Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Alexandru Oblu         Publicat în: Ediţia nr. 699 din 29 noiembrie 2012        Toate Articolele Autorului

Alexandru OBLU - DEOUMANISMUL, DOCTRINĂ ŞI ESENŢE (3) - CREDINŢA DACO-DEOUMANIŞTILOR ŞI LIANTUL EI INTEGRAL, DUMNEZEUL UNIC CURCUBEU (D.U.C.)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto: „Dumnezeu e un principiu, un model al omului despovărat de concret şi efemer, este o instituire prin gândire a omului în absolut, un temei axiologic la care( ... ) se raportează permanent încrezător în salvarea lui de impurităţile unei lumi trecătoare în care vieţuieşte şi care îl încarcerează existenţial, dar nu-l poate împiedica să năzuiască spre o săvârşire prin transcendere. Fără speranţa transcenderii omul îşi pierde esenţa (Divină- n.n.) şi se animalizează. (prof. univ. dr. Ion Tudosescu- “Metafilosofie”)  
 
*Divinitatea este Fiinţa primordială a Conştiinţei! Este Gândul care s-a creat pe Sine Dumnezeu, iar De Atunci şi De Acolo curge Viaţa! Altfel spus, Zeul nostru unic este Creaţia însăşi, arborescentă, transfinită şi veşnică, împreună cu- şi din cauza- Geniului Zidirii Sale! (Aceasta este Credinţa- Confesiunea Universală Deoumanistă - C.U.D.)  
 
De la arătatele convingeri pornind, Dumnezeu se revelează a fi, pentru noi, orizontul înconjurător al Conştiinţei fiecărui lucid, Entitatea venită dintr-o anterioritate formală inexprimabilă, situată în afară timpului, una tainică şi niciodată depăşită de altceva, în vreun fel. În modul expus, însăşi existenţa Gândului însămânţat în mintea oamenilor trăitori din vecii este probă şi semn că din Gândul prim al Domnului ne tragem! Şi, în felul acesta putem crede că, la început a fost Idea, nu Cuvântul! (Pentru că nimeni nu poate ridica ceva în Cuvânt- ca de exemplu, realitatea unei case- dacă nu i-a zidit, mai înainte, pereţii şi forma acestora în gând- în IDEI (ipostaze şi jaloane ale propriei Conştiinţe) iar abia după ce face lucrarea sus-zisă “în abstract”, implicatul îşi poate coborî, mai apoi, conceptul, “în concretul imediat”, prin forma de comunicare a cuvântului conform. Din această cauză „făptuitorul” nu poate să împlinească nimic durabil în viaţă dacă nu şi-a pus mai înainte, în gând, ce va să facă şi, dacă nu crede cu convingere neclintită în finalizarea ideilor sale! De aici ne vine nouă determinarea să credem că întreg Universul este, în nebănuita complexitate a alcătuirii sale, o structură spiritualizată, cu manifestări de indicibile combinaţii şi interferenţe energetice, perpetuu mişcătoare în natura lor armonică şi sensibilă – unele - şi în cea dizarmonică şi inerţială- altele! Iar constituentele care se reperează şi se simt- cu ajutorul disponibilităţilor de dotare genetică a omului- par a fi doar cofraje condensate ale unora dintre vectorii subtili (vibratorii pe frecvenţe joase), niciodată imuabili prin formele şi înfăţişarea lor, dar întotdeauna capabili de uimitoare şi imprevizibile deveniri.  
 
