Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   


Autor: Aga Lucia Selenity         Publicat în: Ediţia nr. 1248 din 01 iunie 2014        Toate Articolele Autorului

VULTURUL, ANTAL ŞI ENERGIA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

TALESTRI, REGINA AMAZOANELOR (Capitolul 8)  

 

O, cerule albastru,  

Te rog să ai grijă de surorile mele  

În lupta, la ceas de pribegie!  

 

 

O munte înalt,  

Fii sprijin, fii casă,  

Pentru cei pe care îi iubesc!  

 

O, apă curgătoare,  

Ai grijă de poporul meu,  

În vreme de război  

 

Şi atunci, când îmi voi închide ochii,  

Voi rămâne alături de voi,  

În înaltul cerului,  

În inima muntelui  

Şi în valurile lui Auras…  

 

Sunt focul… ce nu va conteni să ardă!…  

 

Talestri lăsă harpa jos şi zâmbi melancolic. Aela îşi opri dansul, lăsându-se lasciv pe lespezile de piatră. Burnesha, cu ochii injectaţi de vin, privi haotic prin camera luminată doar de nişte flăcări dintr-o sobă…  

-Să vină cadoul! comandă generalul cu o voce satisfăcută şi puternică.  

-Ce cadou? întrebă prinţesa uimită.  

Uşa din lemn masiv se deschise şi două amazoane-soldat intrară ţinând de o parte şi de cealaltă o imensă cuşcă de fier, cu zăbrele. Înăuntru stătea ţanţoş un vultur. La vederea lui, Talestri bătu din palme şi exclamă, entuziasmată:  

-Ce surpriză, Burnesha! Ce surpriză!  

-Ai nevoie de el, mai ales la drum lung. Este dresat şi ştie să slujească o amazoană. Trebuie doar să îl laşi în prezenţa ta şi se va obişnui cu tine…  

-Îl supun eu imediat, zise Talestri, apropiindu-se de cuşca lăsată pe lespezile de piatră.  

Aceasta deschise uşa coliviei şi începu să tragă de pasăre, încercând să o scoată afară. Burnesha făcu un gest disperat unei amazoane-soldat să o oprească, dar vulturul nu se lăsă mult invitat, ieşi, apoi începu să se rotească prin cameră, lovindu-se de pereţi şi de obiectele din jur. Talestri încercă să îl prindă, dar nu reuşi din primele încercări. Pentru ea părea doar o joacă, în timp ce pe faţa Burneshei, deşi ameţită de vin, se citea îngrijorare. Într-un final, prinţesa reuşi să apuce vulturul de o aripă, apoi îl propti de pardoseală, ţinându-l strâns, dar drăgăstos.  

-Aşa deci, zise aceasta, eşti ditamai luptătorul!  

Vulturul îşi roti prin cameră ochii împăienjeniţi de nelinişte. Capul îi era acoperit de pene albe ca laptele, iar corpul de pene gri şi maronii. Căuta, în continuu, să o ciupească pe prinţesă cu ciocul lui gălbui.  

-Vreau în camera răscrucilor! zise Talestri, ridicându-se brusc şi ţinând cu o mână aripile vulturului.  

Pasărea scoase un scâncet şi îşi lăsă capul în jos, în semn de supunere.  

-Talestri! exclamă nemulţumită Burnesha. Iar cauţi camera mea de rascruce? Ai venit la mine în vizită, nu la…  

-Ştii bine că doar la tine am libertatea de a-l vedea.  

-Bine, mergi! răspunse generalul.  

Burnesha ştia bine că şi dacă nu i-ar fi dat voie, prinţesa oricum s-ar fi dus. Talestri ieşi, în grabă, din camera întunecată. Aela vru să o urmeze, dar Burnesha îi făcu semn să rămână.  

