Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Eveniment > Anunturi > Mobil |   


Autor: Alexandru Stănciulescu Bârda         Publicat în: Ediţia nr. 507 din 21 mai 2012        Toate Articolele Autorului

Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA - OFERTĂ DE CARTE (19) MAI 2012
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cu deosebit respect vă rugăm să ne permiteţi să vă prezentăm noutăţile editoriale şi lucrările pe care le avem disponibile pentru vânzare în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranţa că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. şi ne veţi face comenzi cât mai consistente, atât pentru nevoile Dvs. spirituale, cât şi ale celor dragi Dvs.  
 
Vă mulţumim cordial celor care aţi comandat deja cărţi oferite de parohia noastră. Vă mulţumim celor care ne-aţi încurajat, celor care ne-aţi îndrumat. Vă mulţumim şi celor care nu ne-aţi răspuns. Din toate am înţeles că doriţi să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet şi cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorinţă a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm însă că tirajele sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.  
 
De peste 20 de ani publicăm,- cu greutăţi pe care numai Dumnezeu le ştie, - la nivelul unui sat uitat de lume -, sute de titluri de cărţi şi broşuri cu conţinut teologic, istoric, literar, pe care le răspândim în parohia noastră, în ţară şi în străinătate în sistemul ,,cartea prin poştă”, cu convingerea că prin aceasta facem un act de apostolat pentru Domnul Hristos şi în acelaşi timp slujim cultura şi neamul românesc. Nu avem nici o susţinere decât de la Dumnezeu şi de la cititorii noştri. Fiindcă am publicat lucrări pe înţelesul dumnealor şi care au răspuns căutărilor spirituale ale omului de astăzi, am putut rezista inflaţiei, concurenţei şi răutăţii multora, care au căutat să ne pună piedici.  
 
Vă rugăm şi pe Dvs., dacă simţiţi şi trăiţi creştineşte şi româneşte, să ne ajutaţi în această nobilă lucrare prin comenzile Dvs. Precizăm, de asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cat si la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin posta sau pe e/mail. Daca va interesează, comunicaţi-ne şi vă putem trimite şi Dvs. această publicaţie a noastră gratuit. Găsiţi acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.  
 
Precizăm, că noutăţile din această ofertă sunt volumele: Prof. Dr. Constantin Negreanu, Istoria proverbului românesc şi Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Sfintele Taine şi proverbele româneşti. La acestea adăugăm o rubrică nouă, intitulată Micul anticariat.  
 
În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveţi. Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:  
 
A. Cărţi recent apărute:  
 
• 1. Prof. Dr. Constantin Negreanu, Istoria proverbului românesc, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2012, format A5, hartie şi tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 160 pag., 8 lei.  
 
Constantin Negreanu a iniţiat o adevărată şcoală de paremiologie în Mehedinţi. El însuşi şi-a luat doctoratul cu o teză despre proverbele româneşti, a editat câţiva ani o revistă de paremiologie, a organizat şi condus patru simpozioane naţionale de paremiologie, a reeditat vechi culegeri de proverbe româneşti, a publicat numeroase articole şi studii în ţarăşi străinătate despre proverbele româneşti şi era pe punctul de a obţine aprobările necesare pentru a înfiinţa la Tr. Severin o secţie a Academiei Române pentru studiul proverbelor. Suflul morţii l-a smuls dintre noi şi proiectele lui au rămas neîmplinite. Prin strădaniile şi generozitatea lui CONSTANTIN NEGREANU se realizase ceva în Mehedinţi. Ceva trainic, ceva ce trebuia să dureze! Dar aripile lui NEGREANU s-au frânt înainte de vreme şi, odată cu el, din păcate, s-au ruinat şi proiectele ce le iniţiase. Aripa morţii a bătut păstorul şi s-au risipit oile. Azi toate realizările, proiectele şi visele lui NEGREANU au rămas amintire, au devenit ele însele istorie. Au rămas exemplu şi au devenit reproş pentru cei ce nu au mai continuat opera începută. NEGREANU a pus temelia. Aceasta nu trebuia să rămână un zid părăsit, ci zidirea trebuie să continue. În această temelie NEGREANU a zidit însuşi sufletul şi tinereţea lui şi tocmai de aceea am convingerea că zidirea nu se va surpa. Publicarea cărţii de faţă sperăm să fie un semn în acest sens.  
 
