Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Comentarii > Mobil |   


Autor: Al Florin Ţene         Publicat în: Ediţia nr. 1220 din 04 mai 2014        Toate Articolele Autorului

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Cronică de ELENA ADRIANA RĂDUCAN 
  
„ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI DE PE TOATE CONTINENTELE” -  
  
coordonator ELISABETA IOSIF 
  
Cronică literară de ELENA ADRIANA RĂDUCAN  
  
ANTOLOGIA SCRIITORILOR ROMÂNI DE PE TOATE CONTINENTELE” a apărut la Editura „Cetatea Cărţii”, 2014, având drept coordonator un nume de referinţă din lumea literară şi culturală, ELISABETA IOSIF.  
  
VICTOR GHE. STAN semnează o foarte interesantă prefaţă cu titlu metaforic „Floare cu parfum de meridiane”, care aduce în prim-plan numele scriitorilor antologaţi, făcând un binemeritat elogiu al celor două secţiuni, poezie şi proză. Ilustraţia copertei realizată de GEORGE ROCA şi editarea cărţii de CONSTANTIN VLAICU întregesc echipa datorită căreia o parte dintre poeţii şi scriitorii români de pretutindeni atrag atenţia prin concepţia estetică asupra vieţii.  
  
Principiile exigente şi disciplina interioară a scriitorilor antologaţi mă determină să înţeleg că antinomia raţiune-sentiment îi individualizează, iar respectivele creaţii literare trezesc deplin interes prin semnificaţiile speciale sau prin mijloacele de expresivitate artistică. Secţiunile de poezie şi proză conturează robuste biografii ale căror creaţii literare apar ca o măsură compensatorie a neopritelor gânduri, care rostogolesc estetica ideilor în marea bătălie a timpului. 
  
Primul capitol reuneşte poeţi de o factură extrem de sensibilă, ce se remarcă prin diversitatea stilurilor şi afinităţilor nebănuite: Adrian BOTEZ, Adrian ERBICEANU, Al. Florin ŢENE, Anca Florentina POPESCU, Camelia Ioniţă MIKESCH, Cristina ŞTEFAN, Elena Angheluţă BUZATU, Elena TRIFAN, Elisabeta IOSIF, Emil BUCUREŞTEANU, George IONIŢĂ, George ROCA, Ioan-Adrian TRIFAN, Lia RUSE, Liliana PETCU, Livia CIUPERCĂ, Melania CUC, Mihaela OANCEA, Mihai NICULIŢĂ, Nicoleta MILEA, Raveca VLAŞIN, Sebastian GOLOMOZ, Theodor RĂPAN, Titina Nica ŢENE, Victor Ghe. STAN, Victoriţa DUŢU, Virgil CIUCĂ.  
  
Deşi trăieşte în Canada, ADRIAN ERBICEANU ridică limba română la rang de virtute. Celebritatea poetului este dată de cultivarea unor specii literare care nu sunt la îndemâna oricui. Poezia cu formă fixă „Acelaşi veac, acelaşi leat” nu lasă loc autoiluzionării, nici revoltei inutile contra destinului. Poetul capătă o înţelepciune burgheză, statuând întreaga existenţă între amintiri de tot felul:„ Acelaşi veac, acelaşi leat, / Mă pierde şi nu ştiu s-o spun, / Printre frunzişul destrămat, / Pe care nu pot să-l adun, / Cât timpul, risipit în van / - Din inocenţă sau răsfăţ - / Şterge răbojul an cu an, / Fără să uit, fără să-nvăţ. ”  
  
(Adrian Erbiceanu - „Acelaşi veac, acelaşi leat”) 
  
ADRIAN BOTEZ demonstrează prin poemele sale încărcate de metafore că omul este definit de contraste, subscriind la perfecţiunea morală doar prin credinţă: „ cu graţie, sfială de fecioară, / zarzăru-abia se clatină în noapte; / vălul de flori, mireasă printre şoapte, / teamă-i să lunece de pe comoară! / e-atâta linişte, Hristoase Mire, la nunta mistică de printre nori! / taina ţinută-ntre petale şi potire / e să învii, dar fără ca să mori! ” ( Adrian Botez - „Taina Florii”)  
  
AL. FLORIN ŢENE surprinde ipostaza poetului nemuritor, cantonat în epoca sa ca un simbol al timpului, valorile trăiesc la infinit ... : „ Poeţii nu mor niciodată, ei doar / îşi odihnesc zborul / între clipa ce vine şi visul ce-a fost / potolind focul din oase şi luna / cu dorul, / arzând întotdeauna.” (Al. Florin Ţene - „Poeţii nu mor niciodată”) 
  
