Confluenţe Literare: FrontPage
CONFLUENŢE LITERARE

CONFLUENŢE LITERARE
ISSN 2359-7593
ISSN-L 2359-7593
BUCUREŞTI, ROMÂNIA


AFIŞARE MOBIL

CATALOG DE AUTORI

CĂUTARE ARTICOLE

Cautare Articole


ARHIVĂ EDIŢII

REDACŢIA

CLASAMENT
DE PROZĂ

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE PROZĂ


Home > Cultural > Ecouri > Mobil |   


Autor: Octavian Lupu         Publicat în: Ediţia nr. 205 din 24 iulie 2011        Toate Articolele Autorului

Non-Violența Zidește Caracterul - Atașamentul Nociv al Violenței
 
 
 
 
Distribuie!
 
Distribuie!       Aboneaza-te!
„Să nu fii violent nu este un veșmânt pe care să îl porți sau nu după dorință. Această trăsătură de caracter trebuie să se afle în interiorul inimii noastre și trebuie să devină o parte inseparabilă a ființei noastre.” — Mahatma Gandhi  

(Fragment din cartea: „Vindecare prin Cuvânt”)  
 
Vom continua explorarea noțiunii de nonviolență, dar de data aceasta din perspectiva trăsăturilor de caracter pe care noi, în calitate de creștini, trebuie să le avem în inima noastră. De data aceasta însă vom cita din autori necreștini, pentru a putea urmări cum acest principiu are o aplicare universală. De ce nu putem să decidem întotdeauna când să fim violenți și când nu? Ce se întâmplă dacă încercăm să ne controlăm numai comportamentul exterior?  
 
De fiecare dată când vom încerca să ne reprimăm reacțiile violente, se va produce un sentiment de frustrare, care în timp ne va conduce să izbucnim neașteptat, anulând toate eforturile depuse. Stăpânirea de sine este deosebit de importantă, dar pentru a o putea exercita cu adevărat, este necesar să tratăm violența interioară. În plus, dacă suntem provocați în mod neașteptat, chiar și cel mai bun control de sine se va dovedi ineficient, dacă nu vom da la o parte ceea ce provoacă violență în interiorul nostru, și aici mă refer la gânduri și atitudini. Lumea noastră interioară numai noi o cunoaștem, dar pentru a nu mai fi violent în manifestările exterioare, va trebui să lucrăm la rădăcina motivațiilor noastre. Acest lucru nu este simplu, dar rezultatele vor fi pe măsură, fiindcă în cele din urmă vom ajunge să gustăm farmecul unei vieți ce se deschide spre cunoașterea de Dumnezeu și către înțelegerea întregului univers.  
 
Cum poate fi purtat „veșmântul nonviolenței” în interiorul nostru? Cum devine o trăsătură de caracter inseparabilă de ceea ce noi înșine am devenit cu adevărat?  
 
Veșmântul nonviolenței” se îmbracă în interiorul nostru prin atitudini pline de îngăduință, bunătate și iubire față de tot ceea ce este în jurul nostru, inclusiv față de noi înșine. Dacă noi vom fi aspri, mânioși, lipsiți de sensibilitate, atunci în comportamentul exterior toate aceste trăsături nefericite se vor vedea cu prisosință. Dacă suntem agitați, confuzi și plini de neliniște, atunci vom transmite mai departe aceste atitudini, influențând și pe ceilalți într-o direcție negativă. În plus, dacă vom fi duri cu noi înșine, dacă ne vom impune ținte ambițioase, dar care vin în contradicție cu principiile iubirii, atunci vom fi nedrepți cu sufletul nostru și față de toți cei ce depind de noi. Pentru a purta acest veșmânt al nonviolenței, trebuie să îl cultivăm clipă de clipă, profitând de orice ocazie pentru a crește în exercitarea lui. Având modelul oferit prin intermediul vieții lui Iisus Hristos, asimilând principiile Sale de viață, vom crește tot mai mult în a deveni asemenea Lui.  
 
Cum ajunge acest principiu „o parte inseparabilă a ființei noastre”, astfel încât, indiferent ce facem, să ne manifestăm ca adevărați urmași ai lui Iisus Hristos?  
 
