Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Alexandru Stănciulescu Bârda         Publicat în: Ediţia nr. 550 din 03 iulie 2012        Toate Articolele Autorului

Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA - PLAGIATUL – SPORT DE PERFORMANŢĂ LA ROMÂNI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
De câţiva ani buni auziţi mereu de cazuri de plagiat. Se discută la televizor, la radio, puteţi citi în ziare pe primele pagini, pe internet etc. Nume sonore ale unor oameni din cele mai înalte instituţii ale statului sunt puse în legătură cu un astfel de păcat. Unii sunt daţi afară din serviciu, altora li se retrag titlurile ştiinţifice şi academice, despre alţii nu se mai vorbeşte nimic după câteva zile de mare zarvă. Nu voi da astfel de nume, fiindcă numai justiţia este în măsură să stabilească, dacă cineva este cu adevărat vinovat sau nu. Aşadar, vom discuta despre păcat, respectiv despre infracţiune, ci nu despre păcătoşi sau infractori propriu-zişi.  
 
Pentru unii dintre Dumneavoastră lucrurile sunt clare, pentru alţii sunt învăluite în ceaţă. Nu v-aţi întâlnit cu acest cuvânt decât în ultimii ani, mai ales după Revoluţie. Pentru ca să spunem lucrurilor pe nume, precizez că plagiatul în vobirea omului de rând se traduce prin hoţie, prin furt. Despre un astfel de nărav nu mai e nevoie să vă spun eu ce este. Ştie fiecare dintre Dumneavoastră. Oricare aţi furat în viaţă un strugure, un măr, o pară, o cireaşă sau altceva din bunătăţile pământului. Nu v-aţi putut abţine când aţi trecut pe un drum, pe o potecă şi v-aţi astâmpărat setea şi pofta cu o fructă oarecare, chiar dacă aceasta era în proprietatea unui alt consătean. Vi s-a părut întotdeauna că, deşi e un păcat, nu e chiar atât de mare, atât de grav.  
 
Cu toate acestea, mulţi dintre cei ce se află pe pat de moarte, în anii grei ai bătrâneţii, îşi scotocesc conştiinţa şi amintirile şi încearcă să se debaraseze de o greutate imensă care îi apasă: furtul unui măr din grădina vecinului în anii tinereţii sau ai copilăriei ... ! Încerc să cred, că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au pătruns noaptea în casa semenilor lor, nu au bătut, nu au torturat şi nu au ucis pe alţii pentru a le smulge banii sau bijuteriile sau altceva. Încerc să cred, că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au falsificat acte şi au furat case, pământuri şi alte bunuri sau drepturi ale semenilor; încerc să cred că nu sunt printre Dumneavoastră dintre cei care au depus jurământ strâmb în instanţă şi nici nu s-au folosit de martori mincinoşi pentru a smulge fraţilor, sau rudelor, sau semenilor cine ştie ce bunuri. Ferească Dumnezeu să avem aşa ceva în parohia noastră!  
 
Hoţia sau furtul este interzis de Însuşi Dumnezeu prin porunca a opta a Decalogului: „Să nu furi!” Nu se face nici un fel de comentariu, nu se fac nuanţări. „Să nu furi!”, aşa cum spune „Să nu ucizi!” şi cu asta a spus totul. Noi am nuanţat păcatul, făcându-l mai uşor sau mai grav, în funcţie de tot felul de împrejurări. Hoţia a fost prezentă întotdeauna printre năravurile multor popoare şi persoane. Au fost perioade în care ea a devenit politică de stat în unele locuri şi s-au furat mişeleşte regiuni sau chiar ţări întregi de la alţii, uneori trecându-i pe adevăraţii stăpâni prin foc şi prin sabie, ducându-i în robie, deportându-i în masă, ori ucigându-i, pur şi simplu. Au fost înşelaţi politicieni creduli şi proşti de alţii mai versaţi şi mai şmecheri şi s-au furat unor ţări bogăţiile solului şi ale subsolului, pe care Dumnezeu le dăduse ca zestre localnicilor, ca să se hrănească din ele ei şi strănepoţii strănepoţilor lor. S-au furat multe şi de toate, în toate timpurile şi în toate locurile!  
 
