Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Impact > Istorie > Mobil |   


Autor: Gheorghe Pârlea         Publicat în: Ediţia nr. 965 din 22 august 2013        Toate Articolele Autorului

ACTUL DE LA 23 AUGUST 1944 ŞI...VOLUNTARII DIN CIOHORĂNI
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!

 

23 august 1944 - zi istorică în contextul celui de-al Doilea Război Mondial, conflagraţia militară cu semnificaţia celei mai tragice experienţe umane din istoria umanităţii. E zi istorică pentru ţările beligerante, căci în economia resurselor lor de luptă au avut loc, prin actul săvârşit de Palatul Regal şi P.C.R. modificări de amploare: Axa pierdea atunci un potenţial de luptă major, care treceaîn contul Aliaţilor, ceea ce a însemnat prefigurarea deznodământului conflagraţiei. Din păcate, obiectul acestui schimb, deosebit de controversat în lumea istoricilor, a fost Armata Română, căreia i se spulbera astfel - şi, prin ea, poporului (care îi girase prin plebiscit intrarea în război împotriva Uniunii Sovietice) - şi ultima speranţă legată de epopeea militară pentru redobândirea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, teritorii smulse, politic, din vatra Neamului.  

Sacrificiile enorme în jertfe umane de pe Frontul de Est, expresia supremăa spiritului de credinţă faţă de Patrie, rămân doar memorie îndoliată, arhivată în documentele reci, incompatibile cu orice urmă de însufleţire. Nici măcar de cinstirea cuvenită, prin amenajarea cimitirelor ostăşeşti în câmpiile calmuce, pline de osemintele jertfitorilor Neamului, şi de înălţarea monumentelor de pioasă aducere aminte nu au avut parte sutele de mii de ostaşi-eroi, constată cu revoltă justificată, parcurgând de două ori traseele armatei noastre pe Frontul de Răsărit, dr. Vasile Şoimarude la Chişinău, coordonatorul volumului omagial dedicat ostaşilor căzuţi la Cotul Donului [1].  

23 august, o zi istorică şi pentru noi, în tragic însă, nu în nota apoteotică, indusă de istoricii regimului comunist. Acea zi calendaristică va rămâne în memoria poporului român ca ziua în care, în înţelesul popular, am rupt, de nevoie, frăţia cu un "drac"şi ne-am făcut "frate"cu un altul, ca să ne hrănim o nouă speranţă, aceea de a trece "puntea"cea izbăvitoare pentru fraţii de neam din Transilvania de Nord, fapt garantat prin Acordul de Armistiţiu din 12 septembrie. Aşadar, mai întâi cu armatele ce reprezentau fascismullui Hitler, o ideologie mutantă, ieşită din abisul în care sălăşluieşte monstrul din om, apoi, iată, cu armatele bolşevismului stalinist, ideologie de aceeaşi natură cu cealaltă, poate şi mai monstruoasă. Paradoxul e că Stalin avea concursul celor doua ţări cu tradiţie democratică, Statele Unite şi Anglia, descalificate, în contextul războiului, la postura de girante ale epocii comuniste, instrumentate de Rusia Sovietică.  

Noi, românii, a trebuit musai să fim combatanţi şi într-o tabără, şi în cealaltă. Decizia guvernului român, privind inevitabila alegere a taberei beligerante care ne dădea o speranţă mare pentru recuperările teritoriale din răsărit, ca o fatalitate, a fost sortită eşecului. Şi tocmai acest eşec a pus Armata Română în mult controversata situaţie de a trece în tabăra adversă.  

A trebuit sau n-a trebuit să se întâmple asta? Iată una din opinii, oferită de revista Historia [2]: "Criticii actului de la 23 august 1944 (şi nu sunt puţini) îl consideră unii ca "act de înaltă trădare", iar alţii ca "gravă eroare politică". Şi unii şi alţii au dreptate, el este atât act de înaltă trădare, cât şi o gravă eroare politică cu multiple implicaţii şi consecinţe nefaste pentru România. Aceştia susţin, şi le dăm dreptate, că Mareşalul Antonescu trebuia lăsat să încheie şi să semneze armistiţiul, deoarece el îl negociase şi putea să impună ruşilor, prin puternica sa armată de un milion de oameni, un alt mod de acţiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu şi capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnării armistiţiului cu ruşii, România a pierdut baza juridică şi morală a apărării drepturilor sale, s-a dezonorat singură."  

România asfârşit prin a încheia războiul în tabăra învingătorilor, dar împărtăşind condiţia învinşilor. Am recăpătat totuşi jumătatea gliei transilvănene, răpită prin Dictatul de la Viena.Ţara a rămas însă, din acest război, cu trupul sfâşiat în nordul şi răsăritul ei, prin pierderea Basarabieişi a unei jumătăţi din Bucovina.  

Demnitatea Soldatului român, însă, a rămas neştirbită, a rămas mereu întreagă. Sau aşa ar trebui să fie. Fie pe frontul de Est, fie pe cel din Vest, ori pe ambele,ostaşul a executat ordine despre care ştia, de la depunerea jurământului de credinţă, că ele, ordinele, sunt date întotdeauna spre a servi Patria. În contextul celui de-al Doilea Razboi Mondial, din păcate, asupra Armatei Române, în legătură cu cele două ipostaze ale sale, planează, in corpore, anatema flagrantei antinomii "loialitate-trădare". Asupra ostaşului însă n-ar trebui să se răsfrângă această suspiciune de înjosire. Îmi vine în minte acum un exemplu concret care evidenţiază inocenţa lui, a soldatului român, în contextul acestei dileme. Şi, spre edificare, îl voi reda mai jos.  

