Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Scrieri > Mobil |   



 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

"TALESTRI  

REGINA AMAZOANELOR"  

CAPITOLUL II  

În tot acest timp, pe o insula din Marea Neagra, în vestitul templu Esagila, fiul unui mare zeu punea la cale un plan de război. Marduk îşi înfricoşa semenii doar prin simpla-i prezenţă. Cei din neamul lui erau foarte înalţi, depăşind trei, chiar patru metri în înălţime. El, însă, abia trecea cu câţiva centimetri de acei 3 metri. La început a fost atât de complexat de acest aspect, încat a recurs la tot felul de licori făcute de druide, atrăgând mila tatălui, Enki, şi dispreţul unchiului său, Enlil. Enki era o fire blajină, interesată doar de ştiinţă şi progres, în timp ce fratele lui, Enlil, era zeu însetat de sânge. Cum nu reuşise să aibă niciun copil cu femeile anunnaki, îi picase drag Marduk, deşi era greu de înţeles cum putea o bestie ca Enlil să iubească. Încerca să facă din nepotul lui un zeu fără pic de emoţie şi, într-un final, reuşi…  

- Antal, se auzi vocea baritonală a lui Marduk, zi-le să ne mai aducă nişte vin!  

- Marduk, vezi că nu o să mai poţi gândi limpede, îi răspunse prietenul lui, mai înalt decât el cu încă vreun metru jumate.  

Antal era generalul armatei anunnaki, unul dintre cei mai temuţi zei din acea vreme. Elenii şi amazoanele îi ziceau Ares şi se presupunea că ar fi fost crescut şi instruit pe Marte. Nu era chiar atât de rău pe cât spuneau legendele din acea vreme şi şi-ar fi dat şi viaţa, oricând, pentru stăpânul său, Marduk. Îl vedea ca pe un frate mai mic, încă necopt şi răutăcios, asemeni unui adolescent frustrat.  

- Sigur nu vrei doar nişte apă, e atât de cald? îl întrebă Antal pe Marduk.  

- Mă vezi mic, mă crezi şi prost? Antaaal! Nu mai sunt copilul ăla mic şi neputincios, sunt ditamai bărbatul şi acum vreau să beau şi să pun la punct barbarii de pe pământul ăsta. Oamenii, creaţi de tatăl meu, sunt nişte retardaţi, cu toate regulile incluse. Ce-o fi fost în capul lui, când şi-a dorit să creeze altă rasă de sclavi? Cei pe care îi avem acum, igigi, îşi fac bine treaba, sunt niste ordinari instruiţi şi mai au şi femei drăguţe.  

- Se pare că Marduk îşi intră deja în ritm… se auzi o voce puternică din pragul uşii.  

Ambii anunnaki, Marduk şi Antal, încremeniră în faţa mesei pe care stătea o hartă boţită. Enlil trezea frică până şi în Marduk.  

- Ia să vedem ce aveţi voi aici, zise Enlil apropiindu-se de cei doi.  

Apucă harta de un colţ şi o aruncă dispreţuitor pe podea.  

- Asta e hartă? Nu sunteţi în stare să faceţi nici măcar o hartă notabilă. Să veniţi să vă dau una din hărţile mele mele, sau mergeţi la fratele meu, să vă dea una adevărată. Vai…  

Enlil se aşeză pe jilţul lui Marduk şi făcu semn unui igigi să se apropie.  

- Tu, sclav de mâna a doua, adu-mi un pocal cu apă.  

- Apoi se întoarse spre cei doi anunnaki şi, privindu-i cu autoritate, îi întrebă.  

- Voi aveţi habar de revolta sclavilor igigi?  

Începu să zâmbească la vederea feţelor indecise şi pline de teamă ale lui Marduk şi Antal. Acesta din urmă ştia ceva, dar nu reuşise să îl informeze pe Marduk.  

