Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 236 din 24 august 2011        Toate Articolele Autorului

Alianţa discretă şi fecundă dintre poezie şi filosofie
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Alianţa discretă şi fecundă dintre Poezie şi Filosofie 
  
Relaţiile între Poezie şi Filosofie îi preocupă foarte mult pe filosofi, poeţi şi pe esteticieni, încercând să descopere aderenţele ori inaderenţele organice pe care le trezesc cele două, poezia ca artă şi filosofia ca ştiinţă, răsunetul lăuntric oricât de îndepărtat ale acestora. 
  
Tudor Vianu în “Filosofie şi poezie “, prima ediţie din 1937, scria: “ ... Evident, ca întotdeauna în astfel de cercetări, partea de ipoteze şi de experienţe personale este destul de întinsă. Dar dacă, pe baza lor, cercetarea de faţă a putut câştiga noţiuni mai precise în judecata mai multor curente de artă şi gândire, ca şi în problema poeziei filosofice ca artă şi a interpretării filosofice a poeziei, poate că strădania noastră nu va fi fost cu totul zadarnică “. Cum se întâmplă mai în toate lucrările lui Vianu, problema enunţată în titlu e făcută să apară ca parte a unui întreg şi ca etapă dintr-un proces. 
  
Eu precizez, spre deosebire de ilustru critic, că schimbările reciproce între filosofie şi poezie sunt aşezate în cercul mai extins al interferenţelor între artă, filosofie şi religie, inclusiv poezia. Criteriul confluenţelor îl constituie că aceste patru forme ale spiritului se deschid, precum corola unei flori, asupra totalităţii lumii şi presupun transcendenţa unui absolute. Epoca noastră este epoca autonomizării valorilor, a fragmentării spiritului pe planuri separate de cunoaştere, a activităţii limitate şi intensive înlăuntrul unei singure specialităţi. Prin acest eseu încerc să refac postkantian unitatea spirituală înfăptuită de poeţii şi filosofii romantici. De fapt în o amplă lucrare a mea, publicată în anul 1998, scriam că după postmodernism a apărut un nou curent, pe care l-am denumit globmodernul. Scriam atunci că se observă o întoarcere a artei şi mai ales a poeziei pe jumătate la clasicism. 
  
În acest context, cum spunea Croce “formele spiritului sunt distincte, nu separate “.Fapt ce ne duce cu gândul că atât filosofia, cât şi poezia, sunt distincte prin ele însele, dar există o legătură între ele ce nu ne permite a le separa. Astfel resping separaţia excesivă care sacrifică exigenţa totalităţii, dar şi contopirea ce anulează specificul.A existat perioade când a degenarat ideea romantică a filosofiei ca poezie în estetism. Din păcate raporturile poeziei cu filosofia au fost deteriorate de “poezia filosofică “practicată de autori mediocri. Înrudirea profundă între formele spiritului, face ca spiritul ştiinţific şi tehnic să nu disimuleze înrudirea acestora, operând acel scepticism de proastă calitate care anulează conştiinţa. Există o relaţie dintre cele două printr-o filiaţie. Însă, la rândul ei această filiaţie se încredinţează mai degrabă logicii decât istoriei.Reprezentarea specifică romantică despre poezie şi filosofie este ca despre două momente succesive ale spiritului şi apare dedusă din modul nu mai puţin romantic de a considera identică funcţia lor. Ideea identităţii o provoacă logic pe aceea a succesiunii, o invoc pentru a explica diferenţierea care totuşi există. Doresc să amintesc că vico, este cel care a vorbit de o vârstă iniţială a poeziei şi de una a filosofiei încă înainte de romantism, deci înainte de confundarea funcţiei lor spirituale. Mă gândesc că ideea reîntoarcerii poeziei la izvoarele mitului ar fi o reacţie şi ca o soluţie salvatoare la teza hegeliană a dispariţiei artei. Succesiunea istorică a fost necesară, dar ordonarea problemelor trebuie să se facă într-un plan în care strigenţa logică să provoace asemenea intervertiri. Succesiunea istorică, atunci când o urmărim în chip explicit, se arată a fi întotdeauna şi în întregime consecutivă. Astfel doctrina „ artei pentru artă“ cred că este un fel de oboseală, cum spunea Vianu, faţă de intenţiile metafizice, religioase şi sociale. 
  