*  

Îndată după ce Basarabia şi Bucovina de Nord au fost smulse din trupul Ţării, durerea sfâşierii a sângerat şi în inimile încă prea tinere pentru acest gen de suferinţă ale lui Constantin Hogaş şi Grigore Niţă din satul Ciohorăni (azi, judeţul Iaşi), sat aflat atunci în cel mai sudic judeţ bucovinean, Baia.  

Băietanilor aceştia de 19 ani nu le venise ordinul de chemare la oaste, dar zilele împlinirii sorocului erau numărate. În vreme de pace recruţii aşteptau ordinul de încorporare ca pe însurătoare, căci serviciul militar era condiţia preliminară în aspiraţia spre împlinire personală şi socială. Acum însă, în condiţii de razboi, era în firea omului să nu-şi dorească să cocheteze cu moartea în tranşee, acolo unde “doamna” cu unealta cositorului e pe teritoriul ei suveran.  

Şi totuşi, în inimile acestor flăcăi, bărbăţei cu feţele înăsprite de soare şi de vântul câmpului pe care-l lucrau cu îndemânarea ţăranilor ce timpuriu deveniseră, prinse deja boboc de floare datoria de neam, dragul de patrie. Şi se prezentară, fără ordin de chemare, la centrul militar de la Fălticeni. Ferice de părinţii lor şi de dascălii care le-au insuflat această sublimă trăire în Cetate.  

Voluntarii din Ciohorăni au fost încorporaţi la un regiment de jandarmi şi trimişi la instrucţie grea, de patru-cinci luni, în care timp "răcanii" trebuiau să capete meşteşugul războiului şi puterea morală de a înfrunta “inamicul roşu” până la sacrificiul suprem.  

Aceşti băieţi frumoşi, pe care i-am admirat într-o fotografie făcută cu mândrie în uniforma Oastei Ţării, aveau să lupte, în perioada de instrucţie, cu un inamic imaginar la fel de rapace precum cel real. Exigenţa extremă a gradaţilor, uneori inumană, rigorile iernii şi alte conjuncturi, necunoscute investigatorului grăbit, l-au împiedicat fatal pe Grigore Niţă să-şi împlinească acea datorie pornită din adâncul fiinţei sale. El a căzut însă cu demnitatea eroului, luptând până la sacrificiul suprem, pe câmpul de instructie,cu himera cotropitorului, disimulat în zmeul văzduhului, celcare răspunde de anotimpul iarnă. Pe cotropitorul nedisimulat, în carne şi oase, avea să-l înfrunte, şi în numele nefericitului său tovarăş de armă, Constantin Hogaş, consăteanul alături de care Grigore nutrise o împlinire rămasă, ca o fatalitate, încă în stadiul de aspiraţie.  

Constantin Hogaş şi-a făcut datoria ostăşească pe Frontul de Răsărit, hrănindu-şi curajul şi forţa în luptă cu speranţă şi cu mândria că, dacă se va întâmpla asta, va fi pus şi el braţul la salvarea fraţilor de neam de peste Prut. Osârdia lui soldăţească n-a avut sporul ncesar spre a-şi împlini dorinţa legată de fraţii basarabeni, dar sângele lui a stropit sporul altei împliniri. A supravieţuit şi luptelor de pe Frontul de Vest. Iar la întoarcere, la mormântul tovarăşului său de voluntariat întru eliberarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord, i-a rostit în şoaptă prietenului său de sub ţărână: "Unde dai şi unde crapă, Grigore frate. Am vrut să-i scăpăm de străini pe basarabeni şi bucovineni, dar i-am scăpat pe ardeleni. Cum s-ar zice, şi la război e ca în viaţă: socoteala de-acasă, nu se potriveşte cu aceea din târg. Şi să ştii, Grigore, că am puşcat şi pentru tine...Da' în Apus am făcut-o cu părere de rău, Grigore, şi cu oarece ruşine...".  

*  

Oare de ce "cu părere de rău" şi cu "oarece ruşine", rostise ţăranul-soldat Constantin Hogaş la mormântul tovarăşului său cel scăpat de timpuriu de mustrare proprie? Să se fi gândit oare că va fi nimerit glonţul său în unul din vechii tovarăşi de luptă de la Odessa şi de la Stalingrad, care-i ofereau, în pauzele dintre tirurile sovietice, parfumatele ţigări nemţeşti?  

Dar ce să mai lungim vorba: „À la guerre comme à la guerre”, a zis francezul. Şi o zice ades şi românul: „La război, ca la război...”.  

______________________________  

1. Cotul Donului 1942: eroism, jertfă, trădare (coord. Vasile Şoimaru), Ed. Balacron, Chişinău, 2012  

2. Historia, online ("23 august 1944...")  

Referinţă Bibliografică:
ACTUL DE LA 23 AUGUST 1944 ŞI...VOLUNTARII DIN CIOHORĂNI / Gheorghe Pârlea : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 965, Anul III, 22 august 2013, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2013 Gheorghe Pârlea : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Gheorghe Pârlea
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!