Paşii prinţesei se îndreptară, grabnic, spre locul ştiut deja din copilărie. Trecu prin câteva holuri lungi, luminate pe ici colo de câte o flacără de veghe. Ajunse în locul unde Burnesha avea camera răscrucilor. Intră, luă sabia de pe piedestalul din mijlocul încăperii şi ţinând-o la piept, cu o mână, strigă uşor:  

-Tăticule!  

Nu a fost nevoie să repete, pereţii deveniră roşiatici şi unul dintre ei hârâi prelung, deschizând o uşă spre o altă cameră. Talestri lăsă sabia din mână şi, ţinând vulturul în cealaltă, intră pe uşa care se deschise. Acolo, la o masă supradimensionată, stătea o fiinţă care putea speria privirea omeneasca prin mărimea sa. Era un bărbat înalt, cu pielea cu nuanţe de albăstrui deschis spre verde. Flăcările din lampa de pe masă îi evidenţiau nuanţele părului, de un albastru intens. Pielea era acoperită de solzi în zona frunţii, a gâtului, la încheietura mâinilor şi a picioarelor, lăsând impresia că s-ar înrudi cu vechii dragoni. Îşi aţinti ochii albaştri spre ochii verzi ai fiicei lui şi o întrebă ironic:  

-Ai adus o pasăre pentru cină, draga mea?  

-Bună glumă, tăticule! răspunse Talestri, lăsând vulturul pe un scaun şi cocoţându-se pe masă, chiar în faţa zeului.  

Vulturul se mai linişti un pic. Îşi scutură aripile şi îşi fixă bine ghearele pe scaunul din lemn, de parcă acolo ar fi vrut să îşi facă veacul. Antal, pentru că el era acest zeu din camera impunătoare, o privi, cu drag, pe prinţesa care stătea în faţa lui cu un zâmbet până la urechi. Era singura persoană căreia îi accepta un asemenea comportament. În rest, până şi zeii tremurau în faţa lui. Luă pocalul cu vin pe care îl avea pe masă şi îl puse într-o parte, aşa încât să nu fie răsturnat de năzbâtioasa lui fiică.  

-Hm… Cui ar trebui să îi mulţumesc pentru această vizită neaşteptată?  

-Burnehsei! răspunse Talestri într-o clipă. De la ea l-am primit, în seara asta, pe noul meu prieten. Vreau să îi găsim un nume.  

Antal începu să râdă. Privi spre vulturul care începu să moţăie şi zise:  

-Pare cam lenoasă pasărea asta.  

-Pare… am calmat-o eu, zise Talestri, mulţumită.  

-Uite ce e, draga mea, trecem printr-o perioadă grea acum şi vizita asta a ta mă bucură, dar mă şi nelinişteşte.  

-Păi vine cineva în camera ta fără să îl chemi tu, tată?  

-În niciun caz, dar de la Marduk mă pot aştepta la orice.  

-Unchiul Marduk mă iubeşte, zise Talestri, cu fermitate în glas.  

-În primul rând nu ţi-e unchi, aşa te-a învăţat el de mică… În al doilea rând, suntem pe urmele druidelor, că s-au amestecat în treburile noastre.  

-Ştiu, zise prinţesa suspinând şi lăsând capul jos… Chiar nu vreau să vorbesc despre asta… Pentru mine e crunt…  

-Eşti prinţesă, esti semizeiţă. Trebuie să faci faţă realităţii, gata cu joaca!  

-Tată, păi cum să ţin parte cuiva? Toţi îmi sunteţi dragi. Sunteţi famila mea! Faceţi un acord şi… gata!  

-Nu e cazul… Din păcate, Elisedd s-a amestecat prea mult unde nu trebuia. Ea este conducătoarea druidelor, ea va trebui să răspundă.  

-Sunteţi voi zei, dar nu aveţi şanse să o găsiţi, zise Talestri, cu o urmă de satisfacţie în glas. Ea vine în camera răscrucilor numai dacă aude vocea mea şi a mamei…  

-Ştiu, voi încerca să nu profit de acest lucru şi să o caut apelând la alte resurse.  

