Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Manuscris > Compozitii > Mobil |   


Autor: Vavila Popovici         Publicat în: Ediţia nr. 775 din 13 februarie 2013        Toate Articolele Autorului

ADEVĂRUL, IUBIREA ŞI FRUMUSEŢEA
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Dacă oferi dragoste, frumuseţea va creşte  
  
şi toate acestea pentru că dragostea este frumuseţea sufletului.”  
  
Saint Augustine  
  
Se spune că numele Adevărului este Iubire. Adevărul are frumuseţe deoarece este esenţa vieţii pe care o trăim în iubire. Întreaga existenţă, ni se spune de asemenea, cu excepţia omului, trăieşte în adevăr. Numai omul poartă cu el minciuna, numai el poate fi uneori în afara adevărului. În clipa în care ne naştem şi devenim o parte a existenţei, adevărul, iubirea şi frumuseţea ar trebui să devină religia noastră.  
  
Omul are nevoie de Adevărul Absolut ca etalon al vieţii. Acesta e unul singur şi este identificat cu Divinitatea. Se întâmplă să nu acceptăm cu toată raţiunea şi inima Adevărul Absolut, din slăbiciune, neputinţă, încăpăţânare, rigiditate. Adevărurile relative pot fi multe: diferite credinţe, gânduri, opinii deduse, repetate sau confirmate prin experienţa vieţii. Pe parcursul vieţii ne sunt date adevăruri parţiale, fragmente din Marele Adevăr sau putem avea parte de adevăruri temporale, false.  
  
De foarte multe ori, în istoria vieţii, chiar a ştiinţei, ceea ce era considerat mare adevăr într-o perioadă, s-a dovedit a fi unul fals sau incomplet. De exemplu, astronomul, cosmologul polonez Nicolaus Copernic (1473-1543) a dărâmat teoria geocentrismului pământului instituită de grecul Ptolemeu (87 d.Hr. - 165 d.Hr.), cu noua sa teorie a heliocentrismului, îmbrăţişată şi de italianul Galileo Galilei (1564-1642), teorie completată şi dezvoltată mai târziu de fizicieni, astronomi, matematicieni, precum germanul Johannes Kepler (1571-1630), englezul Isaac Newton (1642-1727), italianul Giordano Bruno (1548-1600), ajungându-se astfel la ideea universului nesfârşit. Galilei a dat şi câteva legi pentru teoria relativităţii, legi care contraziceau cele afirmate de fizicienii dinaintea lui. Newton a adăugat principiului relativităţii câteva alte concepte, apoi a venit Albert Einstein (1879-1955) cu alte legi care completau adevărurile dinaintea lui. Teoria lui Einstein cu privire la viteza luminii care nu poate fi depăşită, a devenit adevăr de necontestat. Dar, ne întrebăm pe bună dreptate, nu va veni nimeni cu un nou adevăr? Se discută de pe acum despre neutrini, particule elementare ale materiei lipsite de sarcini electrice, ce traversează în general materia fără a se opri şi care par a fi mai rapizi decât lumina. Dacă teoria va fi confirmată, această limită maximă a mişcării va fi depăşită, cercetătorii vor fi obligaţi să regândească fizica actuală, inclusiv teoria lui Einstein. Şi atunci poate se va adăuga o altă teorie celei care a dăinuit o mare perioadă de timp, se va face un pas înainte, multe legi fiind chiar infirmate? Experienţa vieţii ne-a demonstrat că oamenii trebuie lăsaţi să-şi exprime părerile în urma cercetărilor, a descoperirilor făcute. De-a lungul timpului s-au făcut şi greşeli: uneori ştiinţa l-a negat pe Dumnezeu – Inteligenţa supremă, iar Biserica a greşit prin arderea pe rug al lui Giordano Bruno sau prin condamnarea lui Galilei, acceptând după 200 de ani ideea că pământul se învârte în jurul soarelui şi nu invers. În 2008, Papa Benedict al XVI-lea, despre care se ştia că în trecut scuzase condamnarea lui Galileo pentru erezie, a declarat că înţelegerea legilor naturii ar putea stimula aprecierea lucrării lui Dumnezeu.  
  