În felul acesta percepând Cosmosul înconjurător, ne-am conturat deja convingerea că DIVINUL este primul nume (OUL PRIM) al CONŞTIINŢEI PRIMORDIALE FERTILE, din care izvorăşte totalitatea identităţilor ce compun VIAŢA şi, tot de aici ni se induce Adevărul că EL este, cum am mai spus, IDEEA CARE S-A ZIDIT PE SINE DUMNEZEU! Iar simultan cu acest mod de înţelegere, oamenii cu receptivitate sensibilă au şi revelaţia că Entitatea inexprimabilă a Divinităţii este o Supremă Raţiune Vibratilă care crează şi guvernează prin Sine însăşi Universul, făcând ordine în Haos şi construind normativ în Infinit, iar prin această magnificenţă a lucrărilor realizate de Eul său cosmic, ni se arată ca SUBTILUL NECREAT CARE CREEAZĂ! De aceea, pentru o simplificare cât mai largă a înţelegerii lucrurilor, vom îndrăzni a formula aserţiunea paradoxală multora: „din Nimic a ieşit Totul!” Şi este de intuit că “Nimicul” discutat aici umplea “Totul” înainte de Big-Bang, venind dintr-un Neant mai orb ca Taina-i însăşi...  
 
Şi aşa călătorind acest inconcludent “Nimic” prin propriul lui Haos îşi interfera şi-şi împletea deavalma neliniştitele umori cu visceralii săi curenţi (bănuiţi), care se scurtcircuitau fluctuant, întrepătrunzându-se mereu altfel şi niciodată întrerupt, până când toate cele de atunci şi de acolo au focalizat undeva în Indefinit, unde s-au împletit într-un Nod Efervescent al Străluminilor dintâi şi-al umbrelor dintotdeauna! Şi-atunci a fost un trăznet cosmic, Big-Bangul care a topit laolaltă Gândul şi Sufletul, făcând din ele Conştiinţă unitară conştientă de sine, care, privindu-se şi-nţelegându-se în Totul său şi-a spus sieşi Dumnezeu! Din vremurile acelea Divinitatea Conştiinţei unite plânge şi râde prin forme mirifice de existenţă şi face disciplină în Haos ordonându-l ca Univers, ca teritoriu nemărginit al experimentului Viaţă, fără-nceput şi fără de sfârşit!  
 
În felul relatat mai sus, vedem că orice făptură vine din Ceva, dintr-un izvor de undeva (dintr-un Părinte născător, adică) şi asta se întâmplă chiar dacă unele fiinţe- ca microorganismele, de exemplu- par să înmugurească din Nimic ... Iar dac-am merge pe linia acestui tip de logică am putea crede şi concluziona că “şi Nimicu-i genitor”? Că este şi el parte conştientă a unora dintre formele vieţii şi că, (urmând aceeaşi logică) am putea să scriem chiar o “istorie a Nimicului”? (Mihai Eminescu- geniul tutelar al tuturor Dacolumnienilor, sintetiza acesta, într-un fel de epitaf al speciei însăşi: “Nimicul te aduce/ Nimicul te reia/ Nimic din tine însuţi/ Nu va mai rămânea/ ... ) Aşa se face că, din toate cele discutate până acum putem deduce că şi Nimicul e Ceva important, că şi el face parte din “familia” tolerantului Univers încăpător, atât pentru bune şi rele cât şi pentru umbre şi lumini!  
 
Altfel şi cu alte vorbe, omul caduc nu-şi poate explica nicicum originea şi apariţia seminţei dintâi, fiindcă, în mod natural, el finitul, nu dispune de mijloacele prin care să-şi poată reprezenta altcumva, credibil, Infinitul, iar ca muritor n-are cum să convingă semnificativ, din interiorul unei Eternităţi care nu-i este proprie şi lui! Atunci, dacă aşa stau lucrurile cu “Nimicul”, (din punctul nostru de vedere) şi omul este corolarul care are la origini transformările subtile ale sus-zisului (cum spuneam, cu drept, eventual, la propria istorie), cu atât mai mult îi poate conferi acest drept humanitatea lui concretă şi evoluată, care îşi bazează devenirile speciei (civilizaţiile succesive) pe lucrarea harurilor care i-au fost dăruite la naştere de către Divinitate. (Aceasta înseamnă că nimeni dintre oameni, niciodată şi sub nici un motiv nu are legitimitatea să manipuleze întratât decăderea semenului din genomul primar încât să-l dezumanizeze pe acesta până la stadiul de subom, (de animal), motiv pentru care manipulatorii elitişti să poată decide împotriva Divinităţii pieirea speciei create de Ea şi scoaterea omului natural din istorie, din existenţa care i-a fost dumnezeieşte predestinată! (vezi pentru ilustrarea acestei afirmaţii lucrarea ocultă a N.O.M., numită Globalizare aflată în perfid şi plin asalt, acum!)  
 