ELISABETA IOSIF striveşte amintirile între petalele de trandafir ale adolescenţei, convinsă fiind că doar creaţia rămâne: „Într-o armonie iluzorie / Adolescenţa striveşte lumina / Din visul ei. O transformă / În zeci de iubiri nesigure. / E tot atât de confuză, / Ca mine. Numai poemul rămâne. ” (Elisabeta Iosif - „Numai poemul rămâne”) 
  
În poezia LILIANEI PETCU, stările de spirit se modifică la adierea toamnei, copacul devine când semn, când simbol: „Cad frunze galbene pe trupul meu / îmi toarnă-n suflet picături de toamnă / mă răscolesc c-un foşnet arămiu şi greu / făcându-mă copacul plin de taină, / îmi rugineşte vorba în rostiri / ce stau în aer suspendate parcă / în vânt îmi răvăşeşte gândul plin, / de toamne ce au mai trecut odată” (Liliana Petcu - „Copacul”) 
  
Timpul cu aripi largi şi răzvrătite apare repetitiv în poemele lui VICTOR GHE. STAN. Clepsidra ţinută în mână dă fiorii timpului ireversibil şi aduce discreta serbare a sufletului, care nu se teme de perspective abstracte, ci se bucură de imboldul revărsărilor albastre, ca semn al infinitului: „Când ţii clepsidra în mână / Clipa se pietrifică în fulger / Peste priviri pătrunzătoare / Urmate de revărsări albastre / Ale fluviilor cu lichidul diluat / În lumină în amestec de nălucire poetică.” (Victor Ghe. Stan – „În sunetul nisipului”) 
  
În poezia lui THEODOR RĂPAN, foşnetul cuvintelor evocă vastele ipostaze ale simţirilor omeneşti, cuprinzând cu închipuirea armonia lumii: „Cuvintele îmi sunt oştiri vernale, / Zidirile luminii mă aşteaptă, / Topiri vuinde braţele îndreaptă: / Refac doiniri de jad, monumentale!” 
  
(Theodor Răpan – „Sonetul VII”) 
  
Trecerea timpului este semnul din care poeta TITINA NICA ŢENE extrage puterea-i secretă. De fapt, sufletul rătăcit rezumă fericirea de a contempla locuri dragi, mustind de amintiri: „Am trecut tăcută pe sub merii-n floare / ce mi-au nins cărarea semn de bun venit / ziua-ntreagă, parcă, era  
  
o-ntrebare: / ai venit acasă, suflet rătăcit?” (Titina Nica Ţene – „Suflet rătăcit”) 
  
Motivul creaţiei este prezent în poezia VICTORIŢEI DUŢU ca un semn de responsabilitate în faţa Marelui Creator: „Cuvântul creat / Trăieşte în mine / Asemenea luminii ce mă face să cresc / 
  
Către soarele meu / Creatorul luminii.” (Victoriţa Duţu – „Cuvântul din limba română”) 
  
GEORGE ROCA, CRISTINA ŞTEFAN, ELENA ANGHELUŢĂ BUZATU, ELENA TRIFAN, EMIL BUCUREŞTEANU, GEORGE IONIŢĂ, IOAN ADRIAN TRIFAN, LIA RUSE, LIVIA CIUPERCĂ, MELANIA CUC, MIHAELA OANCEA, MIHAI NICULIŢĂ pun semeţele slove ale poemelor sub semnul trecutului şi al prezentului, al admirabilului spectacol al lumii, guvernat de legi eterne.  
  
„Ce poţi să-mparţi din ce las eu? / Neliniştea, iluziile, renunţarea? / Toate acestea nu valorează un leu, / Singura mea avere a fost însingurarea.” (Mihai Niculiţă - „Testament”)  
  
Creaţia poetică a CAMELIEI IONIŢĂ MIKESCH stă sub semnul originalităţii, rafinamentul şi eleganţa versurilor tensionează şi relaxează deopotrivă: „Umblă depărtarea îmbătă-n stele / o vioară-mi cântă doina la ureche / caută să-nfrângă lacrima-n cişmele / să găsească strunii, în arcuş, pereche” („Camelia Ioniţă Mikesch - „ Lemnul în vioară plânge ca o stea”) 
  
