Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Scriitori > Mobil |   


Autor: Ioan Lilă         Publicat în: Ediţia nr. 253 din 10 septembrie 2011        Toate Articolele Autorului

ADRIAN ERBICEANU -
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
PLANETA UNUI POET DE MARE SURPRIZĂ 
  
( Adrian Erbiceanu – „ La fontaine de ce siècle ” ) 
  
„ Sunt umbra ta ... şi te urmez de când / Lumina te-a scăldat întâia oară / Cu-aceeaşi certitudine precară / De salt între acum şi ... pe curând ”. Adrian Erbiceanu. Nu l-am cunoscut, nu am avut această onoare. Vremurile ne-au risipit pe toate meridianele lumii, internetul ce ne mai dă prilejul să ne întâlnim deasupra Oceanelor şi să ne împărtăşim visurile. Mai zilele trecute am primit, datorită bunăvoinţei maestrului Corneliu LEU (care a scris şi a gândit mai mult decât noi toţi – www.cartesiarte.ro ), un volum (electronic) din partea unui poet ce îşi împlineşte menirea cu un profesionalism sobru şi parfumat cu eternitate. „ La fontaine de ce siècle , poèmes ” (Traduction et preface Constantin Frosin, profeseur d'universite ) – ASRLQ, 2009. ( www.asrlq.ro ). 
  
Trebuie să fiu precis în amănunte pentru a reliefa dimensiunea spirituală a actului creator. Poeţii sunt firi delicate, visători incurabili, ei sunt norii catifelaţi care ne răcoresc sufletele, petalele florilor de cireşi ce ne ning adolescenţa, pentru că asta este vârsta poeziei dintotdeauna. Recunosc faptul că, deşi trăiesc în Franţa de câţiva ani, nu am ajuns încă un expert în limba franceză, nici nu cred că voi deveni, nu prea mai am timp la vârsta mea, ca să o aprofundez, deşi este fascinantă, dar şi împănată cu dificultăţi lingvistice ce mă ameţesc ; cu toate astea, citesc (uneori cu dicţionarul alături), dar poezia lui Adrian Erbiceanu nu este un articol de ziar, nici o cronică mondenă, ci o poiană a visurilor pure care mă îmbată cu puritatea ei. „ D'ombre on ne saurait faire un piedestal / Pas même pour une flore !” ( Acte de presence )  
  
Aici este cheia descifrării poeziilor delicatului poet. Metafora este subtilă şi graţioasă şi de o frumuseţe emoţionantă. Nu asta este menirea poetului, să ne tulbure sufletele ? Eu nu sunt critic, nu am instrumentele necesare, ca să disec poezia, s-o analizez în intimitatea ei fabuloasă, să o compar, să o clasific, eu scriu doar despre emoţia ce îmi inundă sufletul. „ Parmi les saules, le vent se tourmente / Arrangeant son vêtement l'infini / Pareillement la fille qui, penchante, / de sa batte, bat le linge lenvi.” 
  
Citind titlul volumului de poezie al distinsului poet Adrian Erbiceanu, „ La fontaine de ce siècle ”, gândul m-a dus la „ Je meurs de soif auprès de la fontaine ”, de Françoi Villon. La François Villon trimiterea este subtilă, după cum intuiesc eu, la cultură, la cunoaşterea lumii ca spectacol al Gândirii, nu carnavalesc, de care poetul era însetat . „ e-atâta mâl ascuns în noi, că, dacă / aş scotoci în timpul-antipod, / cu fiecare pas tot mai săracă / s-ar face punga dată s-o deznod; // tot mai puţină apă-ar da fântâna, / tăcerea s-ar întinde ca un val / atoateştiutor — strivind lumina / descătuşată-n spaţiul ancestral; // tot mai puternică ar fi arsura / pe ochii-nchişi — ca-n ţarină de lut — / de frica iernii ce închide gura / pe şoapta clipei care a trecut / şi n-ar rămâne-n mintea ce refuză / băltite ape — nici cât fir de păr — / decât Fântâna Veacului: ecluză / Minciunii travestite-n Adevăr. ” (Fântâna Veacului). „ Şi toate cu meşteşugire / De ornic vechi, nelegitim, / Ce bate clipa-n izbăvire. / Şi izbăvirea-n ţintirim. ” ( Izbăvire) 
  
