Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Strofe > Amintire > Mobil |   


Autor: Valeria Iacob Tamaş         Publicat în: Ediţia nr. 283 din 10 octombrie 2011        Toate Articolele Autorului

Adrian Pintea, poezie

 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

Adrian Pintea s-a născut la 9 octombrie 1954  

în localitatea Beiuş.Momentan este plecat  

sa vorbeasca îngerilor  

despre ce înseamna să fii om.  

Prietenii îl aşteaptă să se reîntoarca.  

Un om minunat la care talentul  

a luat-o înaintea fericirii.  

Umbrit  
 
Umbrit eram, iată, de glezna cuiva  
care mult mai puternic prin toate păşea;  
astfel oricât de tânăr, cu oricâtă pripeală,  
orice drum băteam a doua oară;  
dus undeva să spun că iubesc  
văd că iubita mi-a fost trezită-nainte;  
caut un lup să-l fac frate frăţesc  
şi-l găsesc însemnat de alt dinte;  
vreau să-ncalec un cal temător, să-l alint,  
şi el este demult împăcat cu şaua;  
vreau să dorm unde-i veşnică neaua  
şi găsesc locul tăvălit;  
uşile-naltului abia se trântesc  
după cineva luat drept mine;  
poeziile mele se  
alcătuiesc din întârzieri şi ruşine;  
umbrit eram, iată, de glezna cuiva  
care mult mai puternic prin toate păşea;  
astfel, oricât de tânăr, cu oricâtă pripeală  
orice drum băteam a doua oară.  
 
 
Ce spui tu despre sufletul meu  
 
Tu-mi spui: sufletul tau este foarte ciudat;  
lunecos ca o frunza, mult ca un pat,  
mut ca o frunza dintr-un pom lunecos  
si din care se face un pat;  
ca o neimpacata silaba de gand  
intr-o limba in care ostateca sunt,  
uite, rana adanca pe care ti-o fac  
se inchide-ntr-o clipa, cat varful de ac!  
nimeni nu-mi poate cere sa nu stiu s-aleg!  
aduc usii fara broasca, aduc lant sa te leg,  
aduc pieptene vesnic cu paduri fermecate:  
ochiul tau greu si fierbinte strabate!  
 
 
Tu-mi spui: sufletul tau este foarte amar!  
nor cu nor, imi spui tu, se-ntalnesc foarte rar,  
cal cu cal, si mai rar, si mai rar calaretii,  
ne-ntalnim foarte rar, pe la mijlocul vietii,  
nu ne spunem decat mana pusa pe umar  
si sporim al tacerilor repede numar...  
nu ne spunem decat cat se spune-ntre hoti:  
doar cu ochii: esti teafar? esti viu inca? poti?  
si plecam, inc-o data, si inca odata,  
fiecare in partea de altul visata...  
 
Tu-mi spui: sufletul tau e-o aripa de vant,  
stie zboruri straine de orice pamant,  
stie zborul prea sus, stie zborul prea jos,  
te-ai putea socoti mai ales norocos;  
esti un vant! si raspunzi de migrari cunoscute,  
esti un vant! si ungi osii de stea nevazute,  
esti un vant care impinge prin stele un car  
cu aripe la roti si cu oiste de jar,  
este sufletul tau vant pe ganduri, batand  
niciodata nu intr-o gradina de rand...  
 
Tu-mi spui: sufletul tau este drept ca o sabie,  
si cu doua taisuri, si catarg de corabie;  
cine poate stirbii un tais n-are cum  
sa nu piara de-al doilea, pe drum...  
insa, cine nu doarme pe mare, de drag,  
sa se lege de sufletul tau, de catarg,  
sa te-asculte cum taci, cum te legeni, cum esti  
cel mai mult dintre catarge, cel mai plin de povesti,  
si nu-i golf cu sirene sa nu-l poata trece  
tinand fruntea lipita de lemnul tau rece ...  
 
 
 
 
Intoarcerea in Ithaca  

 
Si parca-a fost mai vesela Ithacha  
in val privita seara, sub corabii,  
si Penelopa mai ingandurata  
si parca sange mai curat pe sabii;  
si parc-am fost cu totii mai inalti  
cand ne luam masura pe catarg;  
ce ne-a scazut cand am sosit din larg?  
sandaua casei cum nu pot s-o-ncalt?  
N-am fost tot noi in casele aceastea?  
Avut-am noi femei, copii si case?  
Nu sunt acestea turmele, mai grase  
ca nicaieri, de li se duse vestea?  
Cine-s femeile infricosate  
ce ne privesc din colt, fara vedere?  
De ce plecam incet, adusi de spate,  
si adormim intre prizoniere?  
Dormim in camp, in loc de paturi moi,  
si unul cate unul nu-si scoate armura;  
ni se gatesc mancaruri de razboi  
si prinsele ne sterg cu parul gura;  
o noua Troie creste intre noi  
dar nu arata cum arata ura;  
e un noroc ca marea-i langa noi  
si sub corabii si-a pastrat caldura.  
 
 
 
 
Mainele-cainele  
 
Mainele-cainele  
cel rau pe cat este de  
fara rusine  
iata iarasi vine  
pe apucate  
si jumatate  
il intreb:  
-Ce mai faci?  
-Ce naiba sa fac?  
imping camila asta  
prin urechea de ac.  
-Da?  
-Da.  
-Dar dupa mine  
de ce te tii?  
-Ca sa scrii  
poezii-nerozii  
si pentru cel ciolan sarac  
sa mi-l arunci  
ca sa tac.  
-Si cu noaptea ce sa ma fac?  
-Nu ti-am spus?  
ca sa tac...  
 