ANCA FLORENTINA POPESCU trăieşte ispititor momentele din copilărie, atmosfera din casa părintească şi ninsorile de altădată apar ca o constantă a existenţei: „Mi-e foarte dor de voi când vin colindătorii, / Şi am uitat demult căldura-mbrăţişării / Adun cu greu, în cufăr, din amintiri şi-mi pun / Speranţa că-n cer, la voi, mai vine Moş Crăciun.” (Anca Florentina Popescu – „În Seara de Ajun”) 
  
În poezia lui VIRGIL CIUCĂ, SEBASTIAN GOLOMOZ sau a poetelor NICOLETA MILEA şi RAVECA VLAŞIN, prezentul devine preţios abia atunci când se revarsă în trecut, chiar dacă firea omenească nu admite să se scalde de două ori în aceeaşi apă.  
  
„Ea m-aştepta în pădure lângă brazii de argint, / Eu grăbit îi ies în cale s-o dezmierd şi s-o alint, / Dar cochetă, capricioasă dispare şi n-o revăd / Şi mâhnit mă-ntorc din cale temător ca de prăpăd. ” (Virgil Ciucă – „Zvon de primăvară”) 
  
În capitolul al doilea, care este dedicat prozei, sunt antologaţi scriitorii: BERTHOLD ABERMAN, CORNELIA PĂUN, DUMITRU NEGOIŢĂ, ELENA ADRIANA RĂDUCAN, ELENA BUICĂ, ELISABETA IOSIF, ELIZA ROHA, EMIL BUCUREŞTEANU, GABRIELA CĂLUŢIU SONNENBERG, GEORGE ROCA, IOAN ADRIAN TRIFAN, MADELEINE DAVIDSOHN, MAGDALENA ALBU, MUGURAŞ MARIA PETRESCU, PETRE ILIE BIRĂU, TUDOR PETCU, VERONICA BALAJ. 
  
Toţi aceşti scriitori demonstrează prin creaţiile lor că sufletul omenesc bântuit de ispite şi nelinişti existenţiale probează pe rând: lupta pentru valoare, speranţa, gustul desăvârşit pentru frumos şi creaţie, rigoarea hotărârilor, amăgiri de tot felul, alambicarea civilizaţiei, rănirea orgoliului, datoria scumpă şi răzbunarea ieftină, zbaterea existenţială, contemplarea vieţii, secrete impenetrabile, spiritul de sacrificiu, evenimente inedite, aspectul paradoxal al lucrurilor, sănătatea sufletească etc.  
  
„Am acceptat fără discuţii şi nu am regretat deloc. Traseul tramvaiului este un spaţiu, în care se împletesc în mod straniu, istoriile ultimelor două secole, încremenite haotic într-un colaj misterios. Plimbarea cu tramvaiul 16 este o călătorie cu luntrea pe Archeon, şoferul fiind o tristă călăuză. Drumul îţi oferă cele mai inedite experienţe” (Cornelia Păun - „Şocul”) 
  
„Nu numai că nu i-a păsat de ameninţarea mea, dar a şi plecat la ea fără a mai dori măcar să audă de mine sau de familia lui. A plecat cu şatra, mutându-se din loc în loc, în cort cu ei, dar separaţi. Nu avea voie să se atingă de ea până ce nu se vor căsători ... ” (Berthold Aberman - Pasiune sau ceva trecător?”)  
  
„Decolăm într-o gălăgie de motoare. Puţin năuc, doream să se termine mai repede gălăgia din urechi. Dar când avionul s-a depărtat în înălţime de unde decolase, fixându-şi direcţia de zbor, mi-am revenit. În zare, dedesubtul păsării-măiastre se arăta pământul. Părea un Ocean de forme, de culori ceţoase.” (Dumitru Negoiţă - „Marea Grădină”) 
  
„Dimensiunea acestui moment dificil o făcu să înţeleagă că păcatele ancestrale sunt ispăşite parţial şi de urmaşi. Inexorabila lege a existenţei ne urmăreşte pe toţi, viaţa nu trebuie luată ca o paradă de fapte. Cine trăieşte clipa cu sinceritate faţă de sine dăruieşte bucurie şi celorlalţi. Duplicitatea aruncă zarurile vieţii la întâmplare, o formă periculoasă care schimbă ordinea lucrurilor, răvăşind suflete şi năruind spirite. Şi asta, culmea, numim destin ! 
  