Între timp, cuvântul propriu-zis de „hoţie” sau „furt” a început să deranjeze, să jignească pe cei în cauză. Atunci i-au schimbat numele, dar păcatul/infracţiunea a rămas aceeaşi. Bunăoară, când bunul furat a fost produsul minţii celuilalt, hoţia a fost numită plagiat. Imaginaţi-vă că cineva dintre Dumneavoastră copiază o poezie a lui Eminescu şi o ... semnează cu propriul său nume, bătându-se apoi în piept în faţa celorlalţi că el a compus-o, că este poezia lui, că el este poetul. Despre adevăratul autor, respectiv Eminescu, „poetul” de ocazie nu suflă nici un cuvânt. Eventual, dă o listă cu poeţii care au reuşit să mai scrie poezii la fel de bune ca „a lui” de-a lungul timpului şi, undeva, în coada listei, îl trece şi pe Eminescu. Alţii fură ideile dintr-un articol, dintr-un studiu, dintr-o carte, pe care le îmbracă, aşa cum îmbracă o păpuşă, cu alte haine, adică înlocuieşte cuvintele, spunând acelaşi lucru. Spre exemplu, dacă despre Gheorghe se spune într-un articol că este mincinos, eu, cel care plagiez articolul respectiv, spun că Gheorghe „vehiculează adevărul”, „jonglează cu cuvintele”, ceea ce e, de fapt, acelaşi lucru.  
 
Plagiatul începe din şcoală. Încă de timpuriu, mulţi elevi îşi fac un titlu de glorie din a copia la teze, la lucrări, de la colegi, din cărţi sau caiete. În ultimii ani copiază de pe internet. Este mult mai practic, mai uşor şi nici nu mai muncesc să scrie cu mânuţa lor. Ating două butoane, „copy” şi „paste” şi textul, care poate fi o carte de sute de pagini, trece din buzunarul semenului în propriul buzunar. Munca noului „autor” este aceea de a semna „opera”. Mulţi profesori sunt mulţumiţi că elevii lor fac lucrări bune, iau note bune, ei înşişi sunt cotaţi ca profesori merituoşi. Părinţii sunt mândri de copiii lor, fiindcă au note mari. Se ajunge la examene importante, capacitate, bacalaureat, admitere, licenţă, masterat, doctorat, repartiţie etc. Dacă se înăspreşte supravegherea, protestează toată lumea: elevi, profesori, părinţi: „Auzi, domnule, să streseze copiii, să nu-i lase şi pe ei să se inspire!” Profesorii supraveghetori încep să aibă orbul găinilor, se întrerupe curentul în şcoală şi camerele de luat vederi nu mai funcţionează, se transmit bileţele scrise mărunt-mărunt cu subiectele rezolvate, se folosesc telefoanele şi alte aparate foarte sofisticate. Mai nou, se implantează cip-uri în urechi, adică nişte aparate foarte mici, prin care i „se şopteşte” concurentului ce trebuie să spună sau să scrie de la zeci de kilometri. Se fură apoi articole, studii, cărţi, pentru care adevăraţii autori au muncit din greu mulţi ani de zile. Hoţii le preiau în câteva clipe şi le semnează. Autorii adevăraţi sunt de cele mai multe ori marginalizaţi, trimişi să păzească oile (sau caprele!), în timp ce hoţii, dacă mai beneficiază de rude la Ierusalim, rugători la Athos şi argaţi în parlament, se caţără până la vârful piramidei sociale.  
 
Dacă hoţii-plagiatori sunt prinşi, sunt niţel bălăcăriţi, retrogradaţi de ochii lumii pentru câteva luni, după care sunt propulsaţi mult mai sus, ca să poată recupera, sărmanii, pierderile suferite! În felul lor sunt nişte adevăraţi „campioni”. Sunt „campioni” într-un sport de proporţii, pe care toţi îl arătăm cu degetul, îl criticăm, îl dezaprobăm, dar vedem dintr-o zi în alta că tot mai mulţi îl practică tot într-o veselie.  
 
Cel mai dureros este când vezi tocmai statuile imense că se prăbuşesc, fiindcă aveau picioare de lut. Copiii şi tinerii au nevoie de modele, ba chiar vârstnicii. Te uiţi, în mod firesc, la cei mai de sus, la cei mai din vârf şi afli la un moment dat că aceia nu erau, de fapt, decât nişte hoţi! Pardon, nişte plagiatori!  
 
Pr. Dr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA  
Scrisoare Pastorala Nr.231  
iunie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA - PLAGIATUL – SPORT DE PERFORMANŢĂ LA ROMÂNI / Alexandru Stănciulescu Bârda : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 550, Anul II, 03 iulie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Alexandru Stănciulescu Bârda : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Stănciulescu Bârda
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!