Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Reportaj > Mobil |   


Autor: Ştefan Popa         Publicat în: Ediţia nr. 1148 din 21 februarie 2014        Toate Articolele Autorului

Agapia – lăcaş al binecuvântării şi al dragostei creştine
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Soarele îşi făcea apariţia triumfătoare de sub crestele înalte ale munţilor ce abia se întrezăreau în depărtare. E sfârşit de ianuarie. Se anunţă o zi tumultoasă.  

Deodată, în faţa noastră se dezvăluie o privelişte magnifică: mănăstirea Agapia Nouă – o cetate a tăcerii care stă retrasă, liniştită, visătoare şi care, vorba lui Galaction „se ridică între munţi zveltă, albă şi strânsă la un loc, ca într-o dulamă de dimie albă”. Agapie, al cărui nume înseamnă "dragoste creştină", a fost un călugăr care a întemeiat în trecut un schit pe locul unde se află azi Mănăstirea Agapia Veche.  

Călugăriţele de aici poartă necontenit, dar nu cu uşurinţă, firul rugăciunilor de zi şi de noapte şi priveghează candelele sfinte, aprinse cu câteva sute de ani în urmă.  

- Am ajuns, răsuflă uşurat şoferul autobuzului, iar maicile începură să coboare.  

Drumul fusese anevoios din cauza zăpezii. În scurt timp, maicile se împrăştiară pe la casele lor. Se aşternu o atmosferă de linişte şi rugăciune. Ceasul clopotniţei arăta ora paisprezece. M-am oprit puţin la fântâna care face legătura tainică, în timp şi spaţiu, între Schitul Sihla şi Agapia Veche.  

Agapia Veche, cunoscută şi sub numele de Agapia din Deal, stă ascunsă într-o poiană, pe urcuşul drumului forestier care leagă peste munte valea Agapia de aceea a mănăstirilor Secu şi Sihăstria.  

Numele mănăstirii, aşa cum am mai spus, vine de la sihastrul Agapie care în a doua jumătate a secolului al XIV-lea a ridicat o cruce, pecetluind astfel începuturile vieţii monahale în aceste minunate locuri nemţene de adevărată vieţuire pustnicească şi binecuvântate de Dumnezeu.  

Cum călătorului îi şade bine cu drumul, cu forţe proaspete, mi-am pus rucsacul pe umăr şi am pornit pe drumul ce duce la Agapia din deal. Când linia caselor se termină, în faţa mea se afişă un munte cu piepturi abrupte şi cu păduri seculare. Îmi ridicai privirea şi rămăsei câteva clipe înmărmurit de frumuseţea priveliştii ce se ridica în faţa ochilor, şi atunci mă năpădiră amintirile unui vis frumos din îndepărtata mea copilărie, când admiram pentru prima dată albul imaculat al zăpezii şi verdele odihnitor al acestor păduri de brazi. Mă simţeam acum copleşit de emoţii asemănătoare celor ale regăsirii locurilor natale. Venisem aici prima dată cu fratele Dumitru, la îndemnul părintelui Ioachim din Medgidia, care ne spusese:  

- Mergeţi la Agapia din Deal, acolo este duhovnic şi tămăduitor al multor boli părintele Elefterie, aromân, dobrogean de-al nostru, din satul Sinoe, com. Mihai Viteazu, jud. Constanţa.  

De atunci, vin s-o revăd cu inima plină de o chemare tainică a locului, ori de câte ori drumul mă aduce în părţile Moldovei.  

Drumul „Golgotei”  

Mă avânt cu toate forţele pe drumul de munte; anevoios, greu de străbătut, plin de sudoare, osteneală şi durere. Părintele Elefterie spunea că fiecare pas făcut pe acest drum e de bun augur – cu fiecare pas făcut cu osteneală ni se iartă un păcat ( am numărat 1533 de paşi de la piciorul pantei până la poarta mănăstirii) – şi că acolo unde este osteneală şi jertfă există şi mult folos duhovnicesc.  

Altă dată părintele Dionisie, duhovnicul mănăstirii (fratele Dumitru Ulezu din com. Lipniţa, jud. Constanţa) îl asemăna cu drumul Golgotei, fiind tot atât de lung, anevoios şi spunea că fiecare creştin care urcă dealul îşi duce şi crucea (păcatele, necazurile, durerile, suferinţele). De la noi pleacă vindecat, atât trupeşte, cât mai ales, sufleteşte.  

După un scurt popas, am reluat urcuşul. Încet, încet, drumul mi se părea a fi şi mai anevoios. Zăpada făcea înaintarea mai greoaie. Dând semne de oboseală, picioarele mi se afundau în zăpadă, simţind, totodată, cum o stare de moleşeală pune stăpânire pe mine.  

„Piatra lui Aron”  

În sfârşit, am ajuns la „Piatra lui Aron”, semn că nu mai aveam mult până la mănăstire. Am făcut şi aici un mic popas; m-am aşezat pe lespedea de piatră şi m-am dus pe gânduri în imaginea jucăuşă şi vrăjită a fulgilor de nea, care nu mai oboseau în dansul lor pur şi gingaş, Totul părea să fi intrat într-un alt timp şi spaţiu, într-o împărăţie a tăcerii.  

Când am intrat pe poarta mănăstirii, începuse să se întunece. Am îngenuncheat, moment în care liniştea apăsătoare a fost brusc întreruptă de toaca bisericii. Nu după mult timp, de prin toate căsuţele, începură a răsări lujerele negre ale maicilor lunecând uşor spre uşa bisericii.  

Pe de o parte, frumuseţea mănăstirii, ordinea, eleganţa, curăţenia, pe de altă parte, frumuseţea naturii înconjurătoare, murmurul pârâului ce traversează curtea interioară, muzica tainică produsă de toaca bisericii, toate îmi dădeau fiorii unei înalte trăiri duhovniceşti.  

Cetate a ascultării şi a rugăciunii  

Cu ochii scăldaţi în lacrimi şi sufletul încărcat de emoţii, abia desluşeam în faţa mea priveliştea frumoasă şi provocatoare a micuţei cetăţi de muncă şi rugăciune, cu biserica în mijloc, strălucitoare ca un far, cu casele albe din lemn şi cerdace largi lucrate în stilul caselor ţărăneşti de la munte, cu o stare de spirit caracteristică ascultării şi rugăciunii.  

Odată pătruns în incinta mănăstirii, străinul n-ar bănui că în această cetate albă a tăcerii se găsesc fiinţe care priveghează într-o necontenită împletire a muncii cu rugăciunea în atelierele de ţesătorie, de croitorie şi cele de pictură şi că albe sunt nopţile lor în timp ce toaca ocoleşte biserica.  

A doua zi, am participat la Sfânta Liturghie, unde la îndemnul maicii egumene şi a părintelui Dionisie, am rostit un cuvânt de învăţătură, de întărire şi de mângâiere pentru maici. La miruire, am dăruit fiecărei măicuţe o carte „Hristos în mine”. La plecare, am luat cuvânt de folos şi binecuvântare de la părintele Dionisie, duhovnicul mănăstirii şi ucenic al Părintelui Arhimandrit Elefterie, cunoscut şi sub numele de Taumaturgul pentru că avea darul vindecării de diferite boli.  

Ştefan Popa  

 

Referinţă Bibliografică:
Agapia – lăcaş al binecuvântării şi al dragostei creştine / Ştefan Popa : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1148, Anul IV, 21 februarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Ştefan Popa : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ştefan Popa
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!