Iar pentru ca acest lucru terifiant, (în cazul reuşitei lor depline) să nu se întâmple vreodată, noi încercăm, prin DEOUMANISM să conştientizăm umanitatea fraternă şi să o unim prin liantul aceluiaşi Gând dumnezeiesc, ca să se poată salva din actualul marasm generalizat, folosind sanctificarea istoriei neamurilor proprii, cu drept direct şi legitim, coborât din Părintele Creator, Sfântul Vieţii, Unic! (conform şi Ion Barbu, în alt context: „sfântă-i doar Nunta, Începutul...”) Iar după aceste toate câte credem că s-au întâmplat şi după ce Conştiinţa însufleţită s-a înţeles pe Sine ca fiind Dumnezeu, Ea a vrut să-şi cunoască şi “componenţii”, iar astfel să se ştie integral. Şi, trecându-i pe ei prin filtrele numai de Dânsa ştiute, a comis inclusiv botezul lăuntric al auto-cunoaşterii!  
 
Şi, pentru că în timpul şi-n felul descris, a putut să constate că nu are nimic alăturat care să-i fie asemeni (adică purtător de conştiinţă vibratilă), Dumnezeu n-a vrut să rămână singur în acest chip (nereperat, neconceptualizat, nemărturisit, neiubit şi nevenerat de nimeni în augusta-i generoasă unicitate), l-a zămislit şi destinat pe OM, ca să-i fie martor şi trâmbiţaş a toate cele, inclusiv al capacităţilor şi virtuţilor lui proprii). Mai mult decât atât, DumneZeul a dorit să-şi facă din Om o făptură rezonantă, cu conştiinţă trează şi iubitoare, capabilă să supravieţuiască între bornele severe ale destinului său insular şi finit. Iar dacă Divinul l-a făcut pe om în stare de toate acestea, înseamnă că Dumnezeu nu este numai Raţionalitate Genială şi Logică pură, El este şi Simţire vibratilă, sensibilă adică, în întreg Cerul său propriu, de nespusă grandoare! Iar noi credem că toate cele notate aici s-au putut întâmpla nu numai pentru că Divinitatea avea nevoie să fie conştientizată în rândurile creaţilor săi, (să fie recunoscută şi mărturisită ca izvor unic şi model genetic paradigmatic al tuturor începuturior), ci şi pentru necesitatea ca specia omului să-şi cunoască sorgintea, rosturile existenţiale curente, drumul şi sensul derulării lui. Fiindcă, acela care nu are rădăcini nu ştie de unde a apărut în lumină, nu-şi explică cum şi de ce i se întâmplă trăirile şi îi este indiferent ori chiar fără sens parcursul său de viaţă şi „punctul terminus” (bănuit sau intuit, ori presupus). Aşa se face că existenţa lui însuşi nu are nici o motivaţie, nici o susţinere, omul simţindu-se ca vieţaş suspendat în neant. (Vedeţi cum, în etapa de azi a egoismelor exacerbate, a lăcomiei fără limite şi fără frontiere (care duc la bestializare) omul se rupe de Dumnezeu şi, în felul acesta, îşi taie singur creanga de sub picioare)! Aşa se dovedeşte că, cine n-are Dumnezeu are Neant, n-are nici un punct de sprijin în viaţă şi, de aceea se prăbuşeşte sub izbitura celui mai mic impas!  
 
