-ai trezit mai devreme ?  

- Nu vezi că tot acum m-am trezit ? George, fugi că în zece minute te ajungem şi noi din urmă. Doar să ne luăm ceva pe noi şi coborâm.  

- Ştiu cât de lungi sunt cele zece minute, numai să vă grăbiţi totuşi. Emilian este jos şi-i nerăbdător să ne întâlnim. O să vedeţi de ce este aşa de nerăbdător! Spuse el misterios şi părăsi camera fetelor care cu toată viteza de care erau capabile, cât timp una se răcorea pe faţă cu apă rece, cealaltă îşi pregătea ţinuta de seară.  

Când au coborât cele două tinere în grădină, orchestra îşi începuse programul de câteva minute. I-au găsit pe bărbaţi la masă savurând câte un pahar cu o băutură alcoolică cu gheaţă. Marius îşi vedea de treburile sale servind clienţii de la celelalte mese din sectorul lui de activitate. Zărindu-şi partenerele cei doi bărbaţi s-au ridicat de la masă şi le-au venit în întâmpinare, salutându-le şi sărutându-le mâna cu galanterie, apoi ajutându-le să ia loc la masă. Fetele se simţiră măgulite de atenţia partenerilor.  

- Credeam că aţi renunţat să mai mâncaţi în seara asta, le întâmpină George de cum le-a văzut venind pe alee.  

- Găseam de mâncare şi mai târziu. Vă rugăm să ne scuzaţi că nu am fost punctuale şi aceasta nu din cochetărie de prost gust. Am adormit amândouă buştean şi dacă nu bătea George în uşă să ne scoale, nu ştiu când ne-am fi trezit.  

- Nu-i nimic, prima dată se iartă, spuse şi Emilian mai împăciuitor. Luaţi loc cum vă place să vă aşezaţi, cu faţa sau cu spatele la formaţie.  

- Cu spatele staţi voi, că nu sunteţi curioşi să vedeţi cum sunt îmbrăcate celelalte femei.  

- Cum să nu? Ba suntem, îşi manifestă nemulţumirea George.  

- Tu să ai ochii bine fixaţi pe mine, că mai ai doar o seară şi apoi ai să-mi duci dorul, te vei mulţumi doar cu moldovencele tale din Bacău, îl luă în primire Cristina pe George.  

- Ce să-i faci, mă voi sacrifica şi eu cu ce am la îndemână. Asta este, spuse George mucalit, jucând rolul resemnatului.  

- George, lasă fetele să se aşeze cum doresc, nu le mai necăji.  

- Dar ce le fac eu? Domnişoarelor, poftiţi, vă rog, luaţi loc la masă, să putem face comanda.  

Fetele erau vesele, cu toate că în sufletul Anei, era puţină nedumerire. Atât Marius, cât şi George s-au referit la o surpriză şi nu au găsit decât o masă simplă, adevărat atent aranjată, însă pe ea în afara celor două pahare din care încă mai gustau bărbaţii, nu era adus nimic. Pahare goale, tacâmuri, şerveţele şi atât. Era acelaşi aranjament simplu ca şi aseară când au găsit masa cu cartonaşul pe care scria: „Rezervat”.  

Marius îşi făcu apariţia imediat cum a observat fetele venite la masă în compania bărbaţilor.  

- Bună seara. Pot să servesc? se adresă el lui Emilian.  

- Desigur, este toată lumea prezentă.  

Ana se uită după cartea cu meniul serii, dar nu o găsi nici la masa învecinată, cum nu era nici pe gheridonul lui Marius.  

- Nu mai căuta. Astă seară este un meniu deosebit. Încercăm să petrecem o seară specială care se poate transforma într-o seară magică. Poate va sosi şi magicianul care cu bagheta sa să ne transforme în prinţi şi prinţese de poveste.  

- Desigur, voi scriitorii numai la poveşti cu Feţi-Frumoşi şi Prinţese vă este gândul. Mai coborâţi printre muritorii de rând, părăsindu-vă fanteziile.  

- Voi ţine cont de sugestia ta, dragă Ana. Mai târziu, acum dă-mi te rog voie să visez.  