Eu cred că poetul Adrian Erbiceanu ( şi o să-i zic, de aici înainte,  
  
scriitorul ), scriitorul, ziceam, i-a păşit pe umbră lui Françoise Villon, învăţându-i maniera, nu manierismul, care este o altă propoziţie, precum trecerea de la egal la egalitate, pentru că, aşa şi gândeşte scriitorul Adrian Erbiceanu, pe spaţii imense. „ Mă-ncearcă, uite-aşa, un dor de ducă / prin albele zăpezi ce mă-nconjor, / s-alerg prin ele — unică nălucă, / o spumă pe-un tangaj zămislitor.” ( Mă-ncearcă uite-aşa ) 
  
Fiecare termen al poeziei sale urmează parcă legile unor teorii , matematice - şi, peste tot, unitatea de gândire a simţirii de care poetul este însetat, contrariile sunt evitate cu mare talent, dar nu prin separarea unei idei metaforice de o alta, mai violentă, ci prin topirea în acelaşi creuzet a sentimentelor pure. „ Povestea ta povestea mea, sub vreme, / Să-nchidă-n ele sensul echivoc / Al întâlnirii flăcărilor noastre-n / Aceeaşi clipă şi acelaşi foc. // Dar heruvimii tac!...şi se întâmplă / Că tot mai rar ceasornicul din piept / Naşte lumina visului pe tâmplă ... / Şi nu ştiu cum şi cât şi ce aştept ... ” ( Ce taină ) 
  
Cum se ajunge la acest proces alchimic, în care sufletul joacă rolul de sintetizator al emoţiilor ? Se ajunge aşa : Adrian Erbiceanu are nu numai talent, dar şi o cultura solidă. Vrem, nu vrem, scriitorii sunt livreşti, ei înţeleg lumea în ansamblul ei, dar poeţii se feresc de acest melanj al finitului cu infinitul. „ E valea mea, laguna mea, e marea, / E liniştea ce străjuie cu foc / Speranţele în care desfătarea / Îşi caută şi nu-şi găseşte loc; // E presimţirea mea neîmplinită, / Ori sunt doar nişte jocuri de opal? // E patima ce trage obosită / Ca barca înecatului la mal? // Că tot ce-am căutat în legi nescrise / — Va fi oare cândva să şi găsim? — / Stă în balansul porţilor deschise / Care ne joacă-n rosturi, legitim...” ( Căutare ) Şi la mijloc a fi ! A fi stăpânul cuvintelor. „ Închide-ţi pumnul. Taci ! E trist şi greu. / Dar colo la răscruce poate-s eu ! „ ( Chiromanţie )  
  
Din ce este făcută poezia ? Din cuvinte ? Nici vorbă ! 
  
Poezia lui Adrian Erbiceanu este un sistem cosmic, ea trăieşte din irealitatea realului : nici apă , nici pământ, nici cer, nici foc, în ea ard galaxiile şi perfecţiunea formelor îi dă o coloratură magică : metafora! 
  
„Val spumat pe creasta dunei — / Răzleţire solitară, / Umbră trasă prin lumină, / Cupă încă nebăută, / Pată fără vreo pricină, / Piatră arsă, iarbă mută...” ( Ritm ) 
  
Toţi ştim care este definiţia metaforei, nimeni nu ştie ce este metafora, până nu a suferit de zbaterea ei interioară. Tremurul petalelor de crini imperiali şi, apoi, realitatea, care este grosieră. Unde îi este poezia ? În irealitate, desigur. „ Comme le saule qui n'echappe — tant s'en faut / Au vent, hirsute par le tourbillon, / La fille reste jusqu' mi-corps dans l'eau / Et m'induit sans cesse en tentation ... „ ( Pareil au saule ) „ Ca salcia ce nu mai scapă / De vânt, prin vânturi despletită, / Stă fata, până la brâu în apă, / Şi mă tot duce în ispită...” 
  