• 2. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Sfintele Taine şi proverbele româneşti, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2012, format A5, hartie şi tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 82 pag., 6 lei.  
 
„Proverbele ne oferă exemple concludente ale felului cum s-a reflectat învăţătura dogmatică şi practica liturgică în mentalitatea colectivă. Este surprinzător cu câtă atenţie şi cu câtă profunzime omul din popor a receptat adevărul teologic, l-a trecut prin filtrul conştiinţei şi sufletului său, l-a concentrat în cupa foarte strâmtă şi sintetică a proverbului şi l-a transmis din generaţie în generaţie. Sperăm că ne va ajuta Dumnezeu ca în viitorul apropiat să dăm la lumină o antologie de proverbe religioase româneşti şi o sinteză de etnoteologie bazată pe tezaurul inestimabil al paremioticii româneşti. Studiul de faţă este un început”.  
 
• 3. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2004), vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2006, format A5, hartie şi tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 570 pag., 40 lei.  
 
Cele trei volume ale lucrării s-au epuizat. Faptul că am avut comenzi şi după ce s-a epuizat tirajul, ne-a determinat să mai scoatem o tranşă, începând cu primul volum. Pe parcurs, le vom retipări şi pe celelalte. Precizăm că primul volum cuprinde secţiunile Biblică(Sf. Scriptură, Vechiul Testament, Noul Testament, Arheologie Biblică), Sistematică(Dogmatică, Morală, Filozofie Creştină), Practică (Drept canonic, Liturgică, Omiletică, Catehetică, Pastorală, Muzică Psaltică, Pedagogie, Sectologie). Este un instrument de lucru de mare valoare pentru teologi, dar şi pentru cercetători.  
 
• 4. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Urme, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2012, format A5, hartie şi tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 312 pag., 20 lei.  
 
Este o lucrare de literatură în general, deşi cuprinde materiale şi de altă factură, grupate în capitole precum: File de legendă, Oameni, fapte şi întâmplări de altădată, Eseuri, Versuri, Documentare, Oameni, fapte şi întâmplări de azi, Biserica şi Şcoala, Aspecte pastorale, In memoriam, Recenzii. Oricum, cititorul nu are timp să răsufle sau să se plictisească din momentul în care începe lectura acestei cărţi pline de viaţă. Călători suntem pe drumul vieţii. Încercăm fiecare să lăsăm un semn al trecerii noastre pentru cei prezenţi, pentru cei viitori. Unii lăsăm palate, alţii averi, alţii de toate; unii lăsăm copii, alţii un nume bun; unii lăsăm ură şi blesteme, cirezi de vite, maşinării de tot felul, alţii un rând într-o carte de istorie; unii lăsăm o poezie sau o melodie, un tablou sau un monument. Oricum, nu vrem să trecem ca pasărea prin aer şi peştele prin apă( ... ). Toată viaţa m-am chinuit să scriu o carte! Au ieşit mai multe, pe care le-am răspândit până la marginile lumii. Nu ştiu, însă, dacă măcar vreuna din ele îmi va supravieţui şi va fi o urmă a trecerii mele prin această lume. Ştiu doar atât, că fiecare carte este un semn al iubirii mele faţă de semeni şi faţă de Dumnezeu, este încă o formă prin care îmi împlinesc misiunea.  
 
• 5. Profeţii privind România, vol. I, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2012, 42 pag., 3 lei.  
 
Conştient că există în toate vremurile şi în toate timpurile oameni înzestraţi de Dumnezeu să prezică sau să prevadă viitorul, am început o serie cu astfel de scrieri care privesc România sau contextul internaţional în care se derulează istoria ţării noastre. Pentru aceasta, am considerat că cel mai reprezentativ în acest sens este Sundar Singh. Într-o vreme în care emigraţia este masivă, în care atâţia dintre confraţi se declară nemulţumiţi că sunt români, venim cu această scriere, pe care, după ce o citeşti, îi mulţumeşti lui Dumnezeu că te-a rânduit să fii român şi să trăieşti în România de azi şi de mâine.  
 
