Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Literatura > Naratiune > Mobil |   


Autor: George Safir         Publicat în: Ediţia nr. 204 din 23 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Adevărul nu-l poţi ascunde
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
(din ciclul: ”Femeia - miracol de contradicţii divine”) 
  
– Sapă, Ioane, acuşi ne doboară căldura! Mai dă sticlă aia de rachiu şi la mine! 
  
– Doar nu ne grăbeşte nimeni, camarade, de ce să ne omorâm? 
  
Vasile îşi scoase pălăria de pe cap şi o trânti pe mormanul de pământ, negru şi slinos, scos din groapă. Era o pălărie din paie de orez, veche şi roasă pe la boruri, primită de pomană cine mai ştie când şi de la ce răposat. Se scărpina cu mâna stângă în vârful capului, mai avea câteva fire de păr roşcovan şi dacă ar fi insistat, n-ar fi avut mult pană să devină un spân numai bun de speriat morţii. Adică să-i întoarcă de la groapă! În mâna dreaptă ţinea sticla de rachiu pe care tocmai o primise de la colegul lui. A scuturat-o de câteva ori, privind cu interes mărgelele care se ridicau deasupra. Duse la gură sticla şi trase o duşcă, două, trei ... 
  
– Bun rachiu; prună curată, a-ntâia! 
  
– Păi, n-are coana primăriţă marfă bună? 
  
– Are, dacă ea n-o avea, atunci cine să mai aibă? E femeie de treabă. 
  
– Si cine zici că a putrezit aici, la fundul gropii? 
  
– Cum, măi, Ioane, n-ai priceput că aici a fost îngropat fostul ei bărbat? 
  
– Tu ştii că nu mă interesează morţii, eu fac treaba şi iau mălaiul; dar acum dacă zici că rachiul e de la primăriţă, voiam să ştiu cui zic bogdaproste. 
  
Ion era un tip la vreo 52-54 de ani, brunet, cu un păr negru ca pana corbului, creţ şi bogat. Nasul, borcănat, devenise, după un sfert de rachie, mare cât o cartoafă şi roşu ca o sfeclă. Era mai robust, chiar grăsuţ în comparaţie cu Vasile, care era un sfrijit de pistruiat cu buzele vineţii. Deşi era mai mare de ani decât Ion, Vasile arăta totuşi mai tânăr, datorită tocmai construcţiei lui scheletice. 
  
Au ajuns cam la jumătatea adâncimii gropii şi rachiul era aproape gata. Dacă nu terminau până la prânz, o încurcau, desigur; cu soarele în cap şi cu cele 50 de grade din alcool se vor înmuia de tot. Pământul e greu şi dezgroparea nu e o treabă de loc plăcută. Dar odată ajunşi la fundul gropii, de multe ori răposatul îi răsplătea cu vreun inel sau vreun dinte din aur, alteori, dacă a fost femeie, mai găseau şi vreo pereche de cercei. Le duceau numaidecât la amanet, luau banii, şi aveau de băut pentru o săptămână. Aveau mult de treabă. Parcă prea se grăbesc oamenii ăştia să plece dincolo! Ce se întâmplă cu ei? Până mai ieri aveau de lucru cu pensionarii. Cineva le pusese niscai otravă pe banii de pensie că altfel nu se explica cum de se duceau unul după altul. Acum se duc şi mai tineri, între 40 şi 50 de ani. Cică e din cauza stresului. Au rămas fără slujbă, bani nu mai au, datorii au pe la bănci, cu pământul nu se mai descurcă. Sărăcie lucie. Părintele nu mai pridideşte, aleargă de la o casă la alta cu cetitul, apoi de la o groapă la alta. Au rămas atâtea femei vădane, că te apucă dorul de ele. Ogoarele sunt asfixiate de bălării, n-are cine să le mai muncească, câinii urlă după stăpânii lor şi stau pe morminte nopţi de-a rândul. 
  
