Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Vocatii > Mobil |   


Autor: Alexandru Oblu         Publicat în: Ediţia nr. 609 din 31 august 2012        Toate Articolele Autorului

Alexandru OBLU - DEOUMANISMUL: DOCTRINĂ ŞI ESENŢE (2) - SACRUL, PROFANUL ŞI UMANUL, DIN PERSPECTIVA DEOUMANISTĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Motto:  
„Nihil sine DEO!”  
 
„O teorie trebuie verificată, un fapt trebuie dovedit, un adevăr trebuie trăit!” (Alan Spence)  
„Soare în suflet şi în zâmbet, vă doresc!” (urare anonimă)  
 
Tot un rumân ca noi, poetul şi matematicianul Ion Barbu (Dan Barbilian), hăruit să aibă un înalt grad de intuiţie şi creativitate în abstractul sensibil a spus undeva, în poeziile sale: „... sfăntă-i doar nunta, începutul ...” Şi, adevăr grăit-a! Căci Nunta este Dumnezeu, adică principiul androgin al îngemănării, pe care străbunii noştri Daci şi-l reprezentau, vibratil, prin sintagma simbiotică „Dumne-zău şi Dumne-zâna”, iar în toate cele ce sunt se cuprinde şi borna divină a oricărui Început.  
 
Aşadar, Divinitatea Universului nostru este Creatorul speciilor toate, e Începutul Conştiinţei de Sine şi a celei derivate, omeneşti. Este Tatăl cel viu, etern şi sfânt din zenitul cerurilor, e cel care vine din tainicul infinit, pe care pre-creştinul neam al Dacilor îl întâmpină, îl apela şi-l venera sub teonimul Dumnezeu. De unde putem deduce că noi, cei de astăzi, urmaşii Conştiinţei Daciene din „illo tempore”, suntem abia respirări ale Divinităţii, aproape uitate schije sau picături din Sfinţenia Sa şi, aşa cum niciodată picătură nu poate fi Ocean, tot aşa, niciodată, omul nu poate să fie Dumnezeu, Întregul!  
 
În acest fel, prin conştientizarea generalizată a sacrelor lor rădăcini primare, rumânii se spiritualizează, adică se recompun îmbunătăţiţi şi pot face posibilă trecerea mai abundentă a Spiritului Sacru Iniţial, în profanul cetăţenesc diurn al vremurilor moderne, contemporane. Astfel, topirea şi asimilarea Întâiului, în conştiinţa însăşi a comunităţii civice a umanităţii filiale multiplicate devine continuitate şi prezent neîntrerupt.  
 
Aşa mişcându-se lucrurile şi viaţa, Divinul pătrunde şi-l înluminează pe trăitorul în Conştiinţa Unică, pe cetăţeanul participant lucid la dezvoltările sale obşteşti, făcându-l apt ca prin şlefuirea propriei spiritualităţi să se apropie tot mai mult de Nodul rădăcinilor sale ancestrale. În aceste circumstanţe, sacralitatea moştenită şi tezaurizată a Unului în multiplu devine „cantitatea care trebuie” pentru efectuarea saltului calitativ spre o nouă treaptă a Subtilului. Iar omul îmbunătăţit tocmai prin aceasta se defineşte: prin conştientizarea ascendenţei Divine a genomului său primar şi prin înţelegerea de la care porneşte să genereze acţiuni pozitive, în folosul speciei sale şi a progresului său personal. Aceasta treaptă atinsă a evoluţiei lui în Subtil îi facilitează şi tranziţia într-o nouă Dimensiune Spirituală a Planului Divin, cea care ne aşteaptă curând, în experimentul general universal numit Viaţă, aceeaşi care-i va permite accesul îmbunătăţitului într-o humanitate ulterioară, încorporată ipostazei evolutive pe care o vom numi aici „Homo Deos – Homo Lux” ( om îndumnezeit – om al luminii). Aşa se face că, dintr-un timp rebutat şi ratat al civilizaţiei terrane, al civilizaţiei tridimensionale omeneşti (care l-a înstrăinat pe Fiu de Tatăl său, făcându-l pe primul să decadă prin bestializarea propriilor instincte, care l-au decăzut în subom la comandă şi manipulare satanică), Dumnezeul nostru, cel băjenit fără milă de către fraţii declasaţi, aflaţi tot timpul la conducerea societăţii, se întoarce Acasă în conştiinţele şi sufletele celor însetaţi de Duhul Său şi în inimile omenirii întregi, unde îşi regăseşte templul viu şi cald, iar „ceasul lui” adevărat reporneşte din Iubire...  
 
