Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Vizual > Mobil |   


Autor: Aliona Munteanu         Publicat în: Ediţia nr. 1297 din 20 iulie 2014        Toate Articolele Autorului

Aliona MUNTEANU - BIOGRAFIA UNUI GENIU CINEAST - A.A. TARKOVSKI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Copilăria mi s-a întipărit foarte bine. Pentru mine, ea a fost cea mai importantă perioadă a vieţii mele. Este cea mai semnificativă deoarece a determinat tot ce s-a format în mine mult mai târziu. Copilăria influenţiază în totalitate viaţa omului, mai ales dacă acesta va avea legătură cu arta, cu probleme interioare, psihologice...[1] (Tarkovski)  
 
Andrei Arsenievici Tarkovski s-a nascut la data de 4 aprilie, anul 1932, în Rusia, (Regiunea) Ivanovskaia, satul Zavraje, în familia poetului Arseni Tarkovski. Copilaria şi-a petrecut-o în raionul Iurieveţ, unde astăzi este deschis un muzeu în cinstea lui. Familia lui Tarkovski avea preocupări intelectuale: tatăl (născut în Ucraina, oraşul Kirovograd) era poet şi traducător; mama, Maria Ivanovna Vişneakova, a terminat Institutul de Literatură din Moscova. Lucrările sale literare erau îndrăgite de prieteni (a fost chiar poreclită „Tolstoi în fustă”). Cu toate acestea, ea şi-a distrus proza şi poezia, din cauza „lipsei talentului” (lucrul acesta îl menţionează în jurnalele sale). În anul 1935, Arseni Aleksandrovici îşi părăseşte familia, era o perioadă tulbură, începuse războiul. Iata ce îşi aminteşte Tarkovski despre acele timpuri: „A fost o perioadă grea. Întotdeauna îmi lipsea tata. Când tata a plecat din familia noastră aveam trei ani. Viaţa era foarte grea în toate privinţele; şi totuşi am primit multe în timpul vieţii mele. Tot ce am mai bun în această viaţă, faptul că am devenit regizor, îi datorez mamei mele”[2]. „Locuiam cu mama, bunica şi cu sora - aceasta era întreaga mea familie. De altfel, am fost crescut într-o familie fără bărbaţi. Mama a fost cea care m-a educat. Posibil că acest lucru s-a reflectat într-o oarecare măsură asupra personalităţii mele.”[3] Nikolai Boldîriov afirmă despre aceast eveniment: „...Cred că plecarea tatălui din familie a fost pentru copil o catastrofă cosmogonică, urmările căreia, devenind matur, încerca să le îndrepte inconştient, adică să-şi restabilească armonia cosmică pierdută.”[4]  
 
Andrei a început să citească cu nesaţ încă de la vârsta de 5 ani, iar mama, pentru a-i forma simţul estetic, îi citea cu voce tare din cărţi, precum - Război şi pace. Maria Ivanovna a reuşit, indiferent de greutăţile cu care se confrunta, să le ofere copiilor un mediu prielnic pentru dezvoltarea lor, o copilărie frumoasă; deseori pleca cu copiii în sat pentru a înlesni legătura lor cu natura - această comuniune firească a trezit în spiritul micuţului Andrei actul creator. „Fericirea este în strânsă legătură cu copilăria mea. Îmi amintesc de perioada în care locuiam cu mama într-un cătun din apropierea Moscovei ca de o imensă fericire. A fost o perioadă foarte fericită pentru mine, întrucât eram încă un copil, unit cu natura, locuind în pădure. Mă simţeam pe deplin fericit. Mai târziu nu am mai simţit nimic asemănător...” [5]  
 
Era clar că Andrei era atras de profilul umanist, de aceea la vârsta de 7 ani a început să urmeze şcoala muzicală (clasa de pian), iar în clasa a şaptea a fost admis la şcoala de arte, unde s-a ocupat de desen. Îi plăcea foarte mult muzica, mărturisind unei traducătoare din Suedia spre sfârşitul vieţii că încă din perioada copilăriei Johann Sebastian Bach l-a impresionat atât de mult, încât „visa să devină Bach”[6]. A urmat cursurile Institutului de Orientalistică din Moscova (secţia Limbă arabă), însă nu le-a finalizat din cauza unei comoţii cerebrale survenite la ora de sport. A urmat cursurile Institutului de Cercetări Ştiinţifice din Rusia, secţia Geologie, clasa de metale neferoase şi aur, apoi a fost colector la expediţia de cercetare ştiinţifică a Institutului Negrizoloto în îndepărtata regiune Turukhansk (Ţinutul Krasnoiarsk). Andrei a participat la expediţii, parcurgând pe jos sute de kilometri în taiga; a mers în Siberia. El afirmă că acestea au rămas cele mai frumoase amintiri din viaţa lui. Avea atunci 20 de ani. Regizorul evidenţiază în Martirolog faptul că toate aceste experienţe acumulate în expediţii l-au determinat să devină regizor, deşi impresiile din acel an exotic, petrecut în taiga, nu s-au reflectat în mod direct în creaţiile sale regizorale.  
 