Nu în ultimul rând trebuie să ne gândim că în ciuda celor mai bune eforturi, ne va fi imposibil să exercităm pe deplin aceste principii ale bunătății divine, dacă nu vom fi susținuți de o putere superioară, ce vine din afara noastră. Astfel, numai puterea harului divin poate fi capabilă să ne transforme prin naștere din nou, din ființe rele și egoiste, în persoane ce manifestă frumusețea plină de farmec a lui Iisus Hristos, prin purtarea veșmintelor nonviolenței și nevinovăției. Prin intermediul sfințirii vieții, toate aceste trăsături de caracter minunate, devin o parte inseparabilă a ființei noastre, ajungând ca indiferent de situație, conștient sau nu, să ne manifestăm asemenea Domnului nostru. Când prin credință ne lăsăm cu totul în seama intenției divine, când ființa noastră se pleacă în supunere deplină înaintea Creatorului, când acest lucru devine o permanență a vieții noastre, se produce ceea ce aș numi „atingerea infinitului”, când orice lucru imposibil devine cu putință de realizat.  
 
De ce afirmațiile lui Mahatma Gandhi au o încărcătură spirituală atât de asemănătoare cu învățătura creștină? Ce putem spune despre caracterul universal al principiilor religiei creștine?  
 
Creștinismul autentic surprinde totalitatea descoperirii divine furnizate vreodată umanității de-a lungul veacurilor. De aceea, nu trebuie să ne mirăm că vom găsi multe puncte de corespondență cu alte mari religii ale lumi, inclusiv cu cele din Extremul Orient. Un gânditor de seamă al hinduismului, cum a fost Mahatma Gandhi, a putut exprima lucruri asemănătoare creștinismului, fiindcă Dumnezeu a oferit aceeași conștiință morală tuturor ființelor de fața întregului pământ. De fapt, creștinismul nu este o religie nouă, apărută acum 2000 de ani, ci reprezintă întoarcerea primei închinări ce a existat vreodată pe pământ, mai precis închinarea la Creatorul cerurilor și al pământului. Chiar dacă oamenii au abandonat ulterior această închinare, total sau parțial, totuși, ceva din principiile acestei închinări primordiale au rămas. În consecință, toate religiile din această lume poartă mai mult sau mai puțin vizibil pecetea lor.  
 
Să citim din Matei 5:8-9 „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu! Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!”  
 
La ce se referă această curățare a inimii? În ce sens nonviolența se reflectă în starea de puritate a interiorului nostru?  
 
Orice urmă de violență întinează sufletul și murdărește inima, umplând de întuneric interiorul nostru. Păcatul înseamnă violență, o exercitare brutală și nemiloasă a forței cu scopul impunerii ego-ului în fața celorlalți și a întregului univers. Dacă interiorul nostru este curățat prin intermediul harului lui Dumnezeu de orice pată a urii, mâniei și a manifestărilor violente, atunci ajungem să înțelegem că natura Împărăției cerurilor se referă la starea de nevinovăție a inimii, fără de care va fi imposibil să ajungem în acel loc. Nu există creștinism violent, fiindcă așa ceva ar fi o contradicție de termeni. Nu există un adevărat creștin care să mai fie dominat de principiul violenței. Dacă suntem pe deplin predați lui Dumnezeu, când suntem sub autoritatea deplină a lui Hristos, aceste principii rele vor fi îndepărtate din suflet, pentru a nu ne mai domina. Tentația de a recurge la ele va rămâne, dar puterea de a ne determina, adică de a ne stăpâni, va fi dată la o parte. Aici este testul de bază al adevăratului creștinism și fiecare să se examineze în raport cu acest criteriu.  
 
De ce este necesară abandonarea oricărei forme de violență pentru a putea ajunge să Îl vedem pe Dumnezeu? Este vorba doar de ceea ce va fi în viitor? Cum se aplică la timpul prezent această învățătură?  
 