Poezia filosofică reprezintă o încercare de a întări prin effort speculative demnitatea artei ameninţate să piară în sistemul lui Hegel. Alături de reîntoarcerea la mituri, care e, de fapt, o eternă reîntoarcere. Aceste două orientări, după părerea mea, se constituie ca moduri de a rezolva dialectica între filosofie şi poezie, moduri radical deosebite, dar unite prin refuzul punctului de vedere hegelian. Istoria ideilor îşi descoperă mai târziu coerenţa, istoricul tinde să se confunde cu logical. Ipoteza hegeliană trebuie căutată în poetica simbolistă şi postsimbolistă. Tot aici trebuie căutat raporturile între poezie şi filosofie. Ideeia “purificării “ şi cea a “reîntoarcerii “ se integrează în conceptual de complex al poeziei moderne. Dar nu fără să servească unor rosturi metafizice. Resping în acest context speculaţia versificată ori a pledoariei sentimentale fiindcă funcţia cognitivă a artei rămâne la fel şi rafinarea şi adecvarea ei la posibilităţile specifice. Un act metafizic îl descoperim în jocul subtil al corespondenţelor, în descoperirea şi resimţirea unităţii lumii, prin proiectarea analogică. Simbolul, a devenit principiu însuşi al creaţiei, cultura delicată a nuanţei, indeterminarea provocatoare şi stimulatoare, mijloacele muzicale ale sugestiei chiar sunt semnele unei alianţe discrete dar fecunde între poezie şi filosofie. 
  
Psihologia receptării se întoarce dialectic asupra psihologiei creaţiei. Poetul adevărat gândeşte i-mediat cu cuvinte, limbajul însuşi gândeşte uneori în poemul lui.”Ceea ce creează în noi nu are nume “- spune Valery nu în sensul că poezia ar fi “dictată “autorului, ci în sensul că polivalenţa ei semnificativă o îndepărtează de origine, o face să nu-I mai aparţină în exclusivitate. Limbajul devine purtătorul unei ambiguităţi revelatoare ce transformă poemul într-un act, iar receptarea lui într-o participare. Exegeza v-a descoperi filosofia poemului, nu pe cea a poetului. Nici-un poet modern- nu îşi transpune concepţia despre lume într-un poem, ci ajunge la această concepţie prin el. 
  
Dacă pentru mine poezia filosofică este o poezie interioară, extinsă în subconştient şi în absconsul ideilor, pentru Tudor Vianu această poezie este exterioară, neterminată, eşuată, un concept negative în definirea căruia sunt rechemate şi verificate distincţiile principale de la început între poezie şi filosofie. 
  
Trebuie subliniat în această fază a lucrării noastre că ideile reprezintă un mod de adâncire a viziunii poetice cu condiţia să apară, nu să pre-existe, să menţină dispoziţia contemplativă, nu s-o transforem în curiozitate gnoseologică. Expertiza poeziei deschide perspective către viaţa supremă a spiritului, neavând nevoie de atitudini doctrinaire ori de simboluri dificile. Poezia adevărată poartă un mesaj de universală semnificaţie în care se ascunde filosofia ei.O filosofie latentă, dar eficace, difuză în substanţa poemului. 
  