Din aceste motive şi curba statistică a sinuciderilor din toate ţările „lumii civilizate” este în creştere vertiginoasă, demonstrând că acest gen de „civilizaţie”, furibund materialistă şi consumistă nu-i prieşte deloc omului normal, natural. Devenim astfel tot mai convinşi că, fără lucrarea complicată a Spiritului, Omul ar fi rămas un banal tub digestiv, cam cât o altă râmă gigantică şi atât... Partea care-l identifică a fi făptură privilegiată între creaţiile Domnului este tocmai componenta spirituală care-l înobilează în existenţă prin înluminare, iar pe fiecare-l conturează unic şi, simultan, divers, în felul său. De aceea, oricare hominid luat modular (separat) sintetizează în conţinutul său Universul întreg (conform principiului fractalilor) dar niciodată una dintre fracţiile întregului nu se poate substitui Întregului complet! (Aşa cum nici un grăunte de rumeguş propriu nu poate fi Stejarul, vreodată)! Iar această zestre de spirit care ne pune în valoare diferenţiat, pe fiecare, dându-ne posibilitatea să ne găsim locul şi rostul printre semeni şi să ne croim drumul în comunităţi (cu variante proprii de evoluţie şi cu soluţii proprii pentru problemele ivite) se defineşte a fi „liberul arbitru personal”, care e responsabil de toate tribulaţiile conştiinţelor proprii şi de rezultatele acestora! În felul arătat avem temei să socotim că, liberul arbitru este „jocheul nostru existenţial” şi coordonatorul subtil care ne ghidează prin hăţişurile vieţii. El se mişcă dezinvolt pe toate fluxurile noastre de simţire, raţiune şi voinţă şi ne oferă soluţii (bune ori rele) de depăşire a tuturor poticnirilor şi incoerenţelor diurne. Cu ajutorul acestui liber-arbitru „autoangajat” în serviciu dinamic permanent de către conştiinţa fiecăruia, observăm că, pe toate palierele existenţiale, interrelaţionările componentelor se petrec de la simplu la complex, iar macro-fizica Universului însuşi purcede dintr-un punct submicronic omniprezent, către fără-de-limitele infinitului! Altfel spus, dinspre nevăzutul şi incuantificabilul „Nimic al Începutului”, Universul expandează înspre Neasfârşitul intangent ce va să vină! Iar după cele relatate până aici putem concluziona că, în subtil, Divinitatea este singurul Adevăr Absolut, Infinit şi Etern care îşi creşte din sine “Pâinea Universului propriu” doar în „timpul prezentului-continuu”, Ea necunoscând (datorită magnitudinii de necuprins a specificităţilor sale) nici trecutul şi nici viitorul. Aceste două timpuri sunt doar borne convenţionale derizorii şi mici halte de “respiro” pentru eternitatea infinită a fluxului vieţii de care omul se leagă ombilical, prin destin, cu insula fiinţei lui caduce. Şi aceasta doar pentru a nu crea sincope, întreruperi, în curentul energiei universale care-l ţine viu.  
 
După cele descrise putem observa că tot ce ne înconjoară sunt forme ale conştiinţei (pentru că numai ea este eternă, infinită şi ubicuă) iar pentru a putea supravieţui în temporalitatea limitărilor noastre predestinate trebuie vital să ne şlefuim prin combustia acestor conştiinţe! Fiindcă, între vectorii infinitului şi cei ai eternităţii noi suntem supape de răsuflare prin care cele două nesfârşite sensuri îşi revigorează “motoarele”. Estimp, omul îşi poate savura binefacerile îndumnezeirii, trăindu-se frumos pe sine în lacrima existenţială a speciei, peste care l-a pus luntraş la Viaţa-i proprie Dumnezeu-Fiinţa sa! Astfel înţelegem cu convingere că Haosul iniţial nu s-ar fi putut transforma într-un Univers care să se susţină neîntrerupt în prezentul continuu, ordonat prin legile sinelui, dacă n-ar fi beneficiat de o coordonare subtilă a acestui fantastic de complex proces, dacă n-ar fi beneficiat de o Raţiune Genială Supremă, definită de noi, Deoumaniştii, Nodul Luminii! Care Nod al Luminii este o Entitate energetică şi armonică inefabilă, omnipotentă şi omniscientă, cu cert potenţial de a-şi creşte, legifera, administra şi coordona cursul fabulos al experimentului Vieţii, pe care însuşi l-a plănuit şi îl gestionează! De aici deducem că nimic nu se face durabil în lume fără aport de Raţiune şi nici un organism viu nu relaţionează în vreun sens dacă nu-l conduce, după legi stricte, a Conştiinţă ori un Instinct, care să fie programate de către o Sursă Prototip, incipientă şi primordială! Iar acestui complex factologic ordonator şi coordonator noi am moştenit inspiraţia să-i spunem simplu: Dumnezeu, sau Tatăl nostru!  
 