Deja s-au apropiat. Au dat peste câteva bucăţi de lemn din podul care a fost aşezat deasupra sicriului. Treaba e ca şi terminată. Îşi trag răsuflarea înainte de final. Câteva oscioare, o ţeastă, cam asta a mai rămas dintr-un tânăr care avea atunci, când s-a săturat de viaţă, vreo 35 de ani. Căzuse dintr-o căruţă când caii au prins nălucă şi s-a lovit la şira spinării. A stat o vreme în spital şi s-a întors acasă într-un cărucior cu rotile. Nevastă tânără; jale mare! Noroc că nu aveau copii. La început, bărbatul urla prin curte de nenorocirea care s-a abătut asupra lui. Femeia a căutat să-l liniştească, dar el era conştient că a devenit o povară pentru ea. A încercat de câteva ori să se omoare, mergând cu căruciorul până la calea ferată, dar de fiecare dată se nimerea câte cineva şi îl striga să fie atent că vine trenul. Apoi s-a mai liniştit. La vreun an a înnebunit şi nu se mai înţelegea nimeni cu el. Toată ziua se plimba în cărucior de la un capăt al satului la celălalt. Copiii se ţineau după el, îl mai împingeau de la spate şi îl puneau să le cânte din frunză. Femeile cu frică de Dumnezeu îi aduceau de-ale gurii, îi mai dădeau ceva mărunţiş. Omul le mulţumea şi le proorocea că vor veni vremuri grele, că va curge mult sânge nevinovat, că se va ridica fiul împotriva tatălui pentru o palmă de pământ, şi se vor omorâ fraţii între ei. Puşcăriile se vor umple cu oameni nevinovaţi în timp ce hoţii vor sta la gargară cu oamenii mari care fac legea. Vădanele îşi făceau cruce şi îl întrebau dacă vine sfârşitul lumii. "Încă nu vine, femeilor, încă nu e timpul, nu s-au umplut râurile cu lacrimile voastre". Mulţi erau de acord că bărbatul spunea adevărul şi îngroşau numărul celor care se duceau la biserică. Astfel că şi preotul satului îl lăuda în faţa credincioşilor, "vedeţi iubiţi credincioşi că şi un nebun vede că diavolul umblă liber prin lume, cine are urechi să audă, cine are ochi să vadă. Să fii binecuvântat, Ilie!", aşa îl chema pe tânărul handicapat, "că bine a zis Dumnezeu, fericiţi cei săraci cu duhul că a lor va fi împărăţia veacului ce va să vie. Amin!" 
  
Au strâns ultimele rămăşiţe ale celui putrezit de atâta amar de vreme într-un colţ al gropii şi au supt ultimele picături din sticlă. Treaba era gata şi vor încasa şi restul de bani, câte-o găină şi ce se va mai îndura coana primăriţă să le mai dea de pomană. La un moment dat Ion se împiedică de ţeasta dezgropatului şi o împinge cu piciorul la locul ei din colţ. 
  
– Stai cuminţel acolo, unde te pun eu. Te dai de-a dura? Ei, îţi arde de joacă cu noi? 
  
Vasile era preocupat să caute prin ţărână dacă nu care cumva mortul a avut vreun lănţişor la gât sau vreun inel pe unul din degetele de la mână, dar negăsind nimic trase scăriţa în groapă cu lopata şi ieşi afară. Apoi întinse mâna să-l agaţe pe colegul său de muncă să-l ajute să iasă afară. Acesta se împiedică şi căzu cu obrazul în ţărâna. Trase o înjurătură de mamă, dar când s-a uitat să vadă de ce s-a împiedicat a rămas cu gura căscată. La picioarele lui se afla iar blestematul ăla de craniu. A sărit ca ars direct pe scară şi din câteva mişcări a fost deasupra, pe marginea gropii, fără nici un pic de ajutor. Văzându-l cât e de galben la faţă, Vasile a început să râdă în hohote. 
  
– Ce-i, Ioane, ţi-e frică de ciolane? Las' că tot la fel o să ajungem şi noi, nu te teme! 
  
Ion se uită în groapă şi muţi dintr-odată. Duse o mână la gură, iar cu cealaltă îi făcu semn tovarăşului său, indicându-i fundul gropii. 
  
– La dracu, omule! Ce-i asta? S-a dat un pas înapoi ca şi cum ar fi vrut să se asigure că are loc pe unde să fugă. Mai aruncă o privire şi îşi făcu cruce. Ioane, du-te şi-l cheamă repede pe părinte, să citească, că aici nu-i lucru curat. Fugi! Fugi mai repede! 
  
Ca şi cum n-ar fi fost deajuns, Ion se mai împiedică o dată, în coada hârleţului, dar se ridică mai iute decât căzuse şi, făcându-şi semnul crucii, dispăru, bolborosind cuvinte neînţelese, după poarta cimitirului. 
  