- Tu, dragul meu nepot, continuă Enlil, ar trebui să încerci să înţelegi că a fi bărbat nu înseamnă să ştii să petreci, să bei şi să umbli cu femei. Bine, înseamnă şi asta, dar totul culminează cu altceva şi asta nu se predă la cursurile lui taică-tu, nici la cursurile mele, asta se învaţă din experienţă. Te uiţi acum ca boul la poartă nouă, neînţelegând ce vreau să îţi spun. Ei bine, vezi tu, trebuie să scăpăm de sclavii igigi. De toţi! Adică şi de sclava ta preferată, înţelegi?! S-au răsculat în Petra, i-au omorât mai pe toţi ai noştri de acolo. Hefais a fost rănit foarte tare şi acum am rămas şi fără atelierul nostru de arme. Ne-au lovit unde ne doare cel mai tare. Partea rea este că au fost ajutaţi de druide. Vă daţi seama că ei n-ar fi reuşit, singuri, să omoare zei. Să fim serioşi! Aşa că, dragul meu Antal, pe lista celor care trebuie să fie lichidaţi, să treci şi druidele. Ştiu că ai o prietenă bună printre ele, dar ca şi zeu, nu ar trebui să fii afectat de acest aspect. În ceea ce priveşte oamenii, ei vor fi cei care îi vor înlocui pe igigi. Nu vă miraţi, dragii mei! Într-adevăr, oamenii sunt nişte pitici pe lângă titanicii igigi, dar pot face mult mai multe, veţi vedea în timp. Nu sunt doar nişte simple animale, se vor dezvolta. Aţi văzut amazoanele?  

- Amazoanele sunt o combinaţie dintre anunnaki şi oameni, sunt altceva! îl întrerupse Antal, fără să îşi dea seama.  

- Ooo, am atins un punct sensibil Antal? îl apostrofa Enlil, pe un ton zeflemitor. M-am luat de frumoasele tale criminale, nişte biete pământence, anunnaki, se cred semizeiţe…  

- Păi şi sunt… îl întrerupse Antal.  

- Sunt pe naiba, a fost Hyppolita, de atunci sângele lor s-a tot scăldat în prea multe ape, îşi continuă Enlil gândurile.  

- Ape alese cu grijă, adăuga Antal.  

- Ape de sclavi, dragii mei. De mă mai întrerupi aşa, Antal, s-ar putea să nu mai pupi statut de zeu al războiului. Le putem spăla creierul imediat acestor oameni, chiar şi amazoanelor tale. Vă las acum, să discutaţi lucruri cu adevărat importante şi anume, cum să scăpaţi de sclavii igigi cât mai uşor şi ce facem cu druidele. Părerea mea este că răul trebuie tăiat de la rădăcină. Nu e cazul să le lăsăm să îşi facă de cap mult. Au prea multă putere cu licorile alea ale lor.  

- Tatăl meu nu se va bucura dacă le lichidăm, se auzi şi vocea lui Marduk.  

- Părerea lui Enki nu contează mai deloc pentru mine în acest moment. El să îşi vadă de experimentele lui. Să facă altă rasă, alte druide, să le numescă tot aşa sau cum va visa la noapte. Pentru mine chiar nu contează ce vrea să mai creeze, ci să lichidez ceva ce mă indispune atunci când mă trezesc dimineaţa şi, de vreo două săptămâni, chiar sunt indispus.  

Enlil se ridică, brusc, din jilţ şi dispăru pe uşă fără să mai adauge nimic. Între timp apăru şi sclavul igigi cu apa, Antal îi făcu un semn discret să plece.  

- Bietul sclav, zise el, fără să îşi dea seama că nu e singur.  

- Bietul sclav igigi, dar să vezi ce ne vom plânge nouă de milă dacă nu îi facem pe plac unchiului meu, adăugă MARDUK.  

- Ăsta se crede mare zeu, dar dacă i-aş aduce o amazoană, l-aş putea manipula până l-aş face praf. Habar n-are ce fel de femei sunt ele.  

- Ţii foarte mult la Diossippe, Antal, mult prea mult, îi zise pe un ton dezaprobator MARDUK. Mi-e că între tine şi Talestri este o legătură de rudenie, s-au auzit tot felul de vorbe…  

- Exagerezi, MARDUK! Crezi că m-aş fi încurcat eu cu o pământeancă?  

