Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Artistic > Mobil |   


Autor: Cezarina Adamescu         Publicat în: Ediţia nr. 619 din 10 septembrie 2012        Toate Articolele Autorului

ALBASTRU DE SEPTEMBRIE -tabletă - CEZARINA ADAMESCU
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

 

ALBASTRU DE SEPTEMBRIE  

 

POVESTE NOUĂ DIN CARTIERUL CENTRAL  

 

 

-Cei trei purceluşi – a citit cu voce tare, de pe avizierul Teatrului Fani Tardini, titlul piesei pentru copii, cu acelaşi nume, Viorel, un bărbat surâzător, cu alură sportivă şi tunsoare pank, care s-a aşezat apoi nepoftit, pe banca din staţia de troleu de pe strada Domnească.  

Eu mă odihneam şi priveam printre frunzele ostenite, fanate, albastrul de septembrie, care nu se aseamănă cu nici un altul. E un azuriu intens, adânc, fermecător, profund, vrednic de orice închipuire, vestitor de mari prefaceri spirituale. Un albastru în care ai putea fără frică să te scalzi, fără teama de înec.  

De obicei, sunt foarte reticentă, nu comunic cu vecinii de bancă, de scuar, de stradă, de bloc, de credinţă.  

De data aceasta s-a produs o prefacere, nici nu ştiu dacă-i benefică. Fără nici un fel de inhibiţii, i-am răspuns, ba chiar am iniţiat unele scurte dialoguri. Se vede că acumulasem multă nevoie de comuniune, de socializare.  

În apa intensă a cerului revărsat în noi ca într-un estuar de visare, aidoma unei căderi în sus, priveam detaşată şi parcă mă minunam de cât de reticentă am fost până la această vârstă, în relaţiile cu semenii.  

Alături de bărbatul acesta necunoscut, ori pseudo-cunoscut, mă simţeam în apele mele cereşti teritoriale.  

Cred că era trimis de mama. Altminteri, nu-mi explic de ce am intrat în vorbă cu atâta familiaritate, de parcă eram rude sau vechi cunoştinţe. E adevărat, îl mai întâlnisem o dată, pe promontoriul de pe faleza superioară. El se oprise, ca şi acum, în dreptul băncii unde eu, Ezo şi căţeluşele mele ne odihneam la umbră. Era o după amiază plăcută de august şi Dunărea sclipea sub cele din urmă raze întârziate parcă dinadins, ca să dea decorului o notă de vrajă. Şi atunci, se oprise râzând, aşteptând un semn din partea noastră, poate o invitaţie de a se aşeza alături pentru o plăcută sporovăială, fără obligaţii. Şi-a continuat plimbarea, s-a reîntors după câteva zeci de minute, am mai vorbit banalităţi şi, când s-a îndepărtat, am simţit aproape dureros, o smulgere brutală, o pierdere ireversibilă. Ca atunci când cineva pleacă în călătorie cu trenul, spre o destinaţie nescunoscută şi nu ştii dacă se va mai reîntoarce. Îmi venea să-l strig să se întoarcă. Dar timiditatea şi buna creştere, îmi cereau impetuos, să mă abţin. În plus, prezenţa prietenei mele Ezo, era ca o mustrare, ca o punere la punct şi întoarcere la realitate. Îmi părea rău că nu-i făcusem loc pe bancă, fiindcă era limpede că şi el căuta un prilej de socializare. Fără doar şi poate, era unul din acei solitari, pe care nevoia de dialog îl scosese din casă.  

Acum, ne-am îndreptat instinctiv spre statuia lui Eminescu, din parcul numit la fel, am căutat o bancă liberă şi am găsit una care oferea o panoramă admirabilă a celor două bazine, a stâncilor cu apă ţâşnitoare, a băncilor circulare din jurul bazinelor unde se adună mame, copii, bunici şi tineri pentru câteva clipe de relaxare. Sub protecţia statuii eminesciene, mă simt în siguranţă.  