Adevărul se relativizează uneori datorită înţelegerii diferite a oamenilor, gradului de inteligenţă a minţii, surselor din care provin cunoştinţele dobândite de fiecare dintre noi - credibile sau mai puţin credibile -, structurii fiinţei, sentimentelor, faptelor care ne pot apropia sau îndepărta de Adevărul Absolut. Dacă însă, Adevărul se va diversifica într-o mare măsură, omenirea nu poate ajunge la derută? Viaţa ne-a demonstrat că Iisus cunoştea „Calea, Adevărul şi Viaţa”, sfătuindu-ne să-l urmăm fiindcă El este posesorul acestei cunoaşteri, iar noi, s-a dovedit de asemenea, nu putem singuri să ne creăm o cale adevărată, o viaţă curată, fără a urma legile lui Dumnezeu. Creăm adevăruri relative care de cele mai multe ori ne bulversează judecăţile, ori ne obosesc, ne rătăcesc. Rareori se întâmplă, ca în final, ele să ne apropie de Divinitate. Poate că Adevărul nu ne este îngăduit deocamdată a-l cunoaşte întru totul, dar calea spre el ne-a fost arătată! „Calea drepţilor e ca zarea dimineţii ce se măreşte mereu până se face ziua mare” ne spun Pildele lui Solomon. 
  
Fiecare poate avea Dumnezeul, adevărul, calea şi viaţa lui proprie, dar pentru cine judecă, „adevărul nu trebuie să tremure de frig la uşă.” Mintea ne este dată, în ea stă ascunsă conştiinţa care evoluează în consens cu Conştiinţa fundamentală, trebuie doar să învăţăm să o folosim. Mintea ne ajută, dar este uneori influenţată, înşelată de lumea falsă în care trăim. Logica se dovedeşte a fi dură de cele mai multe ori, iubirea creştină însă, ne mângâie sufletele, fiindcă „nu există căldură decât în preajma lui Dumnezeu”. 
  
Criza lumii în care trăim este în primul rând o criză morală, nu ştim cu adevărat cine suntem şi pe ce cale trebuie să păşim. Denigrăm suportul dăruit, fructificat de întregi generaţii – Biserica, despre care Brâncuşi spunea că rămâne pentru totdeauna locaş al meditaţiei, denigrăm rolul ei, acela de a-i aduna pe ,,fiii risipitori” şi de a le arăta adevărata cale pe care aceştia trebuie să o urmeze. Petre Ţuţea ne spunea că religia transformă poporul într-o masă de oameni culţi. A greşit cumva? Biserica este o parte a culturii noastre, ea ne reaminteşte legile sfinte şi nu-l lasă pe om să rămână pe treapta inferioară a degradării sale morale, ci îi dă puterea şi curajul de a înainta spre desăvârşire, spre a se apropia de Adevărul Absolut - Divinitatea. Biserica ajută societăţii ca membrii ei să aibă o moralitate sănătoasă, o verticalitate în tot ceea ce fac. Şi cine denigrează? De obicei oamenii care nu au avut de mici copii contact cu învăţătura creştină în care au fost botezaţi sau cei care s-au lepădat de învăţătura creştină ca de propriul părinte; denigrează oamenii lipsiţi de trăirea sufletească a religiozităţii; denigrează oamenii ignoranţi, care nu au cunoscut adevărata iubire a învăţăturii creştine, ci au ştiut doar să pozeze în viaţă şi să arunce cu gunoi în alţii, vrând să-şi arate superioritatea (crezută de ei!) prin invidie, defăimare, ură. Este bine să fim cu persoane de acest tip toleranţi şi umani, dar cu măsură, pentru că riscăm, vorba cuiva, să ne năpădească, aşa cum buruienile năpădesc plantele cultivate. Dar, este ştiut că Biserica îşi deschide larg uşile pentru toţi oamenii, în mod deosebit pentru cei care au apucat calea pierzaniei. Pentru că „Dumnezeu voieşte ca tot omul să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină”(1 Timotei 2,4). În fond are dreptul oricine să scrie, să discute decent şi cu argumente, dar fără a fi intolerant şi plin de ură sau lipsit de respect. A te îndoi sau a nega credinţa cu vehemenţă, este cu adevărat o dramă. Emil Cioran spunea că „practicarea îndoielii este aducătoare de slăbiciune şi boală”. 
  