-Ar fi culmea să îmi impui mie, zise prinţesa, rămânând cu gura căscată.  

-Eu nu, dar de la Enlil mă pot aştepta la orice. El şi fratele lui au fost primii zei veniţi pe pământ, le datorez supunere.  

-Sunt nişte moşi pricăjiţi. Tu eşti mai tare decât ei, tată!  

Talestri zâmbi şi coborî de pe masă. Se apropie tiptil de una dintre ferestrele imense şi se urcă pe pervaz, aşa încât să poată privi în afara ei.  

-E ciudat aici la voi, tată, zise prinţesa. Aveţi numai piatră în jur.  

-Este un relief care seamănă mult cu cel de la noi de acasă, de acolo de unde am venit eu.  

-Nu m-ai dus niciodată la tine acasă. Cred că mi-ar fi plăcut…  

-Poate, răspunse zeul privind-o, cu drag. Dar nu ai cum să mergi până acolo.  

-De ce? Doar sunt semizeiţă.  

-Da, dar te-ai născut pe pământ şi eşti mai mult om în acest moment…  

-Crezi? întrebă Talestri dezamăgită.  

-Nu e vorba de ce cred. Noi avem puterea de a ne transforma în fiinţe care să se adapteze climei de aici.  

-Adică? Eşti transformat? Să înţeleg că nu eşti în realitate aşa cum te văd?  

Talestri privi îngrozită spre tatăl ei. Acesta se ridică şi umbra lui uriaşă se revărsă peste încăpere.  

-Sunt aşa cum mă vezi, draga mea. Doar că sunt mai mult energie decât materie. Oamenii pun accent pe materie, mai mult decat pe energie, poate că din această cauză pierd, devenind una cu pământul. Nu ţi-am zis până acum, pentru că erai prea mică, dar trebuie să începi să înţelegi anumite lucruri, pentru că va veni timpul când va trebui să renunţi la partea umană din tine şi să devii energie. Atunci voi putea să te iau la mine, acasă…  

-Nu înţeleg…  

-Oamenii sunt muritori. Tu vei avea puterea de a alege chiar înainte de acel sfârşit. Haide, vino lângă mine, să îţi povestesc.  

Antal se aşeză în jilţul lui, cu tapiţerie din piele neagră, şi îşi întinse braţele spre fiica lui. Aceasta, sări şi, din două mişcări, se cocoţă pe masă, în faţa tatălui.  

-E frumos şi acolo de unde vin eu, continuă zeul, deşi sunt numai roci în jur. Sunt colorate şi fiecare are povestea ei. Frumuseţea ţine de culoarea energiei fiecăruia, iar tu draga mea, poţi crea o lume minunată în acel loc, asta dacă vei decide să mă urmezi…  

Talestri îl asculta vrăjită. Vorbele zeului curgeau lin şi uşor pe lângă urechile ei. Vulturul moţăia de zor pe scaunul lui. Din când în când, deschidea ochii somnoroşi, privind spre cei doi, ca un spion. Părea că vrea să înveţe şi el lecţiile zeului…  

-Daago… Daago sună bine, îşi întrerupse, brusc, Antal, discursul.  

-Ce? întrebă Talestri somnoroasă.  

-Daago e un nume bun pentru noul tău prieten.  

-Da, tată. Chiar sună bine. Îmi place.  

Vulturul tresări, îşi întinse aripile şi le scutură fericit. Prinţesa zâmbi şi îşi răzimă capul de umărul tatălui. Acesta îşi continuă discursul de mai devreme, povestind cu pasiune despre o lume total necunoscută pentru Talestri, dar care o aştepta cu braţele deschise…  

 

Referinţă Bibliografică:
VULTURUL, ANTAL ŞI ENERGIA / Aga Lucia Selenity : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1248, Anul IV, 01 iunie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aga Lucia Selenity : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aga Lucia Selenity
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!