Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

RECOMANDĂ PAGINA

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Evaluari > Mobil |   


Autor: Adrian Botez         Publicat în: Ediţia nr. 1112 din 16 ianuarie 2014        Toate Articolele Autorului

Adrian BOTEZ - SOTERIOLOGIA IUBIRII, IMN AL GLORIEI RE-TRĂIRII SINELUI ÎN UNIVERSUL CREAŢIEI PRIN IUBIRE DIVINĂ
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
Theodor Răpan  
FIIND (365 +1Iconosonete)  
Editura „Semne”  
Bucureşti, 2013  
 
Un adevărat regal de poezie ne-a invadat, în trecutul an 2013, dinspre sonetistul teleormănean, THEODOR RĂPAN (celebru, de-acum, prin Evangheliile sale cele patru, pline-depline, în aria lor semantică[1]!) Volumul actual şi cel mai proaspăt, intitulat FIIND[2] (ca o mărturie şi ca un IMN al Gloriei Re-Trăirii Sinelui, scăldat, din nou, în Universul Creaţiei, iscat din preaplinul IUBIRII DIVINE!) - se vrea (prin conţinut şi masivitate) o replică a Canţonierului lui Francesco Petrarca – 1304-1374 (de la naşterea genialului florenţo-arretin, se împlinesc 710 ani!) - şi nu-i lipsesc prea multe, pentru a-şi atinge ţinta secretă. Poate, în primul rând, o mai echilibrată constantă a filosofiei interioare şi, apoi, a expresiei.  
 
Volumul FIIND (365+1[3] Iconosonete), al lui THEODOR RĂPAN, este, după socoteli îndelungi ale subsemnatului, a 17-a carte de autor (şi trag nădejde să nu mă înşel!), a hăruitului nostru sonetist, de baştină româno-teleormăneană.  
 
O carte care este splendidă, spiritual, prin poemele sale, cu parfum florentino-valah (sonete şlefuite, vorba Poetului Pădurii Nebune/Deli Orman: „până la os!” – şi, cu adevărat, foarte greu poţi „vâna” vreun şchiopătat de ritm! - dar, niciodată, un amurg de rimă!), şi devine extrem de agreabilă, prin excepţionalele gravuri renascentiste, ale lui CESARE RIPA („Cu ilustraţii din CESARE RIPA - „DELLA NOVISSIMA ICONOLOGIA” - Padova, 1625).  
 
Cartea este segmentată/împărţită după anotimpuri şi luni – numite conform tradiţiei şi subnumite, doar aparent, conform simbolisticii antice şi/sau renascentiste – în realitate, subtitulatura (extrem de elegant-poetică, trebuie să recunoaştem! – prin frontispicii, cum ar fi: Lacrimi de bazileu, Taina lăuntrului, Scrisori din Amalthea, Acatistul iubirii etc.), se raportează la trăiri şi experienţe interioare personale:  
 
I - GERAR – Taina lăuntrului;  
II - FĂURAR – Cămaşa lui Nessus;  
III - MĂRŢIŞOR – Scrisori din Amalthea;  
IV - PRIER – Pascalia;  
V - FLORAR – Sonete în aqua forte;  
VI - Cireşar – Lacrimi de bazileu;  
VII - Cuptor – Ars amandi;  
VIII - Gustar – Fructul oprit;  
IX - Răpciune – Lampa lui Aladin;  
X - Brumărel – Orb în lumină;  
XI - Brumar – Evlavii;  
XII - Undrea – Acatistul iubirii;  
Şi, în fine: Sonetul bisect! – pentru ritmul cuaternar al Terrei.  
 
Poetul sonetist THEODOR RĂPAN este un petrarchist autentic (dar nici pe sonetistul-sculptor nu-l dă uitării, pe „divinul” Michelangelo: „Cu Michelangelo nimic nu piere:/În mine rugul, flacăra în tine!/Fac parastas credinţei, pe albine/Trimit spre ceruri glas de-napoiere” – cf. Sonetul CCXCVIII) - senzual, dar nu lasciv („Fiind ecou nespuselor cuvinte/Port gând smerit de înzăuat iubirea,/Pohtirea ochiului aduce ştirea:/ Ah, gura sufletului nu mă minte!” – cf. Sonetul I): pe trunchiul său italienizant se altoieşte, din izbucnire pătimaşă în izbucnire pătimaşă, un sonetist din ce în ce mai eminescianizant, prin Vis/Visare şi Pătimire-întru-Necuprins: „Visul visat visează, Doamne, visul,/Gândul gândit pe sine se gândeşte,/Eu voi muri cândva, pe româneşte/ Şi-n locul tău voi scrie Necuprinsul.” – cf. Sonetul IX.  
 