Şi, pentru că Deoumaniştii percep Divinitatea nu numai izolat (ca identitate de sine şi în sine) ci şi în mod corelativ, combinatoriu, noi îi extindem puţin cuprinderea imaginară prin Teonimul apelant, formulându-l ceva mai amplu şi mai cuprinzător, numindu-l Dumnezeu Unic Curcubeu (D.U.C.). În felul acesta îl conceptualizăm ca Părinte Unic al hominizilor din toate orizonturile vieţii şi singurul liant capabil să-şi salveze specia periclitată (prin unirea ei şi solidarizarea în aceleaşi ţeluri şi idealuri ale familiei umane), ce este acum asaltată de semenii luciferi ci, adepţi ai globalismului. Şi, pentru a reuşi să împlinim acest imperativ de salvgradare a neamului (omenesc) trebuie să ne folosim intensiv de harurile date, de virtuţile liberului-arbitru şi să devenim mai conştienţi de necesitatea contracarării urgente a ofensivei răului, care conspiră să ne prăbuşească în subumanitate. Iar aceasta o vom face cu mijloace legitime, democratice şi paşnice. Şi putem s-o facem pe deplin realizabilă, pentru că noi, rumânii de astăzi, (cei nealteraţi încă prin corcire de conştiinţă, câţi vom mai fi rămas) avem o istorie a strămoşilor Daci în totalitatea ei sanctificabilă! “Dacii (ne transmite Herodot) ... cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci( ... ) sunt cei mai numeroşi după inzi şi ar fi cei mai puternici dacă s-ar uni” ... Aceşti strămoşi ai noştri care au fost monoteişti încă din pre-creştinismul lor fabulos, (cu peste 1000 de ani înaintea iudeo-creştinului „invadator” Hristos) credeau de atunci în nemurire, iar în societatea lor femeia era egală bărbatului şi nu aveau sclavi!  
 
Străbunii noştri, aşadar, priveau şi-nţelegeau Divinitatea ca pe un Principiu Androgin, ca Matcă sau Matrice integrală a încolţirii tuturor celorlalte componente ale Vieţii! De aceea îi pronunţau numele dintr-o răsuflare: DumneZăucuDumneZâna, sintagmă generică a contopirii tuturor începuturilor! De aici şi conceptualizarea formulei Deoumaniste pentru Divinitate, pe care o intuim a fi Gândul (Ideea) care s-a creat pe sine Zeu şi de acolo purced toate! În felul acesta conştientizându-şi rădăcinile sfinte, Deoumanismul îl arată pe D.U.C. a fi forţa organizată în stare să întrerupă “tradiţia dezbinării” în neamul urmaşilor Dacilor-Traci (cei mai vechi europeni) şi să instituie o alta nouă, (alternativă la globalizare) care să marcheze reunirea familiei omeneşti, în năzuinţe şi în conştiinţe! Iar fracţia care încape simbolistica de tip masculin a expresiei simbiotice mai sus subliniate, sugerează ideea de sămânţă, de mugure al vieţii şi, componenta feminină a aceleiaşi ziceri semnifică sau este receptată ca bază fertilă, roditoare, deci sine-qua-non-ă a ivirii şi dezvoltării oricărui germene însufleţit.  
 