Poate că un critic ar găsi alte cărări spre poezia lui Adrian Erbiceanu şi chiar mi-ar putea reproşa o grămadă de lipsuri în analizarea ... dar eu nu analizez, eu intru în rezonanţă cu poezia şi îi descifrez mesajele interioare, ţinând cont că imaginea unui obiect nu este obiectul, senzaţia vine din reflexie, nu din percepţie. „ Atâtea ape curg şi nu se-ntorc / Să vadă pieptul muntelui cum storc, / Mocnind într-o ascunsă zbuciumare / Ca-n primul tremur — prima sărutare; // Atâtea frunze cad, codrul rărindu-l, / Să-l bată ploaia, vântul hăulindu-l, / Că mă afund în ochiul lui tomnatic, / Rănit şi trist, şi-atât de singuratic; // Atâtea ceasuri bat stârnind minutul / În care-ntrezărind necunoscutul / Ce sunt — parcă mă vântur prin blestem / Şi-n nopţile din mine mi te chem. // Atâtea ape mor pe căi de ape... / Cad frunzele din cer tot mai aproape ... / Ceasuri atâtea-mi bat la căpătâi... / Tu fragedă lumină îmi rămâi.” ( Atâtea ) 
  
Astea sunt instrumentele filosofiei, care se potrivesc şi la poezia lui Adrian Erbiceanu. Ar mai trebui să pomenesc aici de ritm, de armonie, dar nu este nevoie, pentru că, în cele din urmă, şi finitul este infinit (finit la infinit !) „Din naufragiul clipei ... între pleoape / Strivind lumina visului pierdut ... / Dar spaima cuibăreşte-n zări, pe ape, / Ispite ale altui început ... ” ( Neodihnă ) 
  
Să fie Universul sferic ? Adică, să renunţăm la piramidă din simplul motiv că, fără unghiuri, sfera este mai uşor de prins în palme ?  
  
„ Desperecheate, vorbele se-ngână / De câte ori prin ele dau să trec, / Fugară clipa să n-o scap din mână. // Dar tot pe ce mă reazem cade sec, / Cum ciutura scăpată în fântână... / Şi tot aceleaşi vânturi mă petrec.” (Aceleaşi vânturi ) Atunci, şi stele ar fi fixe, dominate de inteligenţa alunecării pe orbite anoste. 
  
Şi, apoi, mai există gândul care înnobilează. „ Plutesc prin gând ca-ntre vecii de apă: / Deasupra-mi cerul gol şi legământul / De-a nu lăsa pustiu să bată vântul / Prin visul nostru gata să înceapă. // Văd jos din bezna grea mijind pământul / Şi pe pământ pe cel ce groapa-şi sapă / Cum se-mormântă-n propria lui groapă, / Fără să-şi poată şti deznodământul. / Cu-atâtea amintiri desperecheate, / Ce bat insidioase din aripe, / Zborul mă poartă prin eternitate ... // Şi-n mine prinde să se înfiripe / — Cât înainte tot pe-atât în spate – Eternitatea fiecărei clipe ... ” ( Plutesc ) 
  
Şi mai există aici plăcerea lecturii care face parte din esenţa poeziilor lui Adrian Erbiceanu, ce se conţine în ea însăşi. „ Les rêves — autant d'essaims d'etoiles ephemères – Br lent fameusement sous l'horizon drape, / Mais leur spectacle une belle vigueur me confère ... // Et me consume dans l'espace expire, Vagabondant sur une mer toute de chimères ... / Et je n'ai plus personne qui causer.” ( Entre les pensees ) 
  