Patru obsesii majore, ale sonetistului THEODOR RĂPAN:  
 
1 - IUBIREA şi FRUMUSEŢEA, ca factori DEMIURGICI (complementar!: „De tine azi sunt trist ca niciodată,/Zeiţa mea cu noaptea prinsă-n plete,/Izvoarele iubirii-mi ţin de sete,/Cum să te las splendorilor furată? – cf. Sonetul III) – ca şi Petrarca, şi THEODOR RĂPAN dezvoltă, în Poezia sa, o adevărată teorie despre soteriologia Iubirii!  
 
2 - CUVÂNTUL/LOGOS/NOMOS DEMIURGIC („Uşi făr' de chei deschid cu gândul, mamă,/Şi-n temniţa Cuvântului mi-e bine” – sau: „Priveşte-mă, Lumino, sunt divinul/Pe care-l tulbură demult Cuvântul” – cf. Sonetul V),  
 
3 - ARTA/ARTISTUL/ORFISMUL/ATITUDINEA HRISTICĂ - doar prin autojertfire, se poate năzui spre Revelaţiile Cerului şi Tainelor-Fântâni („Setos de Cântec ard stindarde mute,/Fântânile, sleite, îmi beau Clipa”) - şi  
 
4 - TIMPUL/NEMURIREA – de fapt, Exorcizarea de Timp-Istorie, prin Patimă-Pătimire şi Artă/Neprihana Ablutivă a Artei Nemuritoare - şi, evident, prin „preaplinul iubirii”, de sorginte divină, deci cu enorme valenţe soteriologice („Mă simt de iarnă prins ca-ntr-o capcană,/Zăpada nemuririi se afundă,/Văpaie sunt! Văpaia naşte undă:/Ah, inimă, neprihănită rană!”). Sau: „Vai, Doamne, cât mai e până departe?/Azi, cum să-ngădui chinul ce-ntârzie/Regretul? Doar căinţa reînvie!/Mult timp mai am iubirii să-i fac parte?” – cf. Sonetul CCCIII.  
 
Iubirea combină, logic, Iniţierea întru Frumos şi Nemurirea (pe de o parte), cu Transfigurarea întru Floare şi Mire (pe de altă parte) – întru HIEROGAMIA-NIMB: „Ea, Dragostea, înspină trandafirii!/Opreşte-mă să-ndur şi nu socoate/Că-n nimbul florii se ascund toţi mirii!” – cf. Sonetul XIII.  
 
Meritul primar, petrarchian şi răpanian, deopotrivă (în concepţie, cel puţin!) - constă în estomparea, cât mai înaltă (neipocrită, dar exasperată de dorul de spiritualitate/respiritualizare a Sinelui, ca restaurare a SINEI COSMICE!), estomparea cât mai „dureros de dulce”, a „sexului” vulgar şi atât de vinovat de căderea şi numai căderea fiinţei de sorginte umano-divină: „Amor, te chem mereu să-mi fii aproape!/Madonei mele cere-i îndurare!/Pe unde-mi eşti? Absenţa ei mă doare!/Strecoară-i-te-n sânge şi în pleoape!/Tu, sol al vieţii mele trecătoare,/Cu trupul minţii foşnitor pe ape,/Dă jos armura genelor, să scape/De trudnica ivire călătoare!/Umil şi fericit prăsesc cuvinte,/Împerechez fiorul cu cinstirea,/Ecoul gândului o ia 'nainte.../Şi tot aşa, până ce istovirea/Apleacă tuiul inimii, fierbinte,/Ea să m-aştepte-n prag! Prinos? Iubirea!” – cf. Sonetul CLII.  
 
Expresivitatea Logos-ului, ca Ordine Dumnezeiesc-Universală, se capătă, fireşte, prin iniţierea întru Taina Creaţiei, care este Taina/Misteriul Cavaleresc al Iubirii: „Fiind ecou nespuselor cuvinte/Port gând smerit de înzăuat iubirea” (cf. Sonetul I) – Privirea Revelatorie trimite la Dorul Nepereche, prin care se obţine, întru Alchimia Iubirii, Puritatea Hibernal-Printanieră a Artei, cea învingătoare, de fapt, sintetizatoare şi transfiguratoare, la nivelul esenţelor, a sezoanelor, în ETERNITATE (Zăpezile se contopesc, în Athanorul Poeziei, cu Zarzării în Floare!): „Dor nepereche-mi mistuie simţirea,/Zarzării iernii îşi croiesc veşminte/Şi mă-nlumin străfulgerând morminte/Cu măşti de ierburi miruindu-mi firea./Plânsu-m-au iambii? Corbii scurmă-n lună/Cu gheara-ndurerată şi nebună/Sub primele silabe translucide./Şi scriu sonet după sonet întruna/Sperând că lacrima, doar ea, străbuna/Va-nmuguri tăcerea ce ucide...” – Tăcerea-ca-Mantră, ca Elixir Blagian, transfigurează Moartea, în MOARTE INIŢIATICĂ – şi, iată cum SONETUL devine instrumentul soteriologic al INVIERII HRISTICE!  
 