"Foaie verde lobodă, gura lumii slobodă!" 
  
Nici bine n-a ieşit Ion pe poartă că deja o mulţime de gură cască au apărut la marginea gropii, făcându-şi tot felul de cruci, de la burtă, umeri şi la frunte, până-n ‘naltul cerului, întrebându-l pe Vasile fel de fel de ciudăţenii. Mai repede au sosit poliţistul comunei şi primăriţa, împreună cu Ion care s-a şi repezit la groapă să le arate minunea. Vasile trăgea din ţigară arătându-le cu degetul ţeasta care din când în când se dădea de-a dura, când de-o parte, când de alta, dar şi înainte şi înapoi. Poliţistul privea gânditor şi aştepta nerăbdător să vină şi preotul. Acesta îşi făcu numaidecât apariţia însoţit de dascălul tânăr şi în “sărut dreapta părinte”, murmurat de toată suflarea de faţă. În timp ce-şi punea patrafirul îl întreba pe Vasile: 
  
- Şi, zi, te-ai speriat tare? 
  
- Cum să nu mă sperii, sfinţia ta, cum să nu mă sperii? Că Ion a sărit din groapă mai să nu-i trebuiască scară! 
  
- Sărea şi în sus, ţeasta? 
  
- Părinte, n-a sărit până acum, dar se mişca în toate direcţiile ... 
  
- Asta-i diavolul, lasă că-l scoatem noi cu ajutorul Domnului! 
  
Dascălul a şi început să tămâieze groapa. Imediat a început popa să cânte şi să cetească din Evanghelii, în isonul puternic şi bine modulat al dascălului. Au stropit cu aghiazmă, dar căpăţâna parcă voia neapărat să-i facă în ciudă preotului. Acum se mişcă mai abitir ca înainte, ca şi cum aghiazma o asmuţise. Popa a căzut în genunchi, cu mâinile către cer: 
  
- Arată-ne, Doamne, Dumnezeule al nostru, marea ta putere şi fă ca această lucrare a diavolului să plece pe pustii... şi iarăşi începeau să cânte pe două voci, în timp ce soarele le bătea în cap cu razele puternice ale amiezii. 
  
Când a obosit părintele a intrat în scenă tânărul poliţist. I-a cerut permisiunea preasfinţiei sale să arunce şi el o privire, dacă s-ar putea să pună chiar mâna pe ţeastă. Abia gâfâind, slujitorul Domnului i-a spus să aibă grijă, că mulţi au păţit mari necazuri, unii au paralizat, alţii chiar au amuţit. Deşi speriat şi el, organul legii, vrând să crească în ochii primăriţei, s-a îndreptat spre Vasile şi punându-i mâna pe umăr îi ceru acestuia să coboare în groapă ca să-i dea căpăţâna s-o cerceteze cum ştie el. 
  
- Nu cobor, domn' major, să ştiu că-mi daţi şi 100 milioane! 
  
- Bine, Vasile, văd că trebuie să cobor eu. Pune-mi scara! 
  
Toţi cei gură cască din jurul gropii au amuţit. Se auzeau doar nişte bolboroseli de-ale popii, care din când în când ridica capul spre cer şi abia atunci se înţelegea că "Dumnezeu este stăpânul şi biruitorul vrăjmaşilor omului." 
  
Poliţistul a coborât pe transversalele scării, ce scârţiau din toate cuiele, în groapă. A dat la o parte ţeasta cu piciorul drept, apoi a dat-o înapoi cu stângul şi a aşteptat câteva minute. Se simţea ca omul se află sub imperiul necunoscutului. Ţeasta obosise, nu se mai zbătea. A luat-o cu amândouă mâinile şi a aşezat-o sus pe marginea gropii. Pe frunte îl năpădiseră broboane de sudoare. Era şi o căldură istovitoare. 
  
A urcat pe scară parcă mai repede decât a coborât. Lumea se făcuse cerc în jurul craniului care le zâmbea zeflemitor, arătându-le viilor ce mai rămâne dintr-un om în puterea vârstei după ce te acoperă pământul. 
  
Primăriţa s-a apropiat şi ea să vadă acel craniu pe care odinioară s-a aflat un chip de care ea se îndrăgostise pentru prima şi ultima oară în viaţă, pe care îl ţinuse de atâtea ori în braţe, îl mângâiase pe obraji, îi trecuse mana prin părul lui des şi negru, dar mai ales cât îl mai sărutase! 
  