Natura lui Dumnezeu este nonviolentă, El fiind întruchiparea armoniei și păcii la scara întregului univers. De aceea, pentru a putea sta în prezența Celui Veșnic, va fi necesar să ajungem în condiția de a fi curați de orice fel de mânie, violență, amărăciune și altele de felul acesta. Aceste trăsături nefericite sunt componente definitorii a ceea ce înseamnă păcat, care conduce la neascultare. Cum vom putea intra în armonie cu Dumnezeu, dacă vom avea așa ceva în suflet? Este imposibil, fiindcă inima noastră trebuie să fie în rezonanță cu cea a Creatorului nostru. Cum vom putea înălța cântece pline de bucurie, exprimând aprecierea față de un Dumnezeu plin de slavă, desăvârșit în sfințenie, dacă în inima noastră există urme de violență? Cum vom putea să fim pătrunși de sentimentele care animă cerul, dacă în interiorul nostru se află urme ale răutății? Iar procesul de purificare trebuie să se facă aici și acum. Acum este momentul să dăm la o parte orice fel de supărare, de amărăciune, de violență, într-un cuvânt orice lucru ce ne întinează sufletul. Acum trebuie practicată spălarea interioară prin harul lui Dumnezeu. Acum trebuie să intrăm în rezonanță cu cerul. Mintea noastră, inima noastră, adică tot sufletul nostru, trebuie curățat pentru a intra în armonie cu Dumnezeu. Acum, mâine va fi prea târziu.  
 
De ce practicarea unui spirit nonviolent atrage după sine calitatea de copil al lui Dumnezeu? Cum putem să-L reprezentăm nedistorsionat pe Dumnezeu în mijlocul lumii violente în care trăim?  
 
Un copil al lui Dumnezeu va manifesta trăsăturile Creatorului universului, reprezentându-L înaintea întregii lumi prin bunătate, toleranță, iubire și abandonarea continuă a oricărei forme de violență. Aici se poate vedea adevărata identitate a oricărei persoane ce se pretinde a se închina adevăratului Dumnezeu. Exercitarea brutală a forței, mânia, supărarea, resentimentul și altele de felul acesta, nu au ce căuta în viața unui adevărat urmaș al lui Hristos. Nu trebuie să ne mințim pe noi înșine. Aceste deficiențe de caracter, dacă nu vor fi remediate, ne vor întina întreaga viață și ne vor descalifica pentru lumea cerească. Trebuie lucrat chiar de acum asupra interiorului nostru. Prin credință și perseverență, prin meditație și rugăciune, prin veghere și acțiune, trebuie să ajungem să dăm la o parte orice pată din suflet, orice atitudine greșită, orice urmă de violență.  
 
Cum putem ajunge să abandonăm orice formă de violență, pentru a ajunge să Îl vedem pe Dumnezeu și să devenim copii Săi?  
 
Abandonarea oricărei forme de violență se poate realiza prin cultivarea de deprinderi care să contracareze tendințele nefericite pe care le purtăm în suflet. Tentația va rămâne, iar ispita se va manifesta cu siguranță, dar noi trebuie să devenim în cele din urmă imuni la glasul acestora. Dimpotrivă, trebuie cultivată bunătatea, iubirea și îngăduința față de noi înșine și față de semeni. Am zis față de noi înșine, fiindcă, de multe ori, violența se naște dacă suntem prea aspri cu noi, când ne brutalizăm trupul și mintea în lucruri ce ne fac rău, sau vizionând ceea ce ne întinează viața. Orice vorbă rea și orice gând murdar au puterea de a ne întina viața, chiar dacă faptic ne abținem pentru o vreme. Sfaturile date de apostolul Pavel privind cultivarea a ceea ce este vrednic de laudă, rămâne valabil și pentru noi. Dacă nu vom face acest efort, vom fi pierduți oricât de mari ar fi pretențiile noastre de credință sau cunoștințele pe care le avem despre Dumnezeu. Cunoașterea de Dumnezeu este activă, transformatoare, înnoitoare și purificatoare. Să nu uităm niciodată acest lucru.  
 
Să citim și din Matei 5:21-22 „Ați auzit că s-a zis celor din vechime:  
 
— Să nu ucizi! Oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății!  
 
Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății. Oricine va defăima pe fratele său, va cădea sub pedeapsa Curții de judecată. Oricine va eticheta negativ pe semenul său, va cădea sub pedeapsa focului arderii depline.”  
 
De ce Iisus Hristos amplifică porunca nonviolenței exterioare și în domeniul stăpânirii cuvintelor și cugetelor? Este realizabilă porunca Sa?  
 
Nu este posibil să avem o deplină stăpânire a faptelor noastre cât timp interiorul nu este adus sub influența principiilor superioare ale nevinovăției. Porunca lui Iisus Hristos este realizabilă în măsura în care suntem dispuși să o practicăm. Dar pentru a ajunge să reușim cu adevărat, este necesară începerea unui proces de curățare, care să înceapă la nivelul înclinațiilor interioare, a atitudinilor, continuând în planul alegerilor pe care le facem. Universul creat de Dumnezeu nu avea niciun fel de urmă de violență. De unde a apărut ea? Bineînțeles, violența apare din neascultarea de intenția divină, din nesupunerea față de principiile Sale de guvernare, din respingerea Creatorului întregului univers. Când vom manifesta constant o dispoziție nonviolentă, atunci înseamnă că puterea lui Hristos a început să ne călăuzească viața. Avem în față un ideal, dar și un lucru realizabil.  
 
La ce curte de judecată se referă Iisus Hristos? De ce sentința ce va fi pronunțată în dreptul oricărei persoane ce practică violența, va fi atât de severă?  
 
Curtea de judecată la care se face referință în aceste versete, nu este nimic altceva decât curtea de judecată a lui Dumnezeu, când se vor examina toate persoanele care au existat vreodată pe pământ. Sentința pronunțată va fi atât de severă, fiindcă violența dă pe față cel mai bine ceea ce se află în interiorul nostru. Așa cum am mai spus, nu există „creștinism violent” și nici „creștini violenți”. Dacă există cineva care crede că poate fi urmaș al lui Hristos lăsând ca violența să se manifeste în viața sa, atunci înseamnă că se amăgește amarnic. Violența de orice fel nu are ce căuta în viața noastră. Nu există „cruciade” pentru Hristos. Creștinismul autentic nu are nevoie de forță pentru a se impune. El este asemenea soarelui ce luminează pe bolta cerului, asemenea izvoarelor cristaline ce ne satisfac setea, asemenea holdelor de grâu ce ne oferă pâinea cea de toate zilele. Creștinismul adevărat se cere mereu redescoperit și în continuu demonstrat înaintea întregii lumi.  
 
De ce nu vom putea trece de Judecata divină, dacă vom menține principiul violenței în viața noastră?  
 
Aici putem spune despre o „lege a cauzei și a efectului”, în sensul în care violența este distructivă și autodistructivă. Ea nu poate aduce nimic bun, oricât de mult ar fi justificată prin fel de fel de raționamente. Nu există nimic mai sfidător față de Creatorul universului și față de ființele cerești, decât să te lași stăpânit de violență. De fapt, un om stăpânit de un astfel de principiu va încerca să se manifeste ca un dumnezeu, stăpânind peste ceilalți, sau încercând să își impună dorințele, indiferent de consecințe. O astfel de persoană nu are ce să caute în ceruri, unde bunătatea, toleranța și armonia sunt regula, și nu excepția, relațiilor dintre ființele care și-au menținut chipul divin în ele. Nu poți avea pe Dumnezeu în inimă și să mai fii violent. Așadar, judecata divină va da pe față ceea ce este în interiorul nostru și ce anume ne animă.  
 
Cum putem ajunge să dăm la o parte orice formă de violență din viața noastră? Cum poate fi atins acest ideal?  
 