Acest principiu dual, androgin, în care credeau şi Dacii străbuni, este însuşi motorul esenţial al Facerii, echilibrat în durabilitatea şi perenitatea sa prin cei doi “stabilopozi” constituenţi, care, prin îngemănarea de aport predestinat, înjumătăţit, a părţii naturale numită “tată” şi a egalei sale, numită “mamă”, devine unitaritate conştientă de menirea şi devenirea proprie, fără de care nu se poate ca specia să nască fii şi fiice, adică să se continue prin urmaşi! Iar “concretul existenţial” că Dumnezeu e androgin (adică şi albuşul şi gălbenuşul cu „bănuţ” al aceluiaşi ou primar)- ne este arătat explicit prin bipolaritatea sexulă a zidirii sale excepţionale numită Om (dar nu numai) şi se demonstrează universal prin faptul că orice femeie poate concepe şi naşte un alt bărbat şi că orice bărbat poate crea, din sămânţa sa, o altă femeie. Şi, amândouă aceste “cupe semisferice” ale aceleiaşi fiinţe, întregi, se regăsesc complementar în OM, în inelul solar cu viaţă trecătoare al speciei, care va dăinui roditor prin noi înşine, doar atât cât va dori să fie astfel Părintele nostru, Fiinţă a eternului prezent-continuu, conştient!  
 
În felul acesta putem deduce că omul, bietul, nu este el “măsura tuturor lucrurilor”- cum fals a postulat un mare filosof-ci “Gândul care s-a născut pe sine Zeu” este, din toate punctele de vedere şi de judecată, singura Măsură pe care n-o poate egala şi-ntrece nimeni în Univers, iar de aceea-i sfântă; („trup sfânt şi hrană sieşi”, cum ar fi spus acelaşi Ion Barbu altă dată). Din cauza descrisă, omul îl simte pe Tatăl Creator disipat organic în fiinţa sa, risipit semnificativ şi reperabil în identitatea proprie şi de aceea l-a luat şi îl ia mereu pe El reper suprem valoric, model perfect de neîntreruptă râvnă şi ideal de viaţă: Modelul Dumnezeu! Iar aceasta este încă o dovadă că Dumnezeu e Factorul prim al Vieţii şi Energia ei Dintâi, este Conştiinţă Universală sau Nod al Luminii şi Geniul Absolut al Totului, Părinte Alfa şi Tată Ziditor de alte conştiinţe! Şi aceasta pentru că numai un Purtător genetic de Conştiinţă poate naşte făpturi cu conştiinţă, similare!  
 
Sintetizând, noi credem că ne aflăm ca Oameni pe Pământ, pentru a demonstra Victoria spiritului asupra Materiei şi primordialitatea sa auto-creată! Iar Viaţa ne-a fost dăruită de Divinitate pentru ca, trăind-o evolutiv să ne şlefuim etapizat, succesiv, raţiunea şi simţămintele prin care, (echilibrându-le şi armonizându-le) să ne îmbunătăţim şi înluminăm inclusiv calităţile ce compun Omenia noastră nativă. Aşa ne împlinim şi datoria de a ne apropia tot mai mult de modelul Tatălui Creator, Cel din al 7-lea Cer de Spiritualitate Eterică, astrală! (Anticii credeau şi afirmau că Bolta Lumii este formată din 7 cercuri concentrice, pe care evoluează- în jurul Pământului- Soarele nostru, Luna, Planetele. După Artistotel, Cel de al şaptelea Cer este cel prin care Atotcuprinzătorul înconjură lumea cu iubirea lui şi cu Legile lui, care-i sunt piloni de boltă şi echilibru „formativ”, pentru Teritoriul unic al Văzduhului lui Dumnezeu!  
 
