Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Orizont > Opinii > Mobil |   


Autor: Adrian Severin         Publicat în: Ediţia nr. 785 din 23 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

Adrian SEVERIN - DEMOCRAŢIE ŞI EGALITATE (2)
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Într-o serie de trei articole domnul Corneliu Leu se întreabă dacă democraţia-creştină mai are ceva de spus şi mai poate face ceva în edificarea unei Europe cu adevărat democrate. Textul aduce în atenţie o sumă de teme de prim interes şi maximă sensibilitate. Pentru a răspunde provocării intelectuale a autorului şi a găsi o posibilă cale de ieşire din desişul îngrijorărilor, dezamăgirilor şi alternativelor lui, al oportunităţilor, sfidărilor şi ameninţărilor pe care le identifică, îmi pare necesară separarea temelor şi tratarea lor oarecum distinctă.  
 
O asemenea tema priveşte relaţia dintre democraţie şi egalitate. Domnul Leu vede în egalitate una dintre componentele esenţiale ale democraţiei, fără de care aceasta îşi pierde suflul dacă nu cumva moare cu totul. Se ajunge, astfel, aproape de punctul în care între democraţie şi relaţiile de egalitate între persoane se pune semnul identităţii. Aşa să fie? Voi încerca să răspund acestei întrebări într-o serie de mai multe articole puse sub titlul „Democraţie şi egalitate”.  
 
*  
 
Mai întâi să reamintim că potrivit definiţiei standard, democraţia înseamnă conducerea structurilor politice în care se organizează societatea, de către popor. Relaţia dintre stat şi popor este circumscrisă de conceptul de cetăţenie. În consecinţă, din punct de vedere civic, într-un stat există un singur popor. Dacă el conduce, statul este democratic. Fiind vorba, însă, despre un singur conducător problema egalităţii nu se pune. În relaţia cu democraţia poporul este defectiv de plural. Prin urmare, în relaţia cu poporul democraţia este indiferentă faţă de egalitate.  
 
Problema este dacă „poporul conducător” se organizează pe principiul egalităţii. Sunt sau trebuie să fie cei care compun poporul egali între ei pentru că actul conducerii de către acesta să fie definit ca democratic?  
 
Înainte de a răspunde se impune a fi observat că există mai multe accepţiuni ale înseşi noţiunii de „popor”. Într-o accepţiune poporul înseamnă o mulţime de indivizi; o masă de oameni. Germanii folosesc în acest sens termenul de „Folk”. Când gloata intra în relaţie cu un anumit stat care constituie forma sa de organizare politică, membrii ei devin şi se numesc cetăţeni.  
 
Într-o altă accepţiune poporul este definit ca o comunitate organică izvorând dintr-o anumită tradiţie istorică şi o cultură specifică. În acest sens se vorbeşte despre etnie sau comunitate etno-culturala. Germanii folosesc pentru a o desemna termenul de „Volk”. Acesta a stat la baza conceptului de „naţiune” pe care s-a fondat şi căruia i-a dat formă politica „statul-naţiune” sau „statul-national”.  
 
Definirea „poporului” ca „naţiune” în sensul de „Volk” a fost esenţială pentru popoarele lipsite de statalitate şi care au văzut în comunitatea de cultură criteriul de legitimare şi de coeziune a statului lor. La aceste popoare legitimate prin trecutul comun, comunitarismul şi solidaritatea personalistă au fost esenţiale. (Aceasta îi apropie pe români de germani, în plan cultural, şi îi aduce în coliziune cu maghiarii, în plan geo-politic.)  
 
Pentru popoarele care s-au dezvoltat în interiorul graniţelor unui stat (cazul francezilor sau englezilor) omul a primit valoare în sine ca individ, comunitatea având o importanţă derivată. Organizarea acestor popoare s-a bazat pe principiile secularismului/laicităţii (potrivit căruia toate credinţele şi religiile, inclusiv agnosticii, au drept egal la existenţa şi la protecţie statală) şi drepturilor individuale. Atunci când unei atari mulţimi i s-a spus „naţiune”, s-a înţeles că este vorba despre o comunitate voluntară şi de aceea aleatorie şi schimbătoare de indivizi-cetateni, indiferent de istoria şi cultura lor; adică o „naţiune civică”.  
 
„Naţiunea civică” este un concept politico-juridic întrucât nu există cetăţeni fără stat. (Există doar persoane fără cetăţenie.) „Naţiunea culturală” este un concept socio-spiritual sau psiho-politic. Întrucât pe acelaşi teritoriu se pot naşte mai multe culturi se pune problema organizării relaţiilor politico-juridice dintre comunităţile etno-culturale care locuiesc efectiv pe teritoriul respectiv, atunci când acesta aparţine unui anumit stat, constituindu-i o dimensiune materială de esenţă.  
 
„Naţiunea culturală” pură şi simplă este o realitate socială fără organizare politică/statală. Când „naţiunea culturală” este privită şi organizată ca realitate politico-juridica (respectiv că stat naţional), în condiţiile în care puritatea etnică a populaţiei/poporului lipseşte, mai putem oare vorbi de democraţie sau de egalitate? Câtă vreme comunităţile etno-culturale locuind acelaşi teritoriu statal sunt inegale ca mărime, căile care aparent asigură conducerera statului de către „popor” sunt fie rezumarea poporului la comunitatea etnică majoritară fie „dizolvarea” minorităţilor etno-culturale în grupul majoritar, printr-un asemenea proces de asimilare ajungându-se la un demos (popor) de indivizi fără identitate sau fără istorie culturală, apropiat conceptului de „Folk”. Putem vorbi astfel de „democraţia prin excludere” şi de alternativa „democraţiei prin asimilare”.  
 
Dincolo de aspectele etice, nenorocirea este că asemenea reţete nu funcţionează. Mai mult, ele conduc la grave conflicte identitare. Conflicte care, la limită, au distrus statul cu tot cu democraţia lui formală obţinută prin egalizare forţată. În realitate, atât „democraţia prin excludere” cât şi „democraţia prin asimilare” sunt pseudo-democraţii. Campionul construcţiei poporului prin excludere a fost nazismul, în timp ce campionul construcţiei poporului prin asimilare forţată a fost comunismul. Nici una din aceste doctrine nu a fondat un stat democratic ci unul dictatorial. (Naziştii nici nu au pretins că statul lor ar fi fost o democraţie, iar comuniştii au vorbit despre „democraţia populară”, care s-a dovedit a fi o dictatură deplină.)  
 
Câtă vreme egalitatea între comunităţile culturale nu poate fi obţinută în condiţii democratice ori nu poate fi realizată că premisa a democraţiei, singura soluţie realistă rămâne acceptarea inegalităţii şi gestionarea sau corectarea efectelor ei într-un cadru şi prin instrumente democratice. Astfel, pentru că un popor de inegali să conducă unitar un stat, componenţa sa majoritara trebuie să accepte discriminarea pozitivă de natură a asigura, dacă nu egalitatea de statut (am văzut că aceasta este imposibilă), cel puţin egalitatea de şanse pentru minorităţi (sau membrii comunităţilor minoritare).  
 
Problema nu este cu nimic mai simplă dacă „poporul” ar putea fi constituit că suma de indivizi fără identitate culturală ori având aceeaşi identitate culturală. Despre aceasta, însă, într-un alt episode.  
 
(va urma)  
 
Adrian SEVERIN  
Bucureşti  
17 februarie 2013  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Adrian SEVERIN - DEMOCRAŢIE ŞI EGALITATE (2) / Adrian Severin : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 785, Anul III, 23 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Adrian Severin : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Severin
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!