Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Stihuri > Momente > Mobil |   


Autor: Alexandru Stănciulescu Bârda         Publicat în: Ediţia nr. 732 din 01 ianuarie 2013        Toate Articolele Autorului

Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA - SFÂRŞIT ŞI DE LA CAPĂT

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Slavă Domnului, că a trecut şi sfârşitul lumii de anul acesta, aşa cum s-au dus şi cele de până acum! Aproape în fiecare an am fost anunţaţi că vine ... ,,Savanţii” lumii au ştiut exact şi anul şi luna şi ziua şi ora când are loc sfârşitul. Deştepţi oameni! Că nu s-a întâmplat, asta e altceva! Important este că ei au socotit şi au stabilit! Au numărat capitolele din Biblie, versetele, apoi cuvintele şi literele, virgulele, punctele, spaţiile dintre cuvinte! Le-au adunat, le-au scăzut, le-au înmulţit, le-au împărţit, au extras rădăcini patrate, au calculat sinusurile, cosinusurile, tangentele, cotangentele şi tot aşa, până au ajuns la sfârşitul lumii! Şi au fost mulţi care le-au dat crezare! Cum să nu crezi aşa savanţi?  

Î  

n anii trecuţi, când s-a mai sfârşit lumea, nebunia a fost mult mai mare decât anul acesta. Atunci sute de tineri s-au sinucis prin otrăvire, sub supravegherea pastorilor cunoscători, pentru ca sufletele lor să ajungă înaintea sufletelor noastre, ale păcătoşilor adică, pe o planetă unde trebuia să opească o rachetă interplanetară. În aceea urmau să se îmbarce şi să fie duse la rai. Dacă ajungeau acolo înaintea celorlalte şi nu se făcea prea mare bulibăşeală, aveau toate şansele să fie primite, ca fecioarele înţelepte. După aceea venea puhoiul cel mare de suflete, dar şansele lor erau minime. Porţile se puteau închide pentru totdeauna şi noi rămâneam ca fecioarele nebune din Biblie. Ce înseamnă informaţia, domʼle! Ştii precis când trebuie să mori! Interesant este, însă, că în cazul respectiv, pastorii cu pricina uitaseră să se sinucidă ei înşişi, mai rămânând în lume, ca să-i mai pricopsească şi pe alţii!  

 

Anul acesta, sfârşitul lumii a produs alte forme de nebunie. S-au găsit destui naivi, ca să nu le zicem altfel, care s-au grăbit să cumpere cu sume fabuloase buncăre antiatomice, ori să construiască altele noi, să le amenajeze împărăteşte, să îngrămădească acolo alimente multe, cât să mănânce un oraş câteva luni. Acum, dacă a trecut sfârşitul lumii, toată investiţia a rămas un eşec ca atâtea altele şi cheltuiala s-a dus pe apa sâmbetei! Mde! Ion Creangă avea o vorbă, care mi se pare potrivită aici: „Eu ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jurul meu prind curaj!” Păi, nu?  

 

Mă rog la Dumnezeu cu lacrimi, ca pentru sănătate şi pentru mântuire! Dacă ar fi să ia în seamă şi umila mea rugăciune, sfârşitul lumii să se desfăşoare aşa şi asta cât mai curând: lumea să se trezească, aşa cum s-ar trezi un om după un coşmar, după un vis urât. În coşmaul acela lumea era dominată de războaie, de crime, de atentate, de calamităţi naturale, de suferinţe, de lacrimi, de boli, de nedreptăţi, de foamete, de sărăcie, de ură, de minciună şi de multe altele asemenea; trezindu-se, lumea ar fi cu totul altfel: o lume a iubirii, a frăţiei, a într-ajutorării. Lumea nouă să fie formată din oameni cu sufletele curate şi nevinovate ca ale copiilor, care să se iubească precum fraţii. În lumea aceea să nu mai existe ziduri şi porţi încuiate între fraţi, între părinţi şi copii, să fie pace între ţări şi popoare, să fie hrană din belşug, medicamente pentru toate bolile. În lumea aceea să nu mai fie copii aruncaţi la tomberon, copii orfani, copii ai străzii şi ai canalelor, oameni hămesiţi de foame, fără loc de muncă, înrobiţi de alcool şi droguri, de patimi, fără hoţi, fără criminali şi violatori. În lumea aceea munca să fie o bucurie şi fiecare să fie răsplătit pe merit pentru munca depusă, să nu mai fie nepotism, favoritism, mituire, secăturile să nu se mai caţăre în vârful piramidelor sociale, cartea să-şi reia locul ce i se cuvine pe scara valorilor.  

 

În lumea acea să fie mai multă credinţă în Dumnezeu şi încredere între oameni; artele adevărate să fie respectate, iubite şi repuse la locul lor iar falsurile şi kitschurile să fie aruncate la coşul istoriei. Relaţiile dintre oameni şi dintre ţări să se bazeze pe iubire şi pe respect reciproc, ci nu doar pe interese meschine, pe viclenie şi pe minciună. Din lumea aceea răul şi toată şleahta lui de slujitori să fie alungaţi în focul iadului şi Dumnezeu să vină ca un părinte între copiii lui!  

 

Dar cine să ia în seamă ruga unui popă de ţară!?  

 

Pr. Dr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA  

1 ianuarie 2013  

Referinţă Bibliografică:
Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA - SFÂRŞIT ŞI DE LA CAPĂT / Alexandru Stănciulescu Bârda : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 732, Anul III, 01 ianuarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Alexandru Stănciulescu Bârda : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Stănciulescu Bârda
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!