Singura Glorie Regală, pe care THEODOR RĂPAN o admite: Gloria prin Cuvânt („Ah, nu mă lasă gloria-mi regală/Şi nici nu vreau să dau azi socoteală/Spre a-nlumi nimicul, o himeră!”) – Logos-ul este singura Armă/Armată Celestă („Cuvintele îmi sunt oştiri vernale,/Zidirile luminii mă aşteaptă,/Topiri vuinde braţele îndreaptă:/Refac doiniri de jad, monumentale!”), prin care merită şi chiar trebuie să fie cucerite Lumea şi Iubirea. Din nou, două complementarităţi semantice, la THEODOR RĂPAN!  
 
Iubirea fiind echivalentul semantic-demiurgic al Armoniei Cosmice a Creaţiei/POEZIA SACRĂ – Poetul poate să-şi ofere şi sincope terestre ale Iubirii, în favoarea Armoniilor Celeste ale RIMEI POETICE: „Vei îndrăzni, Madonă, cu asprime/Să mă condamni? O, nu, nu mă desfide!/Pierdut pe veci mă exilez în rime!” – cf. Sonetul CCXCIV.  
 
În definitiv, Iubirea cu cadenţe terestre a provocat Căderea – atunci, expierea să se facă (chiar dacă se cam încalcă scripturistica veterotestamentară ... ) nu prin Femeia Terestră, ci prin Ipostaza sa MARIANICĂ – POEZIA (ei, da, Poezia, în Ipostaza ei Marianică, de Poezie a Duhului, „melanholizând” după Armoniile Paradisiace - „repară” relaţiile Poetului cu Biblia, de data aceasta, pe linie neotestamentară!): „Nu stă-n Scriptură, dar, conform uzanţei,/Completul ştie – întrebaţi şi luna:/Un singur vinovat e, Tu, Femeie!” – cf. Sonetul CCLIII.  
 
Şi, astfel SONETUL devine principalul instrument soteriologic al umanităţii! – el conţinând şi Iubire-Armonie, dar şi Puritatea Marianico-Hristică, Resurecţională, a Iubirii: „Păzeşte-mă, am lira-n toropire,/Să strig, nu pot – sonetul meu răzbate!/La miezul nopţii facă-se dreptate:/ Sub praporii-nvierii fi-voi mire!” – cf. Sonetul CCXLVI.  
 
Ceea ce-l face foarte român şi uman, pe acest sonetist de excepţie, este atitudinea sa profund creştin-ortodoxă, iconodulă. Deşi, nu neapărat dogmatic-convenţională – ci, chiar, posibil de regăsit în folclorul cu arome antic-dacice! – spre exemplu, atât de eminesciana reinterpretare a mitului solaro-selenar, adică, mai exact: apollinico-artemizian, al Dalbilor Pribegi!: „Lumina din icoană plânge-ntruna,/Pe cer rămas-au soarele şi luna/Să-mi binecuvânteze pas şi floare!” (cf. Sonetul IX).  
 
„Melanholia” romantic-eminesciană, dar şi dürer-iană („De dor nebun ascund Melanholia//Jertfire sugrumată” – cf. Sonetul XIV), ca şi thanaticul – sunt sublimate (în excelentul Sonet XVIII), prin Iubire Dionysiacă (cel puţin, aşa este indicată de către autor ... ), în Albinele Hyblei Olimpiene[4], cele având funcţie soteriologică şi psihopompă (ca şi Calul, care iniţază întru „roata” Moarte-Înviere, prin intermediul Somnului/Visare, „lavina de-ntuneric” – în: „înflorirea migdalui” marianico-hristic: „De vii la mine, potcoveşte-ţi calul!/Cin' să mă tragă-n fugă azi pe roată?/Lavină de-ntuneric, neaflată,/Iubirea mea-nfloreşte-n somn migdalul!” – cf. Sonetul XVIII) : „Bătrân de-acum, mă paşte depărtarea:/Ce bun e vinul când îl bea uitarea/Şi ce ferice-i Moartea! Nu-i sunt frate!/Te du, femeie,'n crânguri pe albine,/Căci nimeni nu muri-va-n loc de mine:/Tu dragoste îmi vei aduce, poate...”! Otrăvirea prin iubită/iubire este/se face, de fapt, cu V.I.T.R.I.O.L.-ul alchimiştilor, căci produce înflorirea, prin gestul ritualic al „rostogolirii”: „Din mâna ta voi bea otrava toată ( ... ) /Rostogolindu-mă în gol deodată ( ... )/Iubirea mea-nfloreşte-n somn migdalul!”  
 