Astăzi după mâzga poetică postmodernistă care a fost la noi, noul curent globmodernul ne descoperă o savoare a poeziei gnomice în chiar supunerea neabătută a versurilor la o idee, în înlănţuirea lor necesară, în cadenţa lor previzibilă, în ecoul lor meritat. Poezia înseamnă forma cea mai înaltă de cunoaştere umană, singura în măsură să garanteze accesul la absolut.Nu numai că filosofia trebuie să primească sugestiile artei şi să pună la contribuţie facultăţi specifice poetice, dar actul însuşi de a filosofa începe să fie privit sub specia stilului, iar construcţia unui sistem drept o problemă de compoziţie de formă.Keyserling scria că “ filosofia e artă pură“( Philosophie als Kunst, Darmstadt, 1920, p.3), iar valoarea unei concepţii despre lume e o problemă de stil. 
  
Identitatea unui gânditor o dă felul propriu de a pune problema, modul de formare a unui material neutru şi general cunoscut. Ca şi artistul, gânditorul e în căutarea unui “cum “ la care nu poate ajunge fără vocaţie şi chiar fără inspiraţie spontană. 
  
Veritabila profunzime a filosofiei stă în puterea de construcţie şi în libertatea ei de poezie abstractă.Poezia ţine să îndeplinească o funcţie filosofică, filosofia- una formală, poetică; sau, menţinându-şi fiecare funcţia, îşi împrumută reciproc mijloacele.Nu contează dacă, de pildă, „poetul-filosof “ renunţă la funcţia lirică a poeziei pentru a exprima idei sau speră ca abia prin conceptualizare să ajungă la adevărata poezie, confuzia mijloacelor şi pierderea funcţiei specifice subminează iniţiativa lui. 
  
Conceptual modern al poeziei se constituie, în genere, prin renunţarea la sintaxa raţională, la gândirea discursivă în genere, evoluţia de la simbolism la suprarealism se confundă cu o îndepărtare treptată de filosofie. Poezia modernă nu ni se pare a fi mai departe de filosofia modernă decât poezia romantică de filosofia romantică.Opoziţia dintre poezie şi filosofie nu trebuie stabilită între poezia modernă şi filosofia modernă, ci între poezia modernă , poezia tradiţională şi cea globmodernistă, între caracterul ei filosofic de atunci şi de acum. Îndepărtarea poeziei de filosofie nu implică pierderea apetitului ei metafizic, cid oar satisfacerea lui prin mijloace diferite.La fel, modelarea filosofiei de către poezie nu provoacă dispariţia efortului de riguroasă abstractizare, ci mlădierea şi extinderea lui asupra unor domenii până atunci evitate. Există o relaţie de suprafaţă, manifestată în filosofie prin prezenţa metaforelor, iar în poezie, prin cultivarea expresă a ideilor şi o relaţie de adâncime, de permanenţe subiacente şi implicaţii tacite.Am putea spune că exact în momentele de desfăşurare culminantă, când filosofia sau poezia ajung să se exprime în parte în mod strălucit şi deplin, atunci limitele dispar şi aprofundarea funcţiilor se rezolvă printr-o încrucişare a efectelor. Adevărata relaţie de adâncime între filosofie şi poezie apare abia atunci.Efectul estetic al filosofiei decurge din coerenţa înaltă a ideilor, din tensiunea şi pasiunea demonstraţiei, din caracterul ei irefutabil. Aspecte ale unei profunde reciprocităţi, filosofia poeziei şi poezia filosofiei trimit imaginaţia spre un strat de latenţe inseparabile spre un spaţiu lăuntric în care organul virtual al poeziei şi acela al filosofiei palpită alături. Unitatea originară determină o convergenţă a efectelor şi astfel pagina severă de filosofie ne adduce la vibraţie iar poemul ne rezervă o iniţiere şi un acces preţios spre cunoaştere. 
  
Unite prin rădăcinile lor în spirit, filosofia şi poezia se întâlnesc- tot în spirit- ca purtătoare de absolute. 
  
Al.Florin Ţene 
  
 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Alianţa discretă şi fecundă dintre poezie şi filosofie / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 236, Anul I, 24 august 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!