Din salonul autoservirii, cu Marius în frunte, apăru un grup de ospătare cu platouri încărcate cu tot felul de bunătăţi în mâini, ultima ospătară venind cu două sfeşnice a câte trei lumânări aprinse, fiecare de altă culoare.  

Lumea din jur urmărea curioasă acest alai de ospătari cu platouri pline cu fructe exotice, pahare glasate, antreuri apetisante ce-ţi făceau cu ochiul excitându-ţi papilele gustative. Fetele făceau ochii mari văzând că totul se aşează pe masa lor.  

- Ce aveţi oameni buni cu noi în această seară? Vreţi să nu mai încăpem în aceste elegante rochiţe?  

Într-adevăr, fetele erau îmbrăcate foarte elegant. Ana avea o rochiţă lungă strânsă pe talie dintr-un material vaporos, de culoarea spicului de grâu, sandale aurii cu tocul jos şi o camee prinsă în piept. Cristina cu o rochie trei sferturi, de un roşu deschis, spre ciclame, cu pantofi cu tocul înalt roşii şi o poşetă mică ce se asorta cu întreaga ţinută. Bărbaţii erau încântaţi de felul cum au venit partenerele lor îmbrăcate. Parcă au simţit că va fi o seară cu totul specială. Ambele erau atent fardate şi aranjate în ciuda puţinului timp ce l-au avut la dispoziţie.  

- Fetelor, să ciocnim câte un pahar, dorindu-ne reciproc ca fiecare să primească de la viaţă tot ce este mai frumos, iar fericirea care este unicul sens al ei, să ne îmbrăţişeze cu toată dărnicia. Că vom fi fericiţi sau nu, împliniţi în dragoste sau neînţeleşi, cu toţii să încercăm să ne regăsim în noi înşine într-o dragoste împărtăşită. Să ne găsim acea fiinţă după care alergăm toată viaţa, ca să ne răsplătească pentru loialitatea şi credinţa noastră în sentimentele sale. Trăiască dragostea, încheie Emilian speech-ul său de deschidere a serii.  

- Vive l'amour!Să ciocnim pentru dragoste, a mai spus şi George, luând paharul cu Chivas Regal cu gheaţă în mână, ciocnind cu fetele şi cu Emilian. Fetele au fost servite cu Campari. Gustau cu teamă din paharele glasate cu zahăr şi feliuţa de lămâie pe margine, de parcă era paharul preotului ce servea împărtăşania în timpul căsătoriei religioase.  

- Viveà la fêtede la Mer Noire, completă şi Ana urarea bărbaţilor.  

La masa celor două perechi deosebite, se instală buna dispoziţie în această seara de iulie, o seară răcoroasă însă plăcută. Se întrezăreau semne, precum că a doua zi va fi timp bun de plajă, cerul fiind senin şi plin cu stele, de parcă după amiaza nu a fost una furtunoasă.  

Tinerii se bucurau din plin de toate bunătăţile de pe masă şi ospătarul avea grijă să tot aducă mereu, mai ales la bărbaţi alte pahare cu scotch whisky cu nelipsitele cuburi de gheaţă. Emilian nu s-a plimbat degeaba la Mangalia. Făcuse o mică aprovizionare cu tot ce şi-a dorit să fie mai deosebit pe masă şi nu se găseau în magazia restaurantului. Surpriza nu se limitase doar la atât. Fetele urmau să trăiască şi alte surprize în această seară. Orchestra cânta o melodie de dragoste, iar solista cu fustiţa mini se legăna pe scenă în ritmul melodiei.  

George care începuse să-i simtă savoarea scotchului începu să-i recite Cristinei:  

 

- Spune-mi, sincer, tu, femeie,  

Ce doruri ai, şi ce scânteie  

Foc la inimă să-ţi deie,  

Ce vise noaptea te răsfaţă,  

Mai ştii să strângi la piept, în braţă?  

 

Emilian îl şi luă în primire de cum recită prima strofă:  

- Ce crezi tu George că aşa ceva se uită? Se învaţă din fragedă pruncie cum să strângi un iubit în braţe. Te îndoieşti de acest lucru?  