În anul 1954, la 22 de ani, Tarkovski îşi depune actele pentru a fi admis la Institutul de Stat pentru Cinematografie (Всероссийский государственный институт кинематографии) şi reuşeşte să se înscrie în clasa regizorului profesor Mihail Iliici Romm. „Această alegere a fost mai degrabă întâmplătoare decât conştientă”, - deseori a menţionat Andrei Tarkovski la maturitate. Dar, începându-şi studiile, Tarkovski devine pasionat de această nouă formă a artei. Anii de studenţie, cât şi primele creaţii ale sale au coincis cu perioada de reînnoire a artelor din timpul lui Hruşciov. Nu cu mult înainte de aceasta, Facultatea de Teatru nu promitea mari posibilităţi de dezvoltare - producţia anuală de filme era mică. În anul 1953, s-a luat hotărârea de a mări cantitatea de filme. În 1954, când Tarlovski s-a înscris la Universitate (ВГИК), producţia de filme atingea numărul de 45 producţii pe an, iar în 1955 - s-a mărit până la 66. Însă, în afară de majorarea rapidă a cantităţii filmelor (deci, şi a posibilităţilor), un rol esenţial în formarea sa l-a jucat acea circumstanţă că, la puţin timp dupa venirea lui Tarkovski la facultate a apărut generaţia de după război. Această generaţie a creat fenomenul „şcolii VGIK”[7]. Oamenii, deşi tineri, trecând prin război, aveau o dorinţă conştientă de a-şi oglindi experienţa de viaţă în artă şi de aceea au îmbrăţişat cu drag poezia, literatura, teatrul şi filmul. În 1956, au debutat o serie întreagă de tineri regizori, scenarişti, operatori. În timp de doar 2 ani (între anii 1955-1956), tinerii regizori au făcut aproximativ 50 de filme.  
 
În anul 1956, la Congresul al XX-lea al Partidului Comunist Sovietic, începe perioada de „dezgheţ”, de după cultul personalităţii lui Stalin. Suflul dezgheţului a adus în mijlocul tineretului literatura si muzica din Apus, neorealismul italian, “noul val” francez. Termenul «отéр» (din fr. auteur) este deja primit de critica apuseană a cinematografiei, însemnând un singur autor al filmului, creatorul cuvintelor şi al imaginilor, sub influenţa căruia se găsesc toate aspectele producţiei cinematografice, de la scenariu până la montaj, asimilate de Tarkovski, ca o condiţie necesară a creativităţii. Cel mai important profesor şi mentor în perioada universitară a lui Tarkovski a fost Mihail Romm, care a format mulţi regizori de film. Romm a fost profesorul care a dezvoltat în elevii săi identitatea creatoare şi loialitatea faţă de adevărul propriu. El împrumuta bani elevilor săi, îi salva când apăreau probleme, îi patrona la studiourile de filmare, ocrotea lucrările lor, uneori chiar şi în defavoarea sa. Un regizor minunat, un maestru înţelept, care a educat mulţi regizori, foarte diferiţi între ei, precum: Tarkovski, Şukşin, Ciuhrai, Andrei Smirnov, Soloviov, Mitta, Koncealovski.  
 
Prima lucrare regizorală de curs a lui Tarkovski a fost filmul de scurt metraj „Asasinii”, realizat în anul 1956, în colaborare cu Alexandru Gordon şi Markiko Beiku, după scrierea lui E. Hemingway. Această lucrare a fost foarte apreciată de Romm. După „Asasinii”, a urmat filmul de mediu-metraj Сегодня увольнения не будет (1957) - (Astăzi nu avem permisie) şi Концентрат (Concentrat) (1958); filme ce oglindesc experienţa muncii lui Tarkovski în domeniul geologic. În luna aprilie a anului 1957, Tarkovski se casătoreşte cu Irma Rauş, colega lui de facultate. În al treilea an de studiu, îl întâlneşte în sala de montaj pe Andrei Koncealovski, care era atunci în anul întâi de studiu la regie. Din acest moment, începe prietenia lor şi colaborarea în actul creator. Eu cu Tarkovski am crescut sub acelaşi semn al respingerii multor elemente, existente în cinematografie - îşi aminteşte Koncealovski – Aveam senzaţia că noi ştim cum se face un film adevărat. Adevărul esenţial se afla în faptul că era necesar să se vadă că totul era real: piatra, nisipul, transpiraţia, crăpăturile din perete. Nu ar trebui să existe niciun machiaj, tencuială sau orice altceva ce ar ascunde adevăratul aspect al exteriorului. Costumele trebuie să fie necălcate, nespălate. Nu recunoşteam estetica din Hollywood, care pentru noi însemna acelaşi lucru ca şi estetica staliniană. Aveam senzaţia că lumea se afla la picioarele noastre, nu existau bariere pe care noi să nu le putem depăşi[8]. Împreună scriu scenariul Антарктида — далёкая страна (1959) – (Antarctida, pământ îndepărtat); fragmente din acest scenariu sunt publicate în „Moskovskii Komsomoleţ” („Comsomolistul moscovit”). Tarkovski a încercat să propună scenariul pentru a fi relizat de „Lenfilm”, însă a fost refuzat. Apoi, cei doi lucrează la scenariul Каток и скрипка (1960) pe care îl vând cu succes la asociaţia proaspăt creată „Iunost'” a „Mosfilmului”.  
 