Ciudat! Uneori, sonetistul petrarchist THEODOR RĂPAN devine, pentru puţine, dar semnificative clipe, barochist levantin („Apusul se topeşte-n mahmudele,/Oglinzile îngână spovedanii,/La balul tău veniră curtezanii –/Cătuşele-ntristării-mi sunt inele!” – cf. Sonetul XXIII), dar şi romantic întârziat, poesc („Zadarnicul înfige colţi în mine/Iar moartea, hâdă, râde pe-nfundate” – cf. Sonetul XXVI), ba chiar parnasiano-lecomtelisl-ian („Ţi-am ridicat un loc pentru vecie/Spre a te şti panteră şi femeie”), alteori, cvasi-simbolist (prin corbii lui Bacovia şi ai lui Tradem al nostru ... : „Neîncetat, vai, corbii vor dreptate/Făcând lumina una cu pământul!” – cf. Sonetul XIX) şi cvasi-impresionist (probabil, conform propriei doctrine, a reflintextului (reflex literar intertextual ... ): apar, uneori „opalul” şi „topazul” („Miresmelor cu trupul de lavandă,/Topaze fine 'ndoliind vegherea” – cf. Sonetul XII) minulesciano-verlaine-iene, alteori, „absintul”, specific unor întregi generaţii, simbolisto-impresioniste („Ianuarie mă ceartă, 'mi beau absintul!” – cf. Sonetul X) - şi, chiar, încercând experienţa singurătăţii şi angoasei expresionist-existenţialiste: „Mă tem de tine-n vis, singurătate!” – cf. Sonetul XXII.  
 
Dar:  
 
Cine vrea să guste şi, apoi, să vorbească, în cunoştinţă de cauză, despre Poezia românească adevărată, despre zbaterile cele mai profund umane, turnate în bronzul expresiei strălucit-clasice, va fi nevoit să se refere, implicit, în zilele noastre, şi la THEODOR RĂPAN.  
 
Poezia sa, deşi răvăşită, parţial, la nivelul semanticii de adâncime, de pre-simţiri ( ... şi de „post-simţiri”, cum ar zice un alt Poet român contemporan, adept al „revizuirii coordonatelor interioare, ale vieţii umane contemporane”, spre spiritualitate – Profesorul universitar doctor, de la Universitatea din New Mexico şi Părinte al Pradoxismului Mondial, dl. FLORENTIN SMARANDACHE!) - este una care atinge, nu de puţine ori, desăvârşirea, în ritmul vitalist al stihurilor, dar şi în cel al trăirilor lirice. De un rafinament rar întânit, mai ales în peisajul apocaliptic al Poezei actuale (dacă mai putem vorbi, cât de cât, despre aşa ceva!), THEODOR RĂPAN este nu un rătăcit, printre sălbatici, ci un adevărat şi încăpăţânat luptător, pentru NĂDEJDEA MÂNTUIRII ARMONIEI LUMII TERESTRE!  
 
Luptător, cu incredibile resurse, pentru recuperarea şi restaurarea, în lumea aceasta căzută, a Frumosului, întru Duhul Umano-Divin Resurect!  
 
El, THEODOR RĂPAN, nu e surd la realitate, ci are curajul (apropiat de demenţa senină hölderlin-iană!), de a impune EL ritmuri lumii, refuzând să accepte sincopele thanatico-apocaliptice, care i se propun, ca surogate de viaţă/ritm vital. THEODOR RĂPAN vrea VIAŢĂ AUTENTICĂ/SACRĂ, tot aşa cum el - Poetul creează POEZIE AUTENTICĂ/SACRĂ - şi VIAŢA SACRĂ nu poate fi concepută, în afara Ritmului Divin Restaurat – a IUBIRII!  
 