(Elena Adriana Răducan - „Apelul de urgenţă”) 
  
„Acum, luând puţină distanţă şi privind mai detaşat, mă gândesc că firea omenească aşa-i făcută, să fie supusă diverselor slăbiciuni şi când realitatea proprie nu ne mulţumeşte, suntem tentaţi să împrumutăm elemente convenabile din realitatea altora şi dacă ele nu ne încap, se strecoară invidia. Şi dacă nu întotdeauna putem scăpa de o asemenea năpastă căzută pe capul nostru, important este ce formă ia invidia din nenumăratele faţete pe care ni le arată şi în ce măsură pune stăpânire pe noi.” (Elena Buică - Invidia şi invidioşii”)  
  
„Noaptea săgeta egal fereastra şi viaţa mea. Doar coamele dinţate ale culmilor dădeau ocol lunii, din obişnuinţă ... Când m-am trezit patul avea miros de cetină ... Am întins mâna şi am dat de un loc gol. Desculţă am alergat la fereastră. Copacii nu mai sufereau. La infinit rămăseseră înnodate destrămatele vânturi ... În jur, nimeni. Toate lucrurile mă sfidau în tăcere.” Nici un ceas, nici un calendar ... (Elisabeta Iosif - „Potopul de seară”) 
  
„Autoturismul înainta cu viteză redusă. Privi în jur. Leneşă, o pânză de nori se destrăma încetul cu încetul şi un soare strălucitor începea să-şi împrăştie domnia în puzderie de raze din înaltul cerului peste feeria de basm a munţilor. Trebuia să oprească, să simtă pământul sub picioare, să se tăvălească pe iarba udă şi răcoroasă ... ” (Eliza Roha - „Întoarcerea”) 
  
„Armata nu-i mai dădu răgaz să se gândească la dragoste. Cele opt ore de instrucţie, dormitul în bordeie făcute din nuiele, ploile, mai întâi şi, apoi, căldurile excesive, comportarea brutală a comandanţilor, aplicaţiile de noapte făceau ca gândurile studenţilor să se îndrepte spre analiza condiţiilor existenţei umane. În scurtele momente de pauză, la umbra rarefiată dată de nişte salcâmi firavi, discuţiile lor alunecau spre politică, condamnau mizeria la care este supus omul.” (Emil Bucureşteanu - „ Student în filosofie”) 
  
„Cu sau fără acordul nobilimii, muzica şi dansurile de provenienţă andaluză se răspândesc peste tot în lume, cu o forţă de nestăvilit. Arta care îşi începe ascensiunea acum are toate elementele necesare unui fenomen de mase. Mai puţin are însă un nume, căci termenul de „flamenco” nu apăruse încă pe atunci. Flamenco este numele care s-a impus mai mult sau mai puţin din întâmplare. Unii susţin că ar deriva de la pasărea flamingo, făcând aluzie la alura şi aspectul rochiilor multicolore, ce amintesc de penajul său exotic.” ( Gabriela Căluţiu Sonnenberg - „Flamenco”) 
  
„Literatura exilului românesc se integrează într-o literatură fără graniţe sau separatisme. Toţi ce care au scris şi publicat în afara graniţelor ţării au fost marcaţi profund de experienţa exilului, la fel cum cei rămaşi acasă au fost influenţaţi de problemele politice care afectau societatea din care făceau parte. ( George Roca - „Însinguratul”) 
  
„ ... Cât de dulce-i aerul de ţară ... mai ales când pleci la coasă ... îţi pui coasa pe umăr şi o iei agale câtre fâneaţă ... pe drum dai bună ziua şi te laşi purtat de prospeţimea dimineţii ... nici nu ştii când ajungi la fântâna din capul locului ca să-ţi umpli vasul cu apă ... şi pătrunzi, parcă cu teamă, în marea verde a câmpului ... şi laşi valurile de rouă să se spargă de ţărmul picioarelor tale ... ” (Ioan Adrian Trifan - „Cosind iubiri ... ”) 
  
Fragmentele de operă de mai sus excelează prin stilul evocator, regăsindu-se aici idei ca: învingerea mentalităţilor, oportunitatea luptei cu sine, cântărirea alternativelor pentru bunul mers al evenimentelor, forţa copleşitoare a cuvintelor, morocănoase plictiseli, gloria celui care ştie să lupte până la capăt, salturi de la ceva la altceva, tema exilului, idilicul ş.a.  
  