Şi atunci s-a produs o comuniune aproape perfectă între fiinţele noastre. Gândurile, vorbele, simţurile se chemau şi se îndepărtau într-o sincronicitate blândă şi totodată, imperioasă.  

Eram atât de aproape că-i simţeam bătăile inimii.  

Toate poveştile de dragoste, toate telenovelele se adunaseră în acest ceas blând de amiază, pe banca din parc, sub albastrul ireal de septembrie. Veneam de la biserică. Era Sărbătoarea Sfinţilor Ioachim şi Ana, ziua mamei mele, care nu a avut niciodată onomastică, având un nume unic, şi o serba pe aceasta. Dimprejur se auzeau suspinele îngerilor. Frunzele cădeau şi se aşterneau pe alei, semn că toamna îşi intra în drepturi depline. Şi câţiva copii jucându-se, aşezaţi direct pe caldarâm sub supravegherea ochilor de Argus ale mămicilor.  

Nu le auzeam glasurile, ţipetele, chiotele, plânsul, care, în altă circumstanţă, m-ar fi deranjat.  

Dialogul nostru, inopinat, ne sustrăgea de parcă am fi fost singuri pe lume. O atmosferă ireală, trăiam o ciudată dedublare. Nu eram eu cea care dialoga firesc cu bărbatul necunoscut, dornic şi el de apropiere.  

Singuri cu Eminescu şi cu muza lui, cu o flacără în mâna dreaptă, statuie profanată de două ori pe an, de cei care nu au nimic sfânt, o dată la comemorarea naşterii, şi altă dată la comemorarea morţii poetului. Câte mâini de-ale muzei eminesciene nu fuseseră rupte, sparte, smulse, de-a lungul anilor, din acest frumos grup statuar, realizat de Friederic Storck, una din primele statui ale lui Eminescu, la care vin în pelerinaj, oameni de toate vârstele. Municipalitatea trebuia să pună pază cu o zi înaintea comemorării poetului. Apoi, un pictor concitadin restaura sculptura ca să fie gata la marea sărbătoare. De obicei, îi punea mâna la loc. Se zice că avea mai multe braţe confecţionate special pentru zilele respective.  

Sporovăiam nestingherită, liberă de orice constrângeri de timp, spaţiu şi convenienţe, uimită de propria mea îndrăzneală. Parcă nu eram eu, cea timidă şi reticentă, care abia răspund, monosilabic, conversaţiilor ocazionale, când mă plimb prin urbe.  

„Apoi au strâns totul / şi au plecat alergând / ieşind din noapte / şi din acel decor / în care tablourile se refăceau încet./ Reapăru întâi conturul pisicii / apoi conturul şoarecelui din ea. / Sclipiră cuţitele” – spunea Nina Cassian în „Prima şi ultima noapote de dragoste”.  

De atunci au trecut câteva ore bune.  

Aş vrea ca totul să rămână la acest nivel al cunoaşterii, ca să nu fiu, pentru a nu ştiu câta mia oară, dezamăgită.  

Un vis, o himeră, ca atâtea altele.  

Un vis din Parcul Eminescu, de Sfânta Ana, sub un cer albastru de septembrie.  

Zâmbesc oblic...  

Şi totuşi...Curiozitatea îmi dă ghes.  

Întâmplarea de azi mă face să sper (deşi gheaţa speranţei e pe sfârşite) – că un bărbat oarecare, dintre miliardele de bărbaţi oarecare, va poposi cândva, în dreptul meu, oriunde m-aş afla, s-ar aşeza lângă mine şi ar continua o conversaţie, destul de banală, destul de firească, aşa, ca de-o viaţă, pe o bancă, în Parcul Eminescu, sub un cer albastru de septembrie.  

E gândul în care, de azi înainte, o să mă odihnesc.  

 

CEZARINA ADAMESCU  

 

9 SEPTEMBRIE 2012  

Referinţă Bibliografică:
ALBASTRU DE SEPTEMBRIE -tabletă - CEZARINA ADAMESCU / Cezarina Adamescu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 619, Anul II, 10 septembrie 2012, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2012 Cezarina Adamescu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Cezarina Adamescu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!