Teza fundamentală a lui Platon – la care filozoful a ajuns prin propria lui metodă de analizare a lucrurilor, fenomenelor şi a rezonanţelor acestora în viaţa noastră cotidiană (că, la ce altceva s-ar raporta filosofia ?) – este Ideea ! Din punct de vedere ontologic, Ideea este, în esenţa ei interiorizată, eternă şi inepuizabilă. Eu nu am demenţa de de a-l contrazice pe Platon şi de a intra într-un conflict de idei cu „ Phèdre ”, cu 
  
„ Phedon ”, cu „ Menon ” şi cu atât mai puţin nu mă las invitat la 
  
„ Banque t”. Atac însă la Republique pentru că, ce facem cu  
  
l'experience ? De unde altundeva să ne vină Ideea , cea gândită ca o sumă de faţete ale realităţii ? Cum îmbrăţişăm ideea asta ? În faţa realităţii trebuie să umblăm la ordinea ontologică. Trebuie să aliniem conceptele fundamentale ale gândirii, până vom ajunge la capătul capătului caracterului ei experimental. A uita şi a nu uita nu încetează niciodată. Imaginea lucrurilor, faptele, gândurile şi, de ce nu, şi ideile ne vin de undeva şi sunt o alternativă continuă între a fi şi a nu fi. Între egal şi inegal există o anumită diferenţă de temperatură. Pentru a fi şi mai exact în aceste “idei” subliminale, trebuie să umblăm puţin în volumul (de data asta în limba română) „De la Anna la Caiafa” al scriitorului Adrian Erbiceanu. Ca să-ţi dai seama că un tort este bun, nu trebuie să-l mănânci pe tot, ci este de ajuns să îl guşti. Volumul de poezie a apărut la editura “Ardealul” din Tg.Mureş. Deşi Adrian Erbiceanu trăieşte la Montreal, iată că nu şi-a retezat rădăcinile. Cam aici s-ar ancora şi volumul. Iată aici frumuseţe de poezie, emoţie pură, crucificare pe ideea de eternitate a spiritului. „ Jos la răscruce, gata de ducă / Ce mă tot ţine, mă tot hurducă. // Dorul atârnă frunză săracă / Dragostea vine, dragostea pleacă... // Prind, ca din palme, să se răsfire / Cioburi păstrate în amintire... // Ca o minciună consolatoare, / Vremea mă ninge, clipa mă doare...” Poezia am citat-o în întregime (“Punct de fugă”, pag. 39) şi o ştiu pe de rost. Dacă nici poezia asta nu este o rugăciune pioasă, atunci ce este ? Talentul poetului este desăvârşit. Zău că îmi vine să citez tot volumul ! 
  
Fraza şlefuită până la delicateţea dantelei ţesute de păianjeni vrea să îi redea simplităţii o dimensiune monumentală, cu scopul vădit de a-i sublima metaforei suavitatea. Metafora însă este actul pur al creaţiei : abundenţa de culori, de imagini poetice, de reverberaţii sublime – nu pot fi scoase înafara poeziei. Ca să îi (re)dai monumentalitate simplităţii – ca mijloc de expresie – trebuie să apelezi la o anume sobrietate a expresiei. 
  
„Dar heruvimii tac!... Şi se întâmplă / Că tot mai rar ceasornicul din piept / Naşte lumina visului pe tâmplă... / Şi nu ştiu cum şi cât şi ce aştept ” ( Ce taină), pag. 64, „De la Anna la Caiafa”, Adrian Erbiceanu ). 
  
Ioan LILĂ 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
ADRIAN ERBICEANU - La fontaine de ce siècle / Ioan Lilă : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 253, Anul I, 10 septembrie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Ioan Lilă : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Ioan Lilă
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!