Domn' major îşi revenise, era mai vorbăreţ acum. 
  
- Ce spui părinte, crezi că este puterea lui Dumnezeu aici? 
  
- Toate sunt de la Domnul, fiule! Nimic nu apare din nimic! 
  
Ultimele cuvinte ale preotului îl făcu să tacă pe slujitorul legii şi devenise acum gânditor, cercetând craniul pe toate părţile. La un moment dat acesta se zbătu cu aşa putere încât poliţistul l-a scăpat jos. S-a dat doi paşi lateral şi cu braţele desfăcute a împins lumea ca să lărgească cercul. Şi-a scos cascheta de pe cap şi i-a întins-o unuia dintre spectatori. A cerut un hârleţ, care i-a fost adus în câteva secunde. A vrut să lovească ţeasta cu pana metalică, dar un strigăt asemănător celui de cocor când pleacă toamna spre ţările calde, l-a oprit taman la fix. 
  
- Nu, nu face asta! 
  
Era soţia celui care a putrezit în groapă, primăriţa. Poliţistul s-a oprit, a aruncat cazmaua şi acum stătea răsuflând cu mâinile în şold. Nu avea decât să-i îndeplinească dorinţa doamnei primar. Totuşi trebuie să dezlege misterul. Ceva nu este tocmai curat aici, nu se leagă... 
  
S-a aplecat şi cu inima în dinţi a zis: “ori eu, ori tu, ţeastă blestemată! Doar n-o fi dracu' înăuntru! “ 
  
A prins-o bine şi a început să o zgâlţâie cu forţă. 
  
- E ceva aici, înăuntru, părinte! 
  
- Doamne fereşte, ce să fie fiule? 
  
- Nu ştiu, dar o să aflu eu. 
  
S- a uitat şi a pipăit cu degetele locaşurile unde, cândva, cu mulţi ani în urmă, s-au aflat doi ochi albaştri. Ţeasta era curată şi parcă lustruită. A trecut cu degetele pe partea unde ar fi trebuit să fie ceafa şi unghia degetului mijlociu s-a agăţat de ceva. A repetat această operaţiune de câteva ori. Unghia se oprea în acelaşi loc. În timp ce un fior rece îi trecea pe şira spinării la gândul că descoperise o enigmă, alta tocmai se autodescoperise: o broască mare şi verde a ţâşnit din ţeasta atât de răsucită şi cercetată. Lumea a răsuflat uşurată şi cei doi slujitori ai bisericii au început să slăvească puterea Domnului, mulţumindu-i că le-a arătat adevărul şi nu i-a lăsat să rătăcească în fel de fel de erezii. Broasca dolofană a făcut două salturi şi a dispărut într-o tufă, la răcoare. Toată lumea părea mulţumită. Domnul major l-a chemat pe Vasile şi i-a dat ţeasta să o pună la locul ei în groapă. 
  
- Ia-o, Vasile, că de-acu nu se mai mişcă! 
  
- Poate o fi şi sor-sa, domn' major! 
  
- Nu-i, Vasile, numai ea a fost. Nu ştii cum zic bătrânii? 
  
- Nu ştiu, domn' major... 
  
- Cică, atunci, când mortul este băgat în pământ, vine o broască mică şi te întreabă: “Te dai pământului?” Dacă zici nu, broasca îţi intră în gură şi îţi mănâncă creierul, şi în timpul acesta creşte. Băiatul asta a avut un creier mare de aceea broasca asta a crescut atât de mare încât n-a mai putut ieşi afară... 
  
- Am înţeles, dar dacă zici că te dai pământului... 
  
- Tot îţi mănâncă creierul, dar cu voia ta, Vasile! 
  
- Să le ia dracu' de broaşte! 
  
Poliţistul deschise portiera ca să urce doamna primar. Aceasta i-a întins palma dreaptă. Dar astăzi, bărbatul nu avea niciun chef să-i sărute mâna... Până nu va fi sigur dacă acul din ţeasta fostului bărbat nu a fost înfipt de ea. Dar să treacă alegerile, poliţistul trebuie să fie mână în mână cu primarul, mai ales dacă e femeie! 
  
  
  
  
  
Referinţă Bibliografică:
Adevărul nu-l poţi ascunde / George Safir : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 204, Anul I, 23 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 George Safir : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de George Safir
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!