Adică, nimic nu este definitiv pierdut, în acest eon smintit de la orice normă/nomos, dacă se reînvaţă Iubirea-ca-Factor-de-Retrăire-întru-Celestă (şi se estompează, pe cât posibil, şi non-ipocrit, factorul anti-spiritual, al Căderii Adamice, „sexul”!) - prin acordarea, din nou, a lumii întregi, la Soteriologia Iubirii!  
 
SONETULUI i se restaurează, prin renascentişti, deci şi prin Duhul renascentist al lui THEODOR RĂPAN - după moda/reţeta petrarchiană (binecuvântată Terapie!), valenţele soteriologice, prin Magia Armonică, dar şi prin aceea a Rigorii-Logos - dar, mai ales, prin SIMBOLISTICA (direct cosmico-divină!) RESURECŢIONALĂ, a cifrei 12: 4 X 3 încifrează, de fapt, semnificaţia adâncă a reîmpăcării Dumnezeului-Demiurg, cu Omul, a Pământului (4) cu Cerul (3). şi credem că nimănui nu-i poate scăpa dubla simbolizare numerologică a acestei soteriologii, din CONSTRUCŢIA SONETULUI:  
1 - pe de o parte, RIGOAREA DEMIURGICĂ a celor 12 stihuri (ultimele două versuri ale sonetului marchează concluzia „morala”, verdictul divin, asupra fenomenalului/ „phainomenon-ului” din lume: sunt/trebuie să se facă evidente accentele definitive/implacabile, divin-vaticinare) - pe de alta:  
2 - NUNTA-HIEROGAMIA, întru SFERA PLATONICIANĂ, dintre catrene şi terţine!  
(Sonetul de întemeiere, cel italiano-provensal - este profund creştin, fiind conceput chiar sub Semnul CRUCII: catrenul 1 îşi caută terţina 1, catrenul 2 îşi caută terţina 2 – ÎNCRUCIŞÂNDU-SE!)  
 
Magia stihului/stilului lui THEODOR RĂPAN constă, esenţial, chiar din Instaurarea Incantaţiei Vieţii întru Demnitatea Frumosului – Incantaţie prin care Orfeu şi Hristos sunt ajutaţi să recupereze lumea noastră „modernă”, căzută, adică (dacă ne raportăm la episodul Grecia, din eminesciana poemă vaticinară, „Memento mori”!), în bezna şi labilitatea „oceanului” ( ... deşi, mulţi am fi ispitiţi a o numi, mai curând, „mlaştină sleită”!), prin autosacrificii armonice, întru PARADISUL MUZICII SFERELOR CELESTE.  
-----------------------------------------------------  
[1] 1- EVANGHELIA INIMII – ANOTIMPURI – Jurnal de poet (Editura „Semne”, cu ilustraţii de Damian Petrescu, 2010); 2 - EVANGHELIA CERULUI – ZODII DE POET (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011); 3 - EVANGHELIA TĂCERII – SOLILOCVII (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2011); 4 - EVANGHELIA APOCALIPSEI – EPIFANII (Editura „Semne”, cu opere grafice de Damian Petrescu, 2012).  
[2] THEODOR RĂPAN,vol. FIIND, Editura Semne, Bucureşti, 2013.  
[3] SONETUL BISECT , CCCLXVI : Ultim Sonet! Sunt viu după coridă!, p. 765.  
[4] Albina – simbol al sufletului; uneori, este identificată, în religia grecilor antici, cu Demeter. Are funcţie transfiguratoare şi psihopompă. Fiinţă de foc: la greci, este întruchipare a preoteselor Templului de la Delphi, „a prorociţelor, a sufletelor curate ale iniţiaţilor, a Spiritului şi Logos-ului. Albina purifică prin foc şi hrăneşte, prin intermediul mierii: cu focul arde (la modul soterilogic, zicem noi!), iar strălucirea ei luminează.” – cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, Ed. Artemis. Buc., 1994. La daci, Albina are funcţie de Co-Demiurg, lucrând, dimpreună cu Zalmoxis, la Construcţia Universului.  
--------------------------------------------  
Prof. dr. Adrian BOTEZ  
ianuarie 2014  
Adjud  
 
 
 
Referinţă Bibliografică:
Adrian BOTEZ - SOTERIOLOGIA IUBIRII, IMN AL GLORIEI RE-TRĂIRII SINELUI ÎN UNIVERSUL CREAŢIEI PRIN IUBIRE DIVINĂ / Adrian Botez : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 1112, Anul IV, 16 ianuarie 2014, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Adrian Botez : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Adrian Botez
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!