Speranţa ne face să credem că încetul cu încetul vom ştii cine suntem, de unde am venit, încotro ne ducem, că ne vom trezi în altă lume, cea a spiritualităţii adevărate şi nu mimate, sau renegate. Fără acest drum, fără această sete de spiritualitate, viaţa ne va fi într-o continuă criză şi criza duce la frământări care nu sfârşesc bine. 
  
Trebuie să fim convinşi că există Adevăr Absolut, după matematica creierii acestui univers şi că el există indiferent de credinţa sau părerea noastră. Galileo Galilei afirma cu convingere că legile naturii sunt matematice. Suntem departe încă de descoperirea tuturor secretelor universului, adevărului şi nu este oare util ca omul să aibă un reper bine stabilit în desfăşurarea activităţii sale? Să nu scăpăm din vedere că rătăcirea înseamnă pierdere din timpul atât de scurt al vieţii care ne-a fost dăruită şi rătăcind, pierdem ceva ce va fi cu greu recuperat mai târziu.  
  
Adevărul este propovăduit de religie alături de Iubire, căreia i se atribuie o natură divină. Iubirea este un dar preţios. Dacă o pierdem, viaţa nu mai are nici un sens. Filozoful german Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) părintele idealismului german, cel care a dat întâietate ideilor, spiritului, conştiinţei, gândirii, în timp ce materia a trecut-o în planul al doilea, spunea că „Iubirea care este cu adevărat iubire şi nu numai un trecător capriciu, nu se opreşte pe ce este menit pieirii, ci se deşteaptă, se aprinde, sălăşluieşte numai în ceea ce este veşnic”. Vorbind despre idealismul lui Fichte, dr. Vasile Chira de la Universitatea de teologie din Sibiu, subliniază: „Omul şi lumea sunt centrate în Dumnezeu. Datoria morală este vocea divinităţii, iar indiciul că suntem în armonie cu scopurile divine este iubirea. Menirea omului în lume nu se poate întemeia decât pe existenţa unei ordini morale care să-l apropie treptat de perfecţiune”.  
  
Căutând iubirea, îl căutam inconştient pe Dumnezeu. Când iubim simţim ceva deosebit, o lumină în suflet, o împlinire, o stare de fericire. Căutăm iubirea toată viaţa, avem nevoie de ea, nu putem fi absolviţi de iubire. Dar nu numai noi oamenii, ci şi întreaga natura din jurul nostru; toţi şi toate sunt în căutarea iubirii. Tot ceea ce este în lumea aceasta tânjeşte după iubire. Căutăm nu numai acea euforie a simţurilor, ci în primul rând iubirea sufletească. Iubirea ne leagă sufletele, ne fericeşte! Cine a simţit că este părăsit, că iubirea fiinţei dragi a dispărut, măcar şi pentru puţin timp, a putut realiza golul creat în sufletul său şi a putut înţelege de ce Marin Preda şi-a încheiat romanul Cel mai iubit dintre pământeni folosind cuvintele „Dacă dragoste nu e, nimic nu e!” În Biblie se specifică: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa; chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic ... ” (1 Corinteni 13) 
  
Grădina inimii trebuie cultivată cu Adevăr, Iubire şi Frumuseţe. Ni se întâmplă să închidem ochii şi să gândim la ceva frumos ... Apoi deschidem ochii, frumuseţea gândurilor reflectată în ochi pleacă şi ajunge în sufletele altor fiinţe ... . „Frumuseţea este promisiunea fericirii” scria Stendhal. Ea dă strălucire iubirii, adevărului.  
  
Dacă vom folosi mai mult inima decât cântarul minţii, vor intra cu uşurinţă şi Adevărul şi Iubirea şi Frumuseţea. 
  
 
  
Referinţă Bibliografică:
ADEVĂRUL, IUBIREA ŞI FRUMUSEŢEA / Vavila Popovici : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 775, Anul III, 13 februarie 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Vavila Popovici : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Vavila Popovici
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!