Cristina privea contrariată la dialogul celor doi bărbaţi. George dorea doar să o impresioneze recitindu-i o compoziţie proprie sau să o şocheze? George continuă pe aceea şi temă:  

Auzi gândurile mele,
Şi mai bune, şi mai rele,
Dar un tril de păsărele?
Mai păşeşti desculţă-n iarbă,
Tălpile roua să-ţi soarbă?

Mai dansezi prin amintiri,
Printre spini de trandafiri
Şi-n dorinţele de miri?
Mai ştii când e lună plină,
Ai mai fost seara-n grădină?

Ai lăsat cerul să-ţi pupe
Dalbul pe-ale tale pulpe
Ce şi astăzi mă corupe?
De ce simt eu că suspini
Şi plâng ochii tăi blajini?

Ai lăsat sânii la soare
Să-i dezmierde blânda boare,
În mirosuri de cicoare?
Ai mai mers mână de mână,
Că eu te voiam... stăpână...
 

Interveni şi Emilian la versurile lui George adresate Cristinei, de parcă erau într-un dialog poetic:  

 

Umblă,George, umblă fata,  

Săte dea pe tinegata;  

Şi desculţă,şibronzată,  

Sare-n marea-nvolburată,  

În braţe săprindă un val,  

Iar tu să-l aduci pe mal…  

E geloasăşi sărată  

C-a rămas nesărutată;  

Când îi priveşti sânii la soare,  

Te orbeşte…frăţioare  

Că-ţi aruncă-n ochi… cu sare!  

 

Fetele au început să râdă de schimbul de replici dintre cei doi scriitori. Era amuzant să-i vezi cât de spontan se duelau în versuri. Îi aplaudară, stârnind nedumerirea celor din jurul lor, oricum contrariaţi de la început de când li s-au servit aperitivele şi băuturile.  

După ce li s-au adus fripturile însoţite de un vin Chardonnay de Murfatlar, fetelor, iar bărbaţilor, un Riesling din aceeaşi podgorie, apăru şi Gil Dobrică să-şi susţină repertoriul. Era îmbrăcat într-o cămaşă albă cu un pantalon bleumarin iar la gât avea legată o eşarfă cu buline mari albastre pe fond alb. Gil în ciuda vârstei sale şi a fizicului corpolent, se mişca pe scenă mai bine ca un tinerel, dansând în paşi de charleston cu pantofii lui enormi. Era un artist veritabil, talentat şi care îşi încânta auditoriul cu glasul său baritonal, de aceea după fiecare melodie nu se mai opreau aplauzele.  

După programul lui Gil Dobrică, când formaţia locală începu să cânte „Astăzi ţi-am luat inel”, Ana primi din partea lui Emilian o casetă de bijuterii de culoare roşu carmin. Când o deschise, în interiorul alb din satin, găsi un superb inel de logodnă cu diamantul ce îşi reflecta strălucirea albastră în lumina becului de deasupra mesei festive. Caseta era însoţită de un plic legat cu o fundă şi un trandafir alb. Se emoţionă de nu mai putea să scoată niciun cuvânt. Atât Cristina, care nu se aştepta, cât şi George care simţise ceva, o priveau curioşi să vadă ce va spune. Tot Emilian a fost cel care a scos-o din impas, când i-a mai spus:  

- Ana, scuză-mă că am ales de a mă adresa prin scris în loc să o fac direct ţie la această masă. Cum aceste rânduri sunt numai pentru tine şi numai tu poţi hotărî pasul următor din viaţă ce urmează să-l parcurgi, te rog să-l faci doar atunci când vei simţi că ai tăria să-mi dai un răspuns. Rămâne ca cel ce ne călăuzeşte de obicei paşii în viaţă, bunul Dumnezeu, să-ţi călăuzească şi ţie gândurile când îmi vei transmite răspunsul tău, fie el cel aşteptat cu nerăbdare şi emoţie de mine, fie cel care să-mi frângă aripile ce mă purtau în zbor spre speranţă şi fericire.  