Deoumanismul face, în felul acesta, posibilă, coborârea Sacrului în profan, prin inundarea şi umplerea omului cu El, prin mijlocirea Conştiinţei, care, astfel, devine Conştiinţă civică şi Credinţă la purtător. De aceea, pentru manifestarea împlinită a Credinţei noastre, Deoumaniste, considerăm că nu mai este nevoie de sacerdot, de regizori ai spectacolului sacru (care, astfel, îşi încheie rolul), de recuzită, de temple şi altare–n pietre reci şi seci, de smirna şi tămâie odorizantă. Intermedierea relaţiei dintre om şi Dumnezeu prin modelul instituţionalizat al clericului de tip iudeo-creştin devine caducă, inutilă şi parazitară, iar noi ne lepădăm de Satana, acum! Cadrul firesc de manifestare şi afirmare a cultului nostru (care e cult al străbunilor, nu cult al morţii!) se va desfăşura diurn, în mijlocul Naturii Mamă sau în viitoarele Sălaşe Deoumaniste ale Soarelui, în care vom socializa, vom celebra ori vom comemora ceea ce se cuvine şi se cere specificului nostru identitar.  
 
Soarele îi este credinciosului Deoumanist atât punct cardinal spiritual, unic, cât şi vector de închinăciune simplă: „Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai deschis şi astăzi fereastra veşnicei Tale dimineţi. Facă-se voia ta ... Iarăşi şi iar ...!” Şi, trebuie să mai ştiţi că Deoumanismul marchează începutul sfârşitului post–democraţiei uzuale de tip occidental, democraţia aplicată incorect, indecent şi mutilant, iar Deoumaniştii sunt formula vitală, în duh responsabil şi fraternitate cu toţi aceia care vor să realizeze (din perspectiva general pro-umană) omul îmbunătăţit, într-o societate optimă a umanităţii îndumnezeite. De aceea, Deoumanismul va deveni cea dintâi credinţă a prezentului continuu, pentru atâta timp cât va dori să fie astfel Inspiratorul său, Divinul!  
 
„Cine scrutează retrospectiv evoluţia culturii moderne şi îi cercetează sursele ajunge, mergând în urmă pe linii neîntrerupte, la cotitură treptat săvârşită în Europa secolelor XIV – XVI, perioada simţită ca o Renaştere (şi astfel numită chiar de cei care au trăit-o). Epoca însăşi începuse, aşa, să-şi articuleze numele. Pentru a caracteriza vremurile lor oamenii de atunci au folosit imagini şi termeni precum: re-înflorire (efflorescant); re-înviere (reviviscant); re-naştere (renatae)”, îşi informa cititorii d-na Cornelia Comorovschi, prin studiul său amplu, enciclopedic, intitulat „Literatura Umanismului şi Renaşterii”, vol I, editura Albatros, Buc., 1972. Observaţia este foarte corectă. Asta înseamnă că încă de la începutul istoriei culturale a civilizaţiei ce se va-ncheia, cândva, şi până în secolele XIV – XVI când ea a trebuit reformată şi reinventată pentru a supravieţui, doar aşa împlinindu-se atunci o lucrare complexă şi gigantescă pe care şi-au asumat-o geniile umaniste ale vremii, cele ce au relansat pentru aceasta „Omul şi omenescul”, ca valori universale esenţiale ale vieţii, în toate domeniile lor de afirmare creativă.  
 
A fost o perioadă de muncă titanică, de înflorire proteică şi prometeică, una care a demonstrat dimensiunile extraordinare ale creatului om, fiinţă în care Tatăl Divin a sădit, încă de la facerea lumii lui, formidabile virtuţi şi haruri. Iar pentru a ilustra convingător acest fapt vom cita doar câteva nume strălucite care s-au afirmat în domeniile artelor şi ştiinţelor acelor timpuri, în Italia renascentistă de exemplu, ţara în care această „revoluţie a spiritului” a expandat pe deplin: Francesco Petrarca, Geannozzo Manetti, Marsilio Ficino, Giovanni Pico dela Mirandola, Lorenzo de Medici, Girolamo Savonarola, Ludovico Ariosto, Leonardo da Vinci, Niccolo Machiavelli, Francesco Guiccardini, Michelangelo Buonarroti, Giorgio Văsari, Torquato Tasso, Giordano Bruno, Tommasso Campanella, Galileo Galilei etc. etc. Cei nominalizaţi s-au numărat printre cei mai mari umanişti ai Epocii Renaşterii şi sunt cei care au regenerat şi redat speranţele oamenilor din timpul lor, scoţându-i împrospătaţi dintr-o existenţa fără orizont, în care degradarea vieţii era galopantă şi eşuarea ei sigură, într-o cangrenă socială generalizată.  
 
(Ca şi acum, de altfel! Numai că, atunci, se luptă împotriva feudalismului, care secătuia popoarele şi îmbuiba cu asupra de măsură elitele aristocratice, militare şi bisericeşti şi se mai lupta cu îndârjire împotriva învăţăturii scolastice, care tăia aripile omului şi-l croiau după „patul lui Procust” al dogmelor lor, că sluga docilă, obedientă şi ca sclav perfect. Cam tot aşa cum se întâmplă astăzi. Numai că în locul feudalismului noi trăim în neo-colonialismul impus prin tratate cu „marii licurici profitori”, protectori doar ai propriilor lor structuri corporatiste globalizatoare, iar în locul scolasticii tăietoare de aspiraţii libere şi de idealuri nobile ni s-a impus destrăbălarea generalizată a instinctelor şi egoismului fiecăruia. Scopul a rămas însă acelaşi: însclavizarea, care în timpurile actuale se implementează cibernetic!)  
 