Aşadar, Tatăl nostru Ceresc lucrează în sălaşul înluminării sale şi pentru noi, tocmai în cel de al 7-lea Cer al subtilelor energii ale Conştiinţei! De aceea, credem că e bine să precizăm aici, între altele şi că, cifra 7 ilustrează întregul mister al existenţei, fiind formată din cifra 3, (reprezentând unitatea troicăi familiale, tată, mamă, prunc), plus cifra 4, (care însumează numărul elementelor vitale: apă, pământ, aer, foc)! Iar noi mai credem că am fost hărăziţi, predestinaţi prin conştienţă să împlinim toate faptele vieţii, parcurgând-o oricât de frumos printre ceilalţi asemeni (iubind, suferind, ratând, ajutând, eşuând, etc. şi iar luând-o de la capăt) cu lacrimă ori bucurie, pentru a ne putea rotunji şi întregi pe acest drum propriile aspiraţii existenţiale, iar prin zbaterile cotidiene fireşti să ne afirmăm personalităţile şi trăirile ca făpturi fericite, integral pătrunse de bucuria vieţii! (Adică mulţumite până la jubilare (jubilaţie) de satisfacţiile ori reuşitele personale, familiale, comunitare, naţionale). Numai aceste ipostaze ne oferă împlinirile intense ale vieţii trăite plenar printre ceilalţi şi nu stereotipul de a ne-o consuma, numai ... oricum.  
 
În acest proces vast şi complex al evoluţiei existenţelor omeneşti putem observa că mult lăudatul “cheag” al prosperităţii materiale (banul, bogăţia fără margini, bunuri în exces) în loc să unească oamenii îi dezbină! Şi singura forţă de coeziune dintre ei rămâne Spiritul Dumnezeiesc, cel care poate face din mulţimi un monolit indestructibil! Numai sub flamura lui şi-nsufleţiţi de forţa Luminii sale Dumnezeieşti îl vom putea învinge pe “prinţul stăpân al tenebrelor”, pe Satan şi pe fiii săi diabolici!  
 
După toate acestea, din punctul de vedere al Deoumaniştilor se poate concluziona că omul a fost creat ca fiinţă stelară şi copil de Dumnezeu, mai întâi pentru a participa, sprijinindu-se pe harurile date, la şlefuirea şi perfecţionarea planului Divin al Vieţii Universale. Iar cu aportul său de raţiune, sensibilitate şi creativitate să fie martor şi mărturisitor aplicat al propriului său izvor- (Tatăl Ceresc)- şi, în scurta sa existenţă predestinată să-şi trăiască inclusiv şi pe deplin, fericirea proprie de a fi! Pentru toate acestea am fost zămisliţi, ca purtători şi animatori de Conştiinţă, entitate pe care noi Deoumaniştii o asimilăm cu ceea ce ştiinţificii denumesc “Energie Universală” (“chi” sau “prana”) factor fundamental al Vieţii şi Energie pură, a cărei natură va rămâne în veci pentru om un mister fabulos, fiindcă e, în fond, “particula lui Dumnezeu”!  
 
În urma celor ce s-au notat aici, vedem, prin comparaţia entităţilor discutate că Divinitatea rămâne pentru Om (pruncul Său privilegiat) numai Părinte Creativ, dăruitor de sine şi niciodată stăpân! Aceasta pentru că în nici o conjunctură Părintele nu poate să fie Stăpânul copiilor săi, ca, de altfel, niciunui alt egal, din specie! Iar dacă Dumnezeu nu-i poate fi stăpân copilului său, în nici un caz un om nu poate fi stăpânul altor oameni! Pentru că stăpânul te condiţionează cum vrea (el are totul, tu trebuie să îi dai totul); pe când Dumnezeul nostru Unic Curcubeu îşi îndrumă fiii spre fericire şi glorie, desăvârşire de spirit, omenie şi demnitate, în pace şi bună înţelegere între toţi. Iar noi Deoumaniştii- oaste paşnică a înţelepţiei Lui-vă îndemnăm să vă trăiţi viaţa cum vă place, dragilor, ocolindu-l pe cel rău, cu Tatăl nostru înainte şi nimeni împotriva noastră! Amin!  
 
-va urma-  
 
vezi şi www.deoumanism.ro  
 
Alexandru OBLU  
Bucuresti  
30 noiembrie 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Alexandru OBLU - DEOUMANISMUL, DOCTRINĂ ŞI ESENŢE (3) - CREDINŢA DACO-DEOUMANIŞTILOR ŞI LIANTUL EI INTEGRAL, DUMNEZEUL UNIC CURCUBEU (D.U.C.) / Alexandru Oblu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 699, Anul II, 29 noiembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Alexandru Oblu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Oblu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!