- Nu ziceai, tu, că sunt semi-zeiţe?! Şi părul ei?!...  

- Lasă, MARDUK, hai să discutăm despre altceva. De exemplu, cum să o readucem pe Venera în atenţia lui Enlil?  

- Ai înnebunit Antal? Aia nu vine nici dacă îi promitem zece temple în care prostimea să o venereze. Ce ai? Ai uitat de ultima ei vizită aici?  

- Da, s-a cam ars, frumuşica!  

- Daaaaa, la propriu. Nu-i place sosul de tartar! Chiar, oare au periat-o şi pe ea sclavii igigi? O fi fost la Petra, lângă soţul ei? întrebă MARDUK.  

- Mi-e greu să cred, răspunse Antal. Mai degrabă aş vedea-o la uşa lui Enlil, visând la Tartar, decât stând lângă soţul ei, în peşterile de la Petra. Mdaaaaa, cred că trebuie să căutăm o variantă de lichidare a sclavilor igigi. Nu avem de ales.  

- Pe neamul anunnaki, chiar nu am chef să lichidez o specie facută de tata.  

- Trebuie să devii un zeu puternic, MARDUK! Nu îţi este permis să…  

- Să fiu puternic, Antal? Oare ce înseamnă acest lucru? Să distrug vieţi şi să măcelăresc visele unor biete suflete, deşi ele se roagă în temple după ajutor? Oare asta înseamnă să fii zeu? Asta înseamnă să fii puternic? Cred că e mult mai greu să pui umărul la treabă şi să încerci să faci şi lucruri bune, acele lucruri pe care încercăm să le întipărim în minte şi în suflet oamenilor. Totuşi e mai comod să lichidezi, nu-i aşa, Antal?  

- MARDUK!  

Antal, îl apucă de mână şi îl scutură puternic.  

- Eşti nebun? adăuga el.  

- Să vedem cât de nebun vei fi tu, când le va veni rândul amazoanelor, zise MARDUK şi, dându-şi pelerina peste umăr, plecă grăbit murmurând ceva.  

- Antal privi îngrozit spre uşa prin care intră, iar, sclavul igigi.  

- Marele zeu mai doreşte ceva? întrebă sclavul.  

Mâinile, mult prea lungi şi greoaie, păreau să-i atârne neputincioase.  

- Nu! răspunse cu glas domolit Antal. Cum te cheamă?  

- Jasim, mărite zeu, răspunse acesta, plecând capul cu smerenie.  

- Jasim, eşti liber să pleci la ai tăi. Mergi şi ai grijă de cei dragi.  

- Dar stăpâne…  

- Mergi că de mâine… eh, de mâine povestea se schimbă…  

Antal ridică harta de jos şi începu să facă nişte semne pe ea. Aerul părea tot mai încins. Porunci să i se aducă nişte apă, dar nimeni nu-i răspunse, aşa că se duse chiar el, bombănind, până la bucătaria cea mai apropiată să îşi ia nişte lipii şi să se răcorească cu apă. Reveni, apoi, nervos în cameră şi îl chemă pe omul lui de încredere, Canaan. În căteva ore, toate locuinţele igigi erau în flăcări şi numai aerul încins duhnea, pentru ultima dată, a tarabe şi locuinţe uleioase, locuri unde îşi trăiseră veacul specia de sclavi, igigi. Trebuia pus la cale un plan şi pentru lichidarea druidelor, dar era mult mai greu. Acestea erau nişte fiinţe net superioare titanilor igigi, dar nu de neînvins. Efortul e mai mare, atât, îşi spuse Antal şi adormi cu duhoarea fumului ce venea dinspre locuinţele uleioase…  

 

Capitolul I se poate citi pe: http://confluente.ro/_amazoniada_capitolul_i_aga_lucia_selenity_1391451557.html  

Referinţă Bibliografică:
ZEII DIN ESAGILA - Talestri, regina amazoanelor - Capitolul II / Aga Lucia Selenity : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1186, Anul IV, 31 martie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Aga Lucia Selenity : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Aga Lucia Selenity
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!