Despre „Umanism” Dicţionarul Explicativ al Limbii Române consemnează următoarele: „mişcare socială şi culturală apărută în Apus, ca expresie a luptei împotriva feudalismului şi a învăţăturii scolastice, care a promovat ideea încrederii în valoarea omului şi în posibilităţile perfecţionării sale pentru dezvoltarea liberă şi multilaterală a personalităţii umane, pentru o cultură laică aprofundată pe bază şi în spiritul vechii culturi clasice, fondată pe ştiinţele umaniste (studiul limbilor, istorie, filologie s.a.). Din unghiul acesta de vedere privind lucrurile, Deoumaniştii nu văd istoria că pe una dintre ediţiile recent scrise ale strămoşilor, alcătuită în funcţie de interesele celor care conduc societatea zilei, ci, ca pe o epopee corect şi obiectiv redată, a vârtejurilor vremilor în care neamul nostru a trăit şi a trebuit să le parcurgă. Astfel, istoria este o poveste reală, întotdeauna aceeaşi şi nu mistificare profitabilă, care s-o facă şi comercializabilă. Ea trebuie întotdeauna reconstituită pe adevăruri probante unitar, de către toţi contemporanii prezentului continuu, cei care au recuperat-o din documente, izvoare şi vestigii multiple ale arheologiei etc.,întregind-o, actualizând-o.  
 
Noi privim Deoumanismul că pe începutul unei inedite mişcări civice şi culturale româneşti (mai întâi) apoi europene şi, (de ce nu) mondiale, de esenţă Renascentist-reformista, că alternativă certa şi cu şanse de izbândă la toate provocările mediilor globaliste care ne grăbesc pierea. Suntem doar o altă Renaştere, instituită pentru alte vremuri! Iar pentru victoria finală nu ne trebuie decât respectul legii democratice, libertate de expresie şi solidaritate aplicată.  
 
Umanismul nostru nu e ateu, nu e comunist sau corporatist, nu e mistic, nu e limitat şi strâns în chingi dogmatice. Umanismul nostru e liber pentru că e îndumnezeit! Ceilalţi de până astazi îl înlănţuiau pe om în toate chipurile; noi îl lăsăm slobod să viseze şi să lupte, ca un creator înscânteiat al propriilor lui deveniri fabuloase. Ceilalţi i-au exploatat slăbiciunile, instinctele, egoismul, mârşăviile de caracter, subumanitatea etică. Noi îl stimulăm să investească spirit cu generozitate socială, în viitorul urmaşilor lui. Ceilalţi l-au speriat de moarte, noi îl tentăm cu lumina spiritului salvator; ei vor să-l îngroape pe om, noi îl conducem spre stele.  
 
Am conceput Deoumanismul că pe un domeniu de spiritualizare-respiritualizare, în care valoarea omului este reper cardinal de inspiraţie şi aspiraţie. După opinia noastră, omul este unica făptura dintre creaţiile Domnului, care, conştientizând ascendenţa să îndumnezeită este singur capabil să-şi proiecteze şi să-şi împlinească destinul, utilizând pentru aceasta harurile date. Şi mai este omul singurul care, urmându-şi înluminarea spirituală, tinde, trăind conştient şi sensibil, să se apropie de taina izvorului dintâi.  
 
E vremea iniţierii şi declanşării acum a ultimei Renaşteri a timpurilor istorice. Ea se va desfăşura încă în tridimensionalitatea evoluţiei pe Terra şi, poate chiar de anul acesta, (din 21 decembrie 2012, după anticipările calendarului Mayas) sau în foarte scurtă vreme, ( după alte prognosticuri ştiinţifice, istorice, astrologice) vom trece glorios din timpul astral al Peştilor în cel al Vărsătorului şi, astfel, vom putea călători pe fluviul energiilor subtile, către cea de A patra Dimensiune de înluminare a Spiritului care ne aşteaptă. Şi, până atunci şi până acolo, cu cât ne implicăm, cu atât să ne ajute Dumnezeu!  
 
-va urma-  
 
vezi şi www.deoumanism.ro  
 
Alexandru OBLU  
Bucureşti  
30 august 2012  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Alexandru OBLU - DEOUMANISMUL: DOCTRINĂ ŞI ESENŢE (2) - SACRUL, PROFANUL ŞI UMANUL, DIN PERSPECTIVA DEOUMANISTĂ / Alexandru Oblu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 609, Anul II, 31 august 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Alexandru Oblu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Alexandru Oblu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!