Ana îl privea cu nedumerire, cu tristeţe şi cu deznădejde în ochi pe Emilian, când primi acele semne de dragoste ale bărbatului visurilor sale. Îl privea cu deznădejde, ca nu cumva teama ce începuse să se strecoare încă din după amiaza acestei zile să învingă speranţa, iar frica de neprevăzut să fie soră cu o condamnare la singurătate sufletească veşnică. Simţea cum acele două simboluri îi ardeau palmele, cum prin venele sale se scurgea o lavă ce-i plumbuiau picioarele. Abia mai putea să respire de emoţie şi de teamă. Vedea cum ochii celor trei persoane sunt aţintiţi asupra sa întrebători. Ce răspuns va da? Se aşeză tăcută la masă şi cu mâinile tremurânde deschise plicul. Când începu să citească, ochii i se umplură de lacrimi:  

 

„Ana, aş dori să fiu pământul pe care paşii tăi te poartă în căutarea fericirii. Să fiu acel ales al inimii tale ce-ţi aduce căldura sufletească şi mângâierea tandră în nopţile când vântul vremurilor aspre vor bate peste gândurile tale. Promit să am tăria de a păşi alături de tine şi atunci când curenţi potrivnici mă vor îndemna să-mi schimb sensul drumurilor noastre în viaţă. Să-ţi fiu un sprijin real, atât la bine, cât şi la greu. Vreau să gust alături de tine, atât din cupa fericirii, cât şi din cea a necazurilor vieţii, să împart atât bucuria, cât şi tristeţea. Şi dacă ar fi să-l citez pe George Sand, nu pe George Safir de faţă, să avem o singură fericire, să mă iubeşti şi să te iubesc. Ana, cu aceşti martori de faţă te întreb solemn: -Vrei să fi soţia mea? Şi nu uita: când degetele mele te-or atinge, de fericire se vor topi... şi poate m-aş dizolva în îmbrăţişarea ta. Vei fi vocea care-mi mângâie tristeţea sau fruntea obosită după o zi de muncă. Vei fi mâna ce-mi alungă grăbită gândurile întunecate... ori ceea ce se află dincolo de fereastra sufletului îndurerat, sub apăsarea depărtării, când nu vom fi unul lângă celălalt. Eu voi fi gând hoinar, rătăcit în părul tău negru, scânteia ce străluceşte în privirea ochilor tăi, de culoarea cerului senin. Voi fi firul de iarbă peste care calci grăbită să întâmpini bucuria zilei, care te umple de speranţă. Voi fi bobul de rouă, căzut peste petalele unui boboc de trandafir. Primeşte-mă, să fiu cel pe care l-ai visat din fragedă pruncie, cel care să te înţeleagă şi cel căruia să doreşti de a-ţi împărţi bucăţica de pâine, aşezată pe un colţ de masă la ora cinei.  

Primeşte alături de inel şi acest trandafir alb, ce reprezintă puritatea gândurilor mele pe care vreau să le împart cu tine. Este cules dingrădina sufletului meu. Ţi-l dăruiesc cu drag, aşa cum îmi dăruiesc şi gândurile. Mi-ar fi drag să te bucuri că îţi sunt aproape de fiecare dată, când ţi se pare că nu-ţi ajung vorbele bune şi nici zâmbetele celorlalţi, să te ţin de mână, când cerul nu are destule stele şi noaptea ţi se pare prea lungă şi străină. Dacă soarele nu a ajuns la tine încă, primeşte-l pe cel din sufletul meu care porneşte acum spre tine ca să te încălzească şi să-ţi spună cât de mult te iubesc.  

Emilian Nisipeanu.  



[1]Dulapuri în care se depune veselă, tacâmuri, şi alte obiecte necesare aranjării unei mese.  

 

[2]Aici cu sensul de vopsit cu baiţ, produs chimic folosit în vopsitorie, la curăţirea unor corpuri de lemn sau de metal, la fixarea coloranţilor pe fibrele textile etc. (germ. Beize). DEX.  

 

[3]Piesă de beton armat turnat prin compresie, folosită la consolidarea digurilor (DEX)  

 
 
Referinţă Bibliografică:
ANA, FIICA MUNTILOR, roman; cap. XIII part. I / Stan Virgil : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1124, Anul IV, 28 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Stan Virgil : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Stan Virgil
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!