Judecata divină nu va corecta viața noastră, fiindcă acest lucru trebuie să se întâmple înainte de a ajunge acolo. De aceea, este necesar ca în fiecare ocazie a vieții pe care o trăim să căutăm să cultivăm principiile de mare valoare descoperite în cuprinsul Sfintelor Scripturi. Orice urmă de violență trebuie să fie detectată și dată la o parte. Nu spun că va fi simplu, dar nu este nici imposibil. Exercitând puterea nobilă a stăpânirii de sine, vom elimina treptat toate acele atitudini ce ne determinau să fim răi și violenți. De asemenea, cultivând trăsăturile opuse, vom obține putere pentru a contracara partea negativă ce ne îndeamnă la acțiuni nesăbuite și la răutate. Treptat, avansând pas cu pas vom ajunge să ne însușim pe deplin un comportament lipsit de violență, fără pată. Pot spune că pe măsură ce vom lepăda veșmintele răutății ne vom simți eliberați de o mare povară. Puterea harului divin ne-a fost pusă la dispoziție. Prin urmare, haideți să o și folosim pentru a fi preschimbați după chipul Creatorului divin, adică a lui Hristos. Este posibilă o schimbare decisivă a vieții, dacă dorim cu adevărat acest lucru, iar rezultatele vor fi binecuvântate atât pentru prezent, cât și pentru veșnicie. Nu merită oare ca acest ideal să îl menținem mereu înaintea ochilor noștri, pentru a-l urma?  
 
Octavian Lupu  
București  
08 octombrie 2016  
(republicare)  
Referinţă Bibliografică:
Non-Violența Zidește Caracterul - Atașamentul Nociv al Violenței / Octavian Lupu : Confluenţe Literare, ISSN 2359-7593, Ediţia nr. 205, Anul I, 24 iulie 2011, Bucureşti, România.

Drepturi de Autor: Copyright © 2011 Octavian Lupu : Toate Drepturile Rezervate.
Utilizarea integrală sau parţială a articolului publicat este permisă numai cu acordul autorului.

Abonare la articolele scrise de Octavian Lupu
Comentează pagina şi conţinutul ei:

Like-urile, distribuirile și comentariile tale pe Facebook, Google Plus, Linkedin, Pinterest și Disqus se consideră voturi contorizate prin care susții autorii îndrăgiți și promovezi creațiile valoroase din cuprinsul revistei. Îți mulțumim anticipat pentru această importantă contribuție la dezvoltarea publicației. Dacă doreşti să ne semnalezi anumite comentarii, te rugăm să ne trimiți pe adresa de e-mail confluente.ro@gmail.com sesizarea ta.
RECOMANDĂRI EDITORIALE

Publicaţia Confluenţe Literare se bazează pe contribuţia multor autori talentaţi din toate părţile lumii. Sistemul de publicare este prin intermediul conturilor de autor, emise ca urmare a unei evaluări în urma trimiterii unui profil de autor împreună cu mai multe materiale de referinţă sau primirii unei recomandări din partea unui autor existent. Este obligatorie prezentarea identității solicitantului, chiar și în cazul publicării sub pseudonim. Conturile inactive pe o durată mai mare de un an vor fi suspendate, dar vor putea fi din nou activate la cerere.

Responsabilitatea asupra conţinutului articolelor aparţine în întregime autorilor, punctele de vedere sau opiniile nefiind neapărat împărtăşite de către colectivul redacţional. Dacă sunt probleme de natură rasială, etnică sau similar, vă rugăm să ne semnalaţi imediat pentru remediere la adresa de corespondenţă mai jos menţionată. Articolele care vor fi contestate prin e-mail de către persoanele implicate prin subiectul lor vor fi retrase în timpul cel mai scurt de pe site.


E-mail: confluente.ro@gmail.com

Fondatori: Octavian Lupu şi George Roca

Consultaţi Catalogul autorilor pentru o listă completă a autorilor.
 
ABONARE LA EDIŢIA
ZILNICĂ


ABONARE LA EDIŢIA
SĂPTĂMÂNALĂ


ABONARE LA EDIŢIA
DE AUTOR



FLUX DE ARTICOLE AUTOR

 
 
CLASAMENT
DE POEZIE

CLASAMENT
SĂPTĂMÂNAL
DE POEZIE
 
VALIDARE DE PAGINĂ
 
Valid HTML 4.01 Transitional
 
CSS valid!