• 6. Colinde din Transilvania, vol. IV, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 237 pag., format A5, hârtie şi tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 16 lei;  
 
Cu ajutorul lui Dumnezeu, încheiem seria celor patru volume din seria Colindelor din Transilvania, la care se adaugă volumul Balade din Transilvania, culese de neobositul folclorist Pavel Rătundeanu-Ferghete de-a lungul ultimei jumătăţi de veac. Precizăm, însă, că nu este specie folclorică, din care acest admirabil român să nu fi descoperit măcar câteva piese. Uneori acestea acoperă zeci de pagini, alteori greutatea manuscriselor însumează câteva kilograme. Pavel Rătundeanu-Ferghete a fost şi a rămas un om modest sub aspect material şi social, tocmai în această vreme în care goana după avere şi mărire este mai acerbă decât oricând! El partea bună şi-a ales, reuşind să intre, prin muncă şi sacrificii numai de el ştiute, în universul lui a fi. Culegând şi făcând lumii cunoscută această zestre inestimabilă a sufletului românesc, poţi înţelege mai bine miracolul supravieţuirii neamului de-a lungul mileniilor într-o zonă atât de frământată, atât de încercată şi atât de binecuvântată. Colindele din această carte sunt grupate pe teme, precum: Colinde de Crăciun, Colinde de Anul Nou, Colinde de Bobotează, Colinde de Florii, Colinde de Paşti, Colinde pastorale(dintre acestea avem 19 variante la Mioriţa), Colinde istorice, Colinde diverse etc.).  
 
• 7. Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Ortodoxia”(1949-2008), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 609 pag., format A5, hârtie şi tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 40 lei;  
 
Revista ,,Ortodoxia” a fost şi este un fel de prinţesă a revistelor bisericeşti. Dacă ,,Biserica Ortodoxă Română” se voia un fel de ,,buletin” al instituţiei, în care să se consemneze în primul rând faptele şi după aceea articolele, studiile şi recenziile, dacă ,,Studii Teologice” era revista facultăţilor de teologie, având menirea să găzduiască, în primul rând, studiilor profesorilor, masteranzilor şi doctoranzilor în teologie, revista ,,Ortodoxia” era, pe de o parte, creuzetul în care se plămădeau ideile şi poziţiile teologiei româneşti faţă de curentele religioase care se vehiculau în lume la un moment dat, iar pe de altă parte, tribuna de la care răsunau vocile cele mai autorizate ale teologiei ortodoxe româneşti cu prilejul contactelor pe care Biserica Ortodoxă în general şi Biserica Ortodoxă Română le avea cu bisericile surori şi cu cultele creştine sau religiile lumii. Ea a fost ,,vârful de lance” al Bisericii noastre în confruntările ecumenice şi teologice internaţionale. Nivelul acestei reviste a fost întotdeauna superior celorlalte reviste centrale bisericeşti. Am putea spune, că materialele cele mai bune au fost publicate aici, ca o carte de vizită a teologiei româneşti. Cele mai bine realizate studii ale profesorilor noştri de teologie şi al celorlalţi colaboratori au găsit găzduire în paginile acestei reviste. Chiar tezele de doctorat au fost selectate şi au fost publicate aici doar cele care aveau deschidere spre universal, spre domeniul ecumenic. Poate pentru cititorii de rând şi pentru unii preoţi a fost mai greoaie prin limbajul utilizat, dar trebuie înţeles acest lucru ca pe ceva firesc în contextul misiunii pe care îl avea revista.  
 
• 8. Vieţile Sfinţilor, vol. II, Malovăţ, Editura Parohiei Malovăţ, 2011, 560 pag. , format A5, hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 30 lei;  
 