Cu mainele-cainele asta  
e o poveste:  
ma-sa nu mai este  
dar ii vorbeste  
si-l sfatuieste  
cu venin senin:  
-Du-te la ala de te asteapta  
Musca-l de mana dreapta  
ca sa scrie  
o nerozie  
poezie sa se numesca.  
-Dar daca m-o da afara?  
-Nu-i atat de drept ca sa moara...  
-Da’ daca m-o lovi c-un retevei?  
-Trebuie sa stii cum sa-l iei;  
ii vorbesti de casa, si de parinti  
si cand o plange, ia-l in dinti...  
-Da’ daca m-o face cainele lui?  
-Ramai al lui...  
haihui...  
 
Mainele-cainele m-ar musca  
dar noaptea mai este inca a mea.  
-Ma, pleaca de-aici!  
-Nu ma misc, sa ma pici!  
-Ce vrei sa-mi iei?  
-Ce-o mai ramane...  
ce-oi ma gasi...  
-Piei!  
-Nu te rasti!  
-Ma, eu am iubit  
si-oi mai iubi!  
-Uite d’asta stau eu  
La gardul gardului tau...  
-Unde sa ma duc  
ca sa nu te mai intalnesc?  
-Gasesc eu poteca si ma nimeresc.  
-Maine-caine,  
na un codru de paine...  
-Mie din tine sa-mi dai  
daca vrei sa ma ai...  
 
 
-Caine de maine ce esti si flamand  
n-am decat umbra de pe pamant  
si un loc de casa sarac  
nici cu mine nu mai incap  
da’ cu hapsanu’ de tine  
care te tot dai la mine?!  
fa cale-ntoarsa, batrane...fa bine...  
 
-M-as duce eu inapoi  
dar noaptea-i gata si noi  
ne latram in zadar amandoi...  
 
Mainele-cainele vine  
si se uita degeaba la mine  
pe cand Maica Domnului subtire  
canta la albeclavire  
si la alte instrumente mici si curate  
pana departe...  
-Asculta si tu, nu mai latra,  
cum canta in nori prea iubirea sa  
pentru mine canta sa ma aline  
si sa ma scape de tine...  
 
-Ba, zicea el, Maica Domnului, ea,  
canta numai asa...  
 
 
 
 
-La mine, numai la mine  
se uita ochii ei fara cusur,  
la pacatosul de mine se lasa  
inima ei, sa ma-ndur...  
 
 
-Ea canta oricand si mereu  
tu odata vei fi si-apoi nu  
lasa-te latrat mai bine  
de venirea mea si-alta nu!  
 
-Maine-caine nu te mai uita  
degeaba la inima mea...  
-Cine sa se uite la tine  
daca nu mainele-cainele?  
 
 
 
 
„"Important să nu mai lăsăm să treacă timpul pe lângă noi. Ideal ar fi să ne facem urgent rost de TEME ALE EXISTENTEI, în care să credem cu adevarat. Din păcăte, trăim într-o lume cu care nu ne putem identifica şi vizavi de care nu poţi să reacţionezi decât afişând o detaşare ironică. Asta atunci când nu-ţi explodează mintea de draci, de dezgust, de panică morală şi de panică a bunului-gust. Iar acestea sunt stări cu care ne confruntăm zilnic. Eu cred că la ora asta naţiunea română doarme îngrijorator de profund, iar horcăitul acestui somn nu-mi sună deloc a bine. Stau uneori şi mă-ntreb ce visează şi m-apucă spaima. Că ştiţi: sunt vise şi sunt coşmaruri. Optimişti fiind, am putea spune că naţiunea română nu mai are coşmaruri. Că de-abia am scăpat de cel mai aprig, respectiv toata perioada comunistă. Interesant ar fi de aflat dacă am scăpat realmente. Dar eu sper, cu toata fiinţa mea, că visurile românilor sunt drepte şi limpezi, pentru că merităm, în sfârşit, o perioadă de înseninare a frunţii şi a conştiinţei, o ieşire din mizeria şi din cataclismul moral prin care am trecut. 50 de ani au fost de ajuns. Sunt sigur că şi bunul Dumnezeu e de acord cu termenul ăsta. Eu sunt foarte ataşat ideii soluţiilor personale. Dacă fiecare dintre noi va gasi câte o soluţie de bună calitate, până la urmă vom reuşi să ajungem în punctul în care ne vom spăla frumos pe faţă, ne vom strânge mâinile şi vom spune: “Gata cu prostiile! Hai să ne-apucăm de treabă!”. Şi din nou zic: trebuie să crezi în ceva. În iubire, în Dumnezeu, în dreptate, în armonie. În opinia mea, o naţiune care îşi abandonează idealurile doar de dragul economiei de piaţa, mai ales sălbatică şi comică aşa cum e la noi, face o alegere nefericită"”  

(Adrian Pintea, interviu, în: Formula As, iulie 2002)  

*Versurile fac parte din volumul "Umbrit".  
Referinţă Bibliografică:
Adrian Pintea, poezie / Valeria Iacob Tamaş : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 283, Anul I, 10 octombrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Valeria Iacob Tamaş : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Valeria Iacob Tamaş
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!