Tarkovski primeşte primul său premiu la Festivalul Filmelor Studenţeşti din New-York, în anul 1961, cu filmul de scurt metraj Каток и скрипкa (Compresorul şi vioara), lucrare realizată în colaborare cu Vadim Iusov, caracterizată prin emanciparea camerei şi expresivitatea culorii. În 1960, Tarkovski îşi termină studiile la VGIK cu calificativul „excelent”. În 1961, a fost angajat ca regizor de categoria a III-a la „Mosfilm”. Aici va începe să lucreze la primul său film de lung-metraj Copilăria lui Ivan, film pe care îl termină în 1962. Acestui film i se decernează Marele Premiu „Leul de aur” la Festivalul de la Veneţia. La vârsta de 30 de ani, i se naşte primul fiu, Arseni. Cu un an mai târziu, devine membru al Uniunii Cineaştilor din URSS, apoi membru al juriului la Festivalul de Film de la Veneţia. Avansează spre regizor de categoria a II-a la „Mosfilm” şi tot în acelaşi an 1964, începe filmările la Andrei Rubliov. La terminarea filmului (1966), oficialităţile de la Moscova refuză difuzarea lui atât în ţară, cât şi în străinătate. Cu toate acestea, filmul este prezentat la Cannes, în afara concursului, unde primeşte Premiu FIPRESSCI. Filmul rulează cu sălile pline, timp de un an, la patru cinematografe din Paris.  
 
În 1969, se recăsătoreşte cu Larisa Kizilova şi i se naşte al doilea fiu, Andrei. Un an mai târziu, începe filmările la Solaris. Pentru acest film primeşte Marele premiu al juriului la Cannes, iar la Londra, Premiu pentru cel mai bun film al anului. “Devine regizor de categoria I la “Mosfilm”. În 1973, începe filmările la „Oglinda”, iar cu un an mai târziu are loc premiera la Dom Kino. În 1976, lucrează cu fraţii Boris şi Arkadi Strugaţki la scenariul filmului Călăuza, însă pelicula este aproape în întregime distrusă în timpul developării.” [9] Abia în 1979, termină lucrul la film, iar pelicula primeşte Premiul criticilor francezi. Primeşte titlul de Artist al poporului. Scenariul filmului Nostalghia este lucrat în Italia, împreună cu Torino Guerra. Filmul primeşte Marele Premiu special al juriului, premiul FIPRESSCI şi Premiul Juriului ecumenic. Între timp, este concediat de la “Mosfilm”.  
 
În 1984, la o conferinţă de presă din Milano, anunţă oficial hotărârea sa de a nu se mai întoarce în patrie. La biserica Saint-James de la Londra, susţine „Prelegerea despre Apocalipsă”. Are o întrevedere cu Înalt Prea Sfinţitul Antoine de Suroj, Mitropolitul Bisericii Ruse din Anglia. În 1985, decembrie, Tarkovski îşi află diagnosticul: cancer pulmonar. În timpul tratamentului din Franţa, apoi din Germania (Eschelbronn), primeşte la Cannes Marele premiu al juriului pentru filmul „Sacrificiul” (premiul este înmânat fiului său, Andrei). În 1986, la 16 decembrie, este internat la Clinica oncologică Hartmann din Neilly-sur-Seine (lângă Paris), iar în noaptea de 28 spre 29 decembrie moare în aceeaşi clinică. În 1987, pe 3 ianuarie este înmormântat la Cimitirul rus din Sainte-Genevieve-des-Bois, iar funeraliile au loc la catedrala Sf. Aleksandr Nevski. Peste doi ani, în 1989, moare tatăl său, Arseni Tarkovski. Iar în 1998, pe 19 ianuarie, moare la Paris Larisa Tarkovskaia, bolnavă de cancer pulmonar şi este înmormântată alături de soţul ei, la cimitirul din Sainte-Genevieve-des-Bois.  
-------------------------------------------------------------------  
[2] Interviu cu Andrei Tarkovski, publicat în revista „Forum”, München, 1988, № 18  
[7] Всероссийский государственный институт кинематографии имени С.А.Герасимова  
[8] A. Koncealovski, Nizkie istinî, izd. „Sovesşenno sekretno”, 2001, p. 56.  
[9] „Kinoslovari v dvuh tomah”, vol. 2, ed. „Sovetskaia Enţiclopedia”, Moskva, 1970, pp. 635-636  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Aliona MUNTEANU - BIOGRAFIA UNUI GENIU CINEAST - A.A. TARKOVSKI / Aliona Munteanu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1297, Anul IV, 20 iulie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aliona Munteanu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aliona Munteanu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!