Fascinante teme şi motive se desprind din fragmentele care urmează. Instanţele comunicării narative se individualizează diferit de la scriitor la scriitor, dând la iveală tradiţii, căutarea identităţii, forţe menite să risipească inerţiile, nevoia imperioasă de a regăsi tumulturile sufleteşti circumscrise timpului. Planul obiectiv alternează cu cel subiectiv, dosare de existenţă sunt proiectate în timp, decodarea mesajului antrenează cititorul în toate semnele civilizaţiei.  
  
„Întâmplări uitate, dintr-un trecut îndepărtat, se ridicau la suprafaţă. Plonjau ca bulele de aer în expir, din adâncul mării, slobozite de plămânii gata să explodeze. Toate erau vii şi clare cu cât se distanţa de ele. Ca să devină tulburi şi de neînţeles, când se întorcea departe în timp. Companie mută, umbra îl însoţea în plimbarea aceea stranie. Coridoarele se continuau unul pe celălalt, se intersectau din când în când, dar el mergea neabătut tot înainte, atras ca de un magnet.” (Madeleine Davidsohn - „Umbra”) 
  
„Pe Edgar Papu mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelă a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învăluiţi amândoi într-o desăvârşită blajinătate a firii omeneşti şi dominaţi de o mare evlavie faţă de preceptele unei vieţi creştine exemplare, Edgar Papu şi Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternităţii lui Dumnezeu, pătrunşi de acelaşi sentiment al umileniei dezmărginite.” (Magdalena Albu - „Edgar Papu - Fluviul unei conştiinţe exemplare”) 
  
„Asemenea lui Iov care rabdă, dar nu-şi pierde speranţa, la fel şi Dumitru Ichim crede cu tărie că nu poţi să scrii sau să exişti în Dumnezeu decât în tăcerea absolută a ascultării şi a Cuvântului „născut, iar nu făcut” sau poate doar atunci când rătăceşti „din oare-n oare”. Întreaga poezie a lui Dumitru Ichim stă sub semnul întrebărilor permanente.” 
  
(Muguraş Maria Petrescu - „Dumitru Ichim - Cuvântul din ungherul tainic”) 
  
„Semnificaţia totemică, în cazul acestor straie populare, este determinată şi de faptul că sensul întruchipat prin ele este unul transcendental şi nu transcedent, desfăşurat dincoace, în lumea reală, în lumea văzută, pentru care sunt create aceste straie şi pentru care se pregăteşte personajul care le îmbracă, nu dincolo, în spiritual, în lumea nevăzută, de acolo venind doar simbolul, într-o formă metamorfozată a semnului, pe filiera mentalului arhaic”  
  
( Petru Ilie Birău - „Totemul”) 
  
„Întrebarea fundamentală a vieţii nu ar trebui să fie de ce m-am născut?, ci, meritam să mă nasc?”  
  
 
  
„Încercarea de a descifra sensul realităţii dăunează grav sănătăţii sufleteşti, atâta vreme cât dăm uitării starea de graţie”  
  
 
  
„A fi este o provocare. Nu a şti, nici a avea sau a face, ci a fi. Asta e adevărata taină şi adevăratul scandal al lumii.” (Tudor Petcu - „Câteva baliverne metafizice”)  
  
„La ei în ţară şi femeile pun mâna pe puşcă dacă e nevoie..., zise cu o frumoasă accentuare de orgoliu. Nadira, doctoranda în biologie, vine din Bangladesh, unde femeile nu se cade să aibă pas grăbit, agitat, mai ales în spaţiul public, de aceea păşeşte ca pe ace, ne vorbeşte graţios, cu accent uşor alintat. Tânăra din Lima e mică de statură şi îmi pare că merge pe un cal de rasă vânjos, dar de talie joasă, precum cei care duceau poşta în munţii ei natali ... ” (Veronica Balaj - „Mătase şi cafea rece, elveţiană” 
  
Volumul antologic al scriitorilor români de pe toate continentele constituie expresia artisticului de pretutindeni, semn al actualei civilizaţii, dominată de radicale schimbări socio-politice, o carte atrăgătoare prin textura ideilor, care pe măsura trecerii anilor va deveni din ce în ce mai interesantă şi utilă, nu doar prin numele scriitorilor antologaţi, dar mai ales prin problematizarea ideilor, prin vocea trecutului şi esenţa unui început de mileniu.  
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
Antologia scriitorilor români de pe toate continentele cronică de Elena Adriana Răducan / Al Florin Ţene : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1220, Anul IV, 04 mai 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Al Florin Ţene : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Al Florin Ţene
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!