Anul trecut am tipărit volumul I din această serie şi l-am distribuit gratuit de Sărbători tuturor familiilor din parohie şi celor din afara parohiei, care ne-au ajutat în timpul anului. Aceasta este deja o tradiţie în parohia noastră. Pentru anul acesta, le dăruim vol. II. Vol. I cuprindea vieţile sfinţilor din lunile ianuarie, februarie şi martie. Actualul volum preia textul oficial, stabilit de Sfântul Sinod şi cuprinde vieţile sfinţilor pe luna aprilie, la care s-au adăugat textele pericopelor biblice reprezentând Sf. Evanghelie, Apostolul şi troparul zilei, cât şi cugetări din Sfinţii Părinţi. Volumul II din Vieţile Sfinţilor cuprinde povestirea principalelor momente din viaţa sfinţilor înscrişi în calendarele creştine ortodoxe în luna aprilie. Nu putem vorbi de sfinţii dintr-o anumită perioadă a istoriei creştine, ci de o epocă foarte extinsă, dacă este să ne gândim că cei dintâi sfinţi căzuţi pentru Hristos şi credinţa creştină au fost chiar dintre Sfinţii Apostoli şi ucenicii lor, iar ultimii menţionaţi în prezentul volum au trăit în secolul al XIX-lea. Nu putem vorbi nici de sfinţi dintr-o anumită parte a lumii. Unii dintre ei au trăit în Imperiul Roman şi au suportat persecuţiile greu de înţeles pentru omul zilelor noastre, alţii în Imperiul Bizantin şi au luptat pentru apărarea valorilor majore ale învăţăturii creştine, prin sinoadele ecumenice, prin scrierile lor, prin predica lor, dar mai ales prin însăşi jertfa vieţii lor. Alţii au trăit în Europa Occidentală, alţii în Rusia ţaristă sau în Principatele Române. Vieţile Sfinţilor nu sunt poveşti, ci fapte de viaţă, scrise cel mai adesea cu sânge şi lacrimi, dar şi cu speranţă nestrămutată. Cu ani în urmă, răsfoiam la Biblioteca Academiei din Bucureşti câteva din cele peste 40 de volume din Vitae Sanctorum(Vieţile Sfinţilor), care cuprindeau hotărârile judecătoreşti ale instanţelor romane privitoare la creştinii care nu voiau să jertfească idolilor sau să mănânce din cele jertfite acestora, care nu voiau să ia parte la manifestările şi sărbătorile dedicate împăratului, care era socotit zeu sau semizeu(sec. I-IV). Romanii nu ucideau pe creştini de dragul de a ucide, ci îi condamnau în urma unei judecăţi oficiale, desfăşurată după toate regulile procedurale, în conformitate cu legislaţia imperială în vigoare de la acea dată. Colecţia menţionată mai sus conţinea, aşadar, sentinţele judecătoreşti, prin care erau condamnaţi la moarte pentru nerespectarea legilor imperiului. Volumul de faţă nu ne prezintă documente judecătoreşti, ci povestirea multora din acele procese. Vedem oameni simpli, oameni cu diferite ocupaţii, cu diferite pregătiri intelectuale, cu diferite poziţii sociale, care manifestă credinţa şi apartenenţa lor la Biserica lui Hristos cu un curaj impresionant. Nu se înfricoşează de judecată, de bătăi, de închisoare, de maltratări, de moarte. Mărturisesc credinţa lor şi suportă cu un eroism cutremurător metodele sălbatice prin care li se storcea şi ultima picătură de viaţă din trupul vlăguit şi terciuit. Când pui astfel de oameni alături de unii dintre creştinii noştri de azi, care-şi leapădă nepăsători credinţa şi se duc la diferite secte pentru simplul motiv că acolo li se oferă o strachină de linte sau câţiva biscuiţi, poţi să realizezi cât de departe suntem de sfinţenia celor de atunci! Întâlnim în acest volum creştini învăţaţi, care-şi dedică viaţa studiului Sfintei Scripturi şi adâncirii învăţăturilor ei. Luptă cu vorba şi cu condeiul pentru apărarea învăţăturilor fundamentale ale credinţei creştine: Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane şi multe altele. Pentru curajul lor suferă alungări din funcţii, confiscări de averi, exiluri, bătăi şi chiar moartea. Aceştia sunt stâlpii teologiei creştine, pe care se sprijină Biserica de două mii de ani. Astfel de modele de credinţă şi de viaţă oferim enoriaşilor şi cititorilor noştri, într-o vreme în care mass-media, pe toate canalele sale, oferă cu totul alte modele.  
 
• 9. Anton Pann, De la lume adunate şi iarăşi la lume date ... , ediţia a II-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 184 pag., format A5, hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 12 lei;  
 
Prima ediţie a acestei lucrări a apărut în 1976. Ea reuneşte 1678 cugetări, maxime şi proverbe selectate din opera lui Anton Pann, organizate pe teme şi probleme, cu prefaţă, tabel cronologic, note şi indice tematic realizate de Pr. Al. Stănciulescu-Bârda. Anton Pann este primul cântăreţ bisericesc cunoscut, care s-a înscris la loc de cinste în rândul marilor oameni de cultură, plămăditorilor de limbă, culegătorilor de folclor, muzicienilor rafinaţi, într-un cuvânt, reprezentanţilor de seamă, cu care veacul al XIX-lea românesc a intrat maiestuos în istorie.  
 
• 10. Al. Stănciulescu-Bârda, Nicolae Iorga. Concepţia istorică (Prefaţă de Acad. Ştefan Pascu), ediţia a II-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 370 pag., format A5, hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 26 lei;  
 
Prima ediţie a cărţii a apărut în 1994. Actuala ediţie este revăzută şi îmbunătăţită, fiind dedicată împlinirii a 140 de ani de la naşterea istoricului şi savantului român. Lucrarea are o poveste interesantă, fiind respinsă de mai multe ori de către cenzură înainte de 1989, pentru simplul motiv că autorul era preot, dar în ciuda faptului că preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice a Academiei Române îi semna referatul şi prefaţa, susţinând publicarea. Regretatul Acad. Ştefan Pascu scria despre această carte, printre altele: ,,Lucrarea lui Al. N. Stănciulescu-Bârda, nu e nici neavenită, nici inutilă şi nici de prisos. Dimpotrivă, este binevenită şi, de aceea, bine privită, întrecându-le pe cele di-nainte prin vastitatea sa, prin bogăţia informaţiei şi prin strădaniile, reuşite, de analiză şi interpretare în contextul istoriografiei vremii. Pentru realizarea ei, autorul a întreprins o muncă laborioasă, investigând mai întâi opera principală a lui Nicolae Iorga, confruntând-o cu concepţiile contemporanilor săi şi cu concepţia materialist-istorică, ducând mai departe ceea ce s-a scris până acum în problemă. Impresionanta bibliografie consultată, pe care se bazează impresionanta bogăţie de note, stă mărturie a hărniciei, seriozităţii şi cuprinderii teoretice a gândirii istorice a lui Nicolae Iorga. O lucrare muncită cu pasiune şi dăruire şi, de asemenea, cu hărnicie de albină, culegând, autorul, din zecile de mii de pagini ale lui Nicolae Iorga şi din alte mii ale altor istorici ceea ce se referea la subiect. Acest bogat material informativ a fost apoi organizat într-o structură corespunzătoare, potrivit problemei înfăţişate( ... ). Al. N. Stănciulescu-Bârda şi-a deschis cu grijă drumul printre numeroasele meandre, construind o carte bogată în informaţii, precum şi în judecăţi, proprii sau împrumutate, pentru a înfăţişa concepţia istorică a unui mare istoric. Este aşezat, astfel, prin această lucrare, Nicolae Iorga pe piedestalul ce i se cuvine şi ca teoretician al istoriei, întregindu-i, astfel, personalitatea ce a dominat cu prestigiu de necontestat două generaţii de istorici, români şi străini( ... ). În noua formă cred că lucrarea corespunde din punct de vedere ştiinţific şi de aceea propun şi susţin publicarea sa”.  
 
• 11. Pr. Ioan Sfetcu, Predici, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2011, 312 pag., format A5, hârtie offset, numeroase fotografii, copertă policromă, plastifiată, 20 lei;  
 
Părintele Ioan Sfetcu a fost păstorul enoriaşilor din Bârda mai bine de 40 de ani. A fost un preot vrednic şi conştiincios, care şi-a făcut cu drag şi râvnă misiunea. A construit biserică în sat, dar şi în sufletele credincioşilor săi. A fost întotdeauna un model pentru confraţii din judeţ, în ceea ce priveşte metodele pastorale folosite. A fost un predicator de elită, recunoscut nu numai de enoriaşii săi, cât şi de cei din alte parohii, de preoţii mehedinţeni şi de autorităţile bisericeşti. Volumul cuprinde un mănunchi de 60 de predici rostite în duminici şi sărbători, cât şi la diferite ocazii de către regretatul Părinte Ionică Sfetcu. Cartea este de folos atât pentru preoţi, punându-le la dispoziţie un bogat material omiletic, cât şi oricărui creştin dornic să progreseze în viaţa duhovnicească.  
 
• 12. Grigore Maerean, Chemări la Domnul. Calea vieţii şi calea morţii, vol. VIII, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 172 pag., format A5, hârtie offset, copertă policromă, 12 lei.  
 
Înainte de a-şi vedea şi volumul al VIII-lea tipărit, Părintele Grigore Maerean a plecat la Domnul. Nu a fost o plecare obişnuită, ci una de martir. A trecut dincolo prin poarta unei suferinţe greu de imaginat, pe care numai martirii au putut să o suporte. Cartea cuprinde încă un set de meditaţii, eseuri şi cuvântări ale părintelui pe teme diferite, adăpate din belşug din Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi experienţa proprie de-o viaţă. Este un ghid de viaţă duhovnicească şi o lectură de înaltă simţire creştinească. Sperăm că ne va ajuta Dumnezeu să-i dăm la lumină în curând şi volumele IX-X din această carte de suflet a sa, ca o mângâiere pentru amintirea lui şi ca o rugăciune către Dumnezeu pentru sufletul lui atât de zbuciumat!  
 
• 13. Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Studii Teologice”(1929-2008), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc, 2010, 808 pag., tipar şi hârtie offset, copertă policromă, plastifiată, 50 lei.  
 
Lucrarea este o adevărată cheie, cu care se deschide cu uşurinţă un tezaur de cultură teologică, respectiv colecţia revistei ,,Studii Teologice” pe o perioadă de 80 ani. Cele aproape 6000 articole, studii, recenzii, reportaje publicate în revistă sunt organizate în funcţie de marile direcţii ale învăţământului teologic(Biblică, Sistematică, Istorică şi Practică), la care se adaugă alte capitole noi, precum Istoria României, Limbă şi literatură, Etnografie şi Folclor. În cadrul fiecărei secţiuni, materialul este organizat pe obiecte de studiu, urmărindu-se, pe cât a fost cu putinţă, tematica abordată de programa de învăţământ teologic universitar. În fiecare capitol materialul a fost dispus în ordinea alfabetică a autorilor. Un indice alfabetic de autori încheie cartea. Ea se adresează ierarhilor, preoţilor, elevilor seminarişti, studenţilor teologi, masteranzilor şi doctoranzilor, tuturor cercetătorilor şi oa menilor de cultură. Normele de alcătuire a unor astfel de lucrări promovate de Academia Română au con stituit un ghid inestimabil pentru autori.  
 
• 14. Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. IV, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2011, 476 pag., tipar şi hârtie offset, copertă policromă, plastifiatpă, planşe color, 30 lei;  
 
Cartea cuprinde 40 numere din publicaţia Parohiei Malovăţ, ,,Scrisoare pastorală”, mai precis numerele 121 – 160. Pe lângă ,,Scrisoare pastorală” şi-au făcut loc nenumărate cărţi publicate de către parohia noastră. Ne-am împărtăşit şi ne-am semănat astfel din prea plinul sufletului pretutindeni şi tuturor. Toate acestea fără nici o plată materială. Cei care ar fi trebuit să vadă aceste osteneli nu au avut timp să le vadă. Noi ne ducem însă misiunea şi crucea mai departe, cât vom putea.  
 
E fragilă, săracă, şi micuţă ,,Scrisoarea pastorală”. Ştim asta. Alte surate sunt îmbrăcate în haine frumoase, multicolore, au poze şi tot felul de lucruri atrăgătoare. ,,Scrisoarea pastorală” nu are nimic din toate acestea. Ea-şi propune să transmită mesajul, gândul, sufletul şi sinceritatea noastră şi credem că asta-i este zestrea cea mai de preţ. Am văzut în verile secetoase fetiţele devenite ,,paparude” cum umblă goale, acoperite sumar cu câteva mlădiţe de boj ori de alte verdeţuri. Ele cântă şi joacă sub stropii de apă aruncaţi de săteni şi cheamă, prin cântecul şi prin dansul lor, ploaia. Este o formă de rugăciune. Alţii sunt îmbrăcaţi în odăjdii bogate, frumoase şi scumpe, au cântări bine strunite, dar poate că înaintea lui Dumnezeu pătrunde mai repede rugăciunea ,,paparudelor”, tocmai că e mai sinceră şi mai curată. Nu este exclus ca ,,Scrisoarea pastorală” să fie doar ,,paparuda”, care, pe limba şi cu posibilităţile ei, cere mila lui Dumnezeu peste neamul acesta. Tocmai de aceea, încercăm să-i mai adăugăm o cămăşuţă de acum încolo!  
 
*  
 
B. Cărţi în curs de apariţie:  
 
• 15. Nunta din Transilvania;  
• 16. Sf. Irineu al Lyonului;  
• 17. Amintiri despre N. Iorga;  
• 18. Bibliografia Revistei ,,Mitropolia Olteniei”(1949-2009);  
• 19. Proverbe religioase româneşti;  
• 20. Religia şi proverbul românesc;  
• 21. Studii şi documente privind Istoria României, vol. III(Banatul);  
• 22. Scrisoare pastorală, vol. V;  
• 23. Chemări la Domnul, vol. IX;  
• 24. Călăuză biblică;  
• 25. Tudor Vladimirescu. Aşa cum l-am cunoscut  
 
C. Micul anticariat:  
 
26. 600 de ani de naşterea în ceruri a Cuv. Nicodim cel Sfinţit de la Tismana, Tr. Severin, Editura Episcopiei Severinului, 2008, 224 pag., 14 lei;  
27. Alexandru, Gh., Revino, Doamne, printre noi, vol. II, Craiova, Editura ,,Gh. Alexandru”, 2002, 172 pag.(povestiri pentru tineri), 7 lei;  
28. Bălaşa, Dumitru, File de jurnal, Rm. Vâlcea, Editura Buna Vestire, 2011, 16 pag., 3 lei  
29. Bria, I., „Spre plinirea Evangheliei”. Dincolo de apărarea Ortodoxiei: exegeza şi transmiterea Tradiţiei, Alba-Iulia, 2002, Editura Reîntregirea, 2002, 158 pag., 8 lei;  
30. Buzera, A., Coordonate ale culturii muzicale din Oltenia. Muzica de tradiţie bizantină, Craiova, Editura Reduta, 2003, 292 pag., 10 lei;  
31. Cios, Teodor, Taina aceasta mare este. Cuvântări la Cununie, Sibiu, 2007, 208 pag., 15 lei;  
32. Colinde din Transilvania, vol. I, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2003, 150 pag., 8 lei;  
33. Colinde din Transilvania, vol. II, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2004, 250 pag., 12 lei;  
34. Coloana Infinitului, vol. I, Bârda, Editura Cuget Românesc, 2008, 290 pag. , 12 lei;  
35. Coman, C., Biblia în Biserică, Bucureşti, Editura Bizantină, 1997, 192 pag., 9 lei;  
36. Coman, G., Mâncăruri şi dulciuri de post, Bucureşti, Editura Bizantină, 1994, 272 pag., 25 lei;  
37. Crâşmaru, Cristina, Grădinile împărăteşti, Bucureşti, Editura Bizantină, 2004, 126 pag.(versuri), 16 lei;  
38. Dobrescu, O., Psalmii în versuri, Bârda, Ed. Cuget Românesc, 2005, 144 pag., 7 lei;  
39. Florian, Mircea, Filosofia timpului nostru, Craiova, Editura Aius, 2003, 590 pag., 60 pag.;  
40. Florian, Mircea, Filosofia românească, Craiova, Editura Aius, 2005, 310 pag., 40 lei;  
41. Florian, Mircea, Logica recesivităţii, Craiova, Editura Aius, 2006, 270 pag., 25 lei;  
42. Gheorghe, Ghelasie, Trăirea mistică a Liturghiei, Frăsinei, Editura Platytera, f.a., 390 pag., 30 lei;  
43. Ioniţă, V., Pătuleanu, C., Constantin Brâncoveanu şi relaţiile sale cu Europa veacului al XVIII-lea, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 2006, 190 pag., 12 lei;  
44. Lascarov-Moldovanu, Al., Biserica năruită, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, f.a., 136 pag., 9 lei;  
45. Lascarov-Moldovanu, Al., Întoarcerea părintelui Andrei Pătraşcu, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, f.a., 300 pag., 15 lei;  
46. Lascarov-Moldovnu, Al., Cruce şi Naţiune, Craiova, Eitura Mitropoliei Olteniei, f.a., 224 pag., 10 lei;  
47. Lilienfeld, Fairy von, Spiritualitatea monahismului timpuriu al pustiei, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 2006, 152 pag., 9 lei;  
48. Maerean, Gr., Chemări la Domnul, vol. VII, Bârda, Ed. Cuget Românesc, 2008, 256 pag., 12 lei;  
49. Marin, Firmilian, Merinde pentru suflet, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 2004, 244 pag.(predici), 12 lei;  
50. Măndiţă, Nicodim, Despre păcatul înjurăturilor, Bucureşti, Editura Agapis, 2008, 160 pag., 7 lei;  
51. Mitropolit Nestor Vornicescu, Tr. Severin, Editura Episcopiei Severinului, 2008, 132 pag., 10 lei;  
52. Moraru, A., Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000, vol. III/1, Bucureşti, Editura Inst. Biblic, 2006, 824 pag., 60 lei(copertă groasă);  
53. Moraru, A., Biserica Ortodoxă Română între anii 1885-2000, vol. III/2, Bucureşti, Editura Inst. Biblic, 2006, 470 pag., 40 lei(copertă groasă, numeroase planşe color);  
54. Neofit, Rugăciuni către tineri, Iaşi, Editura Credinţa strămoşească, 2005, 288 pag., 10 lei;  
55. Ocoleanu, P., Liturghia poruncilor divine, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 2004, 220 pag., 12 lei;  
56. Palade, M., Iconoclasmul în actualitate, Bucureşti, Editura Sofia, 2005, 220 pag., 27 lei;  
57. Papadopoulou, Stilianou, Teologie şi limbă. Teologie experimentală. Limbă convenţională, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 2007, 128 pag., 9 lei;  
58. Prohodul Maicii Domnului, Rm. Vâlcea, Editura Buna Vestire, 36 pag., 3 lei;  
59. Proloage, vol. II, Malovăţ, Editura Parohiei Malovăţ, 2004, 204 pag., 12 lei;  
60. Roman, Fl., Idolii vremurilor noastre, Bucureşti, Editura Evanghelismos, 2010, 518 pag., 30 lei;  
61. România. Ghid turistic. Indexul localităţilor turistice, Bucureşti, 2006, 272 pag., 12 lei;  
62. Scrieri ale ,,călugărilor sciţi” daco-romani din secolul al VI-lea, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, f.a., 256 pag., 15 lei;  
63. Sorescu, V., Biserica Ortodoxă – stâlp şi temelie a adevărului, Iaşi, Editura Pelerinul, 2002, 208 pag., 8 lei;  
64. Stoicescu, P., Noapte bună, Sâmbure de pună, Bucureşti, Editura Bizantină, 2004, 112 pag.(carte pentru copii), 17 lei;  
65. Tache, Sterea, Teologie Dogmatică şi Simbolică, vol. I, Bucureşti, Editura Institutului Biblic, 2003, 304 pag., 15 lei;  
66. Teognost, Botezul şi Mirungerea, Taine ale naşterii şi devenirii întru Hristos, Iaşi, Editura Credinţa strămoşească, 2004, 240 pag., 7 lei;  
67. Tomoniu, N., Sfântul Nicodim de la Tismana, Bârda, Ed. Cuget Românesc, 2010, 224 pag+ numeroase imagini color, 20 lei;  
 
*  
 
Aşteptăm comenzile Dumneavoastră şi înscrieri la viitoarele apariţii.  
Sănătate, pace şi bucurii sa vă dea Dumnezeu!  
 
---------------------------------------------------  
 
Pr. Dr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA  
Parohia Malovăţ  
Loc. Malovăţ Jud. Mehedinţi  
România  
Tel.0724.99.80.86  
E-mail: stanciulescuBârda@gmail.com  
20 mai 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA - OFERTĂ DE CARTE (19) MAI 2012 / Alexandru Stănciulescu Bârda : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 507, Anul II, 21 mai 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Alexandru Stănciulescu Bârda : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Stănciulescu Bârda
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!