AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENTE
DE PROZĂ

RETROSPECTIVA
DE PROZĂ
A SĂPTĂMÂNII


Acasa > Eveniment > Aniversari >  


Autor: Alexandru Stănciulescu Bârda         Publicat în: Ediţia nr. 805 din 15 martie 2013        Toate Articolele Autorului

Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA - CEL MAI NOROCOS DINTRE PĂMÂNTENI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Scriitorul Marin Preda are un roman intitulat „Cel mai iubit dintre pământeni”. Cu prilejul împlinirii unei „fragede” vârste, parafrazez pe Marin Preda şi afirm şi eu cu toată convingerea, că am fost cel mai norocos dintre pământeni, fapt pentru care-I mulţumesc din suflet lui Dumnezeu.  
 
Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru viaţa şi sănătatea pe care mi le-a dat; Îi mulţumesc pentru că m-a ferit de accidente, de boli grele, de tot felul de rele; Îi mulţumesc pentru că m-a admis printre slujitorii Săi!  
 
Sunt cel mai norocos, fiindcă am avut parte de părinţi minunaţi, care, în ciuda faptului că au fost foarte săraci, mi-au dat ca model de viaţă încă din primii ani pe preotul satului, regretatul Ionică Sfetcu. Nu mi-au recomandat să fiu ca primarul de atunci, ca miliţianul, ca perceptorul sau ca alt funcţionar al puterii. Nu mi-au recomandat să ajung bogat, precum cutare sau cutare, sau infractor sau altceva de genul acesta. Mi-au recomandat cu insistenţă să-l urmez pe Părintele Ionică, fiindcă el „Îi slujeşte lui Dumnezeu” şi „este foarte respectat de oamenii din sat şi din satele din jur!” Culmea! La vremea copilăriei mele, Părintele Ionică însuşi era un om sărac. Donase pământul la stat ca să scape de Bărăgan, nu lua taxe la serviciile religioase şi nu putea niciodată să-şi facă salariul din veniturile parohiei. La sfârşitul fiecărei luni făcea depunere fictivă din partea Doamnei Preotese, făcea statul de plată, apoi se ducea la protoierie şi plătea impozitul şi asigurările sociale, ca să-i meargă şi dumnealui vechimea pentru eventualitatea ieşirii la pensie! Un asemenea om şi un asemenea model îmi aleseseră părinţii mei să urmez în viaţă! Sunt norocos, pentru că mergeau cu mine la biserică duminică de duminică, mă învăţau să spun Crezul şi Tatăl nostru ...  
 
Sunt cel mai norocos, că l-am avut pe Părintele Ionică Sfetcu preot în sat, om cu multă înţelepciune şi cu mult tact, care a ştiut să mă apropie de biserică, să-mi sădească în suflet dragostea de Dumnezeu şi de Biserică, să mă convingă că nu e misiune mai frumoasă pe lume decât preoţia!  
 
Sunt cel mai norocos, că am avut parte de dascăli minunaţi, care au pus suflet în misiunea lor, începând cu doamna învăţătoare Elena Sfetcu, cu majoritatea profesorilor mei de la Malovăţ, de le seminar şi de la facultate. Fiecare a pus câte o cărămidă la construcţia mea ca om şi intelectual.  
 
Sunt norocos, că la toate şcolile pe care le-am urmat am avut parte de clase foarte bune, în care concurenţa a fost la ea acasă. Am avut colegi foarte silitori şi capabili, care m-au determinat şi pe mine să învăţ pe rupte, ca să fiu şi eu printre cei mai buni.  
 
Sunt cel mai norocos, că am avut parte de o familie care m-a înţeles şi m-a tolerat. Ai mei m-au acceptat aşa cum am fost: mai puţin vorbăreţ, mai înclinat spre studiu, gata să-mi pierd zilele şi nopţile la masa de lucru, citind şi scriind, cheltuindu-mi banii pe cărţi şi pe la biblioteci, încurajându-mă când m-am clătinat, fiind alături de mine şi la bine şi la rău.  
 
Sunt cel mai norocos, că am avut parte de enoriaşi minunaţi, fie că au fost de la Gruia, fie de la Bâlvăneşti, de la Pârlagele, de la Călineşti, de la Bârda sau de la Malovăţ. Lor mi-am dedicat viaţa şi munca mea şi ei m-au răsplătit cu dragostea şi respectul lor. Parohia mi-a fost a doua familie şi în mijlocul enoriaşilor mei m-am simţit ca un fiu, ca un frate, ca un prieten şi ca un părinte. În dânşii am găsit reazim când viaţa m-a lovit, dumnealor m-au ajutat să-mi duc crucea, când m-am poticnit sub greutatea ei. Datorită dumnealor am putut să public cărţi şi să le răspândesc, prelungindu-mi activitatea mea de preot dincolo de fruntariile parohiei. Enoriaşii mei m-au făcut să ajung la concluzia că misiunea preoţească este cea mai frumoasă de pe pământ, iar dacă astăzi aş mai avea prilejul s-o iau de la capăt, tot preot m-aş face şi tot în parohia mea m-aş duce.  
 
Sunt cel mai norocos, fiindcă am trăit în două sisteme politice. Înainte de 1989, era vremea bătrânilor. Abia de la 60 de ani erai observat, ţi se încredinţau sarcini sau funcţii administrative. Nu m-am încadrat în acea categorie şi am fost lăsat în pace, aşa că am putut să studiez în voie şi să scriu mult pentru sertar. După 1989, s-a schimbat macazul şi a venit vremea tinerilor. Biserica şi-a reînnoit cadrele, socotindu-ne pe noi cei de dinainte de 1989 „pătaţi”, uitându-se însă că de pe câmpul de război nu vii la cravată, ci murdar de noroi, plin de sânge, schilodit. Asta dacă mai vii! Oricum, eu iarăşi nu mă încadram în noua viziune, fiind de acum printre cei „bătrâni”. Am fost lăsat în pace şi de data aceasta şi, profitând de libertatea de gândire şi exprimare, am scris şi publicat, am răspândit cartea religioasă, istorică, literară etc., într-un cuvânt, cartea de limbă şi cultură românească, până la marginile lumii. Nici prin vis nu-mi trecea înainte de 1989, că voi putea să realizez acest lucru.  
 
Sunt cel mai norocos, fiindcă, nefiind implicat în administraţia centrală a Bisericii, am fost ferit de nenumărate accidente şi pericole. Gândiţi-vă Dvs, la câte întruniri, şedinţe, conferinţe, simpozioane, congrese ar fi trebuit să particip! Una este să stai cu caprele în poiană, să scrii sau să citeşti şi alta este să mergi la zece mii de metri înălţime cu nouă sute de kilometri pe oră! Sfinte Sisoie, pe lângă ce-am trecut!!! Câte avioane nu s-au prăbuşit, câte vapoare nu s-au scufundat ori au fost jefuite de piraţi, câte trenuri n-au deraiat, câte maşini şi autocare nu s-au răsturnat! Mai mult! La câte hramuri şi sfinţiri ar fi trebuit să particip, la câte mese festive aş fi fost obligat să stau! Mai puteam eu, oare, să-mi păstrez silueta? Categoric, nu! Funcţiile respective le puteau ocupa mulţi alţii, dar cărţile şi studiile şi articolele mele erau numai ale mele şi numai mie îmi era dat să le scriu. Atâta vreme cât scrisul mi-a fost bucurie, chemare, cetate de scăpare, eliberare, misiune şi zbor spre înălţimi, înseamnă că şi acesta a fost unul dintre talanţii pe care mi i-a încredinţat Dumnezeu. La judecata de pe urmă nu mă va întreba câte hârtii am mutat de pe un birou pe altul, câţi bani am încasat pe ştatul de plată, ci cum mi-am înmulţit talanţii ce mi-au fost daţi.  
 
Am fost cel mai norocos, fiindcă am avut un ierarh, Prea Sfinţitul Episcop Nicodim, care a avut puterea să ierte mai mult decât am fost eu în stare să greşesc cu fapta, cu vorba sau cu scrisul meu. A fost convins că tot ce scriu este spre binele Bisericii Ortodoxe, spre răspândirea învăţăturii creştine şi spre slava lui Dumnezeu şi din cauza aceasta a mai trecut cu vederea, când părerile noastre au fost diferite, când cerneala mea a fost mai pipărată sau cuvântul mai aprins. Îi mulţumesc pentru tot şi pentru toate!  
 
Am fost cel mai norocos, fiindcă la acest popas aniversar pot să constat că sufletul mi-e tânăr, că mai am planuri pentru şapte vieţi şi putere să le duc la împlinire. Depinde, însă, cât va mai avea răbdare Dumnezeu! Dumneavoastră, celor ce m-aţi felicitat şi mi-aţi urat cele obişnuite cu prilejul împlinirii fragedei vârste de 60 de ani, cât şi tuturor enoraşilor şi cititorilor mei, vă mulţumesc cordial şi rog pe Bunul Dumnezeu să reverse şi asupra Dumneavoastră şi asupra familiilor Dumneavoastră harul Său mântuitor, să vă dea sănătate, viaţă, putere de muncă şi multă-multă speranţă de mai bine. La mulţi ani!  
 
Pr. Dr. Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA  
martie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Alexandru STĂNCIULESCU-BÂRDA - CEL MAI NOROCOS DINTRE PĂMÂNTENI / Alexandru Stănciulescu Bârda : Confluenţe Literare, Ediţia nr. 805, Anul III, 15 martie 2013, Gilbert, Arizona.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Alexandru Stănciulescu Bârda : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Stănciulescu Bârda
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.


 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
CLASAMENTE
DE POEZIE

RETROSPECTIVA
DE POEZIE